Oct 28, 2011
Ştafeta 4
...voi oamenii.
12) Ai nervii tari?
Nervii mei sunt tăiţei de casă de la atăta călcat pe ei. Şi asta numai în fiecare zi. Şirul de maşini este lung şi dă din coada-i de dragon. Mă uit în oglinda retrovizoare şi mă sperii cum şerpuieşte ameninţător. Se hrăneşte cu semafoare. Este ora lui de masă şi semafoarele se lasă greu. Sunt înverzite la început, se pârguiesc repede şi când se coc, atunci apare un IMS de două sute de mii de euro care-l înghite. Trece printre claxoanele celor de pe sensul perpendicular şi nişte vorbe urâte şi mute se citesc din maşinile cu aer condiţionat. Acest dragon are însă un naş. Este semaforul pietonului, cel care retează elanul cailor putere doar cu un butonel, tot aşa cum o femeie ridică tensiunea centrală doar cu un zâmbet ironic.
Trotuarele sunt aproape pustii şi totuşi se găseşte un pieton care să se ceară dincolo. Apasă butonul cu cotul. În mâini are o droaie de sacoşe mari din care ies nişte cozi de ceapă. E verde pentru el. Şi ceapa şi semaforul. Clătinat, ca orice pensionar, pune nesigur piciorul pe zebră. Se opreşte puţin, de parcă îşi aduce aminte că n-a închis gazul. Caută în sacoşa verde. Nu găseşte. Le pune pe toate pe jos, îşi vâră mâinile până la coate şi se uită în sus, ca şi cum s-ar spăla de păcate în apa Iordanului. Scoate o merdenea şi o înveleşte în batista mototolită din buzunar. Muşcă din ea, aşa cum muşca în tinereţe cu dinţii nu cu gingiile de acum. Uite-l măi c-o scapă pe zebră! Se uită mirat la poala-n brâu de pe jos, o ridică, o suflă şi o înveleşte din nou, grijuliu, în batista grejulie. Toţi participanţii la trafic au sperat c-o duce câinelui, dar pe el, foamea îl chinuia mai tare decât teama. S-a uitat triumfător spre noi. Ce sentiment înălţător! Doar c-o simplă apăsare de buton să controlezi atâţia potentaţi şi să fii mărunţel pe buzele tuturor. Şi ce? Era pe o pistă care îi era hărăzită de regulile rutiere. O moştenise de la maică-sa. Era pe pista mă-sii.
Era verde pentru noi. Moş Tăgârţă trecuse de mine, dar încă mai zăbovea în calea celor din stânga mea, sau din dreapta mea cum te uiţi la Arcul de Triumf. Zăboveam şi eu, curios fiind de reacţia şoferilor pe care-i împiedica. În oglinda retrovizoare văd un Renault negru care mă semnaliza cu farurile. Era presată de timp. A pornit trecând ca o nălucă pe lângă mine. Era ea, aleasa, dintre sute de alte alese. Hai, sute nu! Exagerez! Sute de mii, după câte-mi pune ea în spinare.
13) Explicaţi proverbul “capul plecat sabia nu-l taie”
Dacă sunt mai mereu plecat cu capul, normal că sabia nu mă găseşte, dar nici că m-ar tăia capul la subtilităţi. Sunt direct, fără ocolişuri, aşa cum am fost într-o zi în cafeneaua din colţul străzii. Era într-o vineri, într-un an. I-am comandat băiatului o cafea, fără să uit să-i arăt un deget culcat. Ştia el că atât trebuia să fie spuma şi încă pe atât, Hennessy. Am deschis o carte şi nu-mi venea să cred. Mamaie îmi furase învelitoarea de plastic de la cartea mea ” Capitalul” de Marx şi o pusese pe cartea ei, “Profesionştii gherghefului”. Aşa protejez eu cărţile pe care le citesc. Şi pe plăji streine le ţin în învelitoare, să nu se prindă că-s român. Să zică francezul că sunt australian. Chiar am faţă de australian. Aborigen cu arc şi săgeţi. Pentru voi, iubitele mele cititori.
Dacă tot eram cu nervii tăiţei de casă, am zis să citesc ceva din ea când, la masa de alături, s-a aşezat un cuplu. El era un bărbat din mulţimea nr. 1. Ea era o fată din mulţimea mică, de elită, cu ecuson de clasă albastră, neîngăduită plebei. Fruntea lată, bombată, era izvorul cuvintelor multe şi repezi. Mâinile se arcuiau din încheieturile subţiri şi însoţeau în mod elegant logica ei, dar în mod vădit îl buimăceau pe interlocutor care, deja se uita cruciş. L-am chemat pe băiatul dedicat acelui sector de mese:
– Te du te rog acum şi pregăteşte o cafea d’asta bună pentru domnişoara de la masa de alături. Mergi la cofetăria de vizavi şi ia o amandină însiropată. Dacă n-are destul sirop, ia de aici mai mulţi bani şi dă-i cofetăresei. Spune-i să încline tava şi să culeagă siropul cu linguriţa şi să-l prelingă binişor peste amandină. S-o lase să se scalde în sirop ca să-şi tragă singură, până la saturaţie. Măi, ai înţeles? Vino p’ormă cu cafeaua şi cu amandina, aşează-le binişor pe masa lor şi arată-mă apoi cu degetul. Nu-i frumos, da’ tu n-ai educaţia mea, aşa că la tine merge.
Pentru câteva clipe, m-am gândit la Odille. Şi ei îi plac amandinele.
Peste câteva minute, o amandină mare şi o cafea stăteau cu frişca în sus. S-au uitat unii la alţii şi apoi la băiat care le arăta cu degetul cap-compas sud-vest, spre mine. Barbatul din mulţimea nr.1 s-a ridicat şi a pornit-o spre sud-vest, ca Magellan, cu sabia scoasă ameninţător spre băştinaşii care-i strigau de pe ţărm “alunga te” şi făceau aşa din mâini. Se mişca la ralanti. Am avut timp să născocesc ceva rapid: “Sunt pentru tine, puiuţ!”- i-am zis, iar pentru a-i sublinia înclinaţia, am scos repede învelitoarea cărţii, lăsând titlul la vedere. Un zâmbet larg s-a declanşat concomitent cu un făcut cu ochiul. Aşa cum se îngemănează diafragma cu blitzul. Am profitat de nemărginita lui fericire că mă întâlnise. Am netezit un şerveţel şi i-am dat numărul de telefon de la deranjamente butelii şi m-am semnat Alonso Leveque. Trepida şi-şi agita mânuţele cu degetele răsfirate a la Spărgătorul de Nuci. A sărutat aerul de deasupra mea şi i-a făcut semn să coboare ca o ploicică. A luat şerveţelul şi mi-a făcut bye-bye. L-am urmărit cum s-a urcat în maşina sa fucsia şi a plecat cântând din trombă.
Fără să aştept invitaţie specială, m-am repezit în amandina trimisă de mine şi am luat o linguriţă plină din ea. Era de rău dacă n-aş fi făcut-o. Fata din mulţimea mică devenise statuie. M-a întrebat ce i-am scris pe şerveţel găliganului de am scăpat aşa de repede. O cheamă Iris. Are un iris verde şi celălalt la fel. Este studentă la drept. Imi întinde paharul cu apă. Îl vărs conform reţetei. Mă întreabă de ce mă fâstâcesc în faţa ei, iar în faţa cunoştinţei care a plecat mai devreme am rămas aşa de dezinvolt. Îi răspund că pentru el nu mă animă niciun sentiment, dar pentru ea, mă animă unul. Râde. Răsună ceainicul de pe aragaz. Are un râs cuceritor care o cocoaţă sus pe redută, acolo unde şi-a şi înfipt steagul. Deapănă replici amuzante, inteligente, stârnite de timiditatea mea. Priveşte spre orizontul zugrăvit pe peretele din dreapta şi deodată se întoarce spre mine să mă surprindă privind-o. Intuieşte mirarea mea: ” Vasile este doar o cunoştinţă. L-am luat pe post de apărător impunător. Aveam chef să ies în oraş la un ceai şi nu am vrut să ies singură”. Privirea mi-a alunecat spre glezna subţire, semn al distincţiei. Pantofii verzi, cu toc înalt, îi subliniau întreaga formă longilină a corpului. N-aş fi sfătuit-o să poarte vreodată balerini.. Mă uitam admirativ cum dispărea amandina. Buzele ei înveleau linguriţa şi zâmbeau în acelapi timp. “Ce-i?- m-a întrebat. “Nimic- zic- aş fi dorit să ştiu cât de miraculos ar fi să fiu linguriţă”.
“Domnule Linguriţă, mai ai răbdare ceva vreme şi eu îţi voi oferi acest titlu nobiliar. Până atunci, eşti domnul Polonic”.
Mi-a scris numărul pe un şerveţel. Vorbesc din când în când cu numărul. Nu sunt încă Linguriţă. Nu sunt de talia ei azi. Poate mâine…
Am văzut că dacă eşti plecat cu capul, sabia se urcă în maşina fucsia şi dispare etern.
Era într-o vineri după-amiază, într-un an…
cupidon,
io n-am nervi….
nu-mi plec capul….tin sabia
si mai nou…sau putin mai vechi o sicii pe Lotusica…de drag.
acuma m-am trezit si io (i mean sa raspund si eu)…si iar ma duc la nani.
noapte buna
@Dana- dacă n-ai nervi, îţi dau eu. Noapte bună.:)
ODLM, ai un scris inconfundabil si un umor pe masura 🙂
Am vrut sa vin aici la tine si s-o pârăsc pe Dana ca ma sacaie de drag, dar m-am razgandit cand ti-m citit slovele. O s-o sacai si eu, tot de drag si suntem chit atunci 🙂
Nervi tari cred ca am. 8 ore cat stau la servici e un vacarm permanent. Unul tipa, altul plange, la altul ii e foame, celalalt nu vrea sa dorma, altul rastoarna te miri ce, mai e si unul care se impiedica si uite asa 🙂 Ai cuvantul meu ca nici nu bag de seama asta. Doar atunci cand ajung acasa zic : wow, ce liniste e aici 🙂
Despre capul plecat, ce sa zic, cred ca depinde de flexibilitatea coloanei vertebrale. Am intalnit semeni de ai mei ce nici nu i-am recunoscut din prima, se deplasau nu vertical ci orizontal 🙂
lotusull´s last blog post ..Bella Notte
@Lotusull- Mulţumesc că mă apreciezi cu scrisul meu. Află despre tine că şi eu îţi apreciez stilul, iar cu postarea “Bella Notte” te-ai întrecut pe sine. 🙂
Aaaa, dar te-aş ridica în slăvi şi pentru felul cum sari peste scaune şi mese când un copil este gata-gata să răstoarne televizorul, sau să sară de pe calorifer.
Da, sunt şi semeni râme, pe principiul “şefu, veţi avea o scamă!”
hello odlm…am exagerat o ziruka…in privinta nervilor….tre sa fii de piatra ca sa nu explodezi-in anumite situatii.
capul nu mi-l pot pleca…apropos de sefi…e o chestie pe care le-am spus-o.
lotusica…la mai multe tachinari….i love it…te zukulesc si aici.
scrieti fain amindoi…vreau carti semnate de voi..VREAU!!!
o seara faina!!!!
ODLM, saru’mana 🙂
Asa-s eu, melanj de superficialitate si plonjari prin profunzimi 🙂
…
Dana copilas aiurit, dar o carte postala nu ti-e de ajuns ? Musai carte ? 🙂
Eu zic s-o scrie ODLM. In colaborare cu Marilena. Ar iesi ceva de zile mari.
🙂
lotusull´s last blog post ..Despre iubire. Simplu.
Io n-am nervii tari ! Ai mei îs elastici, foarte! De mă enervez și eu pe mine din cauza asta 🙂 ! Da` si ferească sfântu să pleznească vreunu` … Ustură cică 🙂 … Obrajii !
Decât să-mi plec capul, mai bine plec privirea … dacă am greșit …Dacă nu am greșit, dar văd totuși o sabie in fața mea, o întorc … după soare, după stele … cine ? eu ?!? nooo …și sabia dispare :).
Odille ….să-i trimitem un carton de gânduri-amandine peste ocean, zic 😉 ! Să le savureze cu Cristina 🙂 !
oachi´s last blog post ..O DATA-N VIATA…
@Dana- nu mai spune că trebuie să fiu de piatră că tocmai am explodat una la rinichi. Dana, o carte cere timp şi inspiraţie multă. Ai văzut cum se retrăgea Hemingway la casa lui de pe coastă? Ai văzut cum se retrăgeau Dan Deşliu, Mihai Beniuc la case de creaţie la munte ca să-l poată pupa în proză şi în versuri pe iubitul conducător? Ei, eu n-am pe nimeni să pup 🙂
@Lotusull- te sărut pe părul ăla roş pentru aprecieri şi-ţi mulţumesc grandios pentru că mă pui pe aceeaşi treaptă cu Marilena. Ea este o fată cultivată, talentul musteşte la ea, a citit tomuri întregi şi îi rămân cuvinte alese în memoria RAM. Eu, ultima mea citire a fost contorul de gaze 🙂
@Oachi- moldovenii sunt renumiţi pi mapamond câ au nervii elastici. Faşi bini la pitpalac chestia aiasta.
Odille şi CristinaC au un carton cu amandine şi o ladă cu j’offre pe DHL, din partea casei. 🙂
Multumesc din inima…Omului si voua fetelor vesele!
Ii las amandinele Odillei si ma inscriu la acea cafea cu caimac si mai ales cu Hennessy. Tare bine mi-ar face la nervii mei taietei cu aluat de casa ( mama nu eu)zdrentuiti prin taietoare made in Italy si franjuriti de coelgele catergoria unu taiat(de pe lista de prioritati) si sef categoria “priced for quick sale”=expirat)
As explica eu proverbul cu capu’ si sabia dar eu invat numai exersand si am capul mai intepenit in ultima vreme. In concluzie nu se apleaca si beregata mi-e cam zgariata ceea ce face sa nu ma pot exprima liber de unde rezulta tacerea mea in ultima vreme.
Votez pentru carte Omule!
Lotusull… si tu ar trebui sa faci la fel.
Marinelei i-am spus de mult ca astept cartea
Apropos de invelitoare la carte…I-am cerut mamei acum doi ani sa imi aduca doua exemplare din prima carte a Simonei… cea cu sexul in titlu. Primesc un exmplar invelit intr-o coperta si ma uit intrebator la mama..
“Draga cartea este usor de transportat in geanta, extrem de “tonica” si usor de citi pe avion dar ce ar fi spus lumea sa vada o femeie de varsta mea citind o carte cu un asemea titul…
ODLM,
eu zic sa te mai gandesti. Si ar trebui sa ai incredere in flerul meu. Am nas bun la depistat calitati 🙂
Scrisul vostru e aparte. Nu-mi zgaltaie emotia, dar mi se infiltreaza precum ploaia prin acoperisul mintii. Ceea ce e tocmai la fix, caci asa echilibrez si eu ratiunea-mi si simtirea din dotare 🙂
Ideea e urmatoarea: Marilena scrie in felul ei, tu in felul tau. Cele doua stiluri sunt diferite ca cerul de pamant, dar prin alaturare ar duce la ceva fabulos. Rezultatul ar semana cu o solnita cu sare si piper. Amandoua indispensabile 🙂
…
Cristina, multumesc frumos dar la mine nu e cazul. Eu relatez intamplari si trairi prin filtrul acela personal in forma unor povestioare. Si cam atat 🙂
Zi faina tuturor 🙂
Smart nu-mi place. E multa ironie gratuita, rautate inutila, exces de vorbe mari si Ego pe masura acestora.
Noa, oricum decizia iti apartine. Eu te citii foarte bine si aici si pe niste file 🙂
lotusull´s last blog post ..Despre iubire. Simplu
@CristinaC- cafea cu caimac şi Henessy să fie, aşadar! Nu ştiu de la ce-i tăcerea, sper să clear your throat şi să-ţi vorbeşti păsurile.
@CristinaC- sexul, numai în română are o conotaţie pudică. În alte limbi, este chiar tonifiant de impudic. 🙂
@Lotusull- mă alături Marilenei cu aşa o dezinvoltură de parcă i-aş fi deopotrivă. Marilena are un cult pentru cărţi. A citit metraje întregi. Se vede asta după cum împleteşte talentul cu bagajul lexical acumulat. Este ca o profesoară care tot ce-a citit, bagă la sipet şi le scoate într-o quintesenţă de minunăţii.
Şi tu dacă ai publica ceva pe Smart Woman, ţi-ai auzi răutăţi pur româneşti, deşi tu eşti Bunătatea personificată, numai că te numeşti altfel. 🙂
Iar ati vorbit despre mine, in lipsa… 🙂
ODLM, n-am citit mai mult ca tine si mai mult decat multi dintre cei care acum ma citesc pe mine (sa le tina Dumnezeu naravul!) Poate ca le-am filtrat altfel… Dar in privinta cultului pentru carti, ai mare dreptate.
Si un proiect comun, m-ar onora, indiferent in ce s-ar materializa…
Ce e “smart-ul” ala despre care vorbiti?…
Marilena g´s last blog post ..Haina care-l face pe om
@Marilena- eşti de bine pe buzele tuturor. Pentru tine nu s-au inventat criticii. Ai un filtru ingenios de nepermisiv: reţii tot, îţi chemi talentul, vă sfătuiţi temeinic, iar cultura se minunează că i s-a mai născut o fiică stea.
Mulţumesc de invitaţie, ar fi izbânda experienţelor mele trecute şi viitoare această onoare de a te avea alături între două coperte. Lasă-mă te rog să dorm un pic pe gândul acesta. Teama ce mi-ar încolţi firav, zi de zi, ar fi ca stilul meu, uşor zeflemitor, să nu coboare măcar şi c-o gradaţie măreţia stilului tău convingător de aşezat în admiraţia celui ce te citeşte.
“Smart Woman” este o revistă online care publică şi articole de la cititori. Are un dever impresionant (de ex., eu într-o singură zi, am avut 3515 vizite ca urmare a publicării unui scurt eseu) dar, în cele mai multe din cazuri, comentatorii găsesc papura înodată şi sar cu argumente stupide. Toată lumea care publică acolo este măcelărită de critici în maiou şi şlapi. Sunt şi destupaţi, dar în proporţia care-i defineşte pe români: 70% impertinenţă şi 30% inteligenţă.
Presupun că tu ai un acord cu Revista Tango şi nu ai voie să publici acolo, dar ai fi devastatoare, ai spulbera glodul ce-i mânjeşte pe unii pe obrazul bunului simţ.
UIte o mostră a unui articol de-al meu din martie a.c. pe când eram mai tânăr cu 7 luni.
http://smartwoman.hotnews.ro/tiparul-unei-evacuari.html
ODLM, jubilez. Sincer, jubilez 🙂
Seara senina
🙂
lotusull´s last blog post ..“… pe moarte călcând “
ODLM, nu exista niciun acord cu revista Tango, in afara unuia de bun simt, subinteles. Am libertatea absoluta de a scrie si a publica. Povestirea ta e minunata si nu cred ca se asteapta cineva sa citeasca ceva atat de bine scris, pe un site care se numeste “Smart Woman”. E demn de LiterNet, dupa parerea mea… Asta, ca sa ne mentinem in zona publicatiilor virtuale, ca dealtfel poate fi transformata intr-o nuvela, de ce nu si intr-un roman…
M-ai pus pe ganduri…
Marilena g´s last blog post ..Haina care-l face pe om
@Marilena- tehnic, prin faptul că ai comentat de pe alt IP, platforma Word Press te-a situat automat la un nou comentator şi a dispus, fără aprobarea mea, moderarea primului comentariu. De acum încolo, ai liber să comentezi fără moderare, după ce eu te-am acceptat, din nou, cu braţele deschise.
Mulţumesc pentru apreciere. Ar fi una din idei, ca pe acest crochiu, să brodez o nuvelă care s-ar putea regăsi sub aceeaşi copertă cu a ta. Am împărţi gloria: tu 91%, eu restul de 1%. Atâta matematică ştiu 🙂
Dar de ce te-am pus pe gânduri?
Subiectul, personajele, intriga. Autorul.
Marilena g´s last blog post ..Haina care-l face pe om
Marilena, Liternet ?
Hm.
Prefer sa te citesc, pe tine, pe ODLM, pe altii pe blog. Stiu eu de ce 🙂
lotusull´s last blog post ..Ale vieții valuri…
Eu sunt abonata la LiterNet. De cand am descoperit portalul, anul trecut. Ma tine la curent cu evenimentele culturale,publica autori cunoscuti, sau care debuteaza online, acolo am descoperit-o, de exemplu, pe Smaranda Vornicu si cat de mult mi-a placut volumul ei de versuri, care nu cred ca a vazut si lumina tiparului…
Serios, va recomand site-ul, e profesionist. Nu stiu cum poti ajunge sa publici ceva acolo, dar ar fi o recunoastere la fel de mare, ca si a fi publicat la o editura “adevarata”.
PS: normal ca a rasfoi blogul unui prieten e ca si cand ai citi o carte culcusita intr-un fotoliu primitor, la gura sobei vs lectura pe un scaun incomod, intr-o biblioteca municipala… 🙂
Marilena g´s last blog post ..Haina care-l face pe om
Marilena şi Lotusull- descărcaţi de aici, în format PDF, cartea Ilincăi Bernea:
http://editura.liternet.ro/carte/87/Ilinca-Bernea/Iubiri-in-camasa-de-forta.html
Scrie formidabil. Eu, de aseară, numai la ea citesc
Deja am rasfoit-o. Iau o pauza mai lunga, pentru lectura.
Seara buna!
🙂
Marilena g´s last blog post ..Haina care-l face pe om
@Marilena- Mulţumesc pentru seara bună. Sper să-ţi fi recomandat ceva bun de citit. Eu n-am apucat decât câteva pagini. M-au tot întrerupt valurile, vânturile trebilor domestice şi de birou.
O linişte a căminului îţi doresc.
Multumesc ODLM. O s-o citesc cand termin ce-am inceput. Ceva foarte interesant, marca Dolto – ” Cand parintii se despart “.Dolto e fenomenala si cea mai buna in psihanaliza copiilor 🙂
…
Marilena, sunt de acord cu ce ai spus, e un site ptr profesionisti. Rezervele mele sunt legate de altceva. Dar asta e alta discutie.
Seara buna voua
🙂
lotusull´s last blog post ..Ale vieții valuri…
@Lotusull- o seară romantică, în căldura pledului de angora îţi doresc 🙂