search
top


Madame Calimachi, modista

 

Caliope se uita la el ca o nucă nou poposită pe patul de frunze şi care se rostogoleşte în timp ce se debarasează de mantia verde, adăpost pentru ploile reci de toamnă. Se minuna văzând cu ochii cum o sorbea din ochi când se dezbracă, ca să îmbrace mai apoi o rochie nouă ce-o luase de la o prăvălie de mode. Era frumuşică Caliope şi mai avea şi părul o idee ondulat, ceea ce-i conferea un aer de cuminţică, silitoare de banca întâi, cu ochelari înguşti, cu ramă neagră şi două cristale micuţe dispuse perpendicular pe axul drumului către nişte urechiuşe bijuterii ale naturii. Cerceii lungi, cu lănţic de aur, aveau în vârf un briliant cu însuşiri ciudate: nu trebuia spălat, udat de ploaie sau Doamne fereşte, sărutat. Se înroşeau în contact cu apa şi, pentru câteva ore, păreau nişte rubine de ceas, ori Caliope era mult prea frumoasă fără a fi asemuită, ea însăşi, cu un diamant pe care să-l preţuiască numai cei ce cred în ea, cei ce i-ar sorbi  necugetat căldura glasului ei primejdios-cuceritoare.

Îi spusese modista că rochia îi este cam lungă şi că mai trebuie luată un pic şi pe talie:

-Doamna Caliope, dumneavoastră aveţi o talie neobişnuit de subţire, ori rochiţa asta a fost făcută pentru o damă mai împănuşată, mai cu ceva aşaa, cum le place la domni, dar io zic, ca modistă, că mai multă plăcere stârneşti cu silueta dumitale subţirică cum e firul de borangic. Fie damă, fie domn cu simţăminte alese în ale frumosului,  va vedea într-o talie subţire o bună ocazie de preamărire a clasei de elită din care vine plămada dumneavoastră de generaţii şi generaţii, că eu am cunscut-o şi pe Madame Bărbulescu, bunica dumitale. Ce femeie ţanţoşă şi plină de vervă! De un singur om ştia, preamărite Doamne, să asculte: de domnul Bărbulescu, om cultivat, cu prestanţă, avocat cum un altul nu i-ar mai sufla nici în joben nici în jiletcă. Când intra domnul avocat la noi – eu eram pe atunci o fetişoară de prăvălie, mai cuseam un tiv, mai un sălai, dar mă şi punea jupâneasa de dereticam toate cârpişoarele ce cădeau la croi- apăi numai dânsul alegea rochiile pentru coana Tanţi. Zicea: “aiasta-i pre decoltată, aiasta-i pre scurtă pe gambă, aiasta-i cu flori pre mari. Mai arunc şi eu câte-o ocheadă prin jurnale şi văd că acuşica, la Paris, moda-i  cu rochii de-o culoare, cu volane pe la mânecă şi cu, fir-ar zâmbrele bărbaţilor de râs, decolteu generos de să rămâi cu beteşug holbat o săptămână şi alta nu. Uite, aiasta-i ce-mi bucură mie ochii, dar mai umblă mata la decolteu, mai pune-i ceva broderie şi nu-i astupa pre mult gâtul de flamingo al Tănţicii mele, că-i roză toată, din frunte până-n tălpi, îţi spun eu, c-aşa am luat-o, aşa o rămas. Că doară eu am ales-o, n-o fost prin tragere la şorţ”

– Ş-apoi, coana Tanţi, venea a doua zi să-şi recapete rochia aleasă de dom’ Avocat, dar nu scăpa vreun prilej de a-şi alege şi o pălărie din acelea cu boruri mari, pentru priviri răsucite pe sub joben. Cu siguranţă, domnişorică Caliope, că dumneata ai moştenit de la bunica matale plăcerea pălăriilor. Îţi şade tare degrabă orice pălărie şi te urmăresc când ieşi de la mine din prăvălie cum, fie damă fie domn, îşi dau coate şi te petrec cu privirea până dispari în băcănie. D’apăi, cum Doamne iartă-mă să numesc asta decât atracţie canonită, aşa cum Soarele nostru atrage planetele cu gravitatea lui. Ca să continui, iaca, în rest, faţă de alţii, coana Tănţica era tare independentă şi mi ţi-i strunea pe toţi, fie damă fie domn. Nu se apropia vreunul de dânsa care să-i calce peste vrere. Dacă dânsa poruncea să se spele şi-n săptămâna asta draperiile, apăi ieşea hârjoană dacă vreo slujnică crâcnea. Îmi aduc aminte cum m-a chemat odată când era vremea de făcut dulceaţă de nuci verzi, că deh, eram şi eu tinerică, dar la bucate şi reţete sclivisite mi se dusese veste prin târg ca o sfoară prin ţară. Era o slujnicuţă acolo -toţi îi ziceau Pralina, de dulcică ce era- care s-o împotrivit să cureţe nucile pe motiv că se năclăieşte pe mâini şi nu le iese faţă cu sare de lămâie, cum zice lumea. Numai ce-o văd pe coana Tănţica că se uită peste ochelari şi zice: ” ce-i Pralino, ţi-i teamă c-o să te respingă iubitul cela de Ion? Apăi, nu ţine şi tu mânuşiţele la vedere! Când te vezi cu el, sari-i iute în drum să-l săruţi şi nu sta pironită în zugrăveală, înfige-ţi toate degeţelele în ciuful lui, nu-l lăsa să se dumirească de unde-i vine pacostea plăcerii. Să nu crezi că bărbatul este o pană de guguştiuc ce pică învârtindu-se în iarbă când demoazela se burzuluieşte niţeluş. Pe bărbat nu-l dobori decât dacă eşti aprigă în iatac, să-i arăţi că-ţi pasă, că eşti singura din cerdacul lui sentimental. Tu Pralino, degeaba eşti tu frumoasă dacă stai ca o moimă şi zaci în pat cu un cămeşoi de la bunică-tu. Nu te-oi mai nunti tu câtu-i Brateşul de mare dacă nu asculţi poveţele aistea de la mine, femeie trecută prin câteva amoruri până să-mi dea draperiile jos dom’ Avocat Bărbulescu, iacă colea, cel din camera de alături.”

De fiecare dată când venea la modistă, Caliope mai afla câte ceva despre bunică-sa. Mama Caliopei nu era sub nicio privinţă asemănătoare coanei Tănţica. Năzuroasă de mică, Elvira, fusese tot timpul expusă bolilor de tot felul. Ba oasele prea moi, ba inima nu spărgea pieptul, ba o lua ameţeala şi se împiedica de orice treaptă. Pentru că nu ieşea la serate, la cofetărie, la o socializare cu şuete unde se lăsa cu dans, coana Tanţi i l-a găsit pe Jean Trăscău ca ginere. Bunicul lui Jean avea tocitoare şi livezi întinse de pruni. Ţuica era rânduită pe ani, în putineie cu doage de salcâm care să-i dea gălbeneala atât de vestită printre sătenii de pe întreg ţinutul. Din poreclă, devenise nume. Aşa l-a înregistrat şi pe fiu-su la Primărie, tot la fel şi pe nepotu-su, Jean. După moartea lui bunică-su, Jean a preluat tocitorile şi câştiga bani frumuşei din vânzarea ţuicii pe la crâşmele de la oraş. Nu prea îi suna bine coanei Tănţica numele de Elvira Trăscău, dar afacerile-s afaceri şi obiceiurile-s obiceiuri: Jean Trăscău era om cu stare şi Elvira trebuia să-i poarte numele, fie ce-o fi fost să clevetească lumea.

La scurt timp după nuntă, Elvira rămase grea şi o născu pe Caliope, la început plăpândă, gingaşă, ca pe măsură ce creştea să fie iniţial spaimă, apoi drăguţa băieţilor buni sau răi. Toţi o ocroteau pentru că era mai isteţică decât toţi la un loc, cu tocilari cu tot. Caliope citea cărţi ca pe mână de groase. Le căra în grădină, cărţi cu coperte groase de mucava lăcuită, pe care le găta într-o dimineaţă, cu dicţionarul în faţă, ca să nu-i scape vreun cuvinţel căruia să nu-i ştie rostul acum, sau când s-o mări. Caliope era în frunte la şcoală, iar în drumeţiile de vacanţă mergea în capul coloanei pe cele mai furioase povârnişuri. Ea dădea tonul la cântec şi flutura nuieluşa la băieţii cu vocea în schimbare care stricau armonia cu gâjâiala lor.

– Măi bursucule, decât să-mi stricaţi bunătate de “Noi suntem cercetaşi”, mai bine repetaţi în gând ce nu vă iese bine când vă fâstâciţi în faţa noastră. Noi de ce nu ne roşim şi ne iese tot ce ne propunem când punem gândul pe voi, ăi?  Zi măi!

Îngheţa în plină vară bietul băiat. Îşi proptea alpenştocul într-o stâncă  şi rămânea în urma cârdului până îi treceau dracii lui Caliope. Nici astăzi când se bărbiereşte singur în baie nu-i arde de scos armonice, măcar de-un “cucurigu” cât să curgă aburii de pe oglindă. Mereu vede o nuieluşă în ea. O roagă pe nevastă-sa să stea de după uşă şi să-i cânte “Noi suntem cercetaşi” altminteri se taie, iar briciul lasă crestătură socotită nu şagă

– Domnişorica mea, dacă Jean Trăscău, tatăl matale, s-ar fi ţinut de afacere mai cu osârdie, altul ar fi fost datul copilăriei dumitale. Apăi, el s-o ţinut de beutură mai dihai ca cei cărora le vindea ţuica. Mata erai micuţă când el o început să se dosească prin cârciumi şi să petreacă până dimineaţa cu bacantele ciorchine pe dânsul. Păi cine să-l fi suportat, fie damă, fie domn, când mi ţi-l scoteau pe braţe megieşii lui de chefuri şi el nici nu avea habar măcar unde se află, darămite unde-i casa lui. De multe ori îl găsea dimineaţa sprijinit de vreun zid, văduvit de palton şi de hăinuri. Numai eu ştiu câte paltoane şi câte costume i-am făcut. Omul ăsta a îmbrăcat mulţi cerşetori cu hăinuri fine, îţi spun eu, că avea gusturi fine când se trezea. Era mână spartă, d’aia şi avea o droaie de amici, fie damă, fie domn. Acum vreo cinci ani s-a încălţat cu una, Spiridula, pe care o ştia tot oraşul. Nu pregeta să se înfoieze cu dânsa pe la toate petrecerile deocheate şi se lăsa prostit de toată lumea, fie damă, fie domn, că ce repede le stă împreună ş’atunci el comanda de băut la toţi împieliţaţii ceia, că numai creştini nu puteau fi numiţi. Să mai pun de-un ceiuţ, don’şorică Caliope, cât mai cusem noi aici pe talie la rochiţa asta?

– Da, dă comandă mata de-un ceai, da’ să fie de rodie, că mie-mi plac fructele dulci-acrişoare. Şi fără zahăr, doar c-o idee de feliuţă de lămâie, te rog. Mai spune-mi de tata, că mie mama nu-mi povesteşte nimic, doar întoarce capul şi schimbă pe dată subiectul.

– Ţiu minte ca şi acu, cum la o petrecere de la conacul boierului Movilă, bunicul soţului matale, a venit conu’ Jean cu doamna Elvira, dar a adus-o şi pe Spiridula, separat, c-o altă trăsură. A dansat unu-două tangouri cu mama dumitale, după care a început să guste din licorile de tot soiul, trimise de fratele boierului Movilă de la Viena. Era deja tuflit când a început s-o cheme la dans pe Spiridula lui. O depărta uşurel cu o întinsură de braţe, se uita preţ de câteva secunde în ochii ei, de ameţeală, nu de alta, ca să se convingă că ea era, după care o strângea la piept ca pe nimeni alta. Încetu’ cu încetu’, toată lumea, fie damă, fie domn, se dădeau la o parte şi-i priveau de pe mărgini cum se afişau fără pic de jenă în ochii adunării celeia. Probabil că sala se învârtea mai repede decât putea ţine dânsul pasul şi la un momenţel anume s-a dezechilibrat şi a dat să se ţină de şemineu. A agăţat cu mâna ceasul mare de şemineu, piesă rară, încrustat cu smaragde albastre, cu mecanism austriac, de pe vremea lui Franz Josef, moştenită de generaţii întregi de boieri Movilă. Partea din faţă era toată din aur masiv, iar cadranul era de porţelan alb ca neaua proaspătă, o bijuterie. Ce mai, era râvnit de toţi, fie damă, fie domn.

– Madame Calimachi, de unde ştii mata toate amănuntele astea şi mi le povesteşti cu atâta dichis la taifasul ăsta cu ceai de rodie pentru care-ţi mulţumesc că mi s-or aşezat gândurile, pân-acum în ceaţă, în ceea ce-l priveşte pe tata?

– Caliope, îmi permiţi să-ţi zic aşa că te cunosc de când erai atâtica, păi eu făcuseserăm toate hăinurile invitaţilor de la balul cela, mă rog, la aproape toţi, că mai e şi Madame Posăcescu care face hăinuri, da’ nu are mâna formată ca mine. Ea, nici una, nici alta, bagă o pungăleală colea la manşetă, mai pune un năsturel de doi bani şi gata rochia. Păi eu, dacă nu-mi iese cusătura dreaptă ca aţa cu plumbi, sau dacă-i pasul sărit la aţa care se vede, desfac tot şi nu stau eu într-o oră în plus de muncă, vreau să plece clienta mulţămită, că mai vine şi-mi mai aduce şi alte cucoane. Am văzut eu că şi mata Caliope, ai mână bună la croit şi cel mai mult contează că ai răbdare. Bat pariu că ajungi acasă şi mai iei din talie şi-i faci o strânsură, că eu talie ca a mata nu mi-a fost dată să văd. Toţi bărbaţii sucesc gâtul după matale, fie damă, fie domn.

– Zi Madame Calimachi, ce-a făcut tata după aceea!

– Păi eu am fost acolo şi am văzut toată scena. La serata trecută a fost aşa o destrăbălare că la unii domni le-or crăpat pantalonii sau jiletcile de la zbănţuială, iar la dame le-or pocnit rochiile pe la cusături de se zăreau corsetele de la atâta mâncare fină ce adusese conu’ Movilă. Aşa că, iacă or trimis după mine să vin degrabă cu ac şi aţe la culoare ca să dreg tot ce s-o rupt. Cum spuneam, conu’ Jean o trântit ceasornicul cela de numai ţăndări s-or ales de dânsul. S-o spart şi cadranul, s-o rupt un picioruş, mai pune la loc ceva dacă mai poţi! Foc s-o făcut boier Movilă, bătrânul cân’ o văzut ce prăpăd se întâmplase în casa lui. Toţi invitaţii or înlemnit, fie damă, fie domn şi aici o pun şi pe mama dumitale pentru că ştia că Jean al ei nu mai avea nicio leţcaie ca să răscumpere paguba ce-o provocase. În fiecare săptămână lua câte ceva din casă şi-l ducea colo, la amanet la conu Iorgovăţ, care o ştia de scăpătată şi-i mai dădea bani cât nu făcea obiectul cela. Banii erau pentru şcoala dumitale, Caliope. Zicea Madame Elvira: “nu vreau tu, Madame Calimachi, ca fata mea să steie să depindă de-un bărbat care să-i reproşeze mereu că nu are carte. Să fie pe picioarele ei, să facă şcoală, că minte văd că are şi pentru alţii!” Înţeleaptă femeie doamna Elvira! Ei Caliope, acu vine şi partea care te priveşte direct şi pe matale.

Va urma

 

 

 

 

 

39 Responsesto “Madame Calimachi, modista”

  1. @Odille- mulţumim pentru White Christmas şi deşi dulcica e ulcică de mult, închidem ochii şi o vedem cu ochii de atunci: tare dulcică. 🙂

  2. Odille says:

    Bing Crosby – White Christmas

    (Daca aveti un pic de rabdare, cinta si blonduta mai spre sfirsit si este chiar dulcica)

    http://www.youtube.com/watch?v=P8Ozdqzjigg&feature=related

  3. Odille says:

    Draga ODLM si Dragilor, citeva colinde de Craciun.

    Jackie Evancho – Canadian Tenors & Friends (Season of Song special on CBC 13-Dec-2010).avi

    http://www.youtube.com/watch?v=dP_Atvoq6Ww&feature=related

  4. Odille says:

    Dragilor, zilele premergatoare Craciunului ar trebui sa fie zile in care sufletul sa fie usor si spumos, nevinovat si increzator. Si totusi in Romania aceasta perioada este mai involburata ca orice alt timp al anului. Intrebari peste intrebari si fara raspunsuri. Cred ca pina nu se vor da aceste raspunsuri rominii nu-si vor gasi linistea. Si eu urmaresc ziarele pe Internet, si clipuri de tot felul, doar, doar, voi gasi raspunsuri…
    Cred si sper ca va veni si acea zi.

  5. Odille says:

    ODLM, 🙂

  6. @ Odille- ştiam eu că ai intuiţie la domni 🙂

  7. Odille says:

    ODLM, aici femeile au luptat pt egalitate (Fara nicio gluma, au avut de dus o lupta serioasa.) si ca urmare cam trebuie sa ne deschidem singure usile, sa punem benzina, etc. Eu cred cu totul in egalitate, dar mai cred ca barbatii trebuie sa fie si gentlemen, si femeile niste doamne.
    Pt acest motiv, asa cum am mai scris, daca sunt in impas, voi cere ajutorul barbatilor despre care intuitia imi spune ca sunt niste domni.

  8. Odille says:

    In fiecare an inainte de Craciun, bradul vroiam sa-l aleg numai eu, pt ca imi doream un brad cum am avut in copilarie, inalt, frumos, cu crengi bogate dar sa fie spatiu intre ele pt a se vedea ornamentele. Sotul meu in acea zi trebuie sa aiba o rabdare de inger.
    Astazi, vorbind cu un fost coleg de scoala, am inceput sa ma gindesc daca acel brad din copilarie era chiar asa de mare si bogat, sau eu il vedeam cu ochi de copil? Inalt era cu siguranta, dar nu stiu daca era asa de minunat cum mi-l aduc eu aminte.
    Am intrat serios la ginduri, pt ca in copilarie o curte ti se pare o intreaga imparatie.

  9. CristinaC says:

    Draga Odille te rog sa nu ma supraestimezi. Ca sa fac o proba de faina (sa nu imi aud vorbe de la mame cum ca nu ies cozonacii fiinca eu nu am cumpart faina buna) am luat de pe net o reteta de cozonac care se face in masina de paine… am pus in cuva toate ingredientele…am scos aluatul dospit l-am asezat in tavi si l-am copt. Mai simplu de atat nu cred ca se poate.

  10. @Odille- în majoritatea benzinăriilor noastre nu este decât un nene care doar supraveghează cum te autoserveşti, dar la spălătorii, cui îi este frică, se dă dos din maşină şi vine un bărbat şi ţi-o lasă între perii în timp ce tu iei o cafeluţă

  11. Odille says:

    Cristina, asta este un semn ca ai facut niste cozonaci minunati. Dupa sarbatori voi indrazni si eu sa te rog sa-mi dai reteta.
    Pina la Craciunul viitor ma voi antrena. 🙂

    Am descoperit astazi ca nicio benzinarie din zona mea nu mai are un angajat care sa puna benzina clientilor. Fiecare pe contul lui. Mi se pare un pic egoista aceasta metoda. 🙂

    M-am hotarit, in noul an voi deveni experta la pus benzina.

    Mai ai o problema, nu pot sa-mi duc masina la spalat, pt ca am impresia ca nu nimeresc acel jgheab in care trebuie sa intre rotile, chiar cu toate oglinzile acelea mari si rotunde pe care le au la intrarea in statie. Mi se pare ca nu-i masina mea. Sper… ca in noul an sa se inventeze statii de spalat masinile, unde masina se spala singura si eu stau in magazin la o cafeluta.

    Va vad mai tirziu.

  12. CristinaC says:

    Dragii mei sa stiti ca nu mai am nici urma de Cozonac. Ai dreptate Omule, in Canada se fura cozonaci asa ca azi voi mai incerca o data dar nu stiu unde sa-i ascund caci se pare ca bantuie hotii prin casa mea… sau poate ii manaca Mos Craciun si atunci nu i-as mai ascunde..
    Dilema mare!

  13. Odille says:

    🙂 ODLM, atunci, mai bine sa stergi mesajul meu cu Mrs Santa Claus. Nu as vrea sa dau idei de acest gen nimanui.

    Astazi voi avea, pt timp de joaca, niste ferastruici mici mici de tot. Insa ferastruicile au o sumedenie de ghivece cu flori.
    Dar tot voi mai veni sa vad ce faceti.
    O zi frumoasa si cu spor! 🙂

  14. @Odille- la noi, sunt firme care pt. 200 E îţi trimit acasă un Moş Crăciun şi două Crăciuniţe. La sfârşit, Moşul dispare că mai are şi alte treburi, lasă Crăciuniţele în plata ta şi se duce să ia altele. Crăciuniţele astea n-au nimic sfânt, ba chiar au drăcuşori 🙂

  15. @Odille- ia uită-te în congelator! În Canada se cam fură. Cristinei i-a dispărut un cozonac.

  16. @CristinaC-vaaai Cristina! Cum de ţi-a dispărut un cozonac? Ai întrebat vecinii? 🙂

  17. Odille says:

    Nu stiu daca in Romania Mrs Santa Claus este cunoscuta, dar nu as vrea sa credeti ca Santa Claus face chiar tot ce vrea el. Mrs Claus a aparut ca idee in 1849 si sunt convinsa ca a fost creata avind in vedere numai binele lui Santa Claus. Ii trebuia si lui un suflet care sa-i fie aproape, sa-l ajute si care sa-l urmareasca cu celularul in toate calatoriile lui. 🙂

    Fotografii ale Doamnei Claus (Va rog sa ignorati pe cele mai dezbracatele, ele fiind acolo numai pt a scoate in evidenta calitatile Doamnei Claus. 🙂

    http://www.google.ca/search?q=mrs+santa+claus&hl=en&rlz=1R2ADRA_enCA434&prmd=imvns&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=VpPyTumJOeTh0QHB8om4Ag&sqi=2&ved=0CE4QsAQ&biw=1024&bih=587

  18. Odille says:

    Cristina, faina ca faina, cred ca este vorba mai mult de maiestria cu care sunt facuti cozonacii. Felicitari!

    Eu am facut citeva tavi de prajituri si le-am adapostit in congelator. Altfel cred ca dispareau pina la Craciun (eu fiind prima amatoare. 🙂

  19. CristinaC says:

    Pai noapte buna … la noi inca nu se poate spune. Abia ce ne-am adunat cu totii pe acasa si ne apucam de treaba.
    Eu ieri seara am incercat faina si am facut doi cozonaci… aste pt ca de pasti mi s-a reprosat de catre mame ca nu am cumparat faina buna. un cozonac a disparut…al doilea e inceput.

    Odille ai dreptate… parca toti devin mai buni de Craciun!

  20. Odille says:

    ODLM, “camarazi de comments” este foarte dragut. 🙂

    As avea o rugaminte. Atunci cind imi place o poveste, tare imi pare rau cind se sfirseste. Cind vei continua povestea poate vei putea sa o imparti in mai multe episoade. In felul acesta nu ne vom desparti de stilul povestii si de personaje, foarte curind.

    Noapte Buna si tie, si celor din Romania.
    Noi suntem inca sprinteni si vioi. 🙂

  21. @ Odille- Mai suntem încă pe baricade ca nişte adevăraţi “camarazi de comments”. Să aveţi o noapte bună, iar ceilalţi, în ţara cărora de abia a apus soarele le urez o zi cu bucurii.

  22. Odille says:

    Am sosit acasa! Ingerasii pazitori s-au linistit si ei, pt ca nu mai aud fosnetul agitat al aripioarelor lor. Cred ca intreg orasul este pe strazi, la radio colinde non-stop si la TV filme de Craciun.
    Ma intreb daca nu ar fi bine sa pastram atmosfera aceasta tot anul, Craciunul pare sa scoata la iveala tot ce este mai bun in oameni.
    Vad ca sunteti cu totii ocupati.
    Noapte Buna si pe miine! 🙂

  23. Odille says:

    Cioc! Cioc! sunt din nou la fereastra. 🙂 Si am asa niste liste luni, rozalii si galbioare, cu lucruri de facut! 🙂

    Poate Lotusull sa ne ajute, si sa ne spuna cum scrie la carte, dar cred ca si ea are niste liste lungi zilele astea.

    Cred ca daca acei “camarazi de imbratisari” ajung “camarazi inamici” (Doamne fereste!), sau “de cemaifaci”, ar trebui ceara un sfat unui bun Doctor al Sufletelor. Dar sa fie atenti sa nu fie un wizard fals, precum The Wizard of Oz.
    Mai bine ar fi sa aiba o dicutie serioasa cu doctorul sufletului din inima lor.

    Gata, am fugit! 🙂

  24. Odille says:

    ODLM,

    Biata fereastra pe care am avut-o pt joaca, este asa de mica si eu ma straduiesc sa nu ies prin ea. 🙂

    “Unii se potolesc şi devin “camarazi de cemaifaci”

    A deveni “camarazi inamici” este o idee pe care eu nu pot sa o inteleg. Cum se poate trece de la sublim la urit, este ceva imposibil de inteles.
    Se poate sa nu fi fost sublim pt amindoi, dar chiar asa, vorbele grele aruncate, tot nu le inteleg.
    Daca acei “camarazi de cemaifaci” intreaba cu placere si ginduri bune, eu cred ca este bine.
    Am zbughit-o cu fereastra cu tot. 🙂
    O zi frumoasa! 🙂

  25. Odille says:

    ODLM,
    “Mulţumesc pentru încurajări. Mă mai duc pe la Caliope. Fiind creaţia mea, eu o îmbrac şi mai ales, dezbrac. ”

    Daca barbatii ar putea dezbraca cu gindul obiectele admiratiei lor, nu cred ca femeile ar mai avea nevoie de rochite. 🙂

  26. @Odille- să ştii că eu asist la probele don’şoarei Caliope şi modista n-are paravan, aşa că nu ştiu dacă poţi proba şi tu rochia cu pricina. 🙂

  27. @Odille- “camarazii de arme” au luptat umăr la umăr împotriva duşmanului. “Camarazii de oraş” au plătit cot la cot giga-caloria. “Camarazii de îmbrăţişări” şi-au mai împărţit şi nişte vorbe grele şi devin “camarazi inamici”. Unii se potolesc şi devin “camarazi de cemaifaci” 😛

  28. Odille says:

    ODLM, iti doresc un Craciun frumos, impreuna cu toti cei dragi. Sa cintati colinde si sa aveti sufletul plin de bucurie.
    An Nou fericit, sanatate si dorinte frumoase implinite.

    Aceleasi urari bune tuturor vizitatorilor blogului tau.

    🙂

  29. Odille says:

    Offf… asa de mult imi plac rochitele frumoase. Oare Domnisoara Caliope ar fi asa de draguta sa ma lase si pe mine sa probez rochia ei, numai o singura data? 🙂

  30. Odille says:

    Ma intreb de ce oamenii care au fost in armata impreuna, ramin prieteni si sunt numiti “camarazi de arme”, oamenii care vin din acelasi oras se presupune ca sunt camarazi (exemplu: sunt brasoveni, deci au ceva in comun), dar doi oameni care s-au iubit trebuie sa se displaca, in loc sa se numeasca, sa spunem, “camarazi de imbratisari”? 🙂

    Numai un gind. 🙂

  31. Odille says:

    ODLM, frumoasa poveste, incit mi-am luat un scaunel la gura focului ca sa o ascult. Este una dintre povestile care nu as vrea sa se termine.
    Felicitari!

  32. @Alice- sper c-ai observat că sunt afemeiat după voci frumoase 🙂

  33. Alice says:

    Mi-a placut mult asta cu vocea frumoasa (Ei, asa mai merge 😛 ), chiar daca …)si faptul ca cineva este 🙂 asemuita cu muza muzicii si a poeziei. Defapt Calliope era mentionata si de Ovidiu…, ma refer la autori antici :)…

  34. @Oachi- toată viaţa mi-au plăcut zânele, fie dame 🙂
    Mulţumesc pentru încurajări. Mă mai duc pe la Caliope. Fiind creaţia mea, eu o îmbrac şi mai ales, dezbrac. 😉

  35. @Lotusull- ce m-aş mai întoarce şi eu înapoi în timp. Măcar 20 de anişori, nu mai mult că dau de Ceaşcă. Aş cumpăra pământurile lui Becali, m-aş împrumuta la Bancorex, mi l-aş lua ca asociat pe Ţiriac, eu cu ideile, el cu sumele 🙂

  36. oachi says:

    Toată lumea ar trebui să te ”cetească”, fie damă, fie domn 😉 … Mai cred că multă lume e plăcut impresionată de pana domniei tale, fie damă, fie domn 🙂 !

    Asta mi-a plăcut grozav : ”Toţi bărbaţii sucesc gâtul după matale, fie damă, fie domn” 😀 ! Deci, da ! Bărbații-damă mai cu seamă 😀 !

    Frumoasă poveste, aștept cu interes continuarea. Ca orice damă (curioasă). Avem (pe-aici)ș-un domn mai curios 🙂 ?
    oachi´s last blog post ..O PROBLEMA DE MOTIVATIE

  37. lotusull says:

    ODLM,

    randurile tale m-au dus inapoi in timp. Si nu ma intreba de ce m-am gandit la Caragiale ca nu stiu sa-ti spun.
    🙂
    lotusull´s last blog post ..Diploma

  38. @CristinaC- mulţumesc pentru aprecieri. Spuneam că va continua povestea şi aşa va fi. O seară plăcută tuturor crăieselor care mai vin pe aici 🙂

  39. CristinaC says:

    Omule… ce scenariu de film minunat!
    O sa visez frumos despre rochite, croitorese, baluri… mai ca te-as ruga sa pui poze din vremurile acelea caci dupa cat de frumos povestesti banuiesc ca in alta viata erai prezent pe acolo.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: