Dec 29, 2011
Madame Calimachi, part four
Nu suflaţi! Treziţi amintiri...
– Domnule Movilă, poftiţi dară de vă faceţi comod, iată acuşica voi aduce şi ceaiul şi-om putea vorbi pe îndelete despre ce ne frământă şi la ce-om putea găsi leac dimpreună.
– Doamnă Elvira, arăţi minunat ca mai tot timpul când mi-am ridicat privirea asupra dumitale, iar rochia aceasta îţi şade ca turnată. Afirm, uite, cu mâna pe inimă, că Madame Calimachi are mână de artistă în confecţionarea veşmintelor, dară şi silueta dumitale a lăsat mulţi bărbaţi a jindui mai puţin creştineşte. Acum, nici că aş voi să insinuez vreo purtare necuviincioasă din partea dumitale, ba au contraire, ai dovedit un puritanism excesiv în toată existenţa dumitale. Uite, permite-mi să vă ofer atât dumitale cât şi domnişoricăi Caliope, o cutie cu biscuiţi precum şi una de ceai de Ceylon aduse de mine de la Viena. Ceaiul îl am de la o prăvălie cu patron japonez, Sal Fiji Yoto. Frunzele de ceai, numai cele tinere, din vârf, care sparg muguraşii fix pe unu sectembrie ale fiecărui an, sunt culese de cu zori, cu mănuşi de bumbac din cel mai fin şi rânduite preţ de 7 ore pe un tifon imaculat, ca să le prinză soarele şi să le fixeze aroma. Fiecare gospodărie nu creşte mai mult de 21 de arbuşti, negreşit de trei ori numărul orelor de lâncezeală sub razele soarelui. În fiecare joi a săptămânii li se aduce un grup de muzicanţi care le cântă “O, soare dă-le viaţă!” pentru ca armoniile acestui cântec să le înteţească puterea tămăduitoare atribuită celui care a compus această melodie acum 600 de ani. Femeia este cea care se grijeşte ca fiecare frunză să fie spălată cu vată de bumbac înmuiată în rouă de roze adusă de la mare depărtare, în mici vase de bambus, de la crescătorii de roze. Numai aşa, în august, dau muguri viguroşi care erump pe unu sectembrie, în ziua culesului. Banii pe care-i primesc din vânzarea acestui ceai le ajung cât să ducă un trai îndestulat până la viitoarea recoltă. Ori de câte ori cumpăr acest ceai de la Fiji Yoto, el îmi spune mereu aceeaşi şi aceeaşi poveste, de fiecare dată însă, parcă vocea lui este mai gravă, mai percutant hipnotică şi asta numai pentru a-i adăuga un plus de aromă ceaiului ce se înghesuie meşteşugit în pliculeţe de hârtie de mătase, din care a fost scos aerul. “Ţine minte ce spun-imi zicea Fiji Yoto- pliculeţul se foloseşte o singură dată, la o singură ceaşcă, dar să nu faci vreodată sacrilegiul să-l arunci! El se usucă şi se pune înapoi în cutia lui originală, pe care scrie “Tchai Sal Fiji Yoto” şi se păstrează la vedere, pentru ca toţi musafirii să vadă. Nu ori şi cine vrea bea ceai de o asemenea savoare şi fineţe”
– Domnule Movilă, iată că rămân şi eu fascinată de povestea ceaiului dumitale şi ard de nerăbdare să-l încerc şi să-i pătrund aroma. O să-mi permiţi te rog s-o chem pe Ziţa să ne aducă samovarul.
Elvira o strigă scurt pe Ziţa şi după ce aceasta a apărut în cadrul uşii, numai ce-i spune:
– Ziţa, varsă ceaiul din samovar, clăteşte-l bine-bine cu apă şi apoi aduni-l-ăi-napoi, cu apă fiartă şi mai vezi de-l însoţeşte şi cu strecurătoarea aceea de argint! Bagă de seamă, c-oi gusta apa şi dac-o avea gust strein, te pun să freci samovarul cu praf de cela alb până-i iasă luciul la iveală!
Elvira îşi cunoştea slujnica, avea încredere în dânsa, aşa că, atunci când a revenit cu samovarul cu apă clocotită, n-a mai gustat aşa cum o prevenise, dar i-a tăiat-o scurt când a văzut-o că s-a repezit la pliculeţele de ceai cu gând să le pună în strecurătoare:
– Ce faci Ziţo? Asta nu-i îndeletnicire de-a ta să rupi pliculeţul! Te du dară, că domnu’ Movilă ştie a face un ceai!. Mai bine ai aduce nişte farfurioare de desert pentru biscuiţii ceia.
Movilă îşi luă rolul în serios. Din coşul pe care-l adusese, a scos două ceşti din porţelan de Sevres şi o pereche de mănuşi albe. A aşezat cu delicateţă ceştile pe masă, şi-a pus mănuşile şi a luat primul pliculeţ de ceai, rupându-i tacticos sigiliul. N-a scos o vorbă în tot acest răstimp, iar ceremonialul a continuat cu umplerea ceştii cu apă şi cufundarea pliculeţului în strecurătoare. A repetat operaţiunea şi cu a doua ceaşcă, în timp ce în prima, apa se colorase destul cât să-i scoată strecurătoarea şi să o aşeze, cu politeţe, în faţa Elvirei. Abia atunci şi-a scos mănuşile şi cu o voce gravă, a spart tăcerea:
– Doamna Elvira, nu aceasta este raţiunea venirii mele în prag de seară, pentru a-ţi împărtăşi dumitale curioasa poveste a ceaiului. Motivul pentru care am vrut să bem un ceai împreună, este o taină pe care nimeni pe lumea asta n-o mai ştie.
– Domnule Movilă, presimt că ceea ce-mi veţi spune n-aţi mai vrea a fi împărtăşit cu nime altcineva şi de aceea, permiteţi-mi să-mi iau o minimă precauţiune. Ziţaaa! Vino dară mai repede când te strig! Vezi că pe gheţar, în bucătărie, ai o listă cu ce trebuie să cumperi. Ai şi parale destule acolo, aşa că să nu-mi vii cu verdeţuri pălite că acuş trebuie să apară şi Caliope şi ştii că-i place supa cu zarzavaturi proaspete! Aşa domnule Movilă, acum poţi vorbi slobod, nu mai e ţipenie în casă, numai noi doi.
– Elvira, draga mea, tu mi-ai cunoaşte slăbiciunea faţă de tine. Ştii că am suferit în sinea mea ca un câine, ceva ce mintea omului cu greu ar avea putinţă de pricepere. Numai faptul că erai soţia lui Jean Trăscău şi că acest lucru mi te ţinea departe de dorinţa mea ascunsă, mi-a ros convulsiv, istovitor, orice bucurie de a trăi. Numai ţie îţi pot mărturisi acum taina mea ce dă să plesnească după atâţia ani în care am ţinut-o înăbuşită. Băiatului meu, Afane, i-a căzut cu tronc o fată, de condiţie modestă şi care avea, dacă mai era cazul, şi un păcat ce cu greu l-am trecut cu vederea la vremea aceea. Fusese lăsată grea de un netrebnic care a părăsit-o de îndată ce-a aflat de tărăşenie. Afane s-a căsătorit la Paris, fără ştirea mea, sau măcar a Elvirei. Ce potriveală a destinului ca pe soţia mea s-o cheme tot ca pe tine, numai că de câte ori o strigam, ca un făcut, în primele clipite, mă aşteptam să apari tu, dragostea mea, numai în vis a mea. Vorbesc prea mult? Te obosesc?
– Nicidecum Filipaş, îmi cunoşti dară slăbiciunea faţă de dumneata şi cum mi-am ascuns-o cât m-am priceput eu mai bine faţă de gura lumii. Eram tânără şi netoată, glasul dumitale făcea legea în mintea mea crudă şi n-aş fi cugetat a-ţi spune nu nici dacă m-aţi fi pus pe sare cu genunchii zdreliţi. De ce am acceptat corvoada asta? Ai să afli curând, întrucât pentru noi, de acum intră zilele în sac şi peticul e descusut şi p’acolo se strecoară ele toate către nicăieri, către cei ce le-au răvăşit de nu le mai dă nime de cap. Spune dară, vorbele dumitale sunt pansament pentru mine, precum în zilele acelea.
– Atuncea, cu voia ta Elivira, am să continui ce aveam a-ţi spune. Curând după căsătorie, prea curând după aceea, tot la Paris, s-a născut Phillips. Au venit tustrei în ţară şi i-am primit cu voioşie făcându-mă să regret că am gândit cu păcat despre nora mea. Era nostimă, curăţică în cuget şi nu l-ar fi iubit pe Afane din vreun interes. Într-una din zile, parcă voind a-mi lăsa legământ, Afane mi-a mărturisit că Phillips nu este băiatul lui şi şi-a înfruntat destinul aşa cum a ştiut el mai bine. Vestea m-a zguduit de n-am fost om câteva luni bune, dar Phillips avea deja un an şi-mi umplea palmele cu catifeaua câlcăiaşelor lui. Apoi a venit blestemata de zi când Afane a tocmit o croazieră pe mare şi valurile i-au înghiţit pe amândoi, de nici în ziua de azi n-am un mormânt al lor unde să mă reculeg. Doar mormântul Elvirei care s-a sfârşit de inimă rea. Pe Phillips eu l-am crescut ca sânge din sângele meu. Atât mai aveam pe lume şi doar dragostea vie ce mă lega de dumneata m-a făcut să rezist atâtor nedreptăţi izvor de amărăciune. Nu mai am pe nime apropiat şi tot ce-am dobândit prin munca mea îi va reveni de drept lui Phillips, aşa că îmi voi respecta promisiunea ca domnişoara Caliope, dacă se mărită cu el, să aibă un trai îndestulat. Iacă Elvira, draga mea, asta mi-a fost vrerea şi nu mă întorc din promisiune pentru nicio faptă ivită în anii ce vin. Mă pardonează dară că trebuie să mă ridic şi să plec la ale mele.
– Filipaş, nu te ridica rogu-te, mai zăboveşte cât să împărtăşesc şi eu o taină care nu-şi găseşte hodina sub carapacea, care aidoma mugurilor de frunze de ceai, erumpe la soroc. Şi sorocul, iacă, a sosit!
Va urma
Omule…nu e drept,zau Asa ca dupa ce am servit in asmenea chai ai am asciltat destainuri istorice sa ne lasi cu Va Irma
Uite eu ma Sui in trasura si fug sa cumpar ceai si biscuiti. Nu,nu la Viena caci trasura acreage a zburat déjà.
Voi urma..
@CristinaC- Să ştii că vaurmau o să mai fie prezent câteva episoade. 🙂
Draga ODLM, povestea ta atit de frumos scrisa mi-a adus aminte de unele carti din biblioteca parintilor mei, carti care fusesera importate din Franta, pe vremea cind inca se mai admitea cultura capitalista 🙂 . Aveau coperte lucioase, frumos colorate si cind le luam in mina se simtea o foarte placuta aroma de vanilie. Abia asteptam sa le deschid, sa patrund in lumea lor.
Seria Caliope, apartine unor asemenea carti cu parfum de vanilie, bineinteles din arbori de vanilie carora li s-a cintat “In fiecare joi a saptaminii, “O, soare dă-le viaţă” “.
Dis-de-dimineata, cind m-am uitat pe fereastra, totul era inghetat, televiorul spunea ca sunt minus 14 grade.
Cind am citit povestea ta parca s-a incalzit afara.
Toata ziulica am bifat tot felul de lucruri care trebuiau rezolvate si abia acum am reusit sa intru pe blog.
Afara este minunat. Ninge, dar fulgii parca se joaca. Din cauza curentilor de aer ninge de jos in sus, de sus in jos, din toate directiile.
O seara frumoasa tuturor! 🙂
Offf… nu voi intelege niciodata barbatii! Cum a vrut Domnul Movila sa se casatoreasca cu Caliope daca o iubea in taina pe Doamna Elvira???
Eu sunt intr-o stare de confuzie totala.
Am verificat mesajul meu de trei ori la rand … si era bine… cred ca noua mea jucarie pe care inca nu o cunosc prea bine face corecturi de la ea putere si uite ce ajunge la tine pe blog…
Va rog sa ma scuzati… voi scrie de acum doar de pe Asus… sau de pe Dell-ul de la birou…pana ma voi invata sa manuiesc cu trebuie “merele”.
Noapte buna
ODLM,
zic eu asa : tu scrie mai departe si-n anul ce va veni, da’tot asa cum ne-ai obisnuit – un amestec de umor din acela rafinat cu sensibilitate printre randuri.
Un An Nou cu bucurii 🙂
lotusull´s last blog post ..Crenguțele de vâsc
Dragii mei,
Pentru ca timpul meu a intrat la apa si oricat incerc sa mai trag de marginile lui nu vrea si pace sa se mai lungeasca, am venit cu uratul inca de azi, ca maine nu se stie :)…
“Anul Nou ne-aduce noua,
Timp mai bun si viata noua;
Anul Nou o sa ne fie,
Inceput de veselie. ”
Va doresc sa vi se implineasca inca un manunchi de vise, pe masura inimilor voastre mari si frumoase !
Toata dragostea mea pentru voi !
La multi ani !
Aoleu! Caliope e fata lui Filipas! 😀
Si acum se poate marita linistita cu nepotul.
Ma rog, asa mi se pare mie! 🙂
Hm, mai bine as dormi, prea m-a luat pe nepregatite four-ul asta…
De cand cu madam Calimachi, visez rochii lungi, cu broderii si trasuri pe Podul Mogosoaia.
Noapte buna!:)
Draga ODLM si Dragi Oaspeti, as vrea sa va urez un An Nou minunat, voua si celor dragi, cu sanatate, sa fiti inconjurati de oameni cu suflete frumoase, un an plin de bucurii si noroc.
Multumiri pentru urarile frumoase.
Cred ca ODLM a zburat cu sania cu reni pt a intimpina Noul An in Neverland (cunoscut si sub numele de Never Land), un tinut unde copiii ramin copii, un tinut al Vesnicei Tinereti.
In Neverland-ul meu canadian imi voi pregati rochia de ametist cu safir si citeva cicori de presarat in par si voi fi gata pentru marele bal in intimpinarea Noului si Bunului An.
Sa ne vedem cu bine.
Cu drag. 🙂
Doresc ca anul care vine sa va aduca sanatate bucurii si bunastare in case si in suflete!
LA MULTI ANI!
Dragilor, nu pot sa nu corectez ceea ce am scris anterior. Rochia este safir cu smarald. Scuze! 🙂
Simfo, eu iti multumesc mult.
Aceleasi urari asa de bune si tie si celor dragi.
La multi ani, omule drag! Nu putem sa nu ne gandim la tine acum, cand mai sunt cateva ore- numai -pana la anul care vine. Te asteptam cu toate “vaurmaurile” si cu acelasi talent. Sarutari si-mbratisari!
La multi ani tuturor ODLM-istilor si numai bine!
@Odille-oare ce tipografie folosea vanilie in cerneluri? Cred ca parintii tai puneau un baton de vanilie la presat pentru a-i conferi acea savoare de care sa-ti amintesti si, din marinimie, sa ne-o aduci si noua aievea.
Scriu la un laptop netrebnic caruia ii sunt straine diacriticele,pentru ca sunt departe de casa si iubitul meu desktop se hodineste asa cum se destinde si incrancenarea anului care a trecut
@Lotusull- eu o sa scriu, dar avalansa cu care ne-ai obisnuit tu n-o s-o egalez nici daca nu dorm un an. Si asa nu dorm 6 luni citindu-te 🙂
@Oachi- Sa ai timp sa consumi toate bucuriile noului an.
@Anamaria- faci introspectii in poveste cand eu nu sunt acasa?
@Simfo- apari rar pe portativul muzicilor noastre, dar ai venit la timp pentru a-ti culege urarile mele de bine si caldura sufleteasca a noului an.
@Odille- Haide ca simt o bunatate care m-a invaluit acum in ultima zi si ma simt capabil de a o transmite in eter. Infruptati-va ladies! 🙂
@Tecoma- nici persoana noastra nu poate sa intre in noul an pana nu consuma tot ce-i prin vazduh, tot ce-i lumeste materializat in “sarutari si-mbratisari”,dupa care, proviziile fiind pe terminate, va solicita o noua transa care sa-i asigure perpetuarea a ceea ce incepuse.
Tecoma, la multi ani si sa indragesti sa traiesti
Solicit clementa din partea voastra, craieselor, pentru ca v-am raspuns tarziu si acum, destul de laconic, nu cat timp de lung as fi vrut sa petrec alaturi de voi. Este ora 19:30, peste o ora incepe balamucul, dar inca nu ma pot desprinde de aici pana nu va urez sa dea un elf peste voi si sa ma iubiti asa cum va iubesc eu. Dragostrometrul meu bate in rosu.:)
Dragilor, La Multi Ani Fericiti!
La Multi Ani !
Sa aveti cel mai bun an!
Omule, da, asa fac! 🙂
La multi ani!
Sa ai parte de zambete, de multe zambete, pe cat de multe aduci tu in zilele, serile sau noptile noastre insomniace.
La multi ani!
Am fost acuzata ca nu scriu persoanei in cauza…detinatorului tel., blogului etc, sper ca de data asta sa o fac :).
Iti doresc, cu adevarat, fiecare strop de fericire- NEFURATA, NEIMPRUMUTATA, NU VISATA!
Sa ma ierte cineva drag caruia i-am rastalmacit putin cuvintele…
Cu drag, C….
Dragilor v-ati revenit dupa atatea petreceri? E cam liniste pe aici…. si eu am inceput serviciul…ma credeti?
la mulţi ani, odlm. un an bun, mai bun ţie şi ilincăi tale! 😀
psi´s last blog post ..new years day
Odille, CristinaC, Anamaria, Calina, Psi, iată-mă acasă din nou ca să vă urez împlinirea dorinţelor chiar de-ar fi mari cât Calea Lactee. Se adaugă Oachi, Marilena, Alm, Indiscreta, Arcadia, Doru, Simona, Simf, Simfo şi precis am mai sărit câteva, dar recuperez pupându-le vitejeşte când oi găsi prilej. Poate azi pe nepregătitea
ODLM, tocmai am sosit in casuta ta, in pasi de vals. 🙂
Bine te-ai intors, ti-am simtit lipsa si multumiri pt urarile frumoase.
Iti doresc sa ti se implineasca toate dorintele frumoase, oricit de mari si oricit de mici.
Blue Danube Waltz-New Year’s Concert 2012-Vienna Philharmonic
Sa incepem Noul An in pasi de vals, pe valurile Dunarii Albastre.
http://www.youtube.com/watch?v=j1WYKFpDn1s&feature=related
P.S. Gratie, senzualitate, feminitate, in rochite in culoarea marii. 🙂
ODLM, ce placut este sa putem sa venim pe blog si sa gasim povesti frumoase si oameni frumosi!
Am zile cind sunt extrem de ocupata, astazi fiind o asa zi, si printre picaturi, imi gasesc citeva secunde sa mai vad ce faceti.
Iti multumesc si multumesc celor care vin cu sufletul in lumea povestilor.
ODLM,
“@Lotusull- eu o sa scriu, dar avalansa cu care ne-ai obisnuit tu n-o s-o egalez nici daca nu dorm un an. Si asa nu dorm 6 luni citindu-te.”
Sa nu uitam sa precizam, este vorba despre o minunata avalansa de sentimente!
ODLM, imi imaginez cit esti de ocupat dupa aceasta mini-vacanta, dar eu am inceput “emisiunea de seara” si te rog frumos sa mai ma lasi citeva minute ca sa pot sa o inchei. 🙂
Am fost nedumerita ca nu iti aduci aminte de acele carti parca date prin zahar vanilat, dar apoi mi-am dat seama ca daca adolescentele papau aceste carti pe nerasuflate, adolescentii, probabil ca citeau carti cu aroma de benzina de masina, sau de cauciuc ars. 🙂
Sunt 100% sigura ca parintii tai au in biblioteca aceste carti, un titlu pe care mi-l amintesc este “Climats” de Andre Maurois. Pe atunci inca mai citeam in limba franceza.
Cristinuta, sa ne pregatim tractorasele pt ca suntem amenintati cu 40 cm de zapada. Miine vom avea – 23 Celsius (cu factor de vint). Cred ca va veni si Craiasa Zapezii sa ne viziteze. 🙂
Odille, eu vreau sa vina vara!
A trecut Cracinul,a trecut si Mosul pe la noi…ajunge cu iarna!
Noapte buna cu vise calduroase.
@Odille- îţi mulţumesc pentru vals în rochiţe de mare. Chiar tânjeam după ceva select după atâta tobă, zaibăr, lebăr şi cântece de pahar. 🙂
@Odille- ceea ce am vrut eu să scot în evidenţă despre Lotusull este faptul că nu ştiu de unde are atâtea resurse de idei, iar faptul că am exagerat doar puţin spunând că “nu dorm 6 luni citindu-te” înseamnă că mă captivează ceea ce scrie. Mihaela este un om excepţional în împrejurări obişnuite.
@Odille- aroma de vanilie era mai pregnantă la cozonaci. “Cireşarii”, “Toate pânzele sus”, “Tom Sawyor”, toate Julesvernurile le citeam cu lanterna şi râdeam de sălta plapuma pe mine. În ziua de azi, m-aş bucura dacă băieţii mei ar avea aceleaşi trăiri citind.
@Odille- eu ştiu pe cineva care are tractoraşe pe pijama, dar le foloseşte doar pentru a da zăpada peste sentimentele încinse prea tare. 🙂
Buna Dimneata ODLM, Buna Dimineata tuturor!
ODLM, crede-ma ca eu stiu cit o pretuiesti pe Lotusull si nicio clipa nu am gindit ca tu ai fi criticat ceva, cumva, dimpotriva, mi-a placut cum ai scris.
Eu numai am vrut sa subliniez faptul ca postarile Lotusullui sunt ca niste frumoase si adinci incursiuni in viata sufletului. Uneori imi reamintesc de suferinte vechi si atunci nici nu pot sa comentez, dar intotdeauna ma impresioneaza si invat.
O zi frumoasa!
Noi avem – 24 Celsius si, ieri, chiar infofolita in haina de blana, tot am simtit vintul rece in cele citeva minute de la masina la mall (care era inchis). 🙂
Cristina, votez si eu pt vara! 🙂
ODLM,
“@Odille- aroma de vanilie era mai pregnantă la cozonaci. “Cireşarii”, “Toate pânzele sus”, “Tom Sawyor”, toate Julesvernurile le citeam cu lanterna şi râdeam de sălta plapuma pe mine. În ziua de azi, m-aş bucura dacă băieţii mei ar avea aceleaşi trăiri citind.”
🙂 Noi aveam o frumoasa doza de naivitate, care ne ajuta sa ne prelungim copilaria. Era minunat, dar mie cred ca mi-a facut viata mai grea. Si acum cred ca viata trebuie sa fie ca basmele. 🙂
ODLM, mi-ai dat o idee buna! Voi cumpara si eu camasuta de noapte cu ghetari pe ea. Cireselele aduc avalanse de amintiri! 🙂
Odille eu ma duc sa caut o pijama cu 100 de mii de sori pe ea… ca e cam ger afara
Cristina C, ce idee grozava!
Eu, insa, am temperament mult prea vulcanic (acest lucru imi face viata cam grea) si cred ca niste ghetari si citiva ursuleti polari, pe caciulite, si bluzite, nu mi-ar strica! 🙂
Cristina, In niciun an nou nu mi-am facut promisiuni, insa anul acesta ma gindesc sa incerc sa fiu mai detasata, si mai putin vorbareata. Cred, insa ca voi incepe cu luna Februarie. In Ianuarie, dupa cum vezi, sunt numai un cintecel. 🙂
ODLM, cum de nu am citit “Toate pinzele sus!”? Acum sunt chiar curioasa pt ca nu este prima oara cind vorbesti despre aceasta carte.
Dar nu este prea tirziu. Voi incerca sa o gasesc pe Internet.
Insa, cum de nu ai spus nimic despre “Cei Trei Muschetari”?
Ma intreb cite adolescente si-au format ideea de barbat ideal dupa aceasta carte?
Stii ce mi se pare foarte ciudat? Constance era casatorita si totusi ni se parea foarte natural, perfect normal, ca ea sa se intilneasca si apoi sa plece cu D’Artagnan. Se iubeau si orice alta explicatie ar fi fost de prisos. 🙂
Astazi a trebuit sa parcam in downtown, unde parcarea era $ 3.75 pt 20 de minute.
Insa, daca stateai sub 90 de minute si cumparai in valoare de minimum $ 25, atunci nu plateai parcare.
Si cum eu intotdeauna ma gindesc cum sa economisesc :), dupa ce am terminat cu intilnirea de business, mi-am cautat o rochita mai scumpa de 25 de dolari, ca sa nu platesc parcarea. 🙂
Cum nu am gasit, atunci am cumparat danishes cu visine si afine si cu crema de vanilie , prajitura de ciocolata cu crema de portocale, si tot asa pina la $ 30. In acest fel nu am platit parcarea. 🙂
@Odille- cui trebuie să arăţi cumpărături cu puţin peste 25 CAD? Soţului? Cine te crede că porţi rochii de 26 CAD? Păi de când am deschis blogul ăsta mi-ai descris rochiţe de cel puţin 100.000 CAD 🙂
Un link de muzică, imagini, gingăşie:
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=x91rBzNKvlc
ODLM, Multumesc mult, minunat clip.
Dar uite ce am gasit pe coloana din dreapta a site-lui displayed de tine!
Aceeasi voce superba, si melodia este de asezat cu mare grija la suflet.
Sper sa-ti faca placere.
Sissel – Bridge Over Troubled Water
http://www.youtube.com/watch?v=YysjzeaDB-A&feature=related
Simon And Garfunkel Bridge Over Troubled Water Lyrics
When you’re weary
Feeling small
When tears are in your eyes
I will dry them all
I’m on your side
When times get rough
And friends just can’t be found
Like a bridge over troubled water
I will lay me down
Like a bridge over troubled water
I will lay me down
When you’re down and out
When you’re on the street
When evening falls so hard
I will comfort you
[ Lyrics from: http://www.lyricsfreak.com/s/simon+and+garfunkel/bridge+over+troubled+water_20124580.html ]
I’ll take your part
When darkness comes
And pain is all around
Like a bridge over troubled water
I will lay me down
Like a bridge over troubled water
I will lay me down
Sail on Silver Girl,
Sail on by
Your time has come to shine
All your dreams are on their way
See how they shine
If you need a friend
I’m sailing right behind
Like a bridge over troubled water
I will ease your mind
Like a bridge over troubled water
I will ease your mind
ODLM, ai dreptate, nu am fost prea clara.
Cind intru in parcarea de la un anumit mall din downtown (Cristina – vorbesc despre Hazelton Lanes), daca fac cumparaturi de minimum 25 $, atunci nu mai platesc parcarea.
Pt acest motiv m-am straduit sa fac cumparaturi! 🙂
La intrare iau un tichet de la o masina si apoi, atunci cind platesc cumparaturile, casiera imi valideaza tichetul de parcare. Cind parasesc parcarea si introduc tichetul in masina de la iesire, mi se deschide bariera fara sa mai platesc.
Important este sa nu ma pierd prin parcare si sa depasesc cele 90 de minute. 🙂
Omule sa stii ca eu am gasit o rochita cu 24 si e si de la Nenea Calvin cel mic! In perioada asta gasesti tot felul de minuni ieftine.r
@Odille- “Pod peste ape învolburate” mi-a marcat mie sfârşitul studenţiei cum nici nu-ţi închipui cât a dăinuit. Frumoasă melodie şi cuvinte pline de semnificaţii.
@Odille- aşa procedam şi eu la Montreal. Intram în parcarea subterană a Royal Bank of Canada, luam un tichet, urcam cu liftul şi când mă întorceam, îi arătam gardianului că am depus încă 10 milioane de dolari, iar acesta îmi lua iute cheia, se suia la volan şi mă învelea pe canapeaua din spate conducându-mă până acasă. Când mă trezeam, plapuma era pe jos, eram în patul meu la Bucureşti şi nu depusesem 10 milioane de dolari, ci Ilinca îşi cumpărase o rochiţă de 10 milioane de lei, doar de atât, ca să nu mă supere prea tare deşi, am devenit imun de mult. 🙂
@CristinaC- ştiu că Eine Kleine Calvin face şi rochii scurte de 24, dar nu la noi, pentru că aici pitzy fac banii din te miri ce. 🙂
ODLM,
“Odille- “Pod peste ape învolburate” mi-a marcat mie sfârşitul studenţiei cum nici nu-ţi închipui cât a dăinuit. Frumoasă melodie şi cuvinte pline de semnificaţii”
ODLM, inteleg foarte bine ceea ce spui. Si pt mine o melodie este ca un marcaj in timp. Inseamna o clipa de fericire, un inceput, un sfirsit. Este ciudat cum printr-o melodie pot sa traiesc in citeva secunde o asa de mare fericire imbinata cu o asa de mare tristete.
ODLM, am impresia ca multe magazine din Bucuresti traiesc datorita acestor “pitzi”. Este un fel de crescatorie de Pizti in Bucuresti. 🙂
Sorry, nu vreau sa supar pe nimeni.
Din ultimile postari de pe dailycotcodac am aflat ca Simona si Doru sunt un cuplu, se iubesc, indragesc.
Ma bucur mult de tot pt amindoi si le doresc o viata frumoasa si fericita impreuna.
Va dau una dintre postari ca sa va bucurati si voi:
http://www.dailycotcodac.ro/2012/01/dreptul-la-replica-onoarea-mea-si-clondirul-cu-mastica/
Omule sa stii ca pe unde ma invartesc eu prin magazine nu sunt Pitzi. Poate mai in centrul metropolei Toronto si cred ca ele cauta Dolce & Gabanna sau Gucci caci Kalvin e prea de duzina… Pentru mine e Ok mai ales cand scad preturile.
@CristinaC- o rochie Calvin Klein care la Toronto costă 24 CAD, aici, în ROMÂNIA, începe de pe la 300 CAD deoarece retailerii s-au şmecherit şi au învăţat că pitzy câştigă repede şi nu se uită la bani. Eu asta am vrut să spun. Dacă s-a înţeles altceva, te rog să mă scuzi, dar n-am avut nici cea mai mică intenţie să ofensez.
Omule… esti un dragut!
Eu nu ma ofensez Niciodata cum crezi ca as putea sa o fac cu tine… tu mi-ai dat ideea cu ofensa caci prin capul meu nu prea trec asemenea ganduri ( si azi parca nu trec nici un fel:))
Am obserbvat insa ca in Ro unii se lauda cu cat de scump a fost ceea au cumparat. Aici e invers.
Odille,
eu nu stiu cine-i Doru. explica-mi si mie, te rog, ca-s ignoranta! 🙂 Evident, daca ai timp.
Omule, ce faci? Scrii? 😀
Da, scriu la o continuare, dar sunt pe la începuturi din lipsă de timp.
Buna Dimineata Dragilor,
Anamaria, Simona este cea care vorbeste despre Doru intr-o postare pe dailycotcodac.
Au fost referiri la Doru si in postari anterioare ale lui Julius (dailycotcodac).
Doru si Simona sunt acum un cuplu, sunt indragostiti si fericiti.
Iti dau aici din nou postarea Simonei.
http://www.dailycotcodac.ro/2012/01/dreptul-la-replica-onoarea-mea-si-clondirul-cu-mastica/
O zi frumoasa!