May 19, 2010
Lacoste Challenge
Nimic nu este mai complicat decât a simplifica şi nimic nu este mai simplu decât a complica
O zi am lipsit. Atât, o zi! Şi nu una întreagă. De dimineaţă până noaptea. Am fost în delegaţie şi asta pentru că trebuie să aduc bani acasă şi nu de acasă. Câinele Jambon a rămas nehrănit pentru că i-am spus dresorului să-l înveţe să nu mănânce orice ( ca în politică) şi el l-a dresat să nu mănânce de la oricine. Ilinca îi pusese tingirea lui plină cu bobiţe în forme de iepuraşi, cocoşi, pui umpluţi, dar Jambon nu s-a atins de ea până n-am venit eu să-i trag o incantaţie incaşă găsită într-un testament al unui strămoş de-al meu, pe când trăia în caverne. De aia îmi spune Ilinca “tu n-ai bolovan la peşteră?” când trebuie să închid uşa de la bucătărie, pentru că se duce tot mirosul în casa mare şi vom dormi în frunze de viţă.
Jambon nu mănâncă bobiţele în formă de căţeluşi, pisici, ursuleţi. Pentru a nu-l stresa, i le aleg eu înainte, aşa cum separi grâul de neghină, sau Curatul de Necuratul. Grivei, căinele lui Nea’ Popică, nu are stres să le mănânce, mai ales că el se uită cam întortocheat şi nu distinge prea bine figurinele, fiind împovărat de ani, cam 85 în ani câineşti. Dacă nu greşesc, Francois Villon, descrie cum stătea el făcându-şi siesta la hanul din drum şi o urmărea cu priviri hulpave pe tânăra hangiţă, ca un câine bătrân care îşi îngropase osul dar nu-şi mai amintea unde. De ce toţi maidanezii se numesc Grivei, Azorel sau Lăbuş, echivalentul uman la Gheorghe, Vasile sau Costică? Eu nu am auzit ca pe vreun ciobănesc german să-l cheme Azorel! Este ca şi cum Adrianei Lima i-ai spune Safta Lima.
Grivei îşi bagă boticul ăla negru şi umed prin despărţitura gardului şi aproape că-mi vorbeşte cât timp îi dau bobiţe căţeluşi, pisici, ursuleţi. Cu siguranţă coada lui îmi transmite mesaje subliminale de mulţumire din tot sufletul lui ăla rebegit şi hrănit de Nea’ Popică numai cu napi şi letuce. Grivei ar fi fost de rasă după comportament dacă taică-su n-ar fi fost un vagabond cu patalama. Este viaţa romanţată din “Doamna şi vagabondul” numai că, de câţiva ani desenele animate nu prea mai au legătură cu ceea ce se petrece pe Pământ. Personajele sunt urâte, au ochii bulbucaţi, picioarele şi braţele cât o dungă trasă de un beţiv care-a căzut sumasă, veşmintele sunt parcă din tablă de învelitoare şi se luptă cu arătări care scot flama pe nas, gât şi urechi (ORL animat). Sunt desenele unor maimuţe dintr-un laborator experimetal de pe lângă grădina zoologică din Kuala Lumpur. Niciun pic de delicateţe, de naturaleţe a faptelor de zi cu zi, aşa cum se succed ele şi pe care ne este drag să le revedem pe ecran. Dacă le punem noi părinţii desene animate cu Bambi, Tom şi Jerry, o putem face până la vârsta la care se pot descurca şi singuri, apoi, parcă-s mânaţi de un trend universal, îşi redau numai DVD-uri cu roboţi galactici care se înfruntă exclusiv cu raze laser, nu tu o sabie, o ghioagă şi-un scut, cum se luptau Fred şi Barney. Aşa se comportă şi la grădiniţă. Îşi aplică figuri de Thai Do, Hakura Sho şi Stai Fă.
Am sosit deci, târziu în noapte. Pijamaua pregătită în sala de baie era aia nouă luată de la Paris chiar de pe Şanţ Elisee colţ cu Lipscani. De mătase. Calgon, Dove, Gilette Fusion, Lacoste Challenge şi m-am strecurat agale în sala de dormit. Ilinca era deja îngeraşă, cu ambele mâini pe spate într-o poziţie de abandonare necondiţionată, dezvelită toată şi cu pătura aruncată pe partea mea de pat, domeniul meu, câştigat anevoie, la margine. Noaptea, ea poartă foarte scurt şi deşi picam de somn, am aprins o lumină indirectă pe hol şi cu uşa întredeschisă m-am mai uitat o dată la ce mi-am luat. Picioare drepte şi pufoase pe măsură ce urci, carnea tare de iepuraş alergat printre răzoare, tanga şi am stins lumina pentru că altfel îmi trecea somnul. Pe partea mea de pat am simţit ceva tare şi plat. Am luat obiectul şi iar am ajuns pe hol. Era o uşă de dulap ale cărei balamale, fiind din zamac, au cedat acum câteva zile şi deşi am primit instrucţiuni de a fi reparate, am neglijat cu totul acest îndemn. Acesta a fost un protest firesc al Ilincăi la neglijenţa mea impardonabilă.
Vă rog să comentaţi acest subiect şi vă avertizez că accept numai comentarii care să înfiereze sfidătoarea mea nesocotinţă a unei rugăminţi adresată pe vreme de pace, la început în treacăt şi apoi obsesiv, la fiecare două ore. Ar fi trebuit s-o las acolo până dimineaţă să vedem şi eu cum este să dormi tare.
Decat ca nu ma asteptam la asa ceva ! Cum se poate nesocoti asa un rugindemn de-al Ilincai ! Decat c-ati fost ocupat sa faceti pe DJ-ul la niste domnisoare faine ….
ilinca ta cea cu cele de taina pufoase…e tare! sa iti traiasca!
iar jambon…figuri de caine de oras! sa iti traiasca si el. mi-a dat o lacrima de ras pana am terminat de citit. sarut mana.
da’ bine ca stiu cum se face, multam frumos. din decembrie repet ca moara hodorogita ca poarta de la scara trebuie reparata. nu se mai tine in balamale si o proptim cum ne vine. ramine sa isi dea seama copilul ca de fapt aia nu e poarta si sa vezi atunci…
o sa avem o poarta mica in pat, sa vedem cum ne sade!
Ilinica, felicitari!
@Omuldelamunte, nu se putea ca Ilinca, o fata asa de dulce si dragastoasa, sa te primeasca asa, dupa o zi de munca, chiar daca ai scris mesajul acela cu tinara indianca si fuga ta dupa ea.
Stii care este parerea mea? Ilinca a vrut sa te testeze daca esti, sau nu, un print adevarat si a plasat in pat un bob de fasole (mazarea este pt printese, numai).
Testul s-a terminat cu succes, tu simtind din plin bobul de fasole.
@Oachi- Fainele domnişoare îmi scriu în fiecare zi.
@Meninne- Ilinca e tare, dar mai tare era uşa care era şi cu mânerul în sus.
Ce idee mi-a dat Ilinca! Ma duc repede acasa sa pun pe partea lui de pat un dulapior de baie, trei tablouasae, niste basebords, doua carcase de computer care stau in drum de o saptamana si trebuie duse la reciclare…
Daca nu scriu maine inseamana ca am fost aruncata pe geam cu ele cu tot.
Va pup
@Iana- învaţă “ecoul” să-i repete “tati, balamaua!” şi poate pricepe.
Acu’ …ce sa fac ? Sa zic si eu ca vulpea ? Sau sa ma fac ca ma impiedic :)…din cand in gand …
@Odille- Mesajul cu tânăra indiancă bună şi frumoasă de pică şi dansatoare de treflă( adică le dă cu trefla la toţi bărbaţii înafară de unul) este un citat din cultura indiană. Eu n-aş fugi de aşa ceva! Poate cu…
Nu ştiu altă poveste cu bobul de mazăre decât “Jack şi vrejul de fasole”. Unde baţi? De fapt, baţi la porţi deschise.
“I’m like a puzzle
but all of my pieces are jagged
If you can understand this,
we can make some magic”
Sunt mai rau ca mama ianei …:)
Oricum era ceva cu puzzle 🙂
Ilinca, insa te cunoaste si nici prin cap nu-i trece sa te imblanzeasca, de aceea e ce e intre voi :). Am incercat sa redau un citat , care mi s-a soptit in casca. 🙂
@Omuldelamunte, here is the story “The Princess and the Pea”.
http://www.candlelightstories.com/Stories/PrincessAndThePea.htm
M-am referit la poveste in sensul bun. De fapt nu vad ce sens rau ar putea avea.
@All Blacks- Melodia se numeşte “I won’t change you” şi este interpretată de Sophie Ellis Bextor. In acest blog, în dreapta ai calendarul. Mergi cu mouse-ul pe data de 13 mai şi ai să găseşti melodia sub titlul de “Speed Dating”. O noapte memorabilă!
@CristinaC- Sunt cam multe. N-o să ai loc în pat!
Noi carcasele le lăsăm în faţa porţii şi vine reciclarea şi le ia o sâmbătă pe lună. Ia să trimiţi câţiva canadieni la reciclare aici! Suntem mai ecologişti ca voi. Noi nu avem aşa de mulţi negri, cu excepţia Combinatului Copşa Mică unde trăiesc ei într-o comunitate bine definită.
Medicul ginecolog,dupa consultatie:
– Doamna, am o veste buna!
– Domnisoara!
– Domnisoara, atunci…am o veste proasta!
Asa ai tradus povestea?
Am traducere automată de pe Google. Aşa mi-a dat-o!
Omule ai dreptate… sunt cam multe dar eu am multa rabdare si stiu ca nu intentionat nu le face.
Asa era si la noi intr-o vreme… exista o perioda a anunlui in care putea sa pui in fata tot ce nu iti trebuia. acum, cred ca fac economie si daca vrei sa vina ei ii suni cu osapatamană minim inaine si n-ai voie sa pui in fata casei mai mult de 4 bucati gunoi/reciclare de genul computere, scaune rupte, asa ca le ducem noi cu masina la locul cu pricina.
Pe unde stau eu sunt extrem de putini negri, vecinii din zona sunt majoritar italieni, apoi croati, ucrainieni…
haha, foarte buna observatia cu Azorel si Adriana Lima 🙂
.-= Jinx´s last blog ..Doctor de femei =-.
De zile intregi stau pe burta cu urechile ciulite, doar doar citesc un comentariu manios si bine simtit despre bebelusul abuzat cu… Tabasco!!! Aparent cata vreme versurile sunt politically correct traduse ce manaca bebelusii nu e treaba nimanui. Doar a firmei care produce scutecele.
Glumesc, Omule, ma amuza talmes-balmesul nauc al lumii tale.
A, si mai am o vorba: tu ai cunoscut vreodata un gheorghe pe care sa-l cheme Wolfgang sau Amadeus? Nu, ca nu i-ar sedea bine!
patul era din lemn de salcâm? http://www.youtube.com/watch?v=9VfW0B1YP7w&feature=related
uşa, na, că m-am zăpăcit şi eu de la salcâmi.
@Semndefoc- Şi patul şi uşa erau din lemndefoc. Esenţă tare, durabilă ca şi tine pe acest blog. Mulţumesc de vizite.
Cu plăcere şi încântare! Vin pentru pace, curcubee şi alte sclipiri.