Stop Wasting Your Life

Și ce atitudine să iei? Credeți că miliardarului i-ar fi plăcut să fie așa de împlinit financiar, dar golit de fericirea unei mame care a născut? Credeți că omului i-ar fi plăcut să fie maimuță? Să se lupte cu mamuții și să umple peștera de carne pe un an?
Valul te duce, pentru că și el caută împlinirea, oceanul. Nici eu nu mi-aș fi dorit să fiu val și să formez oceanul acesta din toate limbile Pământului. Sunt acei 10% care sunt țărm și spre care am tinde, dar ne lovim ca de stâncă și ne întoarcem ca pensionari, cu nepoții în brațe, poate ei vor avea mai mult noroc. Reflectăm cu branula în dosul palmei și ne spunem, seara, că degeaba au născocit latinii “carpe diem”. Uite, astăzi am reparat o țeavă și am fost la pâine. N-am văzut nici brutarul cu zâmbet spre cuptor și nici cumpărătorul cu coșul zilnic de alimente debordând.

Cea mai fericită zi este când primești cartea de identitate. Este păcăleala supremă. Îți imaginezi că restul va fi ca în copilărie și adolescență. Te uiți, tot la zece pași, în drumul spre casă, cum poza începe să se întunece și îngălbenească. Dai vină, că nah, n-ai pe ce altceva, pe hârtia făcută de AGFA în dorul Lelii. Începe școala adevărată, încep examenele, începe facultatea, sau altă meserie. Orele suplimentare se suprapun ridurilor. Începe neglijența și o compari cu a celorlalți. Rutina își croiește plictisitoarea navetă între bornele fixate de cei cu o treaptă mai sus. Compari pensia cu inflația și o vezi cum pâlpâie.
Regretul că n-ai făcut ceva care să reprezinte o notabilitate îți dă putere să accepți cu stoicism branula.

Învățăm ceva din acest clip?

Viața de familie

Această reclamă de Lidl ia viața de familie de la începutul cuplului. Ușa se deschide în nas până a-i fi închisă-n nas. Trânta în glod, când ai pelerină galbenă, depinde cu cine te însoțești pe mai departe prin meandrele structurale ale realității casnice sau de câmp. Cunosc o parteneră căreia nu-i priește praful ca atare, darămite cel umed clisă în pustietatea în care, cea mai apropiată sursă de apă este căsuța cantonierului care o aduce cu cobilița între două trenuri. Locul propice pentru a face ochi dulci de tot, primul pas fără compas și o apropiere ancestrală, era pe vremuri ceaiul dansant numai acolo unde, localizat milimetric, nu erau babacii acasă( deși, numai ceai nu se bea alcoolo). Astăzi se numește “caterincă lată și mai lată” și aduce un spor de privire tulbure datorită noilor adjuvante de ceaiuri psihotropice impropice traiului în linie dreaptă.
În căsnicie, se presupune de multe ori că el gătește, și ea, venind de la fitness, antrenamente tenis, shopping îndelung, una mică cu fetele (un dezapanaj complet interzis băieților) găsește că atmosfera este cool și trebuie încinsă cu un LP “POEM” pe care-l rulează la platane o mâță ce nu se uită-n calendar. Versiunea originală a melodiei este interpretată de The Motans și Irina Rimes căreia îi aparțin versurile. Mie-mi place nespus această combinație, o rulez zilnic ca mâța cu platane și vă voi obișnui cu videoclipul original, la sfârșitul acestui post. El, parcă este chiar solistul trupei, dar ea, oare îmi amintește cineva unde a mai fost văzută această purtătoare de gropițe ca A2 de la Drajna încolo?
În această fază a vieții, pleci cu trenul undeva pe coclauri, fără hartă, fără compas, fără babaci restrictivi. Întâlnești o familie cu trei copii și-ți vine o poftă nebună să-ți faci și tu acasă vreo doi care să-ți sară în pat ca egretele, la 7 dimineață, să-ți smulgă perna și să-ți desperdelească fenetrele. Deja aveți o mașină de familie în care încap păpușile, ursulețul, hainele lor, trotineta, Lego-ul și atât! Restul bagajelor voastre au loc numai în torpedoul de mănuși, cândva suzete.
Frumoasă-i armonia de început, înțelegearea de mijloc și șoarecele și pisica când nu mai auzi și vezi bine.

Kapushon & Pavel Stratan

Știu că-i cunoașteți pe Kapushon și Pavel Stratan. Poate le pătrundeți mai profund înțelesul cuvintelor ascultându-i cu atenție.
Mi-aș fi dorit să iubească și românii de dincoace de Prut țara în care s-au născut, precum o fac moldovenii de dincolo. Totul, firul ierbii (vorba lui Tom Jones), grădina, găinile, nucul de la poartă, mama împietrită în uliță cînd băietul pleacă în România, iar surorile rămân ceva timp la caier. “Fiecare pentru baștină are-un duios cuvânt, dar satul meu îi chiar cel mai frumos di pi Pământ, știu că-i curat la suflet, știu că-l are( sau cum se scrie corect pe forumuri Facebook, “știu călare”)

Cu toate că toamnele-i străpung, vin în România pentru un petic di asfalt și lasă în urmă două mici cărări bătătorite de pământ strămoșesc. Îi atrage dezvoltarea noastră, ceva cu un număr mai săltată, ca și pe noi dezvoltarea altora, extra large.

Ascultați-i cuvintele, sunt suflete așternute la picioarele răbdării de a avea o țară cucernică, neîntinată, neînfrântă.

Ion Creangă este doar de peste drum. De acolo s-a molipsit.