Nos Fuimos Lejos

Andra l-a sedus ( “sedat”, cum ar spune Veorica) pe Enrique să accepte să-i fie mixată melodia compusă de prietenul său Descemer Bueno, cel care i-a compus și “Bailando” și “Subeme la Radio”. Descemer a venit în România unde i s-a găsit un colțișor arid ca să filmeze această mixtură. Pe stânci, cu fete românești. Tipic ritm latino, profundă imitație de “Despacito”, clipul aduce brazilience care să dea din toate alea pentru ca procentul bărbaților vizitatori să depășească astăzi 82%, al femeilor 12%, restul de 6%, indeciși.

De ieri, s-au adunat peste un milion de vizualizări. Enrique, fiind în concediu la munte, a acceptat colaborarea cu Andra și i-a transmis un “bine, măh…” după un rever din poigner a la Sharapova, care a răsturnat ceaiul de plante peste tinctura de muguri de brad, atât de savurate de ei împreună, în zilele când nu se războiau. Fesul lui parcă camuflează un bandaj după o trepanație. Îl compătimesc multe admiratoare. Cerceii Andrei, din sârmă de staul, o trag în jos, deși vocea ei este printre cele mai bune din țara noastră și a lor.
Un “bine, măh…” spus de Enrique, valorează cât o mie de cuvinte spuse de mine în somn. Toată lumea ar afla că mă gândesc în altă parte, parte care nu crede că mă gândesc la ea. Glumesc. Nici în somn nu mă deconspir. Un bărbat atât de netot nu s-a inventat.

Textul în limba română a fost aprobat, din păcate însă, nimeni nu-i poate dezaproba pe unii comentatori care, pentru un comentariu de un simplu “da”, constați că trebuie să fie mobilat cerebral cât un coyote sihastru în greva foamei de cultură. Cât de trendy să fii să ieși pe YouTube sub pseudonimul neaoș românesc Cosmyn GabryelCosmyn Gabriel, cu repetiție?

Enrique a frânt numeroase inimi ghidat de a noastră zicală “na-ți-o frântă că ți-am dres-o!”. Taică-su dregea mult mai conștiincios. Cu vârsta, intervine dexteritatea, reacția publică, stima de sine.
Docilitatea este apreciată de soacre. Nesupunerea este apreciată magnetic și neverosimil de către cel în mreje.

Keanu and Charlize

“Sweet November” este un film diabolic de trist. Mai bine să nu-l vizionați, decât doar poate că sunteți în culmea fericirii și cu sortita alături pe canapea, altfel o s-o bociți într-o dungă până vă cade curentul.
Filmul a lansat două melodii de top: Enya- “Only Time” (din acest clip) și Laura Pausini – “It’s not Goodbye”. Este mai bine să le ascultați cu ochii pe pereți. Imaginile răscolesc un întreg Complex Studențesc.

Keanu Reeves are o figură exotică, de Jumanji care a coborât din Canada tocmai ca să încânte. Constituția urechilor este funny, parcă ar avea o gută pescărească care le unește pe la ceafă ca să nu fâlfăie pe motocicletă. Ochii lui fixează ființa și o hipnotizează. De ce-o fi așa de serios când tinerețea te împinge la năzbâtii? Search me! Râzi frățicule, posacii ascultă numai Mahler. Este tras prin inel, nu ca alții prin cercul de pe doagă, dar acum, iată că mă mir: n-am fost toți la fel?

Charlize Theron este genul de femeie care dacă simte că a căpătat ceva influență asupra ta, te înfruntă cu un zâmbet posesiv, stârnind mii de gânduri, de îndoieli năvalnice: “oare ce să îndrăgesc mai mult la ea? Ascuțimea retoricii sau faptul că se prezintă cu asemenea ochi care nu trec deloc? Oare de ce mă inciți? Pentru că pot!” Din experiență, este conștientă că i se cam permite. Paradoxul este că dacă îți scote discret limba, tu te simți onorat, în urâțenia ta, că asemenea splendoare face un gest pe care ți l-ai dorit toată viața. Unde nu dă Domnul?
Este recunoscută ca una dintre minunile nașterii, așa că nu insist, pentru că fiecare și-a făurit o imagine și nu așteaptă să vin eu cu ditamai tușe groase care să acopere finețea feminității.

Riccardo Cocchi și Yulia Zagoruychenko

Probabil că i-ați mai văzut pe cei doi dansând și cucerind locuri fruntașe. Nu se încurcă cu locurile doi sau trei, ca mine dansând cu mașina de gazon printre păpădii. Spre sfârșit, am să afișez link-ul cu căsătoria lor din iunie 2017.
Melodia Tico Tico este o sambă, dar coregrafia nu este deloc pentru un concurs de dansuri latino, este o caragață cu unele mișcări dezagreabile chiar, deși, ea în mâini, are grație, dar cu picioarele prezintă o flendureală specifică unuia care pune patinele pentru prima oară în viața ei( da, ea, cu membrele inferioare, este într-o masculinitate de Iron Man). Tocmai ce-mi aduc aminte că mama verișoarei mele, (pentru mine, o superbă soră mai mică) care nu o lăsa să meargă cu bicicleta tocmai pentru că pedalele dezvoltă mușchii gambei sub formă de sticla lămpii bunicii. Mă aplecam asupra dorinței ei, o luam pe cadrul bicicletei și o duceam la frumosul ei iubit, câteva intersecții mai încolo, lăsând-o în grija lui. El o întorcea acasă, bineînțeles în alt cadru. Mai festiv, mai împlinit. De la cutremur, ea nu mai este. S-a rupt ceva în mine și în iubitul ei. Iremediabil…

Oare de ce dansurile italienilor nu se numesc “latino”, deși ei au fost cei mai latini de pe tot mapamondul? Sunt oare Spania și America de Sud cei care l-au adus pe Traianus pe tron și l-au trimis în Dacia Sandero până la Decebal în curte? Ce, noi cu “Sârba în Căruță” și “Giamparale” tot latino dansăm? “Constantine, Constantine” este un cântec napoletan? Mă întorc așadar, la berbecii noștri.

Yulia este o rusoaică talentată ca mai toată stirpea stepei ruse, iar Riccardo un italian cu pașaport american. Au făcut nunta în Italia, la Capri, printre stânci sfredelite de vremuri. N-au avut încredere în Moskova pentru că scutul de la Deveselu nu era încă montat.
Yulia este deținătoarea tuturor butoanelor din cămin și o face atât de ostentativ și-n dans, încât mă aștept ca ea să fie cea care sparge farfurii la draci. Riccardo doar să strângă cioburi, plângând neostoit. Mie-mi place ca femeia să împartă controlul cu partenerul, dar să o facă atât de delicat încât bărbatul să gândească că el a avut inițiativa cumpărării a două rochii și patru perechi de sandale. În aceeași zi și de la același boutique, pentru că ea, doar să fi spus, “ce frumoase sunt astea și ce bine le stă împreună!”
În dans, sunt foarte bine sincronizați, precum mobilul cu căștile bluetooth, acțiune pe care fetele o execută folosindu-se de priceperea bărbaților. Ca privire, Yulia are în ansamblu, ceva plăcut, neanmoins deloc docilă, spre deosebire de Riccardo, care mai are kilometri până acolo, în ciuda tocurilor care să-l înalțe până a-i fi de nasul Yuliei.

Vom trece, dragi copii, la nunta lor de anul trecut:

https://www.youtube.com/watch?v=Gj1WFu_Y9qQ

Rochia de mireasă PR Card N este la uscat pe felinar, acolo unde păianjenii pun puii la crescut. Numărul de cameră îmi place pentru că are ceva din mine. Prietenii știu de ce…
Yulia se ferește din calea rimelului, iar Riccardo se încheie la nasture cu stânga, deci eu n-aș fi bun pentru Yulia, de unde a și apărut un Hallelujah cântat cu trimitere directă. La rostirea jurămintelor, în spatele cuplului, sunt doi pezevenghi cu ochelari cu ramă albă și sticle colorate, achiziționați pe un leu din talciocul cu jucării rusești făcute în China. O să-mi spuneți că nici nu-mi pot imagina cât coastă acești ochelari, dar sunt convins că mumă-sa i-a luat și trenuleț, tot de acolo. Nu știu care sunt socrii, dar știu cine este sora Yuliei. Piscina este foarte pătrată și ascunsă. M-am obișnuit cu alte forme, dar vila este foarte veche și pentru că arhitecții nu cunoșteau decât dreptunghiul. Apa nu era cu chimicale, filtre pentru impurități, spoturi de noapte, scări de inox, dar avea tineri frumoși și musculoși pentru cules frunzele și privirile stăpânei locului.
Nu vă mai povestesc noaptea nunții pentru că ea s-a petrecut mult mai înainte.

Azi am fost la piscină. Ne-am așezat pe două șezlonguri libere, lângă două fete la fel. Una era demnă de privit, doar că era prea evident că cealaltă era folosită ca balast, pentru comparație. Dintr-un grup de bondari se desprinde unul omni-tatuat cu excepția retinei, pentru că medicul de familie îi interzisese locul. Scapă mobilul pe jos, îl ridică și nici măcar nu se uită dacă s-a spart. Asta înseamnă să fii baștan. Se apropie cu un pahar lung de băutură verde și rostește:
“De unde ești tu, păpușe?” “Din Pitești, vine răspunsul” Era clar că cealaltă fată nu se vedea, chit că el avea retina liberă de intarsii. “Aaaa, am auzit că din Pitești sunt fete foarte frumoase”. O replică inedită, în premieră mondială, folosită la turtit o fată de Pitești. “Tu de ce nu ți-ai luat un drink?”-întreabă fata deja turtită de la prima frază.
“Nu, pentru că mă așteaptă un Mercedes-Maybach model S 600, 390 CP, pe benzină, V 12 în parcare, păpușe”. Ea s-a ridicat repede și l-a rugat să-i lege sutienul. Fără pic de destoinicie, el l-a scăpat de vreo trei ori, cel puțin cât am numărat eu înainte de a-mi duce mâinile la ochi. Nu eu, Ilinca! Tot ea alesese locul, nu eu…
Am intrat în apă și i-am văzut plecând de mână. El uitase șă-și ia hainele, deși din slip, se scurgea o dâră de apă (precum un melc fără casă, doar cu mașină) pentru că a cumpăra o băutură verde trebuia să treci prin apă ca să ajungi la barul piscinei. Jur că mi-a fost milă de amărâtul de Mercedes, dar și de prietena piteștencei care rămăsese fără măcar o larevedere luată.
Pentru destindere, i-am luat Ilincăi o băutură verde la pahar lung. Ea l-a dat pe din două cu prietena piteștencei care rămăsese țintuită în șezlong. Nu știu dacă avea doctoratul luat, dar au vorbit mult, dintr-o solidaritate feminină în astfel de situații..
Mercedesul necheza din toți cei 390 de cai ai săi.