Nu suntem Cătălin Botezatu

Dacă beau bere văd dublu.

Incontestabil, am supărat-o rău pe Ilinca. Am murdărit nişte pantaloni ivoire, de băgăcios ce sunt. Există o convenţie între noi, parafată cu un sărut lung în picioare pe hol, prin care, lunar, la fiecare 50 şi doa de obiecte de vestimentaţie constând în rochiţe, poşetuţe, pantofiori, briz-brizuri, parfumuri, creme de înainte şi după, agrafe de păr, cingători sau cratiţe, oale, cuţite, mi se cumpără un pantalon sau o bluză, sau o chestie bărbătească. Când îmi cumpăr eu, bineînţeles că pantalonul “are buzunare drepte şi trebuia să le iau în verif, că sunt de un beige cel mai urât, că sunt prea strâmţi pentru mine şi-mi pun în evidenţă perfecţiunea corpului. Ce, vrei să se zgâiască toate farfuzele când nu eşti cu mine!?”

Noi bărbaţii, când nu suntem Cătălin Botezatu, ne luam cămaşă cu mânecă scurtă când ar trebui cu mânecă lungă şi invers, cravata nu se asortează cu costumul, ba mai degrabă cu şireturile, pantalonul este cu manşetă, când de două ore se poartă fără, gulerul la costum stă fleandura pentru că furniturile sunt de slabă calitate şi n-am avut inspiraţia să descoasem gulerul înainte de a-l cumpăra. Două găuri. Cine dracu’ mai poartă două găuri la nasturii de la costum?! Ai scobit mult până ai găsit sacoul ăsta?

Am întotdeauna la mine în maşină cele trebuincioase. Când mă duc în vizită, îmbrăcat cu şosetuţe curate, unghiile rase, nod la cravată făcut în oglindă, nu din amintiri, curea cu gaura suplimentară dată cu preducea de 2mm(dieta mi-o impune, dar înspre interior nu spre capăt, Doamne fereşte!) trebuie să aibă gazda ceva ce mă calcă exact pe terminaţiile nervoase. O uşă care scârţâie. Se scoate şi se unge cu vaselină pe la toate balamalele. Sitele de la robinetele de la chiuvetă dau un jet de om bolnav. Se desfac, se ţin 10 min. în detartrant, se perie cu periuţă de dinţi adaptată acestui scop şi-şi recapătă asfel jetul de pe când era un robinet tânăr, de abia montat de un meşter la fel de tânăr, care are acum 80 de ani. Furtunul de grădină respiră apă prin mai multe locuri. Trebuie peticit cu bandă adezivă rezistentă la umezeală. Cuţitele nu prea taie. Am piatră de polizor şi din câteva mişcări din poigner, se rezolvă. Sunt o bucurie şi la casa altuia! La plecare, capăt o porţie dublă de îngheţată. Grătarul de la barbeque. Păi aşa se prezintă?! Trebuie frecat voiniceşte, cu perie de sârmă, să nu-mi stea mie copănelele de pui şi somonul pe două-trei straturi de grăsime lăsate de izbelişte şi linse de pisică.

Aici, cu peria de sârmă am deranjat asistenţa, îndeosebi pe Ilinca. Am redesenat pantalonii ivoire cu picouri negre. Mi s-a tăiat şi porţia de îngheţată, iar Ilinca a fost vuvuzela mea până acasă şi mult după aceea. Vuvuzea stadionul, vuvuzea şi ea şi n-a tăcut, (fiind “foarte păpălată”), decât după ce am adus un amendament convenţiei, care stipula clar că luna viitoare numărul de obiecte vestimentare se va dubla, iar cratiţele, oalele, cuţitele, nu vor mai fi încadrate la această categorie. Am lipsit un pic ca să parafăm convenţia. Am constatat astfel, că un conflict se aplanează dacă adopţi atitudinea demnă a unui viţel pe care-l întrebi cât îi radical din patru. Am tăcut şi-am parafat.

Noi nu ne putem certa pentru că nu ştim spaniola. Spaniola este o limbă bună de ceartă între soţi. Are aşa o viteză că în juma’ de oră descarci toată experienţa invectivelor acumulate de-o viaţă. Vorbesc amândoi odată, ei pe ei se înţeleg, dar nu între ei. Tonul se ridică treptat şi când coardele vocale emit ultrasunete, ea agită măturoiul şi el sparge berea. Limba italiană este bună la cearta între vecini pentru că are şi accente de miştouri şi nişte trivialităţi vărsate cu năduf acumulat de-a lungul anilor, pe-o zăpuşeală istorică. Se scoate pumnul pe fereastră şi dacă se întind oleacă, chiar se ating.

Limba engleză/americană se rezumă la ” Stimate Domn, vă rugăm respectuos a ne comunica numărul dv. de cont din Elveţia precum şi suma disponibilă la data prezentei. În caz de refuz, ne vedem obligaţi a recurge la dispoziţiile legale în vigoare şi ne rezervăm dreptul de a vă comunica noi aceste date. Cu deosebită consideraţiune, Uncle Sam/ Her Royal Majesty”

Limba rusă se caracterizează prin ” Noi vinim la tini cu gâduri di paci, aşa câ semnează aicişa pentru grâni, mobilâ, conduri, maşâni şi-om mai videa pi urmâ” Este o traducere din limba rusă de maidan, pentru că rusa literară s-a vorbit deja şi nu mai este de actualitate.

Mai vorbim…