search
top


Fructe de mare

Open

Bineînţeles că au găsit şi fructe de mare şi lămâie şi ananas proaspăt. M-am dus la bucătărie să mă asigur că erau creveţii vii, că jumătatea aia de langustă încă mai mişca. Toate fiarele astea sunt pescuite în peninsula Labrador.Aşa scrie pe plăcuţa de alamă pe care o poartă fiecare. Nici nu ştii cât de laborioasă este munca acestor pescari! Îţi dai seama cât de frig este acolo, dacă apa sărată a mării le îngheaţă pe maieu !? Lipsesc câte 3 săptămâni şi se întorc numai după ce umplu cala vasului. Au şi ei Ilincile lor. Greu trebuie să le fie…
Nu aveau oregano. Ilinca a simţit asta şi se tot învârtea pe scaun, căutând cu privirea un nuştiuce, până a dat de nuştiuce-ul meu. Era atât de rugătoare că, telepatic, borcanul ăla de oregano din bucătăria noastră începuse să ţopăie neliniştit şi nu ştia cum să-mi sară de gât şi să-mi spună “ia-mă!”. Am găsit un picolo învăţăcel, destoinic în priviri şi-n fapte şi i-am înmânat în ordine: cheile de la casă,codul de la alarmă, cheile şi talonul maşinii, cartea de credit şi PIN-ul. Toate, numai să nu plec de lângă Ilinca o secundă măcar. Şi când se ducea să-şi pudreze nasul mă duceam ca un căţeluş, cu paşi repezi şi mărunţi, puţin trăgând într-o parte, numai ca să-i ascult ticăitul tocurilor pe granitul pardoselii. Oooo, era tic-toc unic; l-aş fi recunoscut şi dacă un regiment de fete  (crecă numai în Israel am mai văzut aşa ceva) s-ar fi perindat, ştiu şi eu, poate în vreo misiune ONU de păstrare a iubirii în limitele CEE. Numai eu îi puneam flecuri la tocuri. Am încercat multe esenţe, dar ca paltinul, care să dea forţă şi calitate sunetului, nu am mai găsit. Lemnul trebuie să stea cel puţin 10 ani pentru a se usca în mod natural. Sunt importator direct de astfel de lemn de paltin din Cremona şi mai am doar pentru 310 perechi de pantofi de-ai Ilincăi. În curând, voi aduce în ţară o nouă încărcătură. Emoţională…
Mă lega de clanţa uşii ăleia pe care era desenat un pantof de damă. Cordeluşa era foarte scurtă şi uşa se deschidea şi închidea cu mine odată. “Poftiţi d-ră!”, aşa le spuneam eu celor care veneau să-şi pudreze nasul şi “mi-aţi prins cravata în uşă” celor care plecau. Ilinca ieşea de acolo frumoasă ca o regină a Egiptului. Am şi întrebat-o: “Cum se face că a intrat aşa o urâţenie, ca o citaţie la tribunal, şi iese o stea strălucitoare?”. Mi-a răspuns: “Urâţenia este încă înăuntru. Probabil că ai primit o uşă în cap”.
Aşa de tare o iubesc…
Pe ringul de dans erau câteva perechi. Dansam şi noi deja. Se cânta ceva de Vivaldi sau tango argentinian. Nu conta! Aveam în mâinile mele talia Ilincăi, talia aia copăcel abia înflorit. Când avea chef de citit ,mă ruga s-o ajut să ia o carte din bibliotecă. Se întorcea natural, firesc, cu spatele la mine şi-mi făcea semn cu ochiul s-o ridic. Toate cărţile bune,la mine în bibliotecă, stau pe raftul cel mai de sus. Pe măsură ce le citeşte, eu le cobor la rang inferior şi aprovizionez cu noi cărţi raftul de sus. Totul într-o ceremonie secretă, al cărei rezultat, ea doar îl intuieşte. O cobor încet, abia să atingă parchetul şi ea îmi mulţumeşte. Am învăţat mişcarea asta de la o balerină pe care o tot ridicam eu în slăvi şi căreia i-am dat drumul cam de sus, de-a duduit umpic scena.
Ilinca este atât de graţioasă când danseaza încât toţi ochii sunt aţintiţi asupra ei. Eu nu mai contez. Eu sunt invizibil. Ea strânge în braţe un om invizibil. De fapt, eu stăteam la masă, îi preveam dansând şi mă gândeam cât de fericiţi sunt împreună. Rămăseseră singuri pe ringul de dans. Clienţii au lăsat tacâmurile pe jos şi priveau extaziaţi. Nici nu mai conta că, într-un colţ, un homar dansa lunatec, pe cu totul altă melodie.
De câte ori Ilinca se duce la manechiură eu dau o raită pe la mama ei. Pân-n şcoală, Ilinca a lipsit vreo 7 ani din viaţa mea. Vreau, măcar povestiţi, să-i ştiu şi acei ani. Nu deschizi o carte s-o citeşti de la pagina 75. Mi-a zis că odată, Ilinca, era tare neastâmpărată, se juca cu păpuşa şi n-a mai vrut nici pace să mănânce. S-a enervat, a luat păpuşa şi a cufundat-o cu capul în castronelul cu lapte. Bineînţeles că nici păpuşa n-a gustat gluma şi n-a mai spus “mama” corect. Vorbea ca pe sub apă.
Acum, eu am păpuşa mea. Care mănâncă tot. Chiar şi fructe de mare…

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: