Sep 11, 2010
Le mis-en-place d’Obeur
Azi, nici doi bani !
Piaţa Obor a fost prinsă în rostogolul demolărilor. Piaţa propriu-zisă are acum o suprafaţă cât un apartament muncitoresc în care s-a săvârşit o parte din tinereţea mea.
De câte ori mă bărbieream, Ilinca era moţ în spatele meu. Eu nu-mi ştiu oglinda din baie decât cu două capete: unul cu spumă de ras şi cu o mână din off cu pămătuf şi altul cu ochi mari, verzi, întrebători, semn că era curioasă ce gust are spuma. Şi căpăta! Cum sunt bălăcit ca un pui de raţă, raţa, sefa bălăcitelor, primea din rea intenţie şi câte un fleoşc de apă de la robinet. Eu n-am văzut-o vreodată pe Ilinca să accepte cu stoicism un jet micuţ de apă şi să recunoască în sinea ei , supremaţia bărbatului, stăpânul jetului. Căldăruşa aia a ei cu floricele desenate şi care a însoţit-o de la o mutare la alta, venea umplută ochi de la bucătărie, dar nu venea ea aşa singură prin văzduh, ci era purtată de Ilinca, până când, ca un făcut, în faţa mea se impiedica ca în filme. Marele nostru avantaj (pe care, unii dintre voi, îl trăiesc şi acum) era pardoseala din linoleum vernil-spital care permitea o stropeală zilnică între doi turbaţi de râs. Până în ziua în care aracetul de dedesubt s-a răsculat şi aşa a rămas. Înghiţi, dar cât oi fi tu de linoleum, ţi se ia de la atâta apă! Miezoasa de Ilinca a făcut rost de linoleum imitaţie de parchet care se găsea, pe atunci, ca Daciile de Canada.
Câtă nostalgie pentru un susur de bătut în calorifer, o scurgere de apă de la Popeasca, o şedinţă de bloc convocată pentru a înfiera cu mânie proletară o gaură în gestiune, un lift în suferinţă, pestilenţialul care urca până la ultimul etaj, ploaia care mereu găsea lacune de la găurile date în terasă pentru antenele de bulgari, aspectul de bidonville pe verticală…N-aş mai trăi un asemenea coşmar decât dacă aş avea din nou 18 ani, o facultate de terminat şi o iubire de început. Iau un exemplu la întâmplare: Ilinca.
Toţi ţăranii pe care-i ştiu eu cu ilic, cu căciulă sau broboadă, după gen, nu mai au acest port popular. Au fuste lungi şi creţe sau blugi, după gen şi sunt negri măi! Au accent puternic franţuzesc şi grămezi de gogoşari, cartofi, varză. Nu toţi au vinete, dar răzbate un curent de constatare atât de pregnant că-şi iubesc aceste legume cu patimă, tocmai pentru faptul că unghiile şi buzele au aceeaşi culoare. Şi sunt foarte flămânzi. Toate propoziţiile lor se termină cu “mânca-ţi-aşi”. Au rude multe, care se plimbă printre tarabe şi le mulţumesc pe acestă cale că încă mai am portofelul, telefonul, cheile de la maşină, ceasul. Sunt jandarmi în piaţă, dar mănâncă mici. Cred că de spaimă sau plictiseală. Spaimă că ăia sunt prea mulţi, plictiseală că ei sunt prea puţini.
Piaţa va rămâne mică pentru că se construieşte un Mall mare, cu buticuri ultra-elegante de cartofi Versace, gogoşari Pierre Cardin, tetra Botezatu, şlapi Ciobanu. Termenul de finalizare este octombrie a.c. Sunt în grafic, pentru că acum în septembrie, sapă fundaţia. Parcarea este foarte civilizată. Apeşi butonul, iese tichetul, se ridică bariera, intri, nu găseşti loc nici într-o dungă, dai să ieşi, dar bariera nu se ridică.
– Şefu’, mata trebe să plăteşti minimu de parcare, alfel nu se ridică drăcia!
-N-am găsit loc, ce să plătesc? Plimbarea?
-Şefu, n-ai avut baftă azi! Mai plimbă-te pe afară şi mă întrebi mata peste 10 minute dacă am loc. Dă-mi mobilu mata şi te sun io!
M-am învârtit şi am fost claxonat din toate părţile. Ilinca terminase piaţa şi mă aştepta să duc sacoşele. M-a sunat pe mobil. Am pus-o on hold. Mă suna şi parcagiul. Nu mai era nevoie de el.
– Păi şefu, mie cine-mi dă banii pe convorbire?
