Mind the Gap

Viața, înainte de a ne lăsa Nimănui, naște o armă malefică ca lama de tortură a unui hanger de tranșat sufletele pereche. Este Singurătatea, cea care se luptă zadarnic cu amintirea celui drag. Nu ne poate separa de amintirea celui iubit, alături de care ne-am trezit în fiecare dimineață, de felul în care își/îți întindea pijamaua la aerisit, de cum se ruga de tine s-o mai lași măcar 5 minuțele și să-ți ieși din pepeni când găseai tubul de pastă apăsat de sus, chiar de sub dopul înșurubat anapoda.
Singurătatea nu-ți întrerupe deșteptătorul și nici nu răspunde la ușă. Cad pe umerii tăi și ceaiul și croissant-ul stingher uitat mușcat pe televizor. Dacă-i auzi vocea din ungherele de semiumbră ale minții, ți-e teamă să n-o fi luat razna împinsă de hobbiții din scrinul cu intarsii și scrijelituri de aspirator.
Contoarul de curent trândăvește. Măsoară numai lampa de veghe plus un calorifer electric care se oferă bucuros să-i țină lui locul și atunci alege să radieze de bucurie. Frigiderul este închis. Două mere și un pachet de biscuiți pot trăi și la temperatura camerei, pe noptieră. Nu mai pleci la serviciu, deși zilele acelea le-ai întoarce cu vătraiul de-ar fi să-i furi timpului niște ani. Haina are toți nasturii sparți și tristețea își croiește drum din toate buzunarele interioare, ca un pârâu umflat de ploile din amonte. Nu i te poți împotrivi. Te va îmbrăca metodic, cu fiecare clipă scursă, până într-o zi, când poalele lungi se vor împletici între ghete, iar apusul te va lua în somn ca să răsari alături de cel ce te așteaptă. Din nou și din nou, cu aceeași năzuință de a-i fi primăvara ei de suflet.

Pentru cine n-a avut vreme să asculte cu atenție comentariul de la sfârșitul clipului, sau pentru cine nu înțelege prea bine engleza, precizez că această doamnă, după ce a rămas singură, mergea în fiecare dimineață să asculte vocea soțului ei, Oswald Lawrence, care se auzea în fiecare dimineață în stațiile de metrou din Londra. Timp de 40 de ani a funcționat această înregistrare, până când, într-o zi, vocea lui Oswald a fost înlocuită cu vocea altcuiva. Doamna Lawrence a fost în audiență la conducerea operatorului Regiei metroului londonez și a obținut reintroducerea vocii soțului ei, din nou, din 1990 până în ziua de azi. Mesajul “Mind the Gap” reprezintă atenționarea călătorilor să nu depășească linia galbenă de pe platformă, până la oprirea trenului în stație.

Experiment psihologic

O învățătoare de școală primară( sau poate fi, la fel de bine, și psiholog. Nu și-a declinat specialitatea profesională, doar numele Brandie Iburg) organizează un experiment cu patru perechi de copii, unii frați, alții verișori, pentru a testa abilitățile de dăruire, împărțire ( to share) între ființe în stadiul incipient de viață în societatea în care vor face primii pași semnificativi.

Prima pereche
Blonduța cu maiou galben și cu năsucul foarte în vânt este corectă, nu încearcă să se întindă după cel de-al doilea biscuit al băiatului. Acest mic nevolnic ciupește din Oreo cu înghițituri de furnică sadică, tocmai pentru a-i sădi fetiței o poftă nebună de biscuit cu cremă. Figura ei este o carte deschisă la pagina “tristețe”. Este atât de pierdută în ceea ce intuiește că poate i se va întâmpla în viață încât îmi inspiră o milă ce dă să izbucnească la colțul ochilor. Fetița încearcă să-i sugereze că toată gruparea lor a primit numai două snackuri care s-ar divide exact în două, fără virgulă. El preia aluzia, devenită între timp foarte transparentă, și numără și el ca netotul două degete, dar nu catadicsește să pătrundă sensul împărțelii.

A doua pereche
Este exemplul clasic al cotropitorului care măsoară din priviri bogățiile subsolului celui mic și fără jena specifică celor educați, înșfacă un biscuit, iar privirea lui ar spune” zi mersi că nu ți-l iau și pe celălalt”. Cel mic, nu are armată puternică, nu are vamă vigilentă, iar discursul său este timid, într-o limbă marțiană perfectă, care nu impresionează câtuși de puțin puterea venită de la vest ( vestul este în stânga lui. Așa s-a nimerit…) ONU se face că nu vede. Comunicatele de presă vorbesc despre un asteroid de mărimea unei nuci cu coajă picat pe vremea lui Heraclit.

A treia pereche
Lucrurile evoluează, oponenții par să se înțeleagă, echilibrul de forțe se egalizează, el fiind mai puternic, dar fetița este chiar copilul psihologului Brandie. Ca atare, protecția, destul de fățișă, joacă un rol esențial în stabilirea balanței priorităților. Fetița este corectă, mândră, ascultătoare până la refuz de educația primită în timpul serviciului de fiică. Băiatul încearcă armistițiul, năframa albă, dar demnitatea fetiței este de nestrămutat, corectitudinea împărțelii primită de la eșalonul superior nu este încălcată nici picată cu ceară. Au fost tratative întinse peste ani , iar înțelegerile semnate stau pavăză în calea invaziilor indiferent de conducătorii locali, care ascultă de cei mari și internaționali până la literă.

A patra pereche
Este o antantă perfectă între țări prietene, fiecare cu aceleași bogății ale subsolului, aceiași oameni veseli, cu gard despărțitor dintr-o sfoară. Doar pentru flori, nu pentru oameni. Împărțirea bunurilor se face în dimineața zilei stabilirii teritoriului, pentru vecie, ca să se știe de către toți urmașii educați din tată-n fiu. Fetița cu bicicleta are un râs tonic, molipsitor cum numai în rare caz am mai văzut. Mi-a mers la suflet acest ultim episod. Tot așa cum eu, mare, aș proceda aidoma cu toate frumoasele lumii. Numai că ele nu mănâncă Oreo. Se feresc de dulce ca de mine.

Echame la Culpa-Fonsi and Demi

Luis Fonsi, lansatorul de rachetă Despacito, care a strâns peste 5 miliarde de vizionări, începe din noiembrie anul trecut, o nouă șarjă cu un nou hit “Echame la Culpa” colecționară mai modestă a nu mai puțin de aproape un miliard de vizionări. Titlul înseamnă în engleză “blame it on me”, sau în română “sigur, dă-o pe mine mereu, că eu sunt de vină în casa asta că s-a scumpit gazul de la ruși, că-ți sare siguranța când se termină făina, că vecina se uită peste gard la mine!”.
Daddy Yankee și sirena care seamănă cu Mădălina Ghenea a noastră, care-i mai frumoasă, au contribuit esențial la succesul “Despacito”, unul cu rap în glas și cealaltă cu arătarea.
De data aceasta, Luis și-a atras o superbă latino de 26 de ani, Demi Lovato, actriță, compozitoare, frunte everestiană, o gură și dantură ambele perfecte și nu mai cobor pentru că aș acuza-o de senzualitate și nu-mi stă în fire. De mătase.
Dansurile latino din ambele piese dețin o solidaritate certă cu Lambada și Tic, Tic, Tac a lui Carrapicho. Dansatorii sunt atât de tineri încât aproape că nu se aude niciun zăngănit de oase.
Luis Fonsi și Enrique Iglesias îl înlocuiesc cu brio pe Ricky Martin care, de când s-a declarat iubitorul genului său, a crescut doar în preferințele acestora, toate fetele luându-și gândul de a se afișa cu el. Iar când a cerut ca asistentă medicală numai băieți și refuză cu obstinație motostivuitoarele, n-am mai ascultat nicio piesă de-a lui.
V-am reținut cu vorbăraia și n-ați putut asculta această săltăreață cântare. Blame it on me!