Ama

Grației din piscina municipală nu-i face trebuință oxigenul. Este o aventură îndeplinită pe o scenă cu hublouri pe pereți, unde spectatorii rămân fără aer, înmărmuriți de diafanul situației din adâncuri. Minunată expresivitate a motivațivației de a rămâne deasupra lucrurilor, deasupra jelaniei de la suprafață.
Este aproape verosimil ca Julie Gautier să-și fi ținut suflul atâta timp. Efortul este fantastic și mă induce în eroare că n-ar fi respirat nici măcar cât un delfin abia născut. Montaj superb între pauzele de respiro impuse de Mama Natură.
Un corp perfecționat de muncă, în detrimentul celor două coline care nu fac casă bună cu baletul clasic, Julie mă cheamă să-i admir ținuta și eleganța brațelor subțiri și a coapselor perfect rânduite cu fibra miilor de repetiții și renunțări, tocmai pentru a deveni o minune.
Finețea mișcărilor este emoționantă și te poartă cu certitudine acolo unde poate vei fi cândva.

Aș mai comenta, dar este foarte târziu în noapte și sunt copleșit de existența pernei, că doar sunt și eu ființă care tinde spre somn și reluarea mentală a acestui film scurt. Poate mâine…

Kiss Me Quick

Sincronizare de dat ca exemplu. De exemplu…
Paradoxal, tocmai sincopele de sutimi de secundă față de ritmul melodiei, aduc farmecul la mine acasă, iar dacă mă urmăriți, și la voi acasă…
Deliciul serii din această dimineață.