Cu maşina pe flash-uri, am încărcat sacoşele, am felicitat-o pe Ilinca pe buze, am primit nişte claxoane după ceafă, am plătit convorbirea cât abonamentul lui pe o lună şi duşi în trafic am fost. Mâine, vinetele se vor lăfăi pe grătarul din curte, Ilinca îmi va aduce o ţuică mică, un fel de combustibil intelectual care să-mi agite stimulii nervoşi pentru o viteză propice unei atari îndeletniciri. Strigăturile de la fereastră sunt un adjuvant puternic, altfel aş amorţi cu cleştele şi mănuşa în mână:
– Mr. Cook, lasă norii să se prăvale şi singuri. Nu trec mai repede dacă-i sufli tu! Uită-te mai bine să nu se ardă, că dacă-mi ies negre, n-am să invit pe nimeni la masă cu aşa o negreală-n farfurie.
Mie-mi plac musafirii şi Ilinca ştie că mă loveşte în călcâiul de legendă. Interesul pentru satisfacţia citită pe figurile musafirilor la plecare, umbreşte întrucâtva stima ce mi-o poartă pentru rolul meu de căpitan de oşti. Trebuie ca mise-en-place şi desfătările gastronomice să fie aduse la rangul de delicios, perfect, exquisite, aşa cum este ea în tot ce face.
Am s-o iubesc până când cineva mă va ajuta să trec strada şi, odată dincolo ajuns, să opresc circulaţia agitând bastonul în aer, să mormăi vrutele şi nevrutele bătrânilor care se duc de pe lume şi să mă întorc la ea. O clipă pe trotuarul celălalt fără Ilinca, pentru mine, este o eternitate de neîndurat. Nu regret greşelile mele din trecut. Mă doare că nu le mai pot face.
Ca de obicei m-ai incantat dimineata omule! Am inceput sa o iubesc pe Ilinca pentru cat de frumos o iubesti tu!
Ma duc la piata ca mi-ai facut pofta. Iti scriu cum am petrecut dimineata de sambata la Farmers Market. Vrei si preturi?
ODLM, asa o poveste frumoasa despre o iubire perfecta in dulceata si eternitatea ei, incit as dori sa-mi iau papuceii de balet si sa ma retrag usor din aceasta pace ca de lacas sfint.
@CristinaC- da, vreau şi preţuri ca să văd dacă-i mai ieftin să cumpăr de la Toronto sau din Obor. Spun unii că sâmbăta-i piaţă mai bună la Toronto. Am unde să-mi parchez avionul?
@Odille-Unde să te retragi în poante la ora asta?
Ne amintim putin despre trecut, trecem obligatoriu prin prezent si definim viitorul.Desigur pe firul de matase al iubirii.Frumoasa mizanscena, ca de obicei…
Pentru finalul regretelor, o dedicatie :
http://www.youtube.com/watch?v=eux3dT3tLf4&feature=related
oachi´s last blog post ..JORDI SAVALL
@Oachi-Mulţumesc pentru aprecieri şi aduceri aminte. Am îndrăgit melodia asta pentru o orchestraţie de excepţie din anii ’80.
http://www.youtube.com/watch?v=P9mwELXPGbA&feature=related
ODM… avionul il parchezi pe strada mea, no problem
Preturi la Farmens market:
Vinete cos de 4 kg, $8
Piersici , cos de 3 kg, $ 6
Rosii cosnita de 12 kg $ 10
Mere cos de 12 kg $ 14
Ardei (ca cei din Ro nu ca si cei din supermarket). cos de 10 kg, $10
Prune, cos de 3 kg $5
Vii?
@CristinaC- Nu trebuie să mai vin la piaţă la Toronto. Iată preţurile noastre comparative:
-vinete, în loc de 2 CAD/kg, la noi 0,78 CAD/kg
-piersici ,în loc de 2 CAD/kg, la noi 1,23 CAD/kg
-roşii,în loc de 0,83 CAD/kg, la noi 0,65 CAD/kg
şi tot aşa…
Producătorii le dau en gros la ţigani la 30-35% din preţ. Preţurile menţionate de mine sunt deja ţigăneşti.
Pacat ca nu vii dar te inteleg.
Cum ramane cu puterea de cumparare?
In Ontario salariul minim este 10.25 CAD/ora. In Ro cat e?
@CristinaC- Poate la vară…
Noi avem putere, dar nu-i de cumpărare, e de vânzare.
Eu, dacă vreau, îmi fac salariu minim, mai mare.
Odille, astăzi n-a dat nicio veste. Nu este genul ei să întârzie.
Am incercat sa dau de ea pe alte cai .. fara succes. Sa speram ca totul e Ok.