search
top


Închid ochii şi întind mâinile.

Procedură intermediară

Eram tânăr, încă nepornit pe drumuri de pierzanie sentimentală şi cu două doze de optimism, pe care alţii le socoteau ca un ştreang aninat de suflet. Încă trăiam din alocaţia generoasă a părinţilor, neîncrezător că pesimismul odată şi odată îşi va revendica felia lui de tort. Partea spumoasă, frişcată, cea care sare în ochi când o fată alege tortul de nuntă. Optimismului i se lasă blatul, cel de cacao, aşa cum este viaţa uneori. Întovărăşirea perpetuă între blat şi frişcă face deliciul incipient al oricărei relaţii, dar un pericol de saţietate prematură este neîndoios previzibil cu osebire în zilele de consum exagerat, când uităm că frigiderul mai poate păstra flavoarea şi-n a doua zi.

Pe atunci, am cunoscut-o pe Ingrid. Era o nemţoaică din Sighişoara, care venise la rude pe perioada vacanţei de vară. Soarele strălucea ca vara în lanul de grâu. Noi băieţii, ne strânseserăm la mine în curte pentru un turneu de ping-pong.  Ajunsesem în finală şi jucam pe pedepse. Conduceam detaşat, iar adversarul meu Marian gâfâia la gândul unei pedepse care-i împovărase amintirile recente: să-şi facă cale la baba proprietară a lanului de căpşuni, să-şi ofere serviciile de cumpărat pâine, dereticat prin casă, dar şi să militeze pentru un porc curat căruia să i se dedice zilnic, până ce noi, între timp, isprăveam căpşunile. Aşa o impertinenţă pusese stăpânire pe noi că veneam şi cu un borcan cu apă în care le spălam şi unul cu zahăr în care le înmuiam. Când îi povesteam lui Marian de festin, se înroşea tot şi cu acneea adolescentină arăta chiar ca o căpşună mare, dar cu bască. Degeaba se antrena zilnic singur la perete. Duduruz cum era şi îndesat ca un dovleac, nu avea nici cea mai mică şansă să mă înfrângă la tenis, eu care eram  slab şi deşirat, dar iute ca zvârluga. Marian găsise o scuză pe care o tot flutura pe covertă, precum că sora lui l-a scăpat din leagăn şi-i atinsese lobul creşterii în înalţime, care prin restrângere, făcuse loc lobului deformării în lărgime. Teoria asta trecea drept valabilă la credulii cu tuleiele mijite, iar pe unele fete, Marian chiar le lăsa să pipăie lobul cu pricina, pentru ele fiind lobul respunzător cu creşterea pe orizontală.

La porunca mamei, am întrerupt jocul instantaneu  şi am fost îndrumat să mă duc la o mătuşă s-o ajut la bătut covoarele.  Mi-am luat toţi prietenii participanţi la meci şi pentru că Marian era mereu de serviciu la pierdut meciuri  l-am sfătuit să se pregătească pentru o pedeapsă. Pe stradă, singură şi dezorientată, privind în jur ca turiştii care-şi iau puncte de reper mergând din când în când cu spatele pentru a recunoaşte locurile la întoarcere, era Ingrid. Marian, doar ce i-am făcut cu ochiul şi s-a repezit la Ingrid spunându-i că a pierdut un pariu cu gaşca din spate şi că trebuie să o sărute pe gură. Eu, salvatorul trebuia să intervin şi să pun stop acestei măgării bulevardiere. Faza fusese exersată la antrenamente şi nu avea cum să dea greş. Schema fusese desenată cu cretă pe asfalt, fiecare băiat în cerculeţul desemnat şi cu săgeţi care să indice mişcarea. A mers ca la carte! Marian a fost îndepărtat şi eu am intrat din culise. Prima experienţă a fost ciocnirea de o doamnă care circula regulamentar din sens opus. De aproape, Ingrid mi-a luat respiraţia. Avea degetele de la picioare ascunse de pantofii cu toc foarte înalt, totuşi decupătura lăsa la vedere o gleznă subţire,fină şi lipsa totală a platfusului. Părul lung, şaten, ochii verzi cu gene jenant de lungi, care în mintea mea făceau un zgomot de ploaie pe acoperiş. Ţin şi acum minte talia ei, contrastant de mică faţă de restul corpului. Era de 10, cu coroniţă!

Eu eram fără ciuf aranjat, fără “Eau Sauvage”( Marian, care era un francez analfabet, îi spunea cum înţelesese: “osobagi”), îmbrăcat ca de bătut covoare, mă mai potriveam eu cu o asemenea minune?  Să fi fost instinctul de apărare, sau faptul că era nouă în oraş, oricum, după scurt timp, m-a luat de mână şi am intrat într-un magazin de rochii şi poşete. Am căpiat căutând rochii mărimea L.  Parcă toate scundele oraşului rămăseseră fără bani şi stăteau în casă de ciudă, lăsând magazinele supraîncărcate de mărimile S şi M. Sarcina mea era să caut toate rochiile cu eticheta size L şi să le aduc la cabină. Eram singuri în magazin aşa că îmi permiteam să cercetez cu dosul palmei fiecare rochie atârnată pe standuri. Era Ingrid pudică, dar de ce uita mereu să tragă cortina şi să-şi scoată pantofii cu toc de 12 ? Impactul este devastator în combinaţia tanga-toc de 12! La asemenea picioare săream cu o nedisimulată bucurie peste rochiile lungi, chiar dacă erau XL. Părul i se încurcase într-o bretea la sutien şi m-a rugat s-o despletesc. Călcându-mi peste voinţă, am intrat cu ochii închişi şi mâinile întinse. Am făcut gafa începătorului. Am dat de sânii ei…De atunci, mi-e un bine liniştitor ori de câte ori închid ochii şi întind mâinile.

De ce se uita Ingrid totuşi la mine? Eram slab, mama se săturase să-mi tot strâmteze pantalonii pe care-i fixam la spate, pe sub bluză, cu un ac de siguranţă. Ingrid chiar s-a înţepat odată şi mi-a scâncit încetişor, eu crezând că de durere, dar ea mi-a mărturisit că de milă. Deci, stârneam mila, eram înalt, dar nu disproporţionat, eram stângaci în mângâieri, eram urât, ce mai ?! Imi acordasem un 5, doar pentru că eram bărbat şi nu genul neutru. Într-o seară, într-un acces de sinceritate, i-am dezvăluit nota pe care mi-o dădusem. Ah, când a început să-mi povestească că a avut la Sighişoara un prieten jucător în echipa de handbal a oraşului, brunet, cu ochi albaştri, bine proporţionat, cu pătrăţele de muşchi pe burtă, am avut o scădere bruscă de notă, numai şi numai prin simpla comparaţie, unde el era frumosul şi eu bestia. Parcă mă mângâia cineva cu bidineaua la subraţ şi eu stăteam legat ca-n filmele de noapte. Ingrid mi-a scăzut nota din oficiu, mi-a dat un 4 şi mi-a spus să mă prezint şi la toamnă. I-am căutat un defect, cât de mic, să-mi justific mie prezenţa pe lângă un asemenea exemplar. Am explorat centimetri întregi. I-am găsit doar un mont la piciorul stâng care contrasta întrucâtva cu perfecţiunea degetelor, dar asta nu se pune, pentru că simpla lui existenţă mi-a motivat îngrijirea lui seară de seară. Preparam peste zi tot felul de ioduri, din frunză de viţă, din gălbenele, muşeţel şi seara i le aplicam cu o compresă de vată şi tifon.Aveam destule frunze de viţă şi din 3 frunze îi cream un costum aşa cum copia urâtă a lui Adam şi-o închipuise pe frumoasa Eva, dintr-o coastă să apară  o minune care dănţuia într-o camera şi ea goală, doar cu un pat şi un plasture la picior.

La sfârşitul vacanţei, am condus-o la gară şi după un sărut pătimaş ,chiar sub statuia pruncului care-şi vărsa amarul în fântâna din gară, mi-a dezvăluit că mi-a indus un complex de inferioritate doar de teama  de a nu-i fi furată iubirea ei de-o vară. Mi-a  strigat din mersul trenului nota pe care o meritam cu adevărat, dar zgomotul de pe peron şi batistele fluturate m-au privat de aflarea unui secret care luase drumul Sighişoarei.

Am rămas cu acel 4 în catalogul unei nopţi care nu se va mai repeta. Trecutul te prinde din urmă fie că te laşi cuprins de amintiri, fie că năvălesc ele ca un dar frumos sau răni nevindecate, depinde cum le laşi să intre, pe poarta mare sau pe poarta de acces a câinilor de pripas.

Azi am luat un 10 de la Ilinca. Am spălat o colină de vase.

23 Responsesto “Închid ochii şi întind mâinile.”

  1. Odille says:

    @Omul de la munte, te-ai intrecut pe tine insuti cu aceasta poveste atit de frumos scrisa si cu aceste melodii.

    Multumiri!

    Poate iti va face placere:

    “Cancao do Mar” interpretata si de:

    Amalia Rodrigues

    http://www.youtube.com/watch?v=89JbzIhIwlE

    Dulce Pontes Live – 2004

    http://www.youtube.com/watch?v=Pm_1B50iMpA&feature=related

  2. tania says:

    omule, te-am citit. si dau replay. 🙂 ar fi pt prima data, dupa toate paginile tale de pana acum.

  3. tania says:

    apropo, ceasul tau este cu o ora in spate.

  4. meninne says:

    cumpara o masina de spalat vase si o sa ai un 10 in fiecare zi de la ilinca 😉

  5. @Tania- Cred că este o scăpare din tastatură. Să citesc “…replay” şi “…dar” ? Vrei să corectez aşa?
    Ceasul o cam rămâne de căruţă, dar după câteva minute se încălzeşte şi-şi aminteşte singur pe ce meridian trăieşte. Se corectează singur de anapoda ce este!
    Imi face plăcere că eşti pe aici!

  6. @Odille-Cred că am ascultat toate variantele interpretative ale melodiei “Cancao do Mar”. Niciuna nu se compară cu inflexiunile vocale şi cu glasul puternic al lui Dulce Pontes(postat de mine cu ceva timp în urmă). Amalia are o voce celebră, ea a lansat acest cântec, dar, din păcate, calitatea sunetului este mediocră şi totuşi nu are nici volumul vocal al lui Pontes. Ai mai jos încă 3 variante, dar, cum spuneam niciuna nu este atât de sus. O menţiune specială pentru Nicoleta Nucă, care la 15 ani a reuşit o asemenea performanţă. Bine, exceptând floricelele acelea vocale care folcloresc ca un “uhăi bade” un cântec atât de frumos!
    http://www.youtube.com/watch?v=riws9C1aOVI&feature=related
    http://www.youtube.com/watch?v=3bOPCNMlx8E&feature=related
    http://www.youtube.com/watch?v=8DoTD-m6qPQ

  7. tania says:

    omule, da, era “replay”. scuze tastatura. cred ca ramasese pe intuneric. iar in partea cealalta era “AR FI”.

    Se pare ca v-a cucerit dulce pontes. Cea cu bocelli este preferata mea. poate chiar asha, o melodie sublima. mai era inca una, doar de pontes. daca o gasesc, v-o si aduc aici. 🙂

  8. Odille says:

    Adevarat, o melodie zguduitoare si interpretari sublime. O calatorie pentru suflet pe alte tarimuri.

    Cu multumiri.

  9. @Tania-Am ascultat tot ce ţine de Dulce Pontes. Are o voce superbă. Mi s-au lipit mie de suflet “Cancao do Mar” şi “Voltar” şi le înghesui, dar cu greu mai găsesc loc şi pentru alte melodii. Ambele au fost de la tine. Mulţumesc.

  10. @Meninne- Avem maşină de spălat vase şi Ilinca le bagă la maşină abia după ce le spăl eu. Eu sunt maşina de pre-wash.

  11. Odille says:

    @Omul de la munte, ce s-a intimplat cu Nicoleta Nuca, este cunoscuta in Romania, pt ca are o voce foarte frumoasa?

  12. Odille says:

    Am impresia ca zona Bucurestiului a importat micro-climatul orasului Toronto, cu vreme foarte capricioasa, diferente mari de temperatura de la o zi la alta si intre orele diminetii si dupa-amiezii, iar primavara se lasa mult asteptata.
    Noi am invatat ca atunci cind apare soarele si temperatura este acceptabila trebuie sa iesim la plimbare pt ca nu stim cind va va fi frumos din nou.
    Ieri mi-am luat curaj si am plecat cu bicileta intr-un parc. Soneria bicicletei mele suna la orice mica denivelare de teren, asa ca suna tot timpul. Sunt ca o masina de inghetata care cinta un cintecel sa scoata copiii din casa.

  13. @Odille- Eşti din Toronto? La noi se va regla temperatura cât de curând, dar la voi se rezolvă numai cu bilete de Miami.
    Toţi norii furioşi din New York vin peste voi. Dacă v-aţi coalizat cu americanii…
    Noi, cu ruşii, avem numai soare. Cu dinţi de oţel din “Aşa s-a călit oţelul” de Kalaşnikov.
    Sensibilitatea soneriei se poate regla să nu mai sune ca o maşină de îngheţată. Poate doar ca una de pompieri şi dacă mai învârte omu’ şi capu’ cu “ninoo- ninoo”, este chiar credibilă atmosfera.
    Tu mergi pe asfalt cu bicicleta? Nu cumva pe pajiştea din parc care are şi denivelări?

  14. Oachi says:

    Exista anotimpuri( de ce oare preponderent verile?) care ne raman lipite de suflet ca niste vesnice promisiuni. Promisiuni care nici nu ne asteptam sa se mai indeplineasca, ne e suficienta aroma lor dulce-amara si neaparat tandra… Cred ca fiecare caram cu noi in bagaje astfel de vacante-promisiuni-de zambit nostalgic-misterios.
    Foarte frumos.

  15. Odille says:

    @Omuldelamunte, ai dat un raspuns foarte dragut.
    Trudeau, un fost Prim-Ministru al Canadei a spus: “Living next to the USA is like sleeping next to an elephant”. (te poate ocroti, sau calca in picioare).

    Insa sunt si mari avantaje. Cred ca 80% din export se face catre USA, iar Canada ar putea sa aiba numai pusti de lemn pt ca America ar apara Canada de orice atac. Canada are o armata, dar numai pt Peace keeping, ca urmare nu are mari cheltuieli militare.
    Avantajele sunt reciproce. Foarte multi pensionari canadieni isi petrec iarna in Florida, avind voie sa stea in America 6 luni pe an, fara nici o viza speciala. Au si o denumire, Snow Birds, pt ca pleaca din Canada in Noimebrie-Decembrie si se intorc in Aprilie-Mai.

  16. Odille says:

    In privinta bicicletei, aleile pentru biclete, pe care merg eu, sunt asfaltate, dar mai sunt denivelari, crapaturi. Soneria este, insa, foarte sensibila. Asta este in avantajul meu pt ca toata lumea ma aude si se fereste.

  17. @Odille- Şi noi avem denivelări şi crăpături. Înseamnă că la noi este ca în Canada.

  18. @Odille- Dacă mă mai stârneşti, să ştii că am să-ţi mai dau răspunsuri drăguţe!
    Exportaţi 80% către elefant, din care 80% este energie electrică, hârtie de ziar şi canadiene.
    Interesant ceea ce fac pensionarii canadieni. Înseamnă că au pe cineva care are grijă de casă, de florile din seră şi de căţel.

  19. Andriana says:

    am citit postul si apoi am intrat direct aici, ca sa iti spun ce mult imi place cum ai scris. ai de toate 🙂 Am sa mai viu pe aici

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: