Oct 7, 2010
Borsec plată
Eram mică, aveam 7 anişori, când ne îndreptam spre mare, într-un compartiment de tren, cu mama, cu tata şi cu verişoara mea mai mare. Deşi mergeam cu geamul deschis, căldura Bărăganului intra în valuri înăuntru, anticipând parcă valurile mării stârnite de vânt şi asemeni lor, ne izbeau în faţă, sărind în mii de stropi invizibili de dogoare. Mi s-a făcut sete şi am cerut sticla cu apă. Tata s-a ridicat, a luat-o din sacoşa de plastic de deasupra capului şi a început să scotocească după pahar.
-Ilinca, va trebui să bei cu sticla. Maică-ta văd că nu ţi-a luat şi pahar.
Atunci am simţit pentru prima oară că trebuie să fac faţă unei situaţii de viaţă nemaiîntâlnite. Am dus sticla la gură şi fiind plină ochi, nu am putut să sorb nicio picătură. Înciudată, am încercat s-o îndepărtez şi atunci apa a început să se prăvălească pe rochiţă, pe jos, pe sandale, de parcă fusese zăgăzuită de secole şi duhul bun din mine o eliberase în ciuda stihiilor potrivnice. După aşa o ploaie din sticlă era firesc să şi tune cineva. A fost tata care, pe un ton răstit, i s-a adresat mamii:
– Cum, tu până la vârsta asta n-ai învăţat-o pe Ilinca să bea din sticlă? Dar dacă eram acuma pierduţi în deşert şi sticla asta ar fi fost singura noastră provizie de apă până să ne găsească beduinii? Nisipul este cel mai însetat element din Tabelul lui Mendeleev şi higroscopia lui echivalează cu pofta mea de o bere rece aici, acum.
Mama, tânără şi frumoasă ( mă moşteneşte pe mine), a pus buziţa în jos şi l-a lăsat pe tata să scornească cele vrute şi nevrute. Eu, Ilinca cea cu dare de seamă, am hotârât atunci că deja împlinisem vârsta implicării în apărarea celui supus şi cu lacrimi pe la colţuri, am sărit în braţele mamei ca s-o apăr de ceea ce deja intuisem că este o tară a bărbaţilor: dacă ceva iese prost, găseşte un vinovat şi deja boacăna ţi se pare o glumă a sorţii, în care vina ta este doar că erai prin preajmă.
– Tată, tu trebuia să mă înveţi, pentru că mămica mea are o gură prea frumoasă ca să bea cu sticla.
Tata a rămas ţintuit pe scaun, cu sticla în mână şi în ciuda faptului că eu pieream de sete, nu i-am cerut-o nici măcar s-o mângâi, sau s-o cântăresc, sau să… găseam eu o pricină.
– Vezi tu Prichindel ( aşa-mi spune ea mie când stau fascinat şi-i ascult poveştile) cât am fost de ambiţioasă de mică, de mândră că tot ce nu mi se dă din inimă, mai bine întorc capul şi-l nesocotesc? Până acum, te-am citit cu ochii minţii, tot ce mi-ai oferit a fost pe o tavă cu macramee ca la bunica şi câte un strop de bunăvoinţă pornită din inimă. Am adunat în borcănelul din noptieră picătură cu picătură bunăvoinţă de la tine şi noaptea, când mă ţii în braţe, te las pe tine să adormi fericit, pun o picătură în pahar, citesc câteva pagini şi un somn liniştitor, cu o mână grea pe talie, mă cuprinde până ce soarele înghite noaptea.
Ilinca nu ştie că eu mă prefac a fi adormit şi-i aştept mângâierea din păr şi figura senină când îşi împreunează mâinile şi se roagă pentru noi. Dacă aş fi buştean, aş mai fi eu martor la reveria de sub lumina veiozei?
Şi Ilinca tot n-a învăţat să bea cu sticla. De pe unde mergem îi cumpăr un pet mic de apă plată. Dacă n-are bibironul o clipită, atunci se uită la mine şi cu un strigăt înfundat de ajutor îmi arată sticla goală. N-am de unde să-i dau pahar, aşa că se ascunde în spatele unui stâlp şi mă roagă să mă uit după cai verzi pe pereţi. Ea închide ochii când bea ca nu cumva să se vadă într-o vitrină sau oglindă. Eu mă uit în voie, pentru că-i dulce. Dintr-o acută lipsă de aer, pereţii pet-ului tind să se unească şi la scurt timp se aude un “ţiu” şi zgomotul de revenire la starea iniţială a sticlei care scapă de vid. Buzele-i rămân reci de la apa îngheţată şi picături mici, transparente, se joacă în gropiţele ei.
Mă împresoară o sete mistuitoare de buze reci în plină vară şi Ilinca nu se opune unui sărut furat departe de ochii lumii şi bine garnisit cu stropii de apă din barbă.
Nu există apă mai dulce decât Borsec şi o altă Ilincă…
Crede-ma ca nu pot comenta.
Ma inclin cu respect fata de dragostea ta si de iscusinta cu care descrii faptele simple si extrem de frumoase.
Florile de yucca sunt in gradina ta?
“Ilinca- izvor de apa vie! Din vremuri de demult, c-o gura doar te-nvie… De esti ODLM…”. Publicitate :).
P.S “O alta Ilinca “?!? How is this possible ? 🙂
oachi´s last blog post ..LOVE-LOVE-LOVE
@Oachi- Tocmai asta spuneam şi eu şi o mai spun acum şi-n ruseşte: “Niet possibliov!”
Ah, m-am linistit atunci! Dar finalul induce in eroare , cred ca “alta” e-n plus :)… de savoare 🙂
oachi´s last blog post ..LOVE-LOVE-LOVE
@Oachi- Foarte frumoasă melodia din recenta ta postare.
@Cristina C- Mă înclin şi eu în faţa unei cititoare fidele ca tine.
Da, din grădina mea.
E delicata Ilinca ta , intocmai ca si roua de pe flori !
@Blanca- dacă simţi aşa, înseamnă că şi tu eşti delicată.