Sep 30, 2010
Pe vremea când umblam pe jos
Cătinel!
Cătinel!
PE VREMEA CÂND UMBLAM PE JOS
De Rodica Botan
Pe vremea când umblam pe jos,
Cărând la plase de-aţă tare,
Stăteam la cozi, pentru mâncare:
Dar trăiam şi bine şi frumos,
Pe vremea când umblam pe jos…
Si serile târziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cântam mai mult, cântam duios,
Munceam din plin , munceam voios
Si-aveam si timp de toate cele…
Pe vremea când umblam pe jos!
Pe vremea când tăiam butuci
Să ne-ncălzim, să facem cina,
Si căram apa cu galeata,
Nu cumparam nimic de gata.
Pe vremea aia , nu de mult,
Stiam sa mânuiesc şi sapa,
Şi îl citeam si pe Shakespeare…
Cum de-aveam timp? Acu mă mir,
Dar pe vremea când umblam pe jos
Totul mi se parea frumos…
Si n-aveam timp de tânguit…
Cum fac acu` de cind m-am pricopsit!
Pe vremea cind purtam şoşoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea stia stânga de dreapta…
Cârpeam ciorapii la călcâie,
Si n-aveam crize de mândrie…
Nu se-ntâmpla să auzim
Ca vre-unul n-are self esteem?!
Batrânii nu mureau stingheri,
Si pentru ciini erau hingheri!
Pe vremea când purtam galoşi,
Aveam respect pentru strămoşi!
Şi ce-amintiri mi-au mai rămas,
Din vremea când stăteam la bus…
Pe vremea când mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Şi ne ducea pe toţi cu şcoala,
Şi nu-l lua pe unu boala!
Si când ziceai ca mergi afară,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigărui, turte, şerbet…
Era-n ogradă , un loc “măret”,
şntre coteţe, un alt coteţ…
Nu parfumat şi deodorat,
Sau primenit şi asortat…
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea când mergeam pe jos…
Şi nu eram aşa de disperaţi,
Că nu sântem bine îmbracaţi…
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam că hainele sunt noi.
Copii ne salutau frumos,
Pe vremea când umblam pe jos,
Şi nu părea de loc pe dos,
Ca baieţii să dea şapca jos;
Sau să se scoale în picioare,
Şi să dea locul! Era o onoare!
Acu, însă ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i, bine de vorbit!
Şi ce concept total pe dos,
E ăla să umblăm pe jos?!
Inţepeniţi şi ruginiţi,
Încovoiaţi si pricăjiţi,
Slujim la domni fără suflare;
Şi construim mereu hambare…
……………………………….
Azi mi-a rămas un gând frumos…
Pe vremea când mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!
Ma bucur ca ai scris poezia intreaga. Am avut citeva experiente proaste in care portiuni din poezie au fost scoase afara. Multumesc ca ai pastrat integritatea …
🙂
Poate ar fi nedrept sa judec ideea acestor versuri nestiind nimic despre autoare si lucrarile ei.
Aceasta poezie imi aduce aminte de Mioritza. Acea neputinta de a actiona, obsedant bolnavicioasa. Dorinta, sau lenea de a nu face nicio schimbare. Imposibilitatea de a gindi ca salturile in viitor trebuiesc facute spre mai bine. Idealizarea taierii butucilor, a plaselor de ata, a folosirii sapei, a caratului apei cu galeata, ma inspaiminta.
Imnul Romaniei exprima aceasta inertie, apatie.
@Rodica Botan- poezia este creată de un suflet ales. Eu am primit-o sub formă de PPS, am extras textul strofă cu strofă ( prin transformare în PPT) şi apoi am pus toate diacriticele. Am muncit la ea cu capacele sărite, dar a meritat fiecare cuvânt. Cine a făcut PPS-ul a scris că autorul este necunoscut. Abia apoi, după toată munca, mi-a bubuit capul s-o caut pe Google.
Felicitări pentru aşa o frumuseţe!
@Odille- Încă nu m-am dumirit cum, dar autoarea mi-a şi postat un comment. Am dat click pe nume şi am dat peste blogul ei. Trăieşte în Modesto,California şi provine din satul Boţeni.
ODLM, ce surprize aduce Internet-ul! L-am indragit, dar acum mi-au fugit toate cuvintele, mirate de viteza propagarii informatiei si de faptul ca autoarea iti urmarea blogul, dintre atitea alte bloguri.
Felicitari! 🙂
ODLM, mi-am batur capsorul in timp ce alergam sa rezolv foste probleme, pt ca prea repede a venit comentariul autoarei.
S-ar putea ca autoarea poeziei sa aiba instalat un software, care sa check orice site care foloseste numele de “Rodica Botan”, contra site-urilor vechi si sa display un raport imediat ce apare nu nou HIT.
Mi-a placut aceasta posibilitate de a obtine o statistica a blogului tau.
Acele numere reprezinta HITS pt 24 de ore?
HELLO ODLM,
Am vazut un comentariul tau pe un alt blog, am deschis acel site, o tinara frumusica dansa un fel de dans cum am inteles ca sunt si in Toronto, in baruri.
Omuldelamunte Says:
September 30th, 2010 at 2:16 pm
Tare plăcută fiinţa asta:
http://www.youtube.com/watch?v=bUGcYdWBZiY&feature=related
Am asteptat, crezind ca fie va cinta, fie va dansa, de-adevaratelea. 🙂
Cind am vazut ca nu face nimic, mi-am adus aminte de primul nostru Halloween in Canada. Venisem de o luna si ni s-a spus sa pregatim bomboane pt ca pe 31 Octombrie vin copiii costumati.
A venit seara de 31, noi pregatiti cu tot felul de bomboane si ciocolate, abia asteptam copiii colindatori. Sau, cel putin asa am crezut noi.
Apar primii copii, costumati si dragalasi foc, moshmondesc ceva, intind pungi mari de plastic, noi le punem bomboanele in pungi si ei pleaca.
Vin alti copii si acelasi lucru. La un moment dat eu i-am rugat sa cinte. Am vazut uimirea pe fetisoarele lor.
Am telefonat unor romini si le-am spus ca la noi copiii nu cinta.
S-au prapadit de ris si atunci am aflat ca acesti copii spun numai “Trick or Treat”, ceea ce de fapt este o amenintare. 🙂
@Odille- Elizabeth Guiterrez este o actriţă mexicană, care joacă acum în telenovela “Cealaltă faţă a Analiei” difuzat pe postul tv. “Acasă”. Este foarte frumoasă şi toată familia urmăreşte, în admiraţie generală, evoluţia ei. Nu cântă, nu strip-tease! E doar frumoasă şi talentată şi i se citeşte bunătatea şi feminitatea pe chip şi-n zâmbet. Aşa a fost ea năimită de Atotputernic.
@Odille- tu alergi în stare de jogging când rezolvi “foste probleme”?
Nu-ţi bate căpşorul cu softuri instalate şi complicate!. Dacă dai search pe Google în fiecare zi, cu “Pe vremea cănd umblam pe jos”, ţi se afişează toate site-urile şi blogurile care au mai “tipărit” acestă poezie în ultimile 24 ore.
La noi la TV este o reclamă bestială cu Vodafone. Maică-sa, curâţând cartofi, îl roagă pe fiu-su:
-Dă-mi şi mie, te rog, un ziar.
-Mamă, dar ai totul pe acest telefon minunat de la Vodafone, cu internet şi ştirile on-line.
– Auzi, să cureţi tu cartofi pe ziarul ăla!
Partea a doua:
-Mamă. n-ai văzut telefonul meu?
-Caută-l pe Google, fiule!
@Odille- dai click to open pe “Patrii vizitatoare”, apoi ai sus “pageviews” şi afli, pe zile, nr de vizitatori unici şi nr de hits/zi. Eu am început acest plug-in, după cum am mai spus, pe 27 august 2010.
ODLM, actrita este frumoasa, dar cum eu am vazut-o acum pt prima oara si stiind ca tu ne oferi intotdeauna muzica placuta, am asteptat ca ea sa cinte. 🙂
Foarte interesant acest plug-in pt cei care au blog si chiar si pt vizitatori. Canada are loc de cinste, dupa cum
vad! 🙂
Bancul este excelent. Am devenit dependenta de computer si celularul nu-l las din ochi! 🙂
Odille…sint in State de peste 30 de ani…si am plecat din Romania cind aveam 25.
Pe vremea cind umblam pe jos…he-heiii…eram tinara. Poezia am scris-o cu ceva timp in urma…si timp de 30 de ani n-am vizitat Romania…asa ca tot ce aveam la ora cind scriam acele versuri erau amintirile.
Chiar daca cele scrise nu suna bine cu unii – acele imagini sint amintirile mele. Eu taiam lemne la buna mea acasa; buna mea era vaduva…Vara asta, dupa 30 de ani m-am dus in Romania si am vizitat casa bunicii mele…casa unde am copilarit. N-am mai gasit nimic…totul a fost sters. In 30 de ani a disparut orice urma a existentei noastre acolo…
Timpul trece peste noi toti…intr-o zi ai sa fii surprins ce arhiva de amintiri ai sa ai…si cit de comice vor parea amintirile tale generatiei care vine…
…………
Iar peste blogul asta am dat intimplator…sper ca nu este o problema…sau este?
rodica botan´s last blog post ..CIND OM MAI IMBATRINII
Rodica, este o placere sa vorbesc cu tine. Si eu am plecat din Romania imediat dupa terminarea facultatii si m-am stabilit la Toronto, Canada.
Am suferit ani de zile de dorul tarii, al copilariei, al familiei, in concluzie am trait intr-un dor.
Inteleg cum nu poti sa-ti imaginez ideea versurilor tale. Sunt frumoase, sufletul isi traieste amintirile.
Eu doresc si visez o Romanie noua, prospera, in care oamenii sa traiasca fericiti. Insa pentru ca acest lucru sa se indeplineasca, fac apel la voi, cei talentati, care aveti mijloace sa mobilizati o tara, sa le spuneti rominilor la ce sa aspire, sa-i indemnati, incurajati ca se poate sa aiba o tara frumoasa si buna cu ei, numai ca trebuie sa lupte.
Rodica, voi, oamenii de arte trebuie sa-i treziti, sa-i educati, pt ca stapiniti asa o arma, aceea de a transmite emotii, informatii care sa aiba un impact asupra sufletelor si mintilor oamenilor.
Si eu sunt vizitatore pe acest blog si mi-ar face placere sa te avem cu noi. Cu incetul s-a format o familie virtuala, sau un cerc de prieteni care ne bucuram sa fim impreuna.
Bine ai venit! 🙂
@Rodica Boţan- Ce problemă ar putea fi că vizitezi un blog? Şi asta-i o ţară liberă! Bun-venit de peste oceane!
Bun…deja ma simt mai bine. Noi emigrantii sintem ciudati…cu trupul intr-un loc si adesea cu sufletul intr-altul. Odille tot romanul este poet…asa am ajuns si eu sa scriu versuri. Si vad ca minuiesti condeiul foarte bine, din moment ce ai reusit cu precizie sa exprimi ceea ce simti…
Dupa 30 de ani am vizitat asta vara Romania…am fost chiar sus in Apuseni unde s-a nascut bunicul meu pe care nu l-am cunoscut, dar despre care am auzit multe…nu totdeauna bune ca era un om dur. Dar locurile alea sint fermecate…si doar am mai vazut izvoare si pomi…si cer instelat…Dar ceva in mine respira asa cum numai acolo am mai respirat odata cind am avut 9 ani si aceeasi matusica m-a dus sa vad casa aia de sute de ani acoperita cu paie…si sa dorm in fin si sa ma manince puricii…si n-am uitat; La 55 de ani am urcat din nou pe piscurile alea gata gata sa fac atac la inima…
Am inceput un blog cu pozele din calatoria aia…e aici…http://labotani.blogspot.com//
Daca mergi la arhiva pe partea dreapta vei vedea toate articolele- care de fapt sint poze facute in inima Apusenilor…
……..
Si m-am luat cu vorba…omule de la munte…iertare si multumiri pentru o asa primire frumoasa- …ospitalitatea romaneasca. 🙂
Rodica, am crezut ca numai eu am doctorat in “DOR”. Cred ca rominii nu sunt facuti sa emigreze. Ma voi uita cu mare placere la fotografiile de pe blogul tau si voi citi povestile tale.
Cuvintele tale parca citesc gindurile si sentimentele mele. Este greu de explicat aceasta legatura dureroasa cu tara lasata.
Eu, intr-o zi, mi-am dat seama ca ani si ani de zile de cind sunt in Canada, nu ma uitasem la cer. Nu stiu motivul, parca nu era cerul meu. Scriu si lacrimile mi se aduna. In Romania urmaream albastrul cerului si stelele asa cum respiram. Ma bucur ca te-am auzit.
Ai dreptate, Omuldelamunte este o gazda fermecatoare.
@Rodica Boţan- Da, eşti emigrant în toată puterea cuvântului. Ai trăit 25 de ani în România şi celulele s-au aşezat pe matricea românească. Copiii tăi, dacă-i ai, or să îndrăgească cerul american( ca s-o parafrazez pe Odille) şi or să-şi ordoneze viaţa numai după acel fus orar.
Voi, ca şi mine, aveţi acel sentiment liniştitor dacă în gară, în supermarket, la vamă se vorbeşte româneşte, chiar dacă-i presărat şi cu vorbe mai oţărâte.
Bun venit, din nou, pe acest blog, unde Odille este butonelul on/off, iar dacă lipseşte ne întrebăm toţi ca piţigoii ” ce-a păţit, ce-a păţit?”