search
top


Ştafeta 3

10) Dacă ar fi să ai o afacere, ce-ai deschide?

Prima dată aş deschide o sticlă cu licoare de Glasgow. Aşa vin ideile. Mai ales în doi.
Am văzut azi nişte triunghiuri din oţel beton striat, sudate între ele cu lonjeroane cam de 800 mm. Când eram mic, Tataie construia aşa ceva din lemn şi în crucea de sus punea buştenii şi-i tăia cu fierăstrăul. Mă coopta şi pe mine la tras-împins de mâner, numai că eu executam mişcarea împins-tras şi, deşi îl încurcam, mă simţeam important şi cu muşchii săltaţi. Tataie îi spunea acestei instalaţii “capră”. Doar ce-mi zicea să aduc capra lângă mormanul de rumeguş de ieri şi eu o şi târam din magazie pân’afar’. O ferea de ploaie Tataie, ca să nu se caţere putregaiul pe ea şi să-mi cadă cumva buşteanul pe picioare. Când mormanul îmi acoperea sandalele, îl strângeam în saci şi-l turnam peste un ceaun cu clei topit. Apoi, turnam conţinutul în nişte forme de fontă unse cu motorină ca să nu se lipească. Când se răceau, ieşeau nişte bazaconii sub formă de ouă pe care Tataie le arunca iarna în godin. Mirosul de clei de oase ars îmi stăruie şi azi în urechi. Eu le numeam “ouă de capră stricate”. Mama le-a alungat din  casă când a văzut că şi eu şi fratele meu tuşeasm măgăreşte. Tusea era simulată, dar tot n-am scăpat de nesuferitul de “Sirocol”. Dacă tot zăceau prin curte inerte şi nefolositoare, am zis să facem o faptă bună. Am împachetat câteva în poleială de “Cavit9”, bine netezită cu unghia şi le-am legat nişte jurubiţe roşii cu fundiţă. Cutia de cadou i-am dus-o babeidracu care avea cireşul din capul străzii şi din care nu ne lăsa nici pe noi să mâncăm, dar nici nu putea să-l culeagă. Doar ciorile se felictau pentru decizia hârcii. N-am stat la desfăcut pentru că avea reteveiul de păzit cireşele lângă ea, dar nici nu cred c-a gustat din ele. În schimb, Geluţa, prietena noastră de joacă, ne-a spus că nu ştie ce-a gătit babadracu ieri la plita din curte, dar mirosea până la ei în casă.
Quatrepieds-urile astea din oţel beton, pe care le-am văzut  înşirate la o oarece distanţă una de alta, în locuri de parcare care trebuiau lăsate libere, sunt legate între ele cu fâşii de plastic transparent, probabil de la apărători de muşte dezmembrate (muştele întregi, apărătorile smulse din uşa frizeriei de vreun bramburit). Când adie vântul, fâşiile flutură zălog de legământ şi-ţi atrag atenţia, fiind în mişcare, că “aici nu-i loc de parcare, băi boule” zis cu accent moale numai pe “parcare” de un bodyguard echipat cu spray cu ceapă. Quatrepieds-urile, în amintirea lui Tataie, le-aş numi capre şi aş întocmi un proiect de execuţie şi un buget de venituri şi cheltuieli pentru a avea acces la fonduri europene. Un mic atelier de început, cu 4000 de muncitori care să fabrice capre STAS 9001, toate aceeaşi dimensiune şi vopsite în negru. Aş avea o marcă înregistrată “capra neagră”, cu străzi pline de astfel de creaturi care ar garnisi capitala şi de ce nu, planeta. Exportul de  ieduţi la arabi ar fi surclasat de exportul de capre negre în ţările super dezvoltate din grupul G20. Nu cred că nişte gimmieck-uri cum ar fi un şir de led-uri şi un senzor chinezesc care să declanşeze un difuzor piezzo şi care la apropierea unui autovehicul venetic să rostească cu dicţie: “don’t park here, you bloody bastard!”, ar putea ridica semnificativ preţul. Aspectul mai puţin plăcut în Bucureşti ar fi că ele trebuie fixate în carosabil cu prezoane şi lanţ, în caz contrar, centrele de achiziţie ar fi pline de capre negre. O nouă specie de ciobani şi-ar vinde zilnic turma şi noi palate cu turnuleţe ar invada periferia.

11) Povestiţi cu cuvintele dv. ” radical din 4″.

Eram în clasă patru elevi mai cu năzbâtiile la zi.  Ne alegeam între noi orele la care să chiulim în funcţie de note. Ne adunam notele şi făceam media. Dacă ieşea peste 9, atunci tăiete băiete!  Singura excepţie era Muzica. Profesoara era prea tânără şi prea atrăgătoare ca să ne potrivim noi, patru măgari cu vocile în schimbare, să cântăm acaplela la cot cu ea. Ne spunea “cei patru călugări panglicari”. Aveam voci frumoase, dar se dereglau de la o oră la alta şi chiţăiau fetele din fundul clasei. Tânăra îndrumătoare pufnea şi ea, înjosirea, privită pe geam de alte clase, era la treapta de beci, ori noi, care aveam mândria şcolii dobândită cu eforturi mari şi cu note de trecere la Purtare, nu era chip să ne facem de ciocolată. Pe scurt, cu cuvintele mele: chiuleam în cvartet. Veneam numai la solfegiat la tablă şi recunoscut nota scoasă de un alt măgar care era în voce în minutele acelea.

Tânăra profesoară avea părul lung, ondulat, iar vântul i-l aducea mereu pe obraji. Aş fi fost tentat ca la cea mai mică adiere să gonesc şuviţele rebele şi să i le aşez frumos la locul lor, nu înainte de a-i atinge, ca din întâmplare, pomeţii întinşi ca o piersică, dar şi a-i simţi îndeaproape zâmbetul unic şi ironic. Când scria la tablă, sau se mai întâmpla să meargă înaintea mea prin clasă, sau o dată chiar pe Victoriei, talia miiică-mică i se citea nesperat/disperat de bine. Această postură îmi dădea dreptul la studiu, pe care nu aş fi crezut că-l pot avea la o vârstă atât de fragedă. Frunte înaltă, de firmă, buzele roşii, frumos conturate şi suspectate a fi dulci, genunchii cu două clase peste cei de pe coperte, toate alcătuiau o făptură căreia i-ai fi cerut ID-ul de Mess dacă ar fi existat această facilitate. Cânta frumos, dar numai d’astea: “De-ai fi tu salcie la mâl”, ” Căzuta noastră”, “La cabana Trei Prazi”, “Mai vino-n gara noastră, Gică”, “Aţucando a Te”. Eu le-am pocit, mea culpa! Ea cântă serios şi cu toate cuvintele. Cinste ei!

Cvartetul a hotărât să o invităm la o cofetărie unde se făceau amandine doldora de sirop şi să-i cântăm acolo “O sole mio”. Tânăra şi ravissanta profesoară a acceptat, urmând ca această experienţă să se constituie într-un atelier de cimentare a cunoştinţelor extra-şcolare. În preziua zilei, am luat bicicleta şi m-am dus acasă la călugări pentru a-i anunţa amânarea atelierului pe săptămâna viitoare. Eram singur în cofetărie. A intrat domnişoara profesoară, cu un diapazon în mâna stângă şi o umbrelă cu buline verzi, nuanţă identică cu ochii ei. Un gând, mai mult amintire, m-a străfulgerat cu tot cu lumină. Mi-am căutat odată o umbrelă cu buline căprui ca ale mele. M-am lăsat. Tot verzi ca ale ei sunt mai de soi.

S-a uitat uimită la ceas. A crezut că venise prea devreme. M-am sculat să-i sărut mâna şi să-i scuz pe ceilalţi panglicari. Paharul cu apă s-a emoţionat şi a plecat înspre podea. În spirit de solidaritate, linguriţa s-a dus după el, iar amandinele cofetăriţei n-au rezistat impactului cu mâna mea şi arătau călcate de marfar. Mă felicitam că panglicarii nu fuseseră cu mine la acest atelier ca să poată sesiza cât am fost eu de radical din 4.

 

 

14 Responsesto “Ştafeta 3”

  1. @Lotusull- I-am cerut prietenia Angelei Merkel. Mi-a răspuns că ea n-are niciun prieten pentru că toţi îi cer bani. Grecia, de ex, i-a cerut 100 de miliarde şi i-a dat. Dar cu aşa o silăăă 🙂

  2. lotusull says:

    ODLM, mersi de pont,poate lui Sarkozy o sa-i cer prietenia, dar lui Boc nici gand 🙂
    lotusull´s last blog post ..Bella Notte

  3. @Lotusull- Pe FB, sunt şi eu prieten cu Boc şi i-aş da câteva picioare pe sub birou ca să-l trezesc, dar nu mă lasă SPP-iştii. Sunt prieten şi cu Sarkozy. Lui i-aş da câteva picioare în dos pentru că a şters datoria Greciei cu 100 miliarde Euro 😉

  4. lotusull says:

    Mai ODLM, poate ca ai sa razi de mine, ca eu functionez cu efect intarziat…
    Tocmai am avut o revelatie de identitate si mi-am zis : pfiii, ca eu is prietena cu el pe sfantu’ feisbuc si abia acum am bagat de seama 🙂
    Desigur, asta nu schimba cu nimic lucrurile. Decat doar ca acum atasez unui I.P. si unui nick si o forma umana 🙂
    Zi faina sa ai 🙂
    lotusull´s last blog post ..Bella Notte

  5. @Oachi- mama când a intrat în casă, a crezut că ne-a murit câinele şi a ţipat aşa de tare şi de spaimă şi de miros, încât îmi ţiuiau urechile până şi în biserică.
    Capra vecinului e mult mai blondă şi ţine la radical din 4.
    Amandinele au eficienţă în potolirea poftelor numai până la o anumită vârstă. După aceea, au doar farmec muzeistic 😉

  6. oachi says:

    De când am citit prima dată și întâiași oară, încă stau și mă întreb cum de ți-a rămas mirosul de clei … în urechi și eu de ce n-am așa amintiri cu mirosuri în urechi ????

    În altă ordine de idei, bună afacere ar fi dacă la cele căprițe negre ai aplica la picioare radical din 4 😉 și le-ai exporta numa` la arabi…lasă G20-ul că ăștia-s obișnuiți cu toate caprele …și-s și cam ciufuți …

    Acuma înțeleg de ce cânți la televizorul din grădină … încă te mai antrenezi pentru …niște amandine însiropate bine :)…of,offf, măi,măăiii….măăă duc să mai beau un pahar cu apă plată în dorul unei amandine 😉 …
    oachi´s last blog post ..O DATA-N VIATA…

  7. @CristinaC- te aştept la recapitulare.

  8. CristinaC says:

    Multam Domnu’
    Ma adun de unde m-au imprastiat evenimentele si locuitorii lumii din atmosfera imediat apropiata sufletului meu si imi fac si lectiile din urma…

  9. @CristinaC- am avut deja duminica frumoasă. Aşetepăm o luni urâtă de ploi şi de noi.
    Era s-o chem pe mama ta la şcoală. Acum, ţi-am motivat absenţele 😉

  10. CristinaC says:

    O Duminica frumoasa sper ca aveti!
    Am intrat sa va spun ca n-am murit… inca si ca va citesc.

  11. @Lotusull- ca de obicei, ai răspuns cu sensibilitate, frumos şi perfect realizabil atunci când două fiinţe se iubesc.

  12. @Tecoma- mulţumesc că ai intuit atât de bine ce vrea ravissanta profesoară. Am să mă străduiesc acum să fiu cum a vrut ea. 😉

  13. lotusull says:

    ODLM, raspund punctual:

    1. Daca ar fi sa am o afacere, ar putea fi ceva de genul:
    – o bacanie, stii tu ca pe vremuri, asa cu mobilier vechi si podele scartaind si cu borcane pline de bunatati;
    – o parfumerie;
    – un salon de cosmetica; da – mi-ar fi placut sa storc ” bube ” 🙂

    1.1. Daca ar fi sa am ceva de suflet si as avea niste bani de investit fara gand de profit, as construi un sat. Si acolo as duce copiii fara parinti si i-as creste mari si frumosi si sanatosi. Ar fi pe tipul autogospodarire. Normal, as zice bogdaproste la o donatie de om bun.

    2. Radical din patru ?
    Pai e doi. Cifra magica 🙂
    Caci doua maini canta mai bine decat una singura la un pian. Doua picioare urca mai sigur treptele decat unul singur. Si doua inimi sunt mai puternice, asa in valtoarea vietii 🙂
    lotusull´s last blog post ..Contează ?

  14. Tecoma says:

    ODLM, eu cred că profesoara ți-ar fi dat un zece chiar dacă ai fi fost la vocea a treia și chiar dacă n-ai fi invitat-o la amandine. Ți l-ar fi dat indiferent cum ai fi cântat “Ațucando a te”, pentru că am eu o convingere interioară că niște ochi frumoși, căprui, de copil panglicar, nu ar fi putut să treacă neobservați pe langă diapazonul ei susurător de “laaaaa”.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: