search
top


Mirror, Mirror on the Wall

Femeia tace ca Sfinxul şi cocoşul negru cântă

Femeia tace ca Sfinxul şi cocoşul negru cântă

Îţi scriu din bucătărie. Am mai multă linişte. Am stins ştirile. Unicul ţânţar pe care l-am crescut de mic cu sânge albastru se uită albastru la mine. Este derutat de ecranul stins al televizorului şi de tăcerea instalată solemn în cutia “în care trei diştepţi discutî ultimu’ scăndal”. Neonul nui pe voia lui. Este distant, rece şi nu clipeşte îmbietor a “stai pe mine”.
Pornit sunt a-mi re-evalua iubirile, a le deretica de puful tinereţii şi a le rândui pe ani buni sau chiar pierduţi la pokerul meşteşugit al atracţiei universale între sexe.
Nu am folosit cravaşa, s-au rânduit singure, în pas săltat, împingându-se una pe alta, care să fie mai în primul rând, care să fie mai indiferentă la colbul uitării de sine, de mine.
Cele în bocanci au ţinut-o-n pas de defilare cu un tropăit singular, distonant şi cu lozinci care mi-au stârnit naivitatea fals gândită ca fiind de nestrămutat la acea epocă a tumultului pisicilor albe fără stăpân. Rebele de constrângeri, prigonite de părinţi.
Cele în conduri m-au presat cu perniţele moi şi boabe de agrişe direct pe coloana vertebrală a spaţiului şi timpului rămas până la închiderea lucrărilor. Tu, adorabilă făptură, ai unicitatea secului tălpii care nu presează, lasă aparent la voia întâmplării euforia timpului petrecut în doi într-o cameră mică, aproape studenţească.
Cine nu ştie a-ţi aprecia glezna, cu diademă de inimioare şi ancore care răstignesc suflete de trecător, acela nu are a vorbi o iotă cu noi bărbaţii şi să fie pe veci supus a decupa inimioare din frunze de leandru otrăvitor într-un cadru bucolic de mărăcini şi papură.
Te-ai tuns şi ai dat jos nişte ani. Singurele care-ţi aproximează vârsta sunt patelele care au fost situate o idee mai sus de către mama ta, dar contribuţia ei cea mai de preţ este că mi te-a dat cu drăgălăşenii pe tipsie pe care le culeg la întâmplare. Pe toate, garnisite cu mamatundre şi pazmaţuchi într-un festin clipă de clipă. Am întrebat şi eu Mama Natură  despre semnificaţia acestori ioni plutitori. M-a avertizat că se găsesc foarte rar în incinta Ei şi că se manifestă numai când te uiţi în “mirror, mirror on the wall”.
Te-a durut ieri un premolar care nu s-a mai manifestat de ani. Ţi-l ştiu care. Un vrăjmaş nesuferit. Punem zirconiu. Ăsta-i inert la durerea lumii. Mi-a fost tare milă. Ştii că sufăr şi nu mi-ai spus decât a doua zi. Apreciez când mă menajezi şi mă laşi să dorm. M-am răzgândit! Nici eu n-am dormit. Tavanul mi-e martor în albul lui imaculat căruia nu ai nimic ce să-i reproşezi decât lustra care arată ca o viroză tocmită în metrou de la un consătean fără batistă. M-am gândit de ce s-or înghesui doi bărbaţi ca să-ţi facă masaj şi nici măcar unul nu-i orb. În ciuda legendei, nu ieşi comasată, ci doar co-admirată. Îi înţeleg, dulce ispită.
Şi m-am mai gândit de ce tot apar doctori care denigrează medicamentele care favorizează infarctul, schizofrenia, atacul cerebral, insuficienţa în dragoste, boala lui Calache (care sărea doi metri în sus şi unul în jos). Acum câteva mii de ani nu existau medicamente şi media de vârstă la oameni era de 25 de ani. Pliniu cel Bătrân, la cei 30 de ani ai săi era puriu şi uita ce a scris ieri. De aia a şi scris atâtea…
Acum două-trei sute de ani, pe măsură ce s-a dezvoltat medicina, speranţa de viaţă a crescut la 52 de ani oferind posibilitatea omului să conceapă o “Romeo şi Julietă”, sau o “Gicondă” zâmbată care se presupune că era Giocond. Oamenii făceau mai multă mişcare alergând după hrana infinit mai sănătoasă de atunci: hrişcă cu lapte de capră de munte, vânat (de paparazzi), ciocănele în fiertură, seminţe de pe ogor, legume de la ţărani, fructe de la vecini.
Şi am ajuns în ziua de azi, cu fabricile de medicamente care produc blistere pentru miliarde ca noi şi doctori care le prescriu pentru a extinde speranţa de viaţă la 100 de ani, ceea ce-ţi doresc şi mie precum şi tuturor celor cărora le cade în mână biletul acesta, dar şi celor apropiaţi parental lor, sau le dă învoire a intra în această categorie.
În ciuda E-urilor (I-uri pientru moldovieni, E-uro pentru businessmen) prezente în orice produs ambalat, dar şi a plantelor modificate genetic, iată că trăim o frumoasă poveste de dragoste, tu cu seminţe, eu cu calorii.
Îţi aud foşnetul halatului, semn că te-ai trezit. Sunt nevoit să las jos pixul meu modificat genetic şi să montez o cafea cu boabe sparte cu ciocanul de cu seară, asta pentru că râşniţa are pale de ceramică, care conţine siliciu, care produce nostalgii nisipoase, de mers la mare, de clar de lună şi de răsărit de soare îmbrăţişaţi.
Bună dimi, adorabilo.

25 Responsesto “Mirror, Mirror on the Wall”

  1. Odille says:

    Dragilor, Buna Dimineata!

    Va doresc o saptamina minunata.

    Noi avem o zi de vara splendida, cu 33 de grade si o umiditate ca in Florida. Zi ca de vacanta. O ador!

    ODLM, mi se pare mie, sau inca mai zugravesti?
    In “recreatie” ne spui cite o poveste despre zine, adorabile si ioni – inimioare. Nu stiu daca sa comentez sau nu, pt a nu te pune in situatia sa trebuiasca sa raspunzi, tu fiind cocotzat pe cine stie ce schele. 🙂

    Barbatii citeodata sunt de neinteles pt mine, dar si deliciosi cind sunt ferm convinsi ca deodata devin cei mai buni zugravi, mecanici de masini, exterminatori de furnici, viespi, etc.

    Sotul meu, la un moment dat, a incarcat rafturi intregi din garaj cu material pt zugravit, pt masurat, pt zugravit colturi, pensule, tavi speciale pt vopsea si apoi a inceput Operatiunea in sine. Ai fi spus ca va picta intreaga The Sistine Chapel. 🙂
    Pt un al doilea proiect a angajat zugravi adevarati. 🙂

    Aveam niste cunostine, un cuplu, amindoi ingineri constructori. Si-au cumparat o casa si cu tot elanul posibil au transformat-o in santier. Cinci ani de zile traind in casa, au tot demolat, construit, reparat. Se suiau la etaj pe scara fara balustrada, peretii se construiau si apoi dispareau, toata casa era un “Work in Progres”. Si-au pierdut si prietenii pt ca ei erau invitati, dar ei fiind in santier nu invitau pe nimeni. Nu stiu ce s-a mai intimplat, dar cred ca mariajul este la fel de puternic, viu, prospat si plin de challenges pt ca au proiecte mari in comun, casa fiind veche si avind etaj si basement. 🙂 🙂

  2. Odille says:

    ODLM, “Nu am folosit cravaşa, s-au rânduit singure, în pas săltat, împingându-se una pe alta, care să fie mai în primul rând, care să-i fie indiferent colbul uitării de sine, de mine.”

    Vorbind despre iubiri trecute, iti voi spune o poveste despre albinutze, fum, iubiri si amintiri. 🙂

    Eram copil si tatal meu s-a hotarit sa-si dedice o parte din timpul liber unui nou hobby. Foarte curind a cumparat un stup plin cu albine, stup care a sosit cu intregul echipament. 🙂

    Tatal meu a devenit fascinat de viata albinelor, le indragea si in fiecare zi dupa serviciu se agita in jurul stupului. Imi aduc aminte ca avea o pompitza cu care le afuma pe bietele albinutze ca apoi sa poata sa se uite in casuta lor si sa se minuneze.

    O zi, doua, trei, pina cind, intr-o buna zi, albinutzele s-au revoltat, l-au atacat si au inceput sa-l alerge prin curte. 🙂 Tatal meu a reusit sa se refugieze in casa, cu tot cu masca, manusi, tifon.

    Nu mai stiu daca roiul de albine a parasit atunci stupul, sau putin mai tirziu, dar ce stiu este ca a disparut.

    Asa cum bietele albine ametzite si speriate de atita fum s-au refugiat in primul pom, cam asa si cu iubirile. 🙂

    Totul incepe bine, frumos si dulce, ca un hobby. Cu timpul incepe afumarea si unele iubiri sunt fortate sa-si ia zborul, si-si gasesc refugiul prin cine stie ce pomi. 🙂

    Uneori se intimpla ca pina si amintirile sa fie afumate, consecinta fiind zborul lor, si cu ele, capitole pretioase din viata.

  3. Odille- eu nu cedez ispitei de a mă tolăni şi a lăsa colţişoare nezugrăvite. Iată, este miezul nopţii şi acum mă duc la culcare mulţumit că am mai pictat un perete, un picior de plai, o gură de rai. Cel mai greu îmi este să spăl după treabă, trafaletul, pensulele, conştiinţa de sine.
    Sunt delicios când îmi închipui că am terminat tot şi-mi arată că “uite, aici n-ai făcut bine!”. Am aşa nişte drăcuşori frumoşi… Aş bea un vinarom.

  4. Odille- numai un stup? Stupii se iau pereche pentru că există iubiri şi între ei. Nu sunt ca vecinii noştri cărora le pare rău că n-ai o capră care să-ţi moară.
    În iubire totul începe ca un hobby, dar dacă arunci perdele de fum, refugiul se găseşte apoi din floare în floare, mai ales trântorii. Amintiri afumate n-am gustat niciodată. Am auzit că sunt oncogene sufletului. Cele proaspete, vii, sunt trufandale de trăit în momentele de singurătate, când eşti tu cu tine şi faci adunări.

  5. CristinaC says:

    Salutari foarte calduroase din Ontaio unde ieri au fost 44 de grade….

    omule te invit la mine unde sotul meu se pregateste de zugravit un hol… tavanul e problema… trebuie schela… poate reusesc sa il conving ca Nea’ Stelica stie mai bine si mai repede…altfel cine stie ce anotimp ne prinde cu schela in casa…
    Timpul probabil azi: …
    Thurs. Afternoon
    Risk of thunderstorms
    33°C
    Feels like 44…
    …si la birou… 18 grade… niciodata nu o sa inteleg de ce vara trebuie sa fie in birouri mai frig decat iarna…

  6. CristinaC- eu, pe casa scării am tavanul la 4 m şi am folosit un trafalet cu prelungitor. Singurele locuri unde nu am fost pictat au fost sub şapcă şi în dreptul ochelarilor de protecţie.
    Tavanele înalte sunt numai la castele. Ce bine-mi pare că eşti prinţesă în castelul tău.
    Nu-mi vine a crede. 44 grade la umbră?

  7. Odille says:

    ODLM, incearca sa pictezi in cite un coltisor, un buchet de ghiocei, sau de toporasi. In Family Room, citiva leandri infloriti, si vei avea numai zimbete si voie buna.

    Cristina, in situatii de acest fel eu apelez la generozitatea sotului meu, si-i sugerez sa nu mai faca el totul, si sa ofere un job si altcuiva. It works! 🙂 🙂

  8. Odille says:

    ODLM, este minunat de cald. Cristina a descris foarte bine.

    In parc, pe la 6.30 – 7 dimineata, sunt deja chinezi si chinezutze.

    Eu iubesc soarele, asa ca ii spun:

    – Buna Dimineata draga Soare!
    Nu vreau sa port palarie de soare si nici ochelari de soare. Vreau sa fiu imbratisata de caldura.
    Imi este asa de dor de caldura, de vara.

    Insa majoritatea chinezutzelor sunt infofolite din cap pina in picioare, cu palarie de soare, si in timpul plimbarii fac non-stop, exerctii de Tai Chi, cu miinile.

    Cred ca ei au o cultura mult mai veche decit a noastra si probabil ca au dreptate. Peste citiva ani s-ar putea ca noi toti sa devenim mai intelepti si sa ne plimbam in ritm de Tai Chi.

  9. Odille says:

    ODLM,
    Interesant este faptul cum doua inimi construiesc un album comun, cum “A boy and a girl could reach the moon without leaving the ground.” (cum minunat spune o melodie), ca apoi, o poza cu gropitze in obrajori, ochi ca cicoarea, imbratisari si pupici, sa se trasforme intr-un portret al Mumei Padurii. 🙂

    Probabil ca in capsorul cuiva filmul original este schimbat, uneori si cu ajutorul unor “bine intentionati”.

    Realitatea exista, sau este creata de fiecare dintre noi?

    Un foarte scurt clip cu Deepak Chopra:

    Color and Perception | THE RABBIT HOLE with Deepak Chopra

    http://www.youtube.com/watch?v=czVe5tBknzY

  10. Odille- tu ieşi în parc la 6:30 dimineaţa? Păi ce soare e ăla? Abia a făcut ochi…
    Ar fi foarte ciudat să vezi pe cineva că dă din mâini prin parc. Ţin minte că pe la începutul telefoanelor mobile, mi-a povestit o babă în piaţă că a văzut-o pe una că se ţinea de cap şi vorbea singură. A întrebat-o dacă se simte rău şi dacă o poate ajuta cu ceva calmante naturiste.
    Mi se par foarte penibili chinezii în multe situaţii. Având o cultură mai veche, gândesc că şi noi vom ajunge penibili în vreo mie de ani.

  11. Odille- două inimi construiesc un album comun, şi-au stabilit jaloanele, se conformează perceptelor comunităţii şi deodată intervine un câine în peisaj care amestecă pozele, face harcea-parcea convieţuirea şi fiecare o ia pe poteci în “V”, cu o traistă de amintiri năruite şi aninată ca o povară a necunoaşterii partenerului
    Realitatea există, altfel n-am vedea-o aidoma toţi. Înţelegerea ei este alta. Eu, de exemplu, îl văd frumuşel pe Mutu. Altcineva poate spune că-i prea colţuros şi că zgârie plasma. Dar dacă ar zice ca mine, n-ar mai fi realitate. Ar fi viaţa roz şi liniară de dincolo.

  12. Odille says:

    ODLM, sunt asa niste calduri incit si 7 dimineata este deja prea tirziu. Nu este numai foarte cald, dar si extrem de umed. Simti ca esti ca intr-un bazin.

    Eu ador caldura si umiditatea, dar sotul meu nu o suporta si de aici plimbari la 6.30-7 dimineata si aer conditionat in casa, full blast, 24 de ore/ 7 zile pe saptamina.

    Suntem si ocupati, asa incit plimbarea asa de devreme ne lasa timp pt restul activitatilor.

    In privinta chinezutzelor, din ce in ce cred mai mult ca ar trebui sa intelegem si sa urmam unele din traditiile si cultura lor. Imi amintesc cum eram noi invatati sa divinizam soarele. Parintii isi duceau copiii la mare de mici si vroiau sa nu le scape micutilor nicio raza de soare. 🙂 Iar ultravioletele erau considerate trufandale si daca s-ar fi putut ar fi fost papate cu polonicul.

    Se spunea: Sa mergem devreme la plaja pt a prinde ULTRAVIOLETELE!

    🙂 🙂

    Aici, chinezutzele ies pe strada sau in parc, numai cu umbrela, sau cu palarii. Probabil ca in cele multe mii de ani, ei au avut timp sa invete sa nu se mai scalde in ultraviolete. 🙂

    Deja am inceput si noi sa invatam. Greu gasesti un produs cosmetic in farmacii pe care sa nu scrie ca ar contine un protector contra, “the damaging rays of the sun”. Cu ceva ani in urma asa ceva ar fi fost considerat o blasfemie. 🙂

    Eu caut fara, si nu gasesc.

    Eu inca ador soarele, cu ultraviolete cu tot.

    Dar am si eu o palarie de soare (in masina), in toate nuantele de siclam, mov, liliachiu, si orice bluzita, sau fustita port, trebuie sa se asorteze cu palaria si shosetzelele. 🙂

    P.S. Cred ca-i vom urma si cu Tai Chi, in curind

  13. Odille says:

    ODLM, ma intreb de ce oamenii nu picteaza in case, curcubee, sori, flori, copaci? Ar fi superb.

  14. Odille says:

    Dragilor, Buna Dimineata!

    ODLM, “viata roz” fara tort de ciocolata si Victoria’s Secret? 🙂 🙂

    Nu pot sa accept ca Universul este asa de perfect, copacii reinvie in fiecare an, plantele reapar in toata frumusetea lor, iar oamenii ar fi ca niste papusi gonflabile, care dupa un numar de ani isi pierd intreaga energie si sunt aruncati la gunoi.

    Am invatat lectii de viata, the hard way, si singura mingiiere este speranta ca daca mai exista alte vieti, acele greseli nu le voi mai repeta. Tot ce invatam sa fie fara niciun rost? Nu pot sa cred!

    Ce se intimpla cu toata energia, afectiunea, dragostea?

  15. Odille says:

    Ieri, dupa ce m-am cam saturat de atita aer conditionat, m-am informat pe Internet pt ca vroiam sa-mi cumpar niste camasute de noapte cu glugutza, de la Victoaria’s Secret si am gasit.

    Dupa-amiaza, insa, a venit o vijelie puternica si astazi avem numai 22 de grade.

    Cristina, te rog sa ne dai un semn pt ca am impresia ca in zona ta a fost vint de peste 100 KM pe ora. Sper ca totul este bine la voi.

    O imbratisare pt toti si ginduri bune pt un weekend dragalas.

  16. Odille- am avut un soare şi nişte flori şi o casă pictate de copii, pe tapet. A trebuit să-i cresc ca să nu mai picteze. Am luat o foarfecă şi au încercat-o pe perdea. A funcţionat perfect. A trebuit să-i iau şi celulilalt o foarfecă identică pentru că frate-su nu i-o dădea pentru încercări similare.

  17. Odille- o fi vreo tortură de ciocolată şi dincolo. Cât despre Victoria Secret, le-aş găsi pe toate purtătoarele la mine, dincolo şi aş alege numai una.
    Numai că eu mi-am pus o dorinţă, să rezist cât un sequoia, deci se va întâmpla peste hă-hă ani… Am şi una pentru aici, care-i iureş în gândire şi faptă.
    Nu te amărî! Sunt mii de greşeli noi care se pot face.
    În galaxia noastră, afecţiunea şi dragostea alimentează Soarele. În alte galaxii nu există afecţiune şi dragoste şi atunci vin şi se încălzesc la noi. Unii. Sunt acele figuri imuabile, fără expresie facială, îngheţaţi în dogmele planetelor de unde vin. Ca şeful meu care nu mă învoia să-mi iau o amandină de colea, de jos, sau o roşie precos.

  18. Odille- un cap frumos nu se ascunde sub o gluguţă. Gândurile se bulucesc şi când vor să iasă la plimbare se calcă între ele pe idei.
    Deocamdată, la noi se anunţă zile de iulie like in the good ol’ days.
    O săptămână cu veşti numai bune de amintit să aveţi.

  19. Odille says:

    ODLM,

    Radu Beligan, data nasterii Decembrie 14, 1918

    « Am trait inaintarea in varsta ca pe o detasare din toate aceste poveri.

    A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute,
    inseamna a deveni mai usor, mai liber.

    Intr-un anumit sens , esti mai batrin cand esti mai tanar si mai tanar cand
    esti mai batrin.

    Viata se scurge ca o permanenta si progresiva detasare de prejudecati si
    de constringeri.

    Avea dreptate Picasso cand spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii
    tanar. »

    Minunat adevar! Si mai frumos este faptul ca in zilele noastre putem sa realizam aceasta stare de spirit fara sa asteptam trecerea anilor.

    O Duminica senina, in care sa va simtiti liberi si cu suflete pline de dragalasenii.

    O saptamina minunata!

  20. Odille says:

    ODLM, iti doresc sa ti se implineasca dorinta. Precum un Sequoia cred ca mi-ar place si mie sa rezist, dar ca o sequoia fetita, impodobita cu flori de magnolie, ca sa fie si dulcica. 🙂

    Astazi am avut o dimineata surpriza. Am condus eu masina si sotul meu nu a sarit din masina la stop, nu mi-a spus cind sa schimb culoarul, cind sa incetinesc/accelerez, cum sa tin miinile pe volan, cum sa ma asigur, etc. Intii am crezut ca este in admiratia felului cum conduc, 🙂 apoi am aflat ca-si uitase acasa portofelul cu permisul de conducere si deci nu putea lua el volanul. 🙂

    O saptamina frumoasa!

  21. Odille- tu conduci cu soţul tău lângă tine? Eu n-aş face asta. Îi dai prilej să te corecteze şi ţi se va instala un complex acceptând încet-încet să te conducă în toate privinţele. Ori, într-o căsnicie, bărbatul se conduce doar pe el, pentru restul zilei i se lasă program cu listă de cumpărături şi repede înapoi acasă.

  22. Odille says:

    ODLM, femeile intelepte le dau citeodata sotilor sentimentul ca unele decizii sunt ale sotilor. Un exemplu este mersul impreuna la shopping.

    Dupa multe, foarte multe rochite probate in multe multe magazine, sotul spune:

    – Please, please, buy them all!

    Atunci nu voi iesi din cuvintul lui. 🙂 🙂

  23. CristinaC says:

    Va rog sa ma scuzati. Eu de câte ori comentez dau un click si pe notify me of … Mi s-a mai întâmplat sa nu ma notifice dar… Banuiesc ca se pierd pe undeva…

    Vineri seara a fost un spectacol cum încă n-am mai văzut….furtuna a fost foarte puternica…cred ca numai la un concert link Florea am mai văzut asemenea lumini. Am rămas ore multe fără curent…dar a trecut si eu vreau soare din nou….au trecut valorile de caldura si acum imi pare rău….sunt prea putine zile calduroase aici…

    Săptămâna viitoare voi fi la ocean așa ca sper in mult soare si nicio furtuna….

    By the Wayne…s-a născut printul…yahoo are toate știrile aprope numai despre asta….

  24. Odille- un bărbat înţelept nu merge împreună la shopping. Oricum deciziile sunt ale voastre aşa că de ce să ni se dea sentimentul? Eu probez un ipad bun, un aparat foto bun, un PC bun. Înţelegerea este ca la 6 rochii revine un aparat foto 🙂

  25. CristinaC- vacanţă cu surprize plăcute

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: