search
top


B1

Un segment din latura de est

Când eşti pe malul unei piscine, în plină caniculă, ai imboldul de a te arunca în apa rece, dacă n-o fac alţii înaintea ta. Mai popular spus, să te îmbrâncească cu tot cu farfuria de tort în mână. Se instaurase regula asta la piscina unde am fost invitaţi, adică erau împingători profesionişti care nu făceau altceva decât aşteptau vreun curios care se avânta pe mal ba să vadă cum e apa, ba fiind strigaţi de cei care erau deja în piscină şi o păţiseră. Domide şi Matei erau chipurile preocupaţi de fizica cuantică şi citeau chiar pe o buturugă, la umbră, astfel de cărţi. La o privire mai atentă, acestea erau ţinute invers, dar rolul lor era clar stabilit: îmbrânceala neofitului. Cei care erau surprinşi aveau necondiţionat ori un pahar ori o farfurie în mână. Ca în reciful de corali, pe fundul piscinei erau ceşti de cafea, pahare de whisky, iar frişca de la prăjituri plutea în gaşcă, formând pâlcuri-pâlcuri.
Denisa a venit mai târziu un pic. Drumul, pe o porţiune de câteva sute de metri, era prin pădure şi foarte îngust; de câte ori se avânta cu Hummerul ei, apăi tot venea câte un mârlan cu Dacia lui din sens opus şi avea prioritate conform semnului. A dat de câteva ori înapoi, până s-a plictisit şi l-a chemat pe Domide să oprească dracu’ circulaţia din sens opus şi să poată veni şi ea la petrecere. Cum să vii tu fată singură, în ultimul an la Psihologie, cu ditamai Hummerul cu turelă şi ţeavă de calibrul 150 mm? Noroc că sărbătoritul are o curte mare şi Domide i-a  putut parca namila printre celelalte maşini. Arăta ca banchiza printre pet-uri. Primul lucru pe care l-a făcut Denisa a fost să-şi ia un suc şi să vină pe marginea piscinei să ne salute. Chiar dacă Domide încă mai parca la Hummer, Matei nu s-a sfiit să lase cartea de fizică cuantică şi s-o împingă pe Denisa în piscină pentru a ne saluta mai de aproape. Cu ocazia asta am aflat că Denisa nu purta chiloţei şi că ceasul nu era antiacvatic. Mărturisesc că ceasul nu prea mă interesa.

Grătarul adia un alizeu de friptură şi ca la un semn, mânaţi de miros, s-a ieşit din piscină şi ne-am găsit o ocupaţie. Gazda a dat instrucţiuini să se golească piscina , să se culeagă tot , să fie spălată la fund şi să se introducă apă proaspătă pentru o gură de clor de după masă. Ne-am trezit cu o surpriză: a cântat Patricia Kaas. Vă spun eu că a prins-o vârsta de care tot fugea. Oaspeţi şi scorţoşi cu multe aere, dar şi oameni.

Răsăritul de soare ne-a prins îmbrăţişaţi în iarbă. Nu toţi. Unii cântau ” Monsieur chante le blues” pentru că Madmoiselle plecase deja. Bucata asta se cântă de către domni cu sticla în mână, pe care-i aşteptau şoferii să-i ducă de aici. O vilă a cărei construcţie fusese abandonată, era plină de sute de cuiburi de rândunele. Ele ( sau ei?) zburau planat, cu viteză peste limita legală, adunau insecte şi se întorceau la nişte cioculeţe care ţipau de foame în cuib. Pe mine asta m-a mişcat. Cuiburile erau identice şi lipite între ele, calcan în calcan. Cum de ştiau ele pe ce stradă este cuibul lor şi  dacă nu cumva hrănesc alţi pui? Probabil că aveau ele o numerotare Cuibul A1, B1 şi tot aşa… Un singur cuib era mai mare, mai răsărit şi care distona cu celelalte. Era cuibul B complex. În el statea o rândunea matură, iar celelalte rândunele, înainte de a se duce la puii lor, îi aduceau lui, probabil  chiar starostele aşezării, insecte pe care nici nu pridedea să le înghită şi mai punea deoparte din când în când, aşa ca nişte conturi în Elveţia. Dacă şi animalele, care au apărut cu mult înaintea noastră, procedează într-un astfel de mod, de ce să mă mir eu că în 600.000 de ani omul nu a putut să se debaraseze de conturi în Elveţia.

Ilinca m-a întrebat la ce mă gândeam. I-am povestit ce gândesc eu despre rândunele şi omenire, o paralelă filozofică fără a fi dur cu rânduneaua, doar cu semenii.

– Thinky- aşa-mi spune ea când filozofez existenţial- dar dacă în B complex stă o ea-rândunea, care este Miss Univers pentru rânduneii toţi şi atunci ei se întrec în daruri insectivore, care în limbaj rândunesc înseamnă brăţări, rochiţa rândunicii, poşete, conduri, parfumuri şi tot ce imi mai cumperi tu mie ?

Are dreptate !  Ilinca este pentru mine Miss Universul meu; şi eu mai fac rondouri şi mă fac luntre şi punte să nu-i lipsească nimic, deşi sunt purtătorul unui virus de iubire pe care dacă încerci să-l ştergi, se prăjeşte memoria, se fleşcăie hardul şi pas de te mai foloseşte de el! Lăsat în apele lui, virusul se dezvoltă, ocupă tot şi nu mai suferi oricâte sirene ţi-ar picura tinctură de tentaţii în auz şi văz, îndeosebi.

28 Responsesto “B1”

  1. CristinaC says:

    Deci ai fost la piscina cu vila si parcare mare unde parte din lumea prezenta nu stia bune maniere si mizereau piscina cu de toate…

    Sper sa fi dat virusul tau tuturor celor prezenti care nu aveau o Miss Universul tau pe langa ei şi s-au hotarat sa isi caute miss univesul lor dupa ce au observat ce mult se iubesc si randunelele. Bine ai venit inapoi la noi,care (vorbesc in numele meu) suntem dornici de a prinde o asemenea viroza si nu ne aparam cu vitamine si antiseptice impotriva ei.
    Randunele mi-au facut o placere deosebita… eu nu am vazut randunele in Canada.
    Odille tu ai vazut?

  2. Odille says:

    ODLM, dragalasa concluzia povestirii tale.

    Pe o nota nostima, intimplarea face, ca acum citeva zile sa vad la TV, un documentar despre o specie de papagali din Australia. M-am uitat pentru ca erau splendid colorati.

    Cristina C, poate l-ai vazut si tu.

    La un moment dat aratau o papagalita care statea pe oua intr-o scorbura in pom si cred ca 9, sau 7, papagali, frumosi si imbrcati intr-o combinatie de pene verzi de toate nuantele, veneau sa-i aduca papagalitei de mincare.
    Nu am inteles de ce veneau 9 si nu unul, pina cind ni s-a explicat ca ei toti credeau ca sunt tatal viitorilor pui. :)Insa se duceau si hraneau si alte papagalite, in alte cuiburi, pt ca s-ar fi putut sa fi avut o contributie si la acel cuib.
    Concluzia este ca cine vrea sa se reincarneze in pasare, sa o faca, dar sa fie ratza, sau gisca, papagalita nu este de dorit. 🙂
    Partea buna era ca papagalii munceau din greu sa adune hrana si apoi se bateau intre ei care sa hraneasca pe papagalite.
    🙂

    Cristina C, ai dreptatea, nu am vazut rindunele aici.

  3. Oachi says:

    Odille, eu zic ca gasculite au fost si sunt destule, las’ sa mai fie si papagalite 🙂 de ce nu ? Pan-acum n-am vazut decat femele batandu-se pe un mascul, aducandu-i ofrande peste ofrande, ca deh…raportul masculin-feminin in societate nu este echitabil …
    Oachi´s last blog post ..DUMINICA NOASTRA CEA DE TOATE VERILE

  4. Oachi says:

    Omule, cum se transmite acest tip de virus ? Se propaga si wireless ? Sau in retea ? Sper sa n-ai nevoie niciodata de antidot….Sau Doamne-fereste sa iti creezi anticorpi 🙂 !
    Oachi´s last blog post ..DUMINICA NOASTRA CEA DE TOATE VERILE

  5. Odille says:

    Oachi, ai dreptate, lupta pt egalitatea femeilor a fost hijacked in folosul barbatilor. 🙂

    Sa fie cit mai multe papagalite si papagali colorati! 🙂

  6. @Oachi- se transmite prin chimie. Eu sunt virusat şi nici Marie Curie nu mă mai vindecă.

  7. @Odille, Oachi- Nu, nu! Şi papagali sunt cu duiumul. Lăsaţi omul să decidă şi să-şi aleagă fiecare păsărica lui…

  8. Odille says:

    Buna Dimineata! O zi frumoasa si mai putin calda.

    Ultimile, sau penultimile stiri din domeniul sanatatii:

    Daca va intereseaza, un blog interesant este al Doctorului Oz din USA, medic cardiolog, care are show in fiecare zi la TV, si care spre deosebire de alti medici, ofera si solutii naturale.
    http://www.doctoroz.com
    Intr-unul din show-uri a vorbit despre RESVERATROL, un antioxidant foarte puternic. Conform Dr Oz, un om ar trebui sa consume 200 de sticle de vin rosu pe zi pt a avea acelasi efect cit o capsula din acest produs.
    Adevarat ca pt unele gusturi, o capsula ar putea sa fie mai putin fun. 🙂

  9. CristinaC says:

    Multumim Odiile. Daca mai dau de multe bloguri faine risc sa nu mai muncesc sau sa nu mai dorm!

  10. “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, / nici ochii când în lacrimi ţi-s. / Adevăratele înfrângeri / sunt renunţările la vis.”

  11. Oachi says:

    Odille, imi plac foarte mult si dr.Oz si Oprah, desi nu reusesc sa-i vad de multe ori. Imi plac pentru naturaletea si lipsa lor de afectare, spre deosebire de multe din vedetele de pe-aici …
    Dar parerea mea e ca stilul acesta de exprimare simplu, nepretentios, pe intelesul tuturor si direct la obiect, fara inflorituri este specific american. Chiar si cursurile, cartile lor mi se par asa … Academic vorbind, scoala noastra are un stil de exprimare atat de infloritor, de pompos si de imbarligator, incat pana ajungi la capatul frazei ai pierdut din vedere esentialul 🙂 …Parerea mea.
    Oachi´s last blog post ..DUMINICA NOASTRA CEA DE TOATE VERILE

  12. Oachi says:

    “N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
    Surâd numai acei care suspină,
    Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
    De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină”

    Radu Gyr
    Oachi´s last blog post ..DUMINICA NOASTRA CEA DE TOATE VERILE

  13. tania says:

    omule, eu, inainte vreme, visam la vreo patru roti de hummer taman bune de calcat, cu aburi sau fara, coada virusului pe care refuzam sa mi-l mai scald in ape. acum imi dau seama de ce dorinta imi era imposibila. soferul era doar in primul an de psihologie. 🙂 asta atunci. dar shi acum cam tot la fel. ca, timpul, cand vrea, se misca proportional. adica soferul a dat shi de doctorat, dar ce te faci ca virusul si-a gasit salasuri prin mai multe cuiburi si-i greoi de prins. 🙂 sa fiu in ritm cu povestea ta, parca parca i-as pune virusului in brate macar un Proust de prin cautarea timpului pierdut shi…i-ash face branci in rau ca sa o ia la vale. 🙂

    cum inca nu sunt sigura, am de ales intre o carte de cuantica shi un experiment de tinctura. 🙂

  14. @Oachi-Este atât de profund Radu Gyr. Splendid!

  15. @Tania- Când omul visează, nu se spune că o face la patru roţi de Hummer ci la patru roţi de caşcaval Penteleu. Te mai iei cu o roşie, cu un covrig şi-o cafea şi-ţi trece dorul de Hummer.
    Aşa se înmulţeşte virusul ăsta, până la pandemie.
    E drept că vara, tinctura tentaţiilor curge valuri, chiar inundă, dar dacă te proţăpeşti în maşină, dai drumul la radio şi te uiţi numai în oglinda retrovizoare, ai şanse să (le) scapi.

  16. Odille says:

    Oachi, iti multumesc pt comentariul tau. Oare de ce oamenii nu pot sa invete numai din bucurii si trebuie sa treaca prin tristeti pt a deveni mai intelepti, toleranti si non-judgemental?
    Poate pt ca trebuie sa fie un echilibru, ar spune o intelepciune cu care eu nu am facut inca pace! 🙂

  17. Odille says:

    ODLM, infricosatoare definitia infringerii si sublim sa ne refugiem din cind in cind in lumea visurilor.

  18. tania says:

    odille, cred ca daca nu ar fi fost tristetea, nu am fi invatat nimic din cartea bucuriei. putem fi tristi dupa o bucurie shi niciodata invers. asha cred. unoeri e ca un virus, alteori ca de un…vis.

  19. Odille says:

    Oachi, opinia ta in privinta diferentei intre stilul de exprimare american si cel romanesc, mi-a confirmat ceea ce am gindit si eu. Eu m-am obisnuit cu stilul american/canadian atit de mult, incit poposind pe citeva bloguri din Romania am fost uimita de felul complicat, desi uneori interesant, al unor comentatori. La inceput mi s-a parut ca sunt la Mad Hatter’s Tea Party (cind eram copil imi placuse asa de mult acel dialog, incit il stiam pe de rost!). Apoi m-am gindit ca simplitatea americano-canadiana mi-a daunat, ca apoi sa accept ca sunt lumi/scoli diferite si eu m-am transformat si apartin acum acestei scoli.
    Gindesc, insa ca uneori avem nevoie si de un stil imbirligat, asa cum in arhitectura ne saturam de cladirile moderne si uneori ducem dorul Stilului Rococo.

  20. Odille says:

    Tania, voi incerca sa merg pe ideea ta. Dupa o bucurie poate veni o tristete, iar dupa o tristete poate veni o bucurie, insa aceasta a doua bucurie va avea niste nuante, sau adincuri de tristete, pe care nu le-ai cunoscut in prima bucurie… Uneori chiar valuri.

  21. tania says:

    omule, acum m-am prins bine la episodul cu tinctura. 🙂 il aprofundasem upside-down si de asta mi-a dat “error. try again.” 🙂

    cred ca asha a inceput shi marcel proust. doar ca la el sigur functiona mirosul… petrolului de hummer, pana sa ajunga la retrovizoare 🙂

    odille, eu nu cred forte in sublimul refugiului in vise. la cate poate insaila mintea noastra, am fabrica vise pe banda rulanta si grav ar fi sa devenim sublimi. pentru ca atunci am fi si mai imperfecti in fata lumii, imperfecta de la mama ei natura. 🙂

  22. Odille says:

    Tania, voi incerca sa explic mai bine. Mie mi-ar fi frica de o viata fara vise, ar fi ca o scena dintr-un film cind cineva moare si acul de la electrocardiograma se misca numai in linie dreapta. Flat.
    Asa mi s-ar parea gindirea fara vise.
    Iti voi da numai un exemplu. Cind eram micuta am plecat cu parintii intr-o excursie la minastirile din Moldova. Mergind pe o poteca in padure, pe partea dreapta a aparut printre brazi, o poiana plina cu margarete. Poate surpriza acelei poieni plina de soare, poate frumusetea ei, dar nu am uitat niciodata acea imagine si cind sunt trista imi rechem imaginea, visez acea poiana.
    Cu citiva ani in urma am venit in Romania si am cautat poiana unde nu mai fusesesm de cind aveam 5-6 ani. A fost foarte greu sa o gasesc pt ca nu aveam puncte de reper.

    La a doua incercare am reusit sa o gasim, insa poiana era pustie, si nu am vazut nici macar o margareta. Mi-au trebuit 2 -3 ani sa uit ce am vazut si sa visez din nou la poiana mea, care nu mai exista. Insa, am reusit. Pentru sufletul meu, acum, exista in vis.

  23. indiscreta says:

    Haha, pianina neagra care a acompaniat-o pe cantareata Kaas tocmai a fost sters de mine de praf acum cateva minute! A venit inapoi acasa cu tot cu pamantul din curtea cu piscina a respectivului sarbatorit! 😀 Abia acum am aflat unde a fost ea(pianina) in weekend si neuronul meu agil a facut legatura. Lumea nu-i mica, e doar inghesuita!
    indiscreta´s last blog post ..unu si cu una fac doi sau mai multi!

  24. @Indiscrteta- pianina este a ta? Am crezut că este a sărbătoritului pentru ca prea dădea cu piciorul în ea când Patricia falsa. In ea, în pianină, pentru că în Patricia a dat cu 80.000 de Euro.

  25. indiscreta says:

    Hmmm…pianina este cumva si a mea! Acum este in casa cu mine! Sarbatoritul a inchiriat-o, de-aia isi permitea sa se poarte neatent cu ea. Avea totusi un contract de respectat,n-a dat cu piciorul cat de tare putea! Patricia falseaza bine?!
    indiscreta´s last blog post ..unu si cu una fac doi sau mai multi!

  26. @Indiscreta- Aha, pianina este a “viitorului”. Nu, sărbătoritul nu a dat cu piciorul pentru că avea un contract, dar invitaţii au cam dat pentru că ei nu aveau contract.
    La “Mademioselle chante le blues” îmi place mai mult originalul. Aici a cântat cu ochii la friptură de homar.

  27. indiscreta says:

    Ha ha – noo, trecutul meu(aveam casa plina de piane si clienti) si prezentul au pianine incluse! :)) Firma care se ocupa cu asa ceva e a fratelui meu, si cum eu il vizitez des pe el si pe Bucuresti in acelasi timp, sunt la curent cu ce misca in front!
    “Viitorul” meu o fi un ascultator sensibil, ca si mine de altfel, ca desi am crescut langa ele, m-am multumit doar sa le sterg de praf.
    indiscreta´s last blog post ..unu si cu una fac doi sau mai multi!

  28. @Indiscreta- Dar cine poate mişca în front în faţa ta? Sclipirile din trecut, se şterg de praf. Viitorul se mângâie.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: