Oct 18, 2011
Ştafeta 2
Am promis să continui a doua zi. Ştiu, nu mă mai apostrofaţi şi voi! M-am pudrat destul cu regretele promisiunii neţinute…
7) Ce faci când altul îţi mănâncă timpul?
Bine zis “altul”. Unul ca ăsta este programat să-mi irosească secundele cu orele. Oare “nu aş vrea să închiriez un dispenser de apă plată gratis?”. Singura cerinţă este să am un consum zilnic de 15 litri/persoană. Într-o lună îmi fac eleşteu cu broaşte. În burtă.
Tot un “altul” îmi propune să investesc la Bursa de la New York, într-o firmă care deţine gheţari la Cercul Polar de Nord. Ăla de Sud e-n faliment. În câţiva zeci de ani, mi se garantează pe onoarea lui, că nepoţii mei vor fi miliardari dacă eu mizez de pe acum pe încălzirea globală din cauza căreia sunt răcit azi.
“Altul” îmi oferă un card gratis la Marriott ca să mănânc în fiecare zi micul dejun. Condiţiile ar fi: numai între orele 6:00 şi 6:07 şi să-mi plătesc prânzul şi cina indiferent dacă îi frecventez sau nu. A, şi 500 gr. caviar este obligatoriu a fi consumat zlnic, cu scobitoarea.
Este complet diferit când mă abordează o “numele meu este Hannelore Nestor şi aş vrea să vă propun…”, “Propuneţi-mi!”, zic, “… să cumpăraţi o garsonieră în complexul rezidenţial Too Much”. Vocea este plăcută, melodioasă şi mă interesează garsoniera. Eu am trăiri frumoase într-o garsonieră pentru că nu prea are unde să se pitească şi chiar dacă ar avea o trapă ascunsă, până la urmă, tot ar scăpa intenţionat mărgelele. Vocea Hannelorei nu m-a înşelat, este conformă chipului, dar mi-l dă pe Culiţă să mă conducă la garsonieră. Bineînţeles că nu mi-a plăcut amplasamentul, mărimea şi nici numele complexului. Bună ziua, Culiţă!
8)Brodaţi pe tema “în sfârşit, savanţii au aflat ce vrea femeia, dar aceasta s-a răzgândit”
Ana avea o cosiţă blondă, împletită destoinic de maică-sa, în fiecare dimineaţă, înainte de a merge la şcoală. Uneori trecea să mă ia şi pe mine, declarându-i oficial într-o zi că eu sufeream de amenzi de memorie şi nu îmi mai aduceam aminte drumul către şcoală, iar pentru că avea mâna caldă, nici drumul înapoi spre casă. Era primăvară, feromonii îmboboceau sub privirile galeşe ale Anuţei. O gărgăriţă cu buline a aterizat pe heliportul special amenajat pe fruntea mea şi a început să coboare spre vârful nasului. Cred că mă uitam cruciş ca în desenele animate pentru că Anuţa a scos un vaiet scurt şi mi-a fluturat măinile prin faţa ochilor. A vrut să vadă dacă sunt întreg. La minte. Cu două degeţele, unul cu ojă, unul fără, a acostat gărgăriţa şi i-a rostit incantaţia cunoscută: “Gărgăriţă, gărgărea, unde vei zbura, acolo mă voi mărita”. Gărgăriţa, cu siguranţă femelă, stătea indecisă în palma Anuţei, ajungea până la prăpastia degetelor şi iar se întorcea pe linia vieţii. Eu, cap limpede, am constatat că întârziam, aşa că am iniţiat un uşor curent suflant dispre Miazăzi. Gărgăriţa a înţeles aluzia mea suflantă, a ridicat vreo unşpe picioruşe şi a pornit-o ca o torpilă spre stiva de lemne. Atâta hotărâre, rar mi-a fost dat să văd. S-a aşezat pe un buştean, încă în coajă, care era cel mai răsărit dintre toate loazbele. Dacă nu am fi fost în întârziere, aş fi urcat-o pe Ana pe buştean şi, în genunchi, i-aş fi cerut prietenia.
Am întâlnit-o recent. Ana nu s-a măritat pe buştean. De fapt, se răzgândise de prea multe ori după ce mă cunoscuse pe mine. Copil nemintos! Nu am fi putut să lipsim de la prima oră? Era Limba Rusă…
9) Interpretaţi proverbul “Fiecăruia îi place să audă adevărul, dar numai despre alţii”
Se ia un laptop şi, în primul rând, se şterge pentru totdeauna pleonasmul “adevărul adevărat”, atât de vehiculat pe mare şi pe uscat, precum “periplu” care este numai pe mare şi nu ” Culiţă, în periplul său prin birturi…”
“Cine cu cine trăieşte” este un sport de Olimpiada Internaţională a Adevărului. Toată lumea ştie adevărul, numai soţia nu, despre care, la rândul ei, se ştie un adevăr aproape similar şi de gen opus, dar la ea în firmă.
Am să relatez o păţanie adevărată, doar numele sunt schimbate din respect faţă de telespectatori.
Maricica, să zicem, este măritată cu Costeluş. Ea este contabilă la o firmă şi are o bucurie ascunsă la Pandele, cu cinci ani mai în vârstă, bărbat bine, cu barba deasă şi care lucrează la Financiar. Pandele pleacă să-şi vadă mama care locuia la Giurgiu, lângă fosta fabrică de harnaşamente pentru călărie. Firma deţinea şi o filială la Giurgiu care avea nevoie de o aducere la zi a contabilităţii. Maricica se oferă să desluşească iţele contabilităţii care încurca temeinic bilanţurile firmei mamă din Bucureşti. Casa părintească a lui Pandele i-a fost retrocedată. Avea vreo 7 camere, plus acareturi, curte mare. Mama lui se retrăsese într-o cameră în care-şi petrecuse o bună parte din viaţă, alături de cel plecat de curând de pe astă lume. Pandele venea periodic la Giurgiu să îngrijească de gospodărie şi s-o mai aline pe mama lui de când rămăsese singură în ditamai căsoiul.
Ne mutăm acum la Costeluş, care se aprovizionase cu şampanie, sardele şi gata-preparatele de soi, multe şi cu sos, care trebuiau să vadă doar un minut microundele. Un telefon şi Fifi trebuia să sosească şi să sune la interfon. “Fifi, îţi dau eu banii de taxi, tu doar vino!”. Aşaaa, toate vizoarele vecinilor de palier erau acoperite cu leucoplast, Fifi trebuia să ia liftul şi să coboare cu un etaj mai sus, să fi lăsat tocurile acasă şi să coboare cătinel cu balerinii antiderapanţi şi silenţioşi. “Fifi, ce frumoasă eşti azi!”. Fraza standard internaţional cu intrare pe sub piele.
Sar peste sardele şi şampanie şi ne îndreptăm înspre dormitor tuspatru: eu virtual, Costeluş cu Fifi şi soacra lui Costeluş care avea cheie şi care venise să-i gătească ceva “sărmanului Costeluş, că fii-mea e plecată de ieri şi nu se gândeşte la băiatul ăsta care piere de foame”. Eu priveam virtual scena, Costeluş era ca o loazbă dărâmată de furtună, Fifi nu-şi găsea niciun veşmânt pentru că le lăsase pe toate în sufragerie printre sardele, doar soacra ce-a mai scos un sunet ca de sirenă de vapor ce acostează. A căutat telefonul mobil în poşetă. Tremura şi nu mai nimerea numerele. Într-un moment de luciditate şi-a adus aminte de speed-dial şi a apăsat lung pe “2”. Răspunde în sfârşit Maricica, care era la faza premergătoare şi consuma, ce coincidenţă, sardele şi şampanie într-un neglije uşor desfăcut până la gât. Două voci la polul opus: vocea mamei disperată, cu sughiţuri şi foarte pe înalte, comparativ cu vocea Maricicăi calmă, aproape cântată şi cu un pregnant “e” deschis:
– Mamă, nu mai fi aşa panicată, Costeluş este bărbat şi-i înţeleg dorinţele.
De după cortină, s-a auzit foarte desluşit glasul lui Pandele:
– Maricica, eşti tot ce mi-am dorit. Colonia pe care mi-ai adus-o este exact ceea ce căutam de mult şi nu-i ştiam marca. Vrei să o simţi şi tu mai de aproape?
Mama Maricicăi s-a uitat la telefon. Era numărul Maricicăi, nu nimerise în altă parte.
– Bine Maricica dragă, dacă tu zici aşa…
Şi pentru că tot venise cu paporniţele din piaţă, era şi păcat să nu le gătească o ciorbiţă de fasole şi nişte tăiţei cu varză călită. Costeluş şi Fifi au strâns dezmăţul din sufragerie şi au adus la spălat tacâmurile şi paharele de şampanie. Mai rămăsese nişte şampanie pe care mama soacră a dat-o peste cap cu sticla. În fond, sărbătorea şi ea bunadispoziţia fiicei ei. Ce mult contează într-o căsnicie solidă!
La plecare, i-a sfătuit să lase mâncarea afară, să pună oalele în frigider după ce s-au răcit şi să-i lase şi Maricicăi nişte tăiţei “că-i moartă după ei, mânca-o-ar mama!”. L-a pupat pe Costel şi “hai Fifi, vino să te pup şi pe tine, că văd că-mi faci ginerele să zâmbească!”
Costel mai avea vlagă doar de-un “bună seara”. L-a ajutat Fifi să se prăvălească în dormitor…
Acesta este un adevăr povestit de o rudă de la ţară a Fifiei. Nu bag mâna în foc decât pentru Fifi, care a asistat la povestire şi se uita la mine cu nişte ochi de sardea.
10) Gata?
Nici nu mă gândesc. Mai urmează…
Excelent ODLM, astept continuarea 🙂
Despre ce vor femeile ce sa zic…S-au straduit ba unul, ba altul sa afle si degeaba. Chiar si Freud a murit fara sa afle ce vor femeile.
Probabil ca fiecare femeie si fiecare barbat vrea ceva. Si habar n-am cat strop de adevar o fi in vorba : femeile vor povesti de dragoste din acelea siropoase, iar barbatii hopa-tzopa toata ziua 🙂
Despre timp… pai nu mi-l mananca nimeni decat daca eu vreau, adica daca i-l ofer spre degustare cu manutele proprii. Pana la urma, e timpul meu si nu vad de ce ar trebui sa-l irosesc socializand inutil cu te miri cine
🙂
lotusull´s last blog post ..Înainte și după douăsprezece noaptea
@Lotusull- Freud a murit, dar am rămas eu. Ca să cumpăr cartofi şi varză pentru murat.
Ai dreptate. Femeile vor povesti despre dragoste, iar bărbaţii despre femei. Mie mi-a mâncat timpul o devirusare a laptopului. Era un virus mic, chiar sub “Ctrl” şi i-am dat o acadea cu “Delete”.
Lotusull, decât să socializezi, mai bine capitalizezi…
ODLM, sa capitulez ori sa capitalizez ? Chestie de nuanta, nu ? 🙂
In ce priveste virusii, sunt curata ca lacrima. Cu ocazia toamnei am purces la curatenie si m-am debarasat de tot ce n-am aruncat la timpul potrivit, printre care si virusi umani mari consumatori de energie. Bineinteles ca virusii au protestat si au incercat un ultim atac: esti prea radicala, mai Lotus mai ! Ete scart ! am raspuns eu cu destul pe butonul delete via icon recycle bin 😛
Drept concluzie, timpul meu e al meu si punct. Si-l dau cui vreau eu. Tot punct.
🙂
lotusull´s last blog post ..Înainte și după douăsprezece noaptea
Eu as vrea o poveste despre ce te macina pe tine, Omul meu :)de la munte, in momentul de fata.
Ca de obicei cu mult har, umor si subintelesuri…pana si raspunsurile.
Si, ca de obicei, nu se intampla cum vrau eu, dar incep sa ma obisnuiesc 😛
@Lotusull- socializa şi capitaliza = socialism versus capitalism. Socialismul mi s-a capitalizat în gât.
Viruşii se drag & drop, fără să rămână strop 🙂
@Alice- Pe mine mă munceşte Ilinca. Suntem în curăţenie. Mai mult ea…
Mulţumesc pentru aprecieri, dar ce nu se întâmplă cum vreau eu sau tu? Pot schimba ce vreau eu. La tine nu ajung… 🙂
Noroc ca ai mai dres-o cu raspunsul 🙂
Pai fa cumva sa ajungi, te astept oricat,totusi grabeste-te 🙂
@Alice- Să ai o margaretă în păr când ajung eu la Cluj. Dacă nu, să ştii că ajung la Margareta în braţe 🙂
pai nu asa ne fu vorba , de la intrebarea aia cu neonul ai ajuns la adevarate povesti. Cand ma intorc cu Theo din spital o sa incerc sa raspund .
Numai bine ! 😉
Alm´s last blog post ..Un articol din Dilema Veche
@Alm- să vă întoarceţi sănătoşi şi să nu vă mai întoarceţi la spital. Niciodată!
ce vor femeile…nici ele nu stiu cu exactitate, atunci noi, barbatii, de ce ne-am deranja?
un lucru e sigur in toata incertitudinea asta: odata ce obtin un lucru, vor altul.
simpatica soacra. da-mi doua, te rog:))
ca tot veni vorba de femei.
sunt multe filmulete din seria asta, dar cel prezentat mai jos, le intrece pe toate.
http://www.youtube.com/watch?v=1wP81Tl34wg
@Ovidius- la ultimele trei comentarii ţi-ai scris greşit adresa de mail şi au intrat automat în aşteptare. Acum ai două profile la mine. Poţi scrie pe oricare din ele. Şi noi suntem la fel.
Odată ce obţinem o fiinţă, mai vrem una… 🙂
@Ovidius- ştiam bancul, dar ochii ăştia verzi mi-au răsturnat percepţia despre ce îmi închipuiam eu despre ţaţa din banc.
ah, da, am scris adresa gresit, din repezeala, totusi prefer iconita cu albastru un locul celei roz.
ai dreptate la partea cu fiinta, deodata tipa interesanta devine no fun.
ODLM,
ca sa vezi, sunt femeie… 🙂
Dar da, mi-a placut nuantarea dintre lucru si fiinta. Ca la chestia de lucruri, pai si unele femei sunt la fel: inca unul si inca unul.
Dar am inteles ideea.
Exista o ecuatie si mai multe variabile. Una din ele este vanatorul. Cateva sunt reprezentate de ceea ce urmeaza a fi vanat. Si mai adaugam si cateva variabile contextuale, ca doar nimic nu e batut in cuie.
Ce nu stie vanatorul sau stie si uneori uita, e faptul ca intr-o clipita se poate trezi el in postura de vanat 🙂
Femeile au atatea strategii incat e explicabil. Habar n-ai tu ODLM cate arme avem noi: de la cele simple, la cele mai sofisticate.
Ei si toata ecuatia asta devine extrem de simpla in momentul in care si vanatorul si vanatul isi depasesc latura primitiva, animalica. Nu stiu daca traiesc fericiti pana la adanci batraneti, dar … 🙂
lotusull´s last blog post ..” … și tu te vei lepăda de mine “
@Ovidius- icon-ul este ales aleatoriu de către platforma Word Press. Important este ce spui urmaşilor, nu ce culoare ai 🙂
Ştii cum se spune: femeile vor mai multe lucruri de la un bărbat, iar bărbaţii vor un singur lucru de la mai multe femei.
@Lotusull- am convingerea că toate armele au fost folosite pe mine. Am fost poligon NATO şi am căzut secerat de fiecare dată, dar le-am tras şi pe ele după mine. Am fost zile întregi ambetaţi, dar ştiinţa evolueză şi noi manechine şi noi arme se descoperă şi iar sunt supus tirului, pentru eternitate 🙂
Sunt convins, la cum arăţi, că foloseşti arme de distragere în masă 😉
N-as fi crezut ca Maricicile pot fi asa profunde :). Poate te mai intalnesti cu ruda Fifiei sa ne mai povestesti si noua una alta despre contabilitate, Giurgiu, soacre, taitei ori sardele. Cat despre ce vor femeile…eu zic ca e supraevaluata intrebarea…Mai bine sa mancam sardele!
@Tecoma- mai profund era Pandele cu colonia lui. Maricica era degajată de consoartă pe un teren pe care ea mai fusese la începuturile căsătoriei. Relaţia lor chiţăia, iar Maricica găsise pe tărâmuri girgiuvene relaţia la care ea tânjea şi care fusese iniţiată prin sistemul de comunicare în reţea, cu circuit închis, uzitat pentru transmiterea de mesaje şi documente contabile între salariaţi.
În schimb, pentru Costeluş, Fifi nu era o hachiţă de moment. La cât de ravissantă, frunte înaltă, mâini de elită, minte corporatistă şi talie miiică-mică, aşa ceva apare numai la un interval egal cu perioada de rotaţie a lui Neptun în jurul Soarelui. Să se calculeze unghiul sub a cărei incidenţă au căzut amândoi 🙂
ODLM,
sunt o fiinta pasnica si nu folosesc nici o arma. Iar in vremuri de razboi, iti vine sa crezi ? , merg prin transee cu spatele drept si privind tot inainte 🙂
Stii ce zic ?
Hai sa mancam niste ciocolata si sa lasam pe fiecare sa decida pentru el, ce si cum este mai bine, ce si cum isi doreste 🙂
In rest, despre profunzime si superficialitate, e clar ca se impletesc in proportii variate la fiecare din noi. Gata, am zis-o si pe asta. Aleluia acuma, ma duc si eu cu treburile mele 🙂
Zi faina 🙂
lotusull´s last blog post ..” … și tu te vei lepăda de mine “
@Lotusull- armele sexului frumos se declanşează singure, declicul este involuntar şi are efect fatal când feromonii zburdă ca inimioarele din desenele animate. Ciocolata este un accelerator cu pozitroni.
Când revii de la treburile tale, ai să găseşti urarea mea de zile bune. 😉
ODLM, stii ca a revenit Odille ? A lasat semn la mine 🙂
…
Si totusi. Fiinta umana nu e reductibila la feromoni. Acestia sunt doar o parte dintr-un intreg. Gandeste-te si tu cat de banala ar fi viata noastra daca tot ce am face ar fi sa ne harjonim unii cu altii 🙂
Ca sa fie clar, am tot respectul pentru toate dimensiunile ce compun o fiinta. Si acord fiecareia importanta cuvenita.
Si… saru’mana de urare 🙂
lotusull´s last blog post ..” … și tu te vei lepăda de mine “
@Lotusull- hârjoneala este mama evoluţiei mai ales dacă fiinţa are dimensiunile standard. 😉
ODLM, acuma ma gandesc ca stii ca-mi esti simpatic. Cred ca umorul tau e cam 90 % sin simpatia asta.
Asta inseamna ca iti voi spune un secret. Cineva, cineva care intr-un fel imi e apropiat, sa-i zicem o prietena, s-a dezis, intr-un fel subtil desigur, de mine.
Si asta mi-a reamintit povestea intamplata cu destul timp in urma.
Le-am combinat si a iesit ce-a iesit 🙂
Acuma eu zic sa te relaxezi si sa zambesti 🙂
lotusull´s last blog post ..” … și tu te vei lepăda de mine “
@Lotusull- ştiam, cum să nu, că-mi eşti simpatică. 🙂
Dezicerile sunt trepte ale vieţii pe care păşeşti ca să ajungi la adevăraţii prieteni.
Esti intelept ODLM 🙂
Zi buna sa-ti fie 🙂
lotusull´s last blog post ..” … și tu te vei lepăda de mine “
@Lotusull- de multă hărnicie dai dovadă dacă te scoli aşa de dimineaţă. Spor în întreprinderile de azi! 🙂