Panda-pui

Nimic nu mi-e mai drag decât ursulețul Panda. Ba da, greșesc! Puii lor.

Mi s-a întâmplat, când eram mai mic, acum vreo 7 spre 8 ani, să mângâi un pui. Era fată. Nu știu din ce regiune a Chinei, bănuiesac însă că una răzvrătită, vulcanică, neiertătoare. Când credeam că îi intrasem în voie și mă culcam pe-o ureche pe perna moale, odată îmi intra filmul ceasului ce trecu, cu corecțiile aplicate preponderent în weekend precum o șurubelniță în cașcaval proaspăt. Lumina galbenă de pe noptieră trebuia aprinsă și doar ce-i spusesem de sute de ori că-mi sare somnul.

Fizica este un precursor, un cineva care se bagă în seamă la coadă la bilete pentru teatru. Chimia, cu valențele sale și reacții alchimiste, apare dominantă, cimentează atracția. O sprânceană ridicată unic vinerea ce trecu, o percepție a unei provocări subliminale, un laptop cărat obsedant acasă de la birou și invers, un surâs ademenitor ca să înțelegi că n-o poți păcăli cu vorbe, un asfalt brăzdat de tocuri pe care nicăieri nu le găsești ca ale ei pe această lume. Lobul urechii stă sudat de față și râde concomitent cu fizionomia. Le pot trece cu vederea? Acestea, și alte câteva milioane de gesturi, sunt constituantele unei miraculoase armonii ale Pandei-pui în întreaga ei natură ambientală.

Rămân îndrăgostit iremediabil de Panda-pui, dar iată că deja a crescut sub ochii mei. Este în sălbăticie astăzi. Independentă, volitivă, ajută un întreg grup, neglijându-se pe sine, până toți pleacă la scorbura lor. Și vine a doua zi, când le aduce un tort de fructe, sănătos, cu semințe, muguri de bambus și frunze de eucalipt. N-am a mă opune. Nici la o horă, nici la o ojă burgundy. Mi se retrage sprijinul sentimental. Șubred, de altfel…

Asta-i regiunea din China unde severitatea a intrat comportamental în spațiul dintre celulele înțelegerii.