search
top


Linguriţa

De ce-mi trebuia mie să înnod un fir rămas suspendat în ambuscada cotidiană? Nu îţi verşi amarul pe un biciclist din parc, strigându-i că era să-ţi lovească copilul. Pentru că nu ai!  Ai de mână o fată care, copilă , ţi-a fost raţiunea de a merge la şcoală. Acum este mare şi o invit la o îngheţată. Acolo în parc. La cofetăria aia cu scaune de fier , cu un lămâi chiar la intrare şi pe care îl  lua în cap până şi piticania aia de femeie care spăla mesele. Am comandat două cupe din ălea mari. Ne-a adus şi două linguriţe din plastic,de unică folosinţă.

O străfulgerare. Atât mi-e deajuns, ca să citesc pe faţa Ilincăi dezamăgirea. Cu năsucul ăla în alizeu,făcea ochii mici şi întorcea capul spre aiurea. N-am văzut-o, slavă Domnului, exprimându-se aşa, non verbal, către mine. Doar nu eram pisica aia lovită de Mihai, pe care am văzut-o când ne întorceam de la şcoală,atunci când Ilinca a întors capul, eu nimerindu-mă chiar în aiurea ei. Ilinca era tentant de aproape. Văzusem eu un film japonez. Ăia nu se pupă pe gură. Parcă nu puteam să văd şi eu un film franţuzesc! Totuşi, din povestirile altora, am pupat-o pe gură. Nu cred că am să găsesc o fondantă mai bună. În viaţa mea…

Pentru o linguriţă de metal, am lăsat  zălog picoliţei, telefonul meu. Aşa era obiceiul prin cofetăria din parcul ăla,unde copiii furau linguriţele ca să facă castele de nisip. Am scos borcănelul cu spirt.  Întotdeauna cu Ilinca, eu am borcanul cu spirt. Este spirt din  ăla alb care omoară şi strămoşii microbilor. Ăla albastru e de ruşine! Mama ei mi l-a dat. “Să-l porţi tu la tine, măcar când eşti cu Ilinca prin prejmă, că-n ea, nu am eu nădejde. Că numa’ la tine-i e gândul…”  Atunci, socoteam eu, că ea, de fapt, doar la merele mele avea mintea. Ne-a prins Tatae într-o pauză de lecţii,pe banca din curte. Ei, din povestea aia cu ” Prâslea cel Voinic şi merele de aur” , Ilinca îmi mânca toate merele. Mama săraca, se şi minuna că ce îmbujorat eram eu de la atâtea mere. Imi spunea Ilinca, că trebuie să nimerească ea un miez de aur, nu se poate să se işte o asemenea poveste fără un miez de adevăr. Acum ştiu sigur că nu la mere se gândea… Am văzut eu bine.

Tot în pauza aia de lecţii , am prins eu cel mai colorat fluture. Aveam  o tehnică specială. Îl aşteptam până se aşeza pe cea mai înaltă regina-nopţii. De data asta s-a aşezat pe mâna Ilincăi. Măi, până şi fluturele ştia cine-i regina nopţii în curtea mea. Ilinca împietrise. Şi tot pentru că-mi era tare la îndemână, am pupat-o întâi pe obraz şi i-am făcut semn să nu mişte. Nici până azi nu ştiu dacă a făcut-o de dragul fluturelui sau al meu. Înclin să cred că de al meu, pentru că un fluture nu stă el pe o mână care se duce la obraz. De ruşine…

Fluturele, perspicace din tată în fiu, s-a aşezat totuşi pe leagănul lor din moşi-strămoşi: o floare.  L-am prins şi când tocmai voiam să-i ofer drept casă un borcan, a apărut Tatae. “Muguraş de Cais ( aşa-mi spunea el mie,când se prefigura o poznă. Bine, şi Ilica tot Muguraş de Cais era. Doar eram pe-o ramură…) ştiu io de prin cărţi că dacă pui sare pe coadă, orice fluture se domoleşte, face gimbuşlucuri prin aer şi ţi se aşează pe degetul întins”. Avatar, ce mai!  “Câtă Tatae?” .” Un prăfai. Cam cât pune Mamae-ta la fasolea scăzută”. Nuuu, fluturele ăsta era din alt film! A zburat în rotocoale ,ce-i drept, ameţit probabil de mărinimia mea, m-a lăsat cu degetul întins şi-n râsetele deloc înfundate ale  asistenţei.   Ilinca, în loc să bage nasul în carte şi să-mi spună şi mie cu câte pere a mai rămas Mihai după ce Ana i-a  luat cu una mai mult decât George, colega mea Ilinca, a profitat de pauză şi a început şi ea să râdă. Avea un râs cristalin, dar ce?, puteam eu să-l aud de hăhăiala fratelui meu mai mare, a lui Tatae şi a vecinului care venise la un şpriţ? Fratele meu, o luase şi el de la Tatae, pe când eu eram eu la dospit, căci leapşa asta era transmisă de generaţii. Mare ecologist Tatae!

Am cufundat linguriţa Ilincăi în spirt, apoi în paharul cu apă. Îngheţata era un fel de omăt cu îndulcitor. A sunat telefonul roz. Era maică-sa. A trebuit s-o conduc acasă.

La mine în casă, cum intri, de la uşă vezi vitrina doar cu un borcănel şi o linguriţă. Pentru când vine Ilinca…

2 Responsesto “Linguriţa”

  1. albinuta says:

    Ai talent,dar si amintiri care sa ti-l puna in valoare.Zi-i-nainte ca-i zici bine!

  2. ema says:

    Ia sa verific eu ce colegi are fie-mea Ilinca si pe unde umbla…
    Noroc cu antimicrobianul, ca altfel era de rau !
    Felicitarile mele pentru scriitura dar nu se poate sa va placa de alta fata din clasa….ca tatae-su nu prea-i dus la biserica….
    Daca apare vreo greseala sa nu ma ziceti Ilincai, bine ?

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: