Mar 7, 2014
Sindrofii de primăvară
De când a crescut- aritmetic, apoi exponenţial- numărul autovehiculelor înmatriculate în România, la care se adaugă semnificativ cele înmatriculate în Bulgaria, s-a încetăţenit printre şoferi practica parcării pe flash. Se parchează pe dublu, sau pe trotuar complet, sau peste puieţi care încă nu sunt destul de măreţi încât să se poată opune. Am avut prilejul să cronometrez o blondă, o brunetă şi o roşcată care au parcat pe flashuri şi au intrat la boutique. Ei, la boutique se alege, se culege, se cere telefonic acceptul prietenului sau libovnicului (soţiile nu mai cer ca pe vremuri acordul, pentru că au experienţa refuzului, iar plăcerea în sine depăşeşte cu mult ruinarea plăcerii de ajungere acasă) astfel încât “cinciminutele” se transformă, conform Legii lui Cronos, într-o oră şi-un peek.
La iubite şi prietene, atât rochia cât şi conţinutul sunt noi, pe când la soţiile peste trei ani, se încadrează la categoria “la ce-ţi mai trebuia?!”
Vă întrebaţi cum de-am avut răbdarea să le cronometrez. Iată vă explic! Parchez în faţa lor, tot pe dublu, ca să nu fiu eu cel care primeşte sudalmele celor încurcaţi în trafic şi mă reped în butique-ul pentru bărbaţi. Îmi cumpăr cravate. Nu-mi place să mă duc la sindrofii cu aceeaşi cravată şi ca să nu le încurc, arunc cravata folosită. Uneori şi sindrofiile. Le spânzur de gard şi le iau gunoierii. Am întâlnit şi gunoieri fericiţi. Atâta doar, că nu ştiu să facă nodul. Mă sună la poartă şi mă roagă să le spânzur cu nodul nedesfăcut. Îl am pe Dumitru care este atât de corpolent încât atunci când îi fac nodul, folosesc tomberonul ca manechin. Le poartă la “şalopet”. Zice că are aşa un spor încât mătură şi pe sub maşinile parcate. Am specificat culoarea lui? Nu? Cred c-o bănuiţi totuşi…
Parcarea pe dublu se practică foarte des de către maşinile de provincie. Probabil că în provincie, poliţiştii îl cunosc pe Culiţă a lu’ Dămăroaia, pe Barbu a lu’ Delavrancea şi atunci mai închid ochii. Bucureştenii s-au cam înspăimântat cât costă o tractare şi atunci ori stau în maşină pe flashuri, ori lasă un suflet de preţ pe scaunul din dreapta şi se duc să achite impozitul anual.
De când toţi şoferii au telefon, artificiul cu flashurile a suferit un adaos esenţial. Se lasă pe bord un bileţel cu numărul de telefon, iar dacă eşti blocat, suni la numărul respectiv şi auzi nişte scuze. Apare gâfâind în zece minute. Asta-i tot…
Acum câteva săptămâni, numai ce găsesc în poarta mea auto, una bucată maşină parcată, deşi scrie clar pe plăcuţă ” Nu parcaţi! Câine rău. Muşcă cauciucuri”. Nu am fost luat în serios. Atunci am scris: “Rog sunaţi la 0777 777 777 când vreţi să parcaţi aici”. Probabil că unii au sunat. Cred că-i numărul direct al lui Putin. Cine vrea să audă nişte suduieli în rusă şi să se trezească cu apartamentul ocupat, n-are decât! S-a găsit cineva să nesocotească avertismentul. Am înconjurat-o de mai multe ori în speranţa că mă împiedic de proprietar. Eternul bilet în bord. Am sunat. Era o aparţinătoare. Evident făcuse jogging, pentru că nu respira precipitat atunci când a dat cu ochii peste mine. A apărut senină şi cu o fizionomie care m-a ţintuit, încât nu mă mai aşteptam la niciun fel de scuză. Eu eram în salopetă, cu un fes în cap şi o mătură de frunze. Nu dădeai doi bani pe mine. Pentru că nu aveam frunze, măturam nişte amintiri mai cu păcat şi le făceam grămăjoare pentru luare aminte. Ploua mărunt, amintirile curgeau printre rosturile pavajului şi se grupau în regrete. “Cele bune să s-adune, cele rele să se spele”. Atât cât mai am până la apus, o să le adun mănunchi pe cele suave şi am să le mângâi lângă un ceai cald de văzduh şi zefir. Îmi aparţin şi le aţin să nu se rostogoale pe puntea dintre mine şi eu-ul interior.
A venit într-o rochie mulată, scurtă, mărgele oranj, tocuri cui, părul drept, abia făcut cu placa azi dimineaţă. Ochii ei albaştri îmi treceau prin fes. Zic:
– Eu, dacă vreau să ies cu maşina, să zicem că pot sări peste maşina dv., dar ce mă fac cu pisica mea care miaună că nu poate ieşi în stradă să mai discute puţin cu Alonso, motanul apisicat al vecinilor?
O invit puţin în curte şi o strig pe Larisse care mieuna ceva mai încolo.
– Ce coincidenţă! Şi pe mine mă chiamă tot Larisa…
– Numele pisicuţei mele are un spelling diferit: are doi “s” în componenţă şi un “e” în coadă- am zis eu- mângâindu-i coada ostentativ şi încercând să dibui “e-ul”.
Cele două Laris(s)e s-au împrietenit pe loc. Eu am alergat în casă şi i-am adus un pled încălzit pe calorifer. Mi-a mulţumit pentru calorifer. Mă înfierbântasem şi eu. I-am acordat permis de liberă parcare în fiecare zi. Aveam numărul ei în memorie şi când mă obseda, îl formam din memoria mea, nu de pe SIM.
Larisa se mutase de curând în cartier. M-a invitat în apartamentul ei. Nu ştiu dacă se făcea să merg aşa în fes şi salopetă. Nu are propria ei poartă, aşa încât parchează la mine. Mă sună de fiecare dată. Abia aştept să vă spun cum am apărut într-una din zile în costum şi cravată. Nouă. Ca pentru o nouă sindrofie.
Sindrofiile noi te dau cu un fel de pămătuf cu parfum insolit care are nota de vârf orhidee şi lotus, iar nota de inimă, splendoarea începutului.
Marinică
La Marinica a venit primavara….
Cristina, mie mi se pare ca la Marinica a venit o primavara fierbinte. Sa vedem ce va spune Adorata. 🙂
Odille- Mi-e jenă să-l chestionez pe Marinică despre Adorata. L-am văzut ţopăind pe stradă ca nota “Do” pe portativ: când de sus, când de jos. S-o fi liberat…
Preotul: “Te lepezi de Satana?”
Creştinul: “M-oi lepăda părinte, da’ am trei copii cu ea…”
CristinaC- Marinică, abia ce ieşi din iarnă şi a şi dat de-un bobocel.
si eu sper ca am iesit macar un pic din iarna . sunt +2C… fells like summer!
CristinaC- noi aveam astă-iarnă +2C. Feels like winter to me.
Inca o dovada a “stabilitatii” lui Marinica 🙂 . Nu pare un om de drum lung ..dar mai stii , in ultima vreme m-am cam inselat in privinta relatiilor :). Se pare c-au rezistat cele carora nu le-am dat nicio sansa.
Calina- Marinică adoră femeia ca noţiune. Tot Adorată cred că-i este şi această nouă apariţie. Nu ştiu. Am să-l întreb. Este un om de drum lung. Doar călătoarele diferă. 🙂
ODLM,
“Pentru că nu aveam frunze, măturam nişte amintiri mai cu păcat şi le făceam grămăjoare pentru luare aminte. Ploua mărunt, amintirile curgeau printre rosturile pavajului şi se grupau în regrete. “Cele bune să s-adune, cele rele să se spele”. Atât cât mai am până la apus, o să le adun mănunchi pe cele suave şi am să le mângâi lângă un ceai cald de văzduh şi zefir”
Fermecatoare rinduri!
Eu port in suflet o amintire martzisor cu o bluclisoara nazdravana. Ea imi bucura sufletul si-mi estompeaza tristetile.
ODLM,
“La iubite şi prietene, atât rochia cât şi conţinutul sunt noi, pe când la soţiile peste trei ani, se încadrează la categoria “la ce-ţi mai trebuia?!”
Data de expirare este de numai 3 anisori? 🙂
Daca nu as fi convinsa ca iubirea se reinnoieste precum zorii, din aceasta fraza as crede ca iubirea ar avea aceeasi perioada de expirare ca unele antibiotice, dar mai mult decit virusii si bacteriile. 🙂
ODLM,
“Nu ştiu dacă se făcea să merg aşa în fes şi salopetă.”
Raspunsul este: Numai daca se asorteaza si fesul este de marca! 🙂
Odille- şalopetul este cu bretele şi cu buzunare large pentru scule, cu de-a sila să le-aduni, ca să-ţi dai foc la valiză, să te lepezi de nebuni.
Fesul este cu siguranţă de marcă. Chiar eu i-am scris “Ermenegildo Zegna” cu un marker, dar n-a încăput pe manşetă aşa că am coborât ceva litere şi pe frunte.
Odille- mulţumesc pentru aprecierea rândurilor. Tristeţea n-are bucle. Are ţepi ce pătrund prin borangicul amintirilor cu mărţişor şi mugurii de salcie din parc.
Odille- Frderic Beigbeder are o carte intitulată “Dragostea durează trei ani”. Are foarte mult umor, dar este şi foarte slobod la vorbă.
Teoria lui este susţinută în cele mai multe dintre cazuri. Mai exact, dragostea durează 30 de luni şi 14 zile. Iubitele se înscriu şi ele în această categorie, nu numai soţiile. Vina este împărţită nemţeşte: una mie, una ţie.
Iubirea nu trece cu antibiotice. Numai cu delăsare şi motive scornite.
Asa-i antibioticele in unele cazuri sunt inutile :).
” Amorul şi gripa se tratează cu patul.”
“Dragostea e precum gripa: se ia pe stradă şi se vindecă în pat.”
Acum ca o fi o luna sau 30 depinde :).
Continuarea alta data ca ma grabesc la sindrofie…
Mi-am insusit si eu urarea, deci 😛 , multumesc!