search
top


Ein Stein pe uliţă

Il y a un poisson sur le mileu a la campagne

La noi, drumurile trec prin inima satelor şi asta se pierde în negura timpului, de pe vremea când ni le-au făcut latinii. Mergem cu viteza legală prin sate, care se încăpăţâneză să se înşiruie şi să se ţină de mână ca autobuzele. Eu sunt atent la raţe şi biciclişti care fac opturi. De când se ştie conştientă de nedreptăţile din preajmă-i, Ilinca nu suportă băncile din faţa curţii ţăranilor. Sunt cu vedere la şosea, populate gata. Portul obligatoriu este o basma al cărui capăt se ţine în dinţi, cu o mână se strânge de celălalt capăt şi cu următoarea mână se bârfeşte.  Că “Frosa-i ţiitoarea lu’ Fănică, că Marghioliţa are o fată la Bucureşti la IMGB la Sculărie, dar ştii şi tu ce poamă de sculă este, că Loczy, venit de pe alte coclauri, a dansat-o la chermeză pe Pintilica şi i-a pus mâna în văzul lumii, fă !”

Toate sunt ţăţisme înfierate de iubitul conducător. Cum să stai toată ziua, iar noaptea cu felinar şi să bââârfeşti ca şi cum mâine nu mai vine !? Dacă ar avea o drujbă, Ilinca a spus că ar tăia toate băncile, să vedem pe ce s-or mai aşeza ! Chiar mă întreb dacă ştiţi vreo drujbă cu silencer, pe care să n-o audă nici câinii. Eu să opresc maşina noaptea într-un sat şi Ilinca să taie bănci. Cu drujbă cu laser şi apoi să bifăm pe hartă satul ăsta. Vine şi următorul şi din nou hârşt-hârşt! Poate stârpim flagelul plictisului de muncă. De unde mi se păreau pitoreşti, Ilinca mi-a alterat viziunea asupra lor şi m-a îndârjit şi pe mine. Am intra în Istorie ca cei mai iscusiţi spărgători de bănci. Televiziunile s-ar înghesui să ne ia interviuri şi să nu ni le mai dea înapoi. Pe buzele tuturor ar fi ” ce frumoasă-i Ilinca asta tu şi ce dârz se ţine tovarăşul ei! Ai zice că sunt Bonnie & Clyde, cu deosebirea că au citit “Capitalul” de Marx şi se vede că preţuiesc munca, care aduce plus valoare, tu!”

Cum nu am găsit pe net o drujbă ca lumea, ne-am lăsat păgubiţi de-o plăcere ! Am oprit maşina în buricul satului, chiar lângă Căminul Cultural şi în văzul ţăranilor holbaţi, ne-am aşezat pe o bancă şi ne-am sărutat ca în filme, arătându-le neghiobilor la ce foloseşte banca de fapt. ” Fă Leano, ăştia e actori! Ăştia face pe bancă ce bârfim noi, fă!” La scurt timp, ca împinşi de arcuri de saltea, am sărit de pe bancă şi am început să spăl maşina cu apa din fântână. Era ca după un safari prin mlaştina cu porci domestici. Ilinca îmi arăta pe unde să mai dau cu peria şi cu mâna aia cu cireşelele făcea gesturi urmate de indicaţii verbale “aici, aici, ţâc, ţâc şi …gataaa!” N-am văzut atâţia ţărani înmărmuriţi decât la OTV. Cum poate o fâţă cu rochie largă de la piept în jos, dar scurtă de se vedea Primăria, să mânuiască un flăcău destoinic, ca acţionat de joystick!? A venit un nene la mine, săltăreţ ca în animate şi mi-a propus: “uite ce ceapă frumoasă am. Ca nevasta matale!”. Ilinca a mai primit complimente, dar comparată cu o ceapă,niciodată! Eu am înţeles metafora ţăranului care vroia să-şi ridice ceapa la superlativul relativ, dar Ilinca a înlemnit la leguma asta. L-am dojenit pe ţăran, care ar fi fost în stare să mă compare şi pe mine cu Einstein. Mi-ar fi plăcut? Păi, sigur că da!  Şi unde nu mi ţi l-a luat nevastă-sa la trei păzeşti:

– Cum mă morcov stricat, cum mă o faci tu pe domnişoara ceapă, hă? Tu nu te uiţi la tine, că n-am mai văzut morcov decât în grădină, mă netotule mă?

Mi-a fost milă de el, mai ales că ne-a invitat în grădină, la cireşul lui. Văzându-mă cu pantaloni ivoire, tot el mi-a spus:

– Tinere, ascultă la mine, când oi fi bătrân şi ţi-oi cumpăra ţoale pe care să le admire un tânăr, atunci să ştii că ai gusturi tâmpite! Uite aici şi nişte păstăi de fasole bună, fără aţe, d’aia crescută pe araci, nu fasole ostăşească, care se târăşte pe jos, hrana râmelor.

Pe mine m-a îmbunat, iar Ilinca s-a urcat în pom şi toţi bărbaţii se uitau la cireşe de parcă era prima oară când vedeau fructul oprit. Aşa cum femeile nu ştiu a bea cu sticla şi ţăranii, aidoma, nu intuiesc adevăratul rol al băncii. Am plecat lin să nu stârnim colbul, nu prea convinşi că au înţeles mesajul. Poate va trebui să repetăm scena în toate satele patriei, sau să facem un clip şi să-l suim pe YouTube ca să-l vadă tot ţăranul. Poate glia ar fi arată toată, nu Vasile da, ceilalţi “să ne-o are Statu’!”.

16 Responsesto “Ein Stein pe uliţă”

  1. Odille says:

    @ODLM, foarte dragut spus! 🙂

  2. @Odille- Cu siguranţă sunt foarte multe Margarete pe bănci…

  3. Odille says:

    Bancutele ar putea, insa, sa fie vopsite intr-un background de verde vesel si apoi cu margarete. Daca nu sunt flori in fata caselor, macar margarete pe bancute. 🙂

  4. @Tania- Am încercat un recensământ al băncilor, dar stau prea mult şi mulţi pe ele şi nu se pot număra. Glia noastră nu se curăţă aşa uşor. Este înglodată în lâncezeală şi indolenţă.

  5. tania says:

    daca punem la socoteala peste 13.000 de sate, cate banci barfitoare ar ieshi, omule? sa-i spui ilincai sa calculeze musai, ca sa aflam totalul saruturilor. si al…cireselor. 🙂

    inovator gest umanitar pentru curatarea gliei noastre! 🙂

  6. Odille says:

    ODLM, umorul ne este un bun si drag prieten in viata. Fara el ne-ar fi foarte greu. In Romania avem si mai multa nevoie de acest prieten drag pt a trece prin toate situatiile care nu au niciun sens.

  7. Odille says:

    ODLM, nu cred ca as trece testul pentru catei, nici acum! 🙂
    Iarna ma cam lupt cu vintul sa nu fiu zburata. 🙂

  8. tania says:

    Omule, am trecut. 🙂

    Promit sa te citesc. promit.
    Am ochi de plumb dupa 1000 de caractere cursive.
    Dar imi trec. 🙂

  9. @Tania- iar mă bucur că treci pe aici.

  10. @Oachi- Sensibilă as ever! Mulţumesc.

  11. @Odille- Ce-mi spui tu mie de Canada că nu sunt bănci ? Oachi are dreptate când spune că din Ardeal încolo nu mai sunt. Moldova şi Muntenia au. Explicaţia ştiinţifică este că în aceste zone vremea este mai blândă, chiar caniculară şi atunci ţăranul iese pe bancă la şosea, iar maşinile care trec, le fac vânt, spre deosebire de Ardeal, unde maşinile merg mai molcolm şi chiar în marche-arriere. No, ş-atunci care-i şpilul să ai bancă?
    Dacă ar vinde lubeniţe, femeile n-ar putea înfige cârligul cântarului de mână într-o lubeniţă de 10 kile, plus că un bărbat poate să te privească în ochi şi să te ciupească de fo’ două kile. Femeile n-ar face asta. Ele te privesc în ochi şi cazi secerat,ori asta dăunează marketingului la pepeni.
    Cum n-au flori în faţa căşii? Au tu ! Sunt floarea soarelui din care, doar întînd mâna şi sparg seminţe din ziuă până la apus.
    Sunt mulţi mormoni şi prin Bucureşti. De ex. mie-mi taie electricitatea cam la două zile şi mă lasă să mă descurc. La început îi înjuram, dar acum am învăţat din perceptele lor religioase. Mă doare-n cot!
    Tu ai mare chef de scris!
    PS. Am încercat şi eu cu umbrela, dar nu stă pe clănţău. Atunci, mi-a venit ideea să încui uşa cu cheia.

  12. @Odille- Mă bucur că te încânt şi asta-mi dă curaj.
    Să zicem că la 15 ani erai ca o radiografie, dar acum, la 22, ai mai pus ceva cărniţă ? Să ştii că eu mă clasez la căţei. În zilele mele libere fac măsurători la concursurile de frumuseţe şi sunt un obişnuit al cărniţei expuse.

  13. Oachi says:

    Eu votez cu Ilinca, deci sa mergem la taiat de banci ! Dar numai in Moldova o sa avem productie, de o sa depasim planul la hectar ! In Ardeal n-o sa vedem asa ceva, never ….Acolo n-o sa vedem de fapt nimic, decat niste garduri cat casa …dar daca v-ati saruta voi in centrul satului, sunt sigura ca or s-apara puzderie din pamant din iarba verde sa vada ce nu s-a mai vazut ….:)
    Oachi´s last blog post ..DIVERTIS- FOREVER –

  14. Odille says:

    ODLM, povestea ta mi-a adus aminte de intrebari pe care mi le-am pus cind am calatorit prin Romania, insa necunoscind viata de la sat nu as indrazni sa-mi exprim o opinie, mai ales ca mi se pare o viata grea. M-au surprins si pe mine bancile, mai ales ca in Canada nu vei vedea in fata fermelor nicio banca si cred ca daca ar fi, tot nu ar sta nimeni pe ea, fermierii muncind foarte mult.

    Pe soseaua din Moldova spre minastirile din Nord m-au surprins femeile care munceau pe cimp in timp ce barbatii stateu ore intregi la marginea drumului vinzind pepeni. Mi se parea ca ar fi trebuit sa fie invers, munca pe cimp parind o munca mult mai grea. Si am fost surprinsa de lipsa florilor din fata caselor. Cit de mare ar fi saracia cred ca florile perenials ar putea creste de capul lor in fiecare an, daca ar fi plantate.
    Mi-a venit in minte o intimplare de pe aeroportul din Frankfurt, sau Zurich, unde am vazut citeva familii Amish, care veneau din Romania si mergeau in Canada. Cei care au aceasta religie, din putinul pe care-l stiu, incearca sa pastreze traditiile vechi, in sensul ca nu vor sa foloseasca electricitatea, merg cu trasuri, carute si nu cu masini, etc. Au, insa, ferme si sunt foarte vrednici. Ii recunosti pt ca femeiele se imbraca in rochii alb cu negru si barbatii poarta palarii negre cu boruri mari.

    Primul meu gind cind i-am vazut, a fost ca ar trebui sa se modernizez, sa se adapteze la secolul prezent, etc. Deci aveam un aer de superioritate fata de ei.
    Intrind cu ei in vorba am descoperit ca organizasera in Romania, pe undeva in Moldova, un camp pt copii cu probleme, facusera si o ferma unde-i invatau pe localnici sa produca produse lactate de calitate si pe cale naturala pt ei si pt export.
    Ceea ce faceau era munca voluntara.
    Nu numai ca mi-a disparut aerul de superioritate, dar m-am simtit foarte mica. Oameni cu totul straini si de alta religie, veneau in tara mea sa ajute in mod direct si foarte folositor pe romani. Poate oamenii ar trebui sa fie invatati cum sa faca agricultura in mod eficient?
    Cred ca fapte de acest gen ar trebui publicate in ziare si la TV.

  15. Odille says:

    ODLM, povestile tale sunt o placere sa fie citite, iar imaginatia si detaliile sunt incintatoare.

    Mi-a placut ideea “complimentului” primit de Ilinca. Eu pot sa vin cu un compliment adevarat, primit de mama mea pentru mine, cind aveam 15 ani:
    – Ce frumoasa fata aveti doamna, dar ar trebui sa aiba mai multa carnita pe ea, si unui catel ii place mai multa carnita pe oase!

    In momentul acela m-am simtit detronata de pe pozitia de alintata intregii familii si ca si cum asta nu era destul, am fost uimita si de concepul de a fi un fel de mincare. 🙂

    Ma gindesc ca daca acum ar fi un ospat al canibalilor, s-ar putea sa nu fiu aleasa in meniu, poate doar in timp de criza economica. 🙂

  16. simf says:

    peste curcubeliu pe mileu… de mult nu mai vazusem, aproape ca mi-era dor.:)
    simf´s last blog post ..Schimb confort urban pe libertate rurală 33 Amenajări in-ampout dulceţuri

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: