search
top


Rostock pe gard

 

 

Oricât ar fi încercat, amintirea măştii revenea obsedant, iar perna tare, cu ghionturi, ca glodul frământat de roata căruţei din care soarele şi-a luat tainul de apă, nu-i ostoia zbuciumul, ba din contră, gândurile se învăluiau în jurul bolovanilor din pernă şi de acum, o înţepau şi-n inimă, dar cu osebire, în suflet. Nici cu pledul pe cap nu era chip de alinare.

Distanţa până la şcoala băiatului ei Dragoş, o face pe Maria să piardă minute preţioase pentru că se abate cumva de la traseul ei către serviciu. Ea şi l-a ales, să fie totuşi aproape de Dragoş, că nu ştii ce poate surveni în viaţa de şcolar a unui năbădăios. Azi este prietenos şi-şi împarte sandvişul cu un coleg, mâine are a apăra onoarea unei colege căreia nici măcar prietenului ei nu i s-a încreţit vreun rid pe frunte, sau că i-ar fi păsat de vorbe urâte.

–         Doamna Şandor, sunt directoarea şcolii. Vă rog să veniţi la cancelarie pentru a discuta o problemă de comportament a fiului dv. Dragoş a fost pârât de colegul lui, Alex, că i-ar fi dat două capace, iar Alex nu se mai opreşte din plâns. Nu ştiu despre ce capace este vorba, dar nu-mi pot explica cum două obiecte, mici presupun, pot declanşa aşa o stare de sughiţuri încât să nu poţi rosti decât “capace în sus, capace în jos” şi mai multe nu scot de la el.

–         Doamna directoare, vin cât pot de repede, de îndată ce-mi găsesc o colegă care să-mi ţină locul.

Pasul grăbit al Mariei se auzea sacadat pe asfaltul trotuarului şi-l atrăgea ca un magnet pe Rostock, câinele de la gardul nr. 18A. De obicei, Maria îşi schimba pantofii când trebuia să-l ia pe Dragoş de la şcoală. Pantofii cu tocuri înalte, aşa cum cerea eticheta la serviciu, erau lăsaţi într-o cutie în vestiarul de haine. Tot acolo are şi taiorul ăla cafeniu, pe talie şi fusta doar o pălmuţă de copil deasupra genunchiului. Trebuia să scuture din dormitare sentimental de eleganţă care sălăşuieşte în sufletul oricărei femei. Maria trebuia să vândă rochii de seară şi ţinute office sobre, ori aşa ceva nu se asociază cu o ţinută sport, înspre trening. A plecat precipitată, uitând să mai schimbe pantofii. Zgomotul ciudat al tocurilor l-a făcut pe Rostock să ciulescă urechile, ca mai apoi să se pună pe un lătrat vecin cu “inamic pe caldarâm”. Totuşi, chiar dacă avea o fantă îngustă pe sub tăblia gardului, instinctul i-a spus că cineva cunoscut şi drag se apropie. Zgâria cu labele tabla gardului, frecvenţele înalte deranjându-l la extrem, dar asta nu mai conta din moment ce Maria urma să-i mângâie doar botul iţit pe sub gard.

–         Uuuf Rostock, nu am timp de tine, am şi uitat biscuiţii la firmă. Mă duc la Dragoş şi când mă întorc îţi cumpăr biscuiţi din ăia rotunzi.

Copiii erau în curtea şcolii. L-a zărit pe Dragoş într-un grup care juca “bâza”. S-a apropiat de el mânioasă pe ce avea să-i spună. Dragoş îl ţinea pe după umeri pe Alex şi-i şoptea ceva la ureche Un secret pe care un şcolar băiat nu l-ar dezvălui nici pentru un iPhone 4.

–         Mamă, ce bine c-ai venit! Mi-era dor de tine ca să-mi dai nişte bani să-mi cumpăr şi eu nişte pufuleţi galbeni cu gust de pizza şi să-i dau şi lui Alex, că şi el mi-a dat mie coca-cola.

–         Dragoş, tu să-mi spui mie ce capace i-ai dat lui Alex de l-ai făcut să plângă şi să mă cheme doamna Directoare de la serviciu, pentru tine?

–         Mamă, capace înseamnă două palme, aşa le spunem noi. A făcut-o pe Camelia “apatridă cu galoşi de sârmă” şi ea este prietena mea care a plâns. Da’ să ştii c-ai venit târziu pentru că acum, şi Alex este prietenul meu şi nu mai este supărat pe mine. Să ştii că eu am vrut să mă împac cu Alex pentru că el are un prieten în clasa a VIII-a, pe Sorbi şi care-i cam bate pe toţi. Ştii ce mi-a spus Sorbi? Că “apatrid” înseamnă un străin rău şi că străinii ăştia vor să ne macine pe noi românii şi să facă pişcoturi de şampanie din noi. O să avem ambalaj frumos, din poleială verde cu floricele galbene. Şi pentru că suntem buni şi puţini, o să fim foarte scumpi şi vânduţi la negru, sau la negri. Asta n-am înţeles.

–         Dragoş, tu chiar crezi toate prostiile? Mă duc acum la cancelarie să vorbesc cu doamna Directoare. Uite aici bani pentru pufuleţi şi te rog încă o dată să nu-i mai iei apărarea cuiva snopindu-l pe agresor. Vorbim acasă. Te pupă mama. Pa, puiule drag.

La cancelarie, conflictul fusese aplanat, iar cu Directoarea a vorbit prin semne, pentru că, la telefon fiind cu cineva important,  doar a înclinat capul aprobator spre a-i da de înţeles că “gata, părţile s-au pupat pe culoar”.  Pe drumul de întoarcere, Maria s-a oprit şi a cumpărat o pungă de “bucuria lu’ cuţu”, doar îi promisese şi câinii nu uită, nu degeaba se spune că au o memorie de elefant. Rostock a apreciat darul, cum altfel, decât mâncându-l

Dacă Maria ar fi avut curiozitatea să se uite pe sub tăblia gardului, ar fi văzut o coadă care baleia ca un ştergător al unui Mercedes cu capota pe spate. De ce decapotat? Pentru că se blocase mecanismul…

Nu avea timp de coada lui Rostock. Se grăbea înapoi la serviciu. Şi aşa avea program redus tocmai pentru a-l putea lua pe Dragoş de la şcoală. Din acest motiv, acceptase să muncească şi sâmbăta şi uneori duminica, în perioadele de reduceri. Peste două ore avea să se întoarcă din nou la şcoală pentru a-l lua pe Dragoş. Singură, simţea că alergătura suveică o epuizează, că n-o să mai fie în stare să aibă şi timpul ei, pentru un film sau pentru o carte. Soţul ei plecase în Irlanda de doi ani. Până anul trecut a mai trimis ceva bani, după care n-a mai răspuns la telefon şi nici n-a mai dat vreun semn că este la ananghie sau la bucurie. Nici maică-sa nu ştia de el, sau nu voia să spună. Maria, deşi cu facultatea terminată, a fost nevoită să accepte urgent un serviciu angajant şi obositor, dar plătit decent, cât să le asigure acoperirea cheltuielilor cumpătat impuse de Maria.

Erau amândoi în tramvai, în drumul spre casă. Dragoş stătea pe scaun şi şi-a scos tacticos punga cu pufuleţi. Şi-a dat cuvântul de onoare, că înainte să plece de la şcoală, s-a spălat pe mâini şi pe faţă, n-a pus mâna pe nimic, nici măcar pe scaun.

–     Dar pe ghiozdanul ăla pe care l-am văzut trântit şi pe jos de câteva ori?

–     Mamă, numai pe fermoar am pus degetele şi fermoarul n-are microbi pentru că pe metal nu stau ei. Alunecă.

–     Bine Dragoş, vezi să nu-i scapi în cap, că se rănesc şi alţii nu-ţi mai iau! Haide, închide punga că trebuie să coborâm. Mergem să facem câteva cumpărături. Astăzi îţi fac un sufleu de cartofi cu smântână şi caşcaval şi nişte crenvurşti. Vrei?

–    Mamă, dacă tot nu ştii să faci Big Mac, ce mai contează, mănânc şi sufleu…

Gătitul nu mai este aşa o corvoadă când ai alături încă un suflet care aleargă bramburit prin bucătărie neştiind cu ce să te mai servească, ce să-ţi mai aducă la îndemână. Puneau radioul pe muzică şi cântau tot topul. Uneori, făceau karaoke şi pe ştirile care se repetau de dimineaţă până seara. Urmau orele de lecţii, masa de seară, baia şi pijamaua pentru o jumătate de oră pe computer.

Numai că astăzi, când Maria îl usca la păr cu feonul, a văzut un cucui cât toate zilele.

–    Mami, mă doare. Am căzut azi cu bicicleta lui Sorbi.

Dimineaţă, Dragoş nu a avut poftă de mâncare. Cana cu lapte şi tartina cu gem au rămas neatinse. Tot drumul a fost abătut şi n-a întrebat nimic de Rostock, deşi în fiecare dimineaţă avea instrucţiuni pentru Maria cum să-l mângâie şi cum să-l apropie, că ” poate, într-o zi, o să ne dea şi nouă un pui”. Dragoş a schiţat un zâmbet, a îmbrăţişat-o şi  a pornit încet pe scările şcolii.

Mobilul Mariei a sunat când abia ajunsese în vestiar. Era din nou Directoarea care o solicita de urgenţă. Dragoş avusese stări de vomă şi leşinase. Când a ajuns la şcoală, Salvarea era acolo şi toţi copiii şi profesorii asistau la măsurile de prim ajutor. Alex s-a propiat cu ochii în lacrimi şi a luat-o deoparte pe Maria.

– Doamnă, Sorbi a aflat că Dragoş mi-a dat două capace şi pe cuvântul meu că nu eu l-am rugat să se răzbune. A zis că ştie el ce-i face lui Dragoş. A zis că-i desface fluturii la roata din faţă de la bicicletă şi i-o dă lui Dragoş ca să facă o tură pe terenul de baschet. Roata s-a desprins şi Dragoş a căzut cu capul de ciment. S-a sculat ameţit, dar după aia n-a mai ieşit în recreaţie toată ziua.

– Doamna Şandor, a zis Directoarea, Sorbi a fost întotdeauna problema şcolii noastre.L-am lăsat repetent de două ori până acum. Provine dintr-o familie dezmembrată. Maică-sa a plecat de acasă, iar taică-su, intră băutura în el ca în nisip. Bicicleta a fost furată, dar chiar de-ar fi fost a lui şi aşa nu ar mai fi avut nevoie de ea la Şcoala Specială unde a fost mutat.

O singură dată s-a trezit Dragoş şi a întins mâna către Maria.

– Mami, ce faci tu? Ce face Rostock? Mă doare foarte tare capul. Tot timpul mă doare, nu ştiu ce să fac.

Maria a chemat disperată doctorul. Era prea târziu. Dragoş intrase din nou în comă.

A trecut un an de atunci. Maria venea în fiecare zi, dar radiografiile nu arătau nicio evoluţie înspre bine, din contră, cheagul crescuse şi nicio intervenţie chirurgicală nu-l putea salva. Deznădejdea venea tiptil, insinuant şi apăsător ca să-şi ia locul golit de speranţă. Aparatul pompa sacadat făcând să tresară dunga de pe monitor. Gândul acela o copleşea. Nu mai dormise de câteva nopţi deloc. L-a apucat pe Dragoş de mână, mâna aceea cu care mânuia cuţitul de-i ieşeau cei mai albi cartofi curăţaţi de el. Nici ea nu era aşa de destoinică, deşi ea-l învăţase. Aparatul era la o întindere de braţ. L-a oprit c-o mână tremurândă. Niciun rictus pe figura lui Dragoş. Dunga pulsatilă de pe monitor devenise o linie care vestea plecarea spre alte lumi.

“Te du puiul meu către un tărâm al făgăduinţei. Eu încă nu vrea să mă alătur ţie, pentru că nu sunt sigură că te voi mai întâlni. Îmi doresc să desfăşor în minte toate clipele de când te-am ţinut în braţe şi până azi când ţi-am curmat suferinţa. Cel de Sus mă va judeca »

Zăvorul mare de la uşa de fier a sunat ameninţător. Se dăduse stingerea, iar paznicii se retrăgeau vociferând. Începea o nouă noapte de gânduri pentru Maria. Retrăise primii 8 ani din viaţa lui Dragoş. Mai avea 3 ani, după care se va duce după el. Ştia deja cum…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

37 Responsesto “Rostock pe gard”

  1. Nami says:

    Hmm… trista poveste. Ai un stil familiar, imi aduci aminte de cineva. Inca nu stiu de cine.
    Frumos scrii, dar as mai vedea niste rectificari, pe ici, pe colo. Si, totusi, cred ca ai pus putin din viata ta si aici.
    Nami´s last blog post ..Mirajul

  2. Odille says:

    Offf! Nu ma asteptam la asa o poveste. Scrisa prea bine si prea frumos incit ca parinte traiesti tragedia altui parinte.
    Scenele cu pufuletii, bucuria atit de bine descrisa a catelului, sufleul, fac prin contrast si prin normalitatea lor, ca disperarea si tristetea sa capete si mai mari dimensiuni.

    Voi reveni peste citeva ore. Acum trebuie sa o zbughesc pe usa, afara in ploaie.

    O saptamina frumoasa si echilibrata, in ciuda Planetei Uranus, care, prin pozitia ei actuala, nu pare sa ne fie noua pamintenilor, prea prietenoasa.
    🙂

  3. @Nami- mulţumesc. Aştept să-ţi aduci aminte. Ia să vedem ce rectificări ai mai vedea! Chiar aş vrea să mi le spui. Poate le-am trecut cu vederea unele lucruri.

  4. CristinaC says:

    Mixed feelings… asta am. Ai scris frumos si sensibil Omule… ca intotdeauna. Reusesti sa rascolesti si sa amesteci sentimente de bucurie si tristete cu o naturalete geamana cu gandurile amestecate in apul fiecaruia din noi… iar si iar.

  5. CristinaC says:

    Va urez o primavara minunata azi in prima zi oficiala si declarata.

  6. Nami says:

    Uite, fraza asta mi se pare in genul “ce ar vrea sa auda un parinte”:
    “- Mamă, dacă tot nu ştii să faci Big Mac, ce mai contează, mănânc şi sufleu, dar te rog să mă laşi pe mine să curăţ cartofii, să rad caşcavalul şi să presar condimentele.” Un pic exagerata, la fel si cele doua replici de dupa.
    Poate ca or fi astfel de dialoguri intre copii si parinti, dar mie mi s-a parut un pic fortat momentul, un pic… fals? Chiar imi place cum scrii, dar sunt cam critica, recunosc. Si in “Singur pe lume” am gasit astfel de situatii care mi s-au parut mie cam rupte din context. Parerea mea. 🙂
    Nami´s last blog post ..Mirajul

  7. @Nami- fraza este o subtilă ironie. Copiii, ca şi bărbaţii mai târziu, sunt reticenţi la curăţat cartofi şi adjuvantele în cazul sufleului (caşcaval ras, presărarea condimentelor, scufundarea în smântână) pentru că papă din timpul de joacă sau de meci. Exagerând puţin, este un fel de “lasă că fac eu curat, spune-i menajerei să nu mai vină!”. Dragoş ştie că n-are scăpare şi anticipeză ironic ceea ce mama lui l-ar fi rugat oricum.
    Poate că ai dreptate. Am să mai rumeg la cele 3 replici.
    Nu ştiu la ce “Singur pe lume” te referi!! Cumva la filmul “Home alone”, sau la cartea lui Hector Malot?

  8. Nami says:

    Cartea… Filmul se traduce “Singur acasa”. Stiu, doar o mica confuzie.
    Tocmai pentru ca stiu ca nu prea ar spune copiii asa ceva mi s-a parut cam exagerata fraza. Dar acum depinde ce ai vrut sa transmiti. Oricum, mi-a placut povestea, desi trista. De fapt, nu stiu daca exista povesti frumoase in care totul sa fie numai si numai bine.
    Nami´s last blog post ..Mirajul

  9. Superbe versuri de Arhip Cibotariu:
    Au innebunit salcamii
    De atata primavara,
    Umbla despuiati prin ceruri
    Cu tot sufletu-n afara

    Si l-au scos de dimineata
    Alb si incarcat de roua
    Cu miresme tari de ceruri
    Smulse dintr-o taina noua

    Au innebunit salcamii
    Si cu boala lor odata
    S-a-ntamplat ceva imi pare
    Si cu lumea asta toata

    Pasarile aiurite
    Isi scot sufletul din ele
    Pribegind de doruri multe
    Calatoare printre stele

    S-a-mbatat padurea verde
    Nu mai e asa de calma,
    Tine luna lunguiata
    Ca pe-o inima in palma

    Nu-mi vezi sufletul cum iese
    In haotice cuvinte,
    Au innebunit salcamii
    Si tu vrei sa fiu cumïnte?

  10. @Odille- eşti în ploaie?

  11. Odille says:

    @ODLM, am hotarit sa fiu prietena cu ploaia, chiar si marunta si incapatinata cum cade astazi. In Canada trebuie sa inveti sa te bucuri mai ales de vreme mai putin frumoasa, altfel cred ca ne-am face verzi de suparare. 🙂

  12. Odille says:

    Poezia m-a luat prin surprindere prin frumuseatea ei. Un om talentat!
    Iti multumesc pt postare.

  13. Odille says:

    In legatura cu povestirea ta, poate vei scrie in viitor si o continuare in care sfirsitul va fi bun si copilasul se va insanatosi si va primi cadou un catel?

  14. Odille says:

    @ODLM, mi s-a parut ca ai fost foarte ocupat zilele astea si nu am vrut sa deranjez.
    Dar daca gindesti poezii, ma bucur, inseamna ca ai inceput saptamina cu bine. 🙂

  15. Oachi says:

    Nu va era dor de (inca) o intrebare 🙂 ?
    Povestea incepe cu amintirea obsedanta a unei masti … A cui ? Daca e obsedanta, inseamna ca e importanta … totusi, eu n-am mai descoperit-o mai departe …
    Poate nici nu trebuie, eram doar curioasa …
    Oachi´s last blog post ..SUPERMAN si SUPERWOMAN

  16. @Oachi- e masca de oxigen!

  17. @Odille- Să fii prietenă cu ploaia, altfel treci la verzi

  18. @Odille- poezia este de-o gingăşie deosebită. Cuvintele se împletasc aşa de frumos!

  19. CristinaC says:

    Buna dimineata. Sa aveti o zi foarte frumoasa!
    Eu ma duc la culcare!

  20. Odille says:

    Pentru cind aveti citeva clipe libere si vreti sa va deconectati.

    Victor Borge, fost dirijor, pianist, comedian si cintareata de opera Marilyn Mulvay, intr-un numar comic.

    http://www.youtube.com/watch?v=_S3ycItvDK4&feature=related

  21. Odille says:

    Am incercat de citeva ori sa postez o poza (de computer) a unei pisicute delicioase cu ochi albastri, dar mi-a fost imposibil sa o copiez. Imi pare rau.

    O seara frumoasa tuturor!

    Cristina C, noi ne pregatim de zapada.
    Sobolanelul a cam gresit cu venirea devreme a primaverii. 🙂

  22. lilia says:

    Spre rusinea mea, recunosc ca prima data am auzit versurile transpuse pe ritmuri muzicale absolut electrizante de Tudor Gheorghe.Pentru delectarea dvs. http://www.youtube.com/watch?v=9VfW0B1YP7w

    Seara frumoasa!

  23. @Odille- cumva era o poză de-a ta?

  24. @Lilia-la mine a fost invers. L-am auzit acum 4 ani pe Tudor Gheorghe cu melodia asta catchy, dar şi versurile îmi făceau cu ochiul fără să le înţeleg totşi în întregime. Zilele trecute m-am lovit de-o floare şi mi-am adus aminte. Am căutat versurile şi le-am găsit. Stilul părea al lui Topârceanu, dar nu era aşa!
    Nu auzisem de Arhip Ciubotariu până atunci şi uite că m-a răscolit un neauzit ca el!
    Lilia, acolo de unde erai şi ai apărut, fii binevenită!

  25. Odille says:

    @ODLM, multumesc pt gindul bun, dar eu am spus ca “pisicuta este delicioasa”. Eu sunt numai dulcica (Si modesta. 🙂 🙂

  26. Odille says:

    Cristina C, a inceput Zodia Berbecului si stiind ca si tu si sotul tau apartineti acestei zodii, te rog sa ne spui ziua nasterii, ca sa te sarbatorim.
    🙂

  27. CristinaC says:

    Odille esti o scumpa!
    Noi suntem toti patru berbeci…ziua mea e in 17 aprilie si abia astept sa ma sarbatoriti!!!!

  28. Odille says:

    Cristina C, esti delicioasa si abia astept sa te sarbatorim. 🙂

    La Multi Ani sotului si baietilor!

  29. @Odille- constat că modestia dă pe afară şi trece oceanul. Desigur, am confundat “delicioasa” cu “dulcica”.

  30. @CristinaC- aha, am trecut la berbecuţi, exact ca pijamaua mea! Când este ziua voastră?

  31. Odille says:

    Dragilor, “dulcica de modesta” 🙂 se va cuibari in pat, si va citi ultimul volum din “Jalna”, pe care l-am primit astazi prin posta. 🙂

    Va doresc Noapte Buna si vise dulci. 🙂

  32. CristinaC says:

    Buna dimineata
    Omule … in 3 si in 13 baietii in 17 noi.

    Eu ma culc acum. Noapte buna

  33. Odille says:

    Buna Dimineata tuturor!

    Va doresc o zi frumoasa, calda si cu soare.

    La noi ninge! Am avea nevoie de gindurile voastre bune care sa ne topeasca zapada deja asternuta. 🙂

  34. Odille says:

    @ODLM, dar toata colectia ta de pijamale este pe teama berbecutilor, nimic cu inimioare?

  35. Odille says:

    @ODLM, cred ca sunteti tunsi, pieptanati si frumusei :), gata pt intilnirea cu Simona si cu toate doamnele si domnisoarele, fans ai Revistei Tango.

    Daca se face vreun film, clip, al acestei intilniri, poate o rogi pe Simona sa-l posteze pe blog?

    Intilnire placuta! 🙂

  36. CristinaC says:

    Buna sa fie ziua. a mea a fsot plina de zapada multa si viscolita care s-a gandit sa apara in ziua in care a tebuit sa ma plim de la un campus la altul pt sedinta. Odille nu stiu cum e la Toronto dar la noi se inchide colegiul si pe langa drum sunt multe masini iesite in decor.

    Ziceati ca vine primavara?
    Sa va cred?…Sa nu va cred?….

  37. calina says:

    Asta e povestea care intr-adevar m-a impresionat extrem de mult si pe care am incercat sa i-o povestesc unui alt Dragos 🙂 …Ba chiar, am suspectat scriitorul ca-i cunoaste profa de sport 😛
    Restul e de duzina :).

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: