May 17, 2010
Muzeul figurilor de cioară
Bibelou pentru vitrină
Nea’ Popică, în general, este cuminte, liniştit de soartă de când Maricica lui i-a fost confiscată de ruşi şi s-a căptuşit cu actuala Tan’ Popa. Nici ea însă nu-l prea are la lingurică şi atunci caută surogaţi de bărbaţi, pe care să-i atingă doar cu privirea şi să se lase mângâiată chiar şi de pala de vânt pe care o stârneşte trecerea lui. În fiecare sâmbătă şi duminică o invită pe una, Crizantema, bugetară la Primărie şi care în timpul liber este preşedinta unui ONG ” Adunarea Femeilor Divorţate din Vina Lor” (AFDVL pentru Adulter). De fapt, Tan’ Popa are un drag de prietenie cu ţiitorul Crizantemei, Sir Măcăleandru, cum se autointitulează.
Tan’ Popa m-a rugat să menţin o taină ca între buni vecini, în schimbul unui platou de gogoşi pe care nu l-am văzut niciodată, dar care, ne-a creat o poftă săptămânală şi atât eu cât şi eu, fac un platou pe care-l împărţim frăţeşte, eu şi Ilinca. Ea mănâncă cu miere, eu o sorb din ochi. Un pic de zahăr pudră face totuşi parte din recuzită, pentru că aşa pudrată, Ilinca este dulce şi pufoasă şi dacă mai adăugăm şi 200 ml. de şampanie de fiecare, devine chiar bună de tot. Prima oară, eu la Ilinca m-am uitat la degetele de la picioare. Până n-am văzut-o în sandale cu barete împletite şi platformă de 12, îmbrăcată-n plută (platformaaaa!) care să dezvăluie nişte degete care nu stau chircite de efort şi cu unghia mare mică, iar unghia mică mare şi nu cât un rest de plastilină, eu nu i-am adresat nicio parolă. Au urmat genunchii, care dacă îmi arată o rotulă ca o protuberanţă împinsă din interior cu o forţă capabilă să-mi spargă parbrizul, nici atunci nu mă adresez ei cu vreo adresă. Vine vocea la rând! Nu este necesar să-mi cânte aria Violettei din Traviata, dar vreau să am lângă mine, ceas de ceas, o voce suavă, melodioasă şi nu ridicată, cu acutele la maximum, care în conjuncţie cu poziţionarea lui Saturn, să-mi tragă de volan când dau prioritate, legal, pe trecerea de pietoni, unei unduioase păsărele.
Am mai dezvăluit o parte din calităţile care mi-au determinat alegerea Ilincăi ca sponsor al zilelor mele senine, însă acum îmi voi atrage oprobiul public. Am făcut imprudenţa, urmare a unui gest de-al ei, să-i spun că îmi place că mi-a arătat vârful limbii, pentru o miime de secundă, sublniind subliminal ca să-mi pun pofta-n cui. Este o formă de protest care precede o abandonare. Acest gest are pentru mine o atât de mare încărcătură de feminitate încât, până încolo hăt, la bătrâneţe, nu m-aş mai putea lipsi de el. Cred eu că Adriana Lima sau Megan Fox nu sunt în stare de asemenea subtilităţi aţâţătoare. Să presupunem că aş primi aceste două jucării, într-o după-amiază, la five o’clock. La cât sunt de frumoase, nici n-aş şti la ce folosesc şi unde au cheiţa. Le-aş pune colo pe servantă şi le-aş mângâia în fiecare dimineaţă, pe componente, în trecerea mea grăbită spre cafeaua programată de cu seara. Ca pe două păpuşi cu cap de porţelan. Dacă ar şti Ilinca ce plănuiesc eu acum, m-ar face un exponat în Muzeul Madamei Tussaud, galeria scriitorilor celebri de SF.
Taina pe care m-a rugat Tan’ Popa s-o păstrez este că să spun că toate bucatele pe care le pregăteşte ea la musafiri, sunt donaţii de ale mele, că altfel, Nea’ Popică ar face-o exponat la Madame Tussaud, galeria Big Spenders. Între noi bărbaţii fie vorba, crecă cam multe femei la cumpărături ar trebui să aibă un lăcaş în această imensă galerie. Sir Măcăleandru are o deosebită bucurie în a-i provoca râsul Crizantemei sale prin povestioare de-a dreptul stupide şi prin alternanţă, tâmpite. Tema crizei de râs a Crizantemei poate fi o pernă aruncată în pisică, sau, la fel de bine, vechiul banc cu un poliţist care îl pândea pe un tânăr în fiecare dimineaţă trecând cu maşina pe roşu, îl oprea şi primea câte 20 de euro şpagă, până într-o zi când n-a mai apărut vreo două săptămâni. Tânărul s-a scuzat spunând că a fost în concediu în Bahamas cu iubita. Poliţistului i-a sărit ţandăra: “pe banii mei, mă?”. Crizantema pornea un râs asemănător cu “Lăsaţi-mă să cânt” jucat de brigada de artişti amatori a Silozului Nr. 4, Roşiori. Ocupată cu râsul, Crizantema nu observa privirile furate de Tan’ Popa lui Sir Măcăleandru. Culmea era că nici el nu le observa!
Râsul ăsta ne-a ornat spaţiul acustic toată după-amiaza. Ca o dezlegare, mi-a venit ideea să scap puţin sprinklerul cu apă înspre masa lor din curte şi să nu răspundem la strigături şi ţipurituri, chipurile fiind în casă şi nu auzim, doar ne iubim din priviri. Au intrat şi ei în casă şi au continuat dezmăţul, chiar şi cu Nea’ Popică care, stimulat de vin, a adormit pe laviţa de zestre, ferecată şi nedesfăcută vreodată. Cred că au nişte “răpiri” de Grigorescu şi Pallady, împachetate frumos de mama miresei nedorite, Tan’ Popa.
ah, mi-ai facut pofta de gogosi…mai am o luna pana merg la tara la bunica, sper sa nu mor de dor pana atunci! aici gogosile suck, big time! yack! ma rog…am gasit unele si cu ciocolata si cu o umplutura …de vanilie cred…dar cred ca are 3000 de calorii una!