search
top


Alin Fumurescu

Alin Fumurescu – preda filosofie politica la Indiana
University-Bloomington (deocamdata
)
Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe publicatii – NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul, Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice (unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin desert. Habar nu am ce voi face in continuare…
Dor de Romania?!? – un text care doare
Autor: Alin Fumurescu

Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa
gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce
in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa
gasesti – ca si mine – o majoritate ponosita, subjugata compromisului
si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati,
peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun
ucigasa, cu “gipane” supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile
pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te
stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in
grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice
reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate,
pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati,
ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist,iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca silatra. Se comunica aproape
monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta,noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila – multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra – par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai
foloseste nimeni.

Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.

Lumea nu e senina si demna. Lumea care “se descurca” e mereu grabita,repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare
dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa
care “e bine si asa”, se schimba brusc directia, viziunea,prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept
rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o
exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie;
machiajul e greu, decolteurile – adinci, barbatii – atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul
public este nespalat.

De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei
insisi.
Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare.

Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.

Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor
nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete
elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura,ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor.

Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata,braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.

Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.

Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu
cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile
trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic
indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in
doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo,
punindu-si ca unic tel banul – fara de care esti nimeni. Daca nu ai
bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea
persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul
de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea
de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te
costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga
bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre
hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.

Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit “dincolo” la preturi mai mari decit “dincolo”, la salarii mai mici decit “dincolo”.

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca
lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic
si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple
hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa
ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului
durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau
mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o
parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara
pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca
ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede.

Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa
platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca
“nu e drept”.
Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni
manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia
nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar
avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa
cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala,
precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale
parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar – daca-mi permiti metafora
– la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.

Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sint omor cu premeditare.

Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai
duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate
dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a
poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim?
Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de
la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne
pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem,
concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.

Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit
interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti
civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu
epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant.
Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu
li se mai pare strigator la cer.

Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai
respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au
fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat
sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de
initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si
constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de
delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen
lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere),
iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele
sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica
intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic,
anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca
muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si
descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate si povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior al propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine.
Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.

Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz,
realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care,
ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.

A murit si, incet-incet, va muri si in tine.

… impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar …

24 Responsesto “Alin Fumurescu”

  1. CristinaC says:

    Omule, eu n-am mai citit nimic din ceea ce a scris Alin Fumurescu dar crede-ma ca exact asa am simtit si eu. Eu n-am darul scrisului pe care il are el dar n-as schimba nimic din ceea ce spune. M-am intors anul acesta mai trista ca niciodata din Romania pe care o iubesc si unde locuiesc multi prieteni dragi.

    Ma doare. Tare!

  2. CristinaC- Tu să schimbi ceva? Conducătorii să se schimbe! Şi eu locuiesc în România. Mă treci şi pe mine la “prieteni dragi”?

  3. Odille says:

    Buna Dimineata!
    Nu, canadienii nu se trezesc la 3 dimineata, numai Cristina C si cu mine, pt ca suntem foarte vrednicute! 🙂

    Foarte trist acest articol.
    Inca ma urmareste imaginea data la stiri in Canada, cu politisti romani scandind contra presedintului statului. Si ce cuvinte de nerepetat!
    Nu-mi amintesc sa mai fi vazut asa ceva nici macar in Nigeria, politia, care reprezinta protectie si aparare, sa ameninte presedintele propriului stat.
    ORIBIL si de neacceptat!

  4. @Odille- CristinaC nu se culcase la 1 noaptea, iar tu te-ai sculat la 3 dimineaţa. Parcă n-aţi fi pe acelaşi fus orar.
    Acest gen de articole, amare, frustrante, au mare căutare pentru că toată lumea simte la fel, mocneşte în străfunduri şi intră în rezonanţă cu decepţia pură. Totuşi, dracul nu este chiar atât de negru precum descrierea. Maşini de lux plin Bucureştiul, vacanţe exotice pline locurile, hăinuţe trendy la tot pasul, coadă la supermarket la toate orele, fete frumoase din ce în ce mai puţin aici şi mai multe plecate “dincolo”.
    Tu de ce-ai plecat “
    dincolo” şi n-ai rămas să îngroşi rândul frumoaselor de aici?

  5. Odille says:

    ODLM, am plecat pt ca aici sunt considerata “exotica”. 🙂

  6. @Odille- În Canada toţi sunt exotici cu excepţia Pieilor Roşii. Aici eşti considerată o româncă -sau italiancă dacă vrei- exotică frumoasă. Aşa bănuiesc eu că eşti, după scriere.

  7. Odille says:

    ODLM, in tarile in care Justitia nu functioneaza, nimic nu merge cum ar trebui.
    Uita-te la tarile din America de Sud. Ar trebui sa fie serioase puteri economice, tinind seama de bogatiile naturale pe care le au, dar sunt numai “Banana Countries”.

  8. iana says:

    ODLM,
    asa simtim toti. care mai avem cu ce simti. n-am fost in Romania anul acesta. dar anul trecut, si acum doi ani… am simtit cum se duce totul. incet dar sigur.

    Odille,
    daca ai fi avut ocazia sa vezi stiri cu presedintele Romaniei, ai fi stiut ca acela este limbajul pe care presedintele il intelege. Politistii doar i-au vorbit pe intelesul lui. si au fost draguti.

  9. Odille says:

    Iana, pe mine acest gen de limabj ma copleseste, te rog sa ma crezi.
    Nu inteleg cum de s-a ajuns sa se vorbeasca asa in Romania.

  10. Odille says:

    ODLM, cu multumiri pt impresia frumoasa pe care ti-ai format-o. 🙂 🙂
    In Canada, “localnice” sunt considerate ango-saxonele, descrise in toate cartile din Editura “Harlequin”, cu “parul de culoarea nisipului”. 🙂 Iar atunci cind poarta “o bluza de matase bej” sunt mortale 🙂 si seful, care este si proprietarul firmei si desigur milionar, se casatoreste cu ele, dupa o cina la lumina luminarilor. 🙂

  11. CristinaC says:

    ODML te-am trecut de mult la prietenii dragi.
    Odille tu de ce te trezesti cu noaptea in cap?
    Pe aici pe unde stau eu e plin de italience frumoase a caror parinti au venit in Canada prin anii ’50

    iana eu am fost si anul trecut in Ro dar trista ca anul acesta n-am venit niciodata.

  12. Odille says:

    Cristina C, probabil ca eu, inca, respect fusul orar din Italia. 🙂

  13. Odille says:

    @ODLM, Conrad Black a fost unul dintre cei mai bogati oameni din Canada. Anglo-Saxon, upper-class si totusi a fost trimis la inchisoare.
    In Romania, cind vezi ca nu se face dreptate, iti pierzi toata increderea in sistemul de conducere si vrei sa-ti iei cimpii.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Conrad_Black

  14. Odille says:

    ODLM, te rog sa-mi permiti sa aduc acest site pe blogul tau. As dori sa-l citeasca cit mai multa lume. Daca nu se potriveste cu conceptul tau despre blogul tau , te rog sa-l delete. Nu ma supar, inteleg.

    Ii multumesc mult lui Thomas pt acest articol, si-mi cer scuze ca l-am copiat.

    Dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, moment istoric pentru cultura română

    http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/dialogul-herta-muller-gabriel-liiceanu-moment-istoric-pentru-cultura-romana-200986.html

    M-a impresionat mult.

  15. @Iana- Eram în maşină şi chiar azi mă uitam ce autobuze, tramvaie, troleibuze frumoase avem, ce 4 pasaje subterane avem, ce faţade au început să aibă unele case care s-au întors la proprietarii lor.
    Facem salturi măreţe ca broasca, dar o să vă ajungem…
    Criza mondială a adâncit nemulţumirile şi lumea simte mai mult amar în gură, dar acum doi ani toată lumea evita soldurile şi second-hand-urile. Cei care şi-au vândut proprietăţi sau pământuri în perioada de vârf, acum beau Irish Coffee în loc de apă, iar ceilalţi flutură batista şi cer amnistierea proştilor ce-au fost de-au cumpărat terenuri când metrul pătrat era cât un hectar astăzi.

  16. @Odille- Mătasea-i transparentă în Canada? Aici, nici măcar guvernul nu-i transparent.
    Ce repede combini tu milionarul cu bluza bej şi nisip în cap!

  17. @CristinaC- şi eu hălăduiesc pe drumuri de ţarină străbună, dar aşa de trist ca anul acesta n-am să fiu decât la anu’…

  18. @Odille- ba se potriveşte cu conceptul de Ţara Românească. Nu mă deranjează şi cred că nici pe Thomas. Poate fi mândru că a găsit rezonanţă la mai mulţi.

  19. Odille says:

    ODLM, este foarte greu sa fii catapultat dintr-un sistem comunist intr-un sistem liber si dezvoltat. Cind am ajuns aici, citeam orice gaseam, reviste cu caracter politico-economic, ziare, carti. Am nimerit si carti “Harlequin”, fara sa stiu ce sunt. Am fost surprinsa ca subiectul era acelasi si toate personajele principale feminine aveau parul ca nisipul. Seful era intotdeauna un brunet plin de foc, cum nu am vazut in Canada, decit poate irlandezi.
    La sfirsit se casatoreau chiar daca autorul trebuia sa scape de sotie. 🙂

  20. Odille says:

    @ODLM, combinatia intre bluza bej, milionar si par nisipos apartine Editurii “Harlequin”. Nu as indrazni sa ma declar inventatoarea ei. 🙂

  21. @Odille- Deci te uiţi la irlandezi ! Ai?
    Autorul trebuia să scape de soţie? Da’ ce, nu-i plăcea ce-a scris şi avea tam-tam în casă?

  22. CristinaC says:

    Si totusi

    O prezentare superba a frumusetilor din Romania

    http://www.patrimoniuromanesc.ro/

    Este in limba romana si engleza, are 882 de imagini, impartite in 43 de galerii, care se incarca individual, asa ca va trebui asteptat citeva secunde la fiecare galerie, cand se incarca prima data. Contine poze din toate site-urile romanesti declarate patrimoniu UNESCO. A fost creat de o persoana pasionata, cu un efort intins pe o durata de trei ani.

    Jos, sub fotografii, in stanga sagetilor de inainte si inapoi este un mic buton info (I) cu date despre locurile prezentate!

    Fiecare poza poate fi marita cu clic dreapta si “zoom in”.
    Va doresc vizionare placuta!

  23. Odille says:

    ODLM,
    Irlandezii despre care imi aminteau acele carti, sunt mai apropiati ca temperament de romani, decit anglo-saxonii. 🙂
    Si au niste cintece de jale si de dor de tara lor, incit imi merg la suflet.
    Un cintec clasic de acest gen este “Danny Boy”.
    (Cei care-si parasesc tara folosesc orice motiv pt a mai picura o lacrima. Aceasta melodie aduce cu ea un riu de lacrimi nu numai irlandezilor, dar tuturor celor care duc dorul tarii lor).

    John McDermott – Danny Boy

    http://www.youtube.com/watch?v=kZ4PVYoeIfw

    Oh Danny boy, the pipes, the pipes are calling
    From glen to glen, and down the mountain side
    The summer’s gone, and all the leaves are falling
    T’is you, T’is you must go and I must bide.
    But come ye back when summer’s in the meadow
    Or when the valley’s hushed and white with snow
    t’is I’ll be there in sunshine or in shadow
    Oh Danny boy, oh Danny boy, I love you so.

    And when ye come, and all the flow’rs are dying
    If I am dead, as dead I well may be
    ye’ll come and find the place where I am lying
    And kneel and say an “Ave” there for me.
    And I shall hear, tho’ soft you tread above me
    And oh, my grave shall warmer, sweeter be
    For ye will bend and tell me that you love me
    And I shall sleep in peace until you come to me.

  24. Odille says:

    Cristina C, multumesc mult pt acest site. Splendid! Il voi pastra.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: