Jan 7, 2012
Madame Calimachi- part six
Aşa a crescut Caliope
– Elvira, draga mea, bărbatul acesta din fotografie nu este Armand, fratele lui Jean?
– Ah, te uitai în album. Cum spuneam, bunul meu Filipaş, dragostea pentru dumneata îmi lumina căile străbătute de atâţia alţii înaintea noastră, dar, în acelaşi timp, îmi dădeam seama că nu puteam fi ca unul, niciodată. Elvira îţi era soţie devotată, îţi dăruise un copil, iar eu, în ochii lumii, eram măritată cu Jean. Clasica luptă între raţiune şi inimă te bântuie toată viaţa, nu-ţi lasă hodină nici cât un ticăit de ceas şi planează mai aprigă decât moartea care vine copleşitoare, eliberatoare, terminală. Jean, în rarele lui momente de luciditate, şi-a dat seama că sufletul mi-este greu şi deşi nu l-am putut bănui de consideraţiune pentru mine, doar un puseu specific băutorilor de a putea anticipa plictisul, l-a făcut să-mi propună să mă duc în Grecia la fratele lui, Armand.
Mâna Elvirei se oprise pe fotografia lui Armand şi încerca s-o dezlipească din album pentru a o privi mai bine. Degetele n-o ascultau. Parcă erau nişte marionete ale căror aţe se rupseseră în timpul spectacolului, iar păpuşarul le privea deznădăjduit, neştiind dacă să le învie sau să aprindă lumina, spre disperarea copiilor rămaşi cu povestea tocmai când răul dovedea binele. Boala Elvirei înainta ca un gheţar pe sub apă: mut, nesuferit, implacabil. Filipaş se uită după ceainic. Simţise cu toată fiinţa momentul penibil şi se apucă să toarne în ceşcuţele ţinute şi ele pe cărămida caldă.
– Da Filipaş, bărbatul acela din fortografie este Armand, fratele lui Jean. Nu ştiu ce l-a determinat pe Jean să ia o astfel de hotărâre, cert este că l-a anunţat pe fratele său că ne vom duce la el şi în trei zile eram deja acolo. Armand avea o plantaţie de citrice şi una de măslini într-o văioagă de la periferia Salonicului. Conacul era chiar la marginea plantaţiilor. Grădina era stil englezesc, asimetrică, cu mulţi arbuşti rânduiţi în terase, un chioşc central, uite, cum îl vezi în poza asta, şi bănci multe pe sub fiecare pomişor şi cu spărtură de marmură albă de jur împrejur, aşa încât, în rarele momente când ploua, să nu te noroieşti. Jean a rămas câteva zile acolo, după care, în urma unui telefon, ne-a spus că afacerile îl solicită degrabă la Bucureşti. Când m-a văzut cu bagajele făcute, le-a înşfăcat de-o toartă şi le-a urcat înapoi în cameră. Mi-a zis că eu n-am ce căuta la Bucureşti şi că aerul de Salonic îmi prieşte de minune. Atunci am ştiut ce fel de treabă ticluia Jean de nu suferea amânare. Aţa îl îmboldea iar către vreo cucerirea de-a lui. Şi nici nu-mi pica rău să mai râmân o perioadă acolo. Soarele era mai tot timpul prezent, iar când înfloreau portocalii, mireasma se răspândea ca vestea bună, în toată vâlceaua. Mă retrăgeam pe o bancă din grădină şi citeam. Citeam romane de dragoste, englezeşti sau franţuzeşti, iar în pauze, frecam sandalele de fărmăturile de marmură de pe jos, doar ca să-mi imaginez sunetul pe care îl făceau roţile automobilelor pe aleile castelelor. Trăiam dragostea lor, gândul îmi zbura la dumneata peste mări şi ţări, iar când se lovea de imaginea dumitale cu Afane în braţe, se întorcea neostoit pe băncuţă. Am suferit luni de zile cu păcatul de a visa la împlinirea noastră. De câte ori dădeam telefon, Ziţa îmi spunea că Jean nu a dormit acasă şi că trece foarte rar pe acolo. Armand nu era strein de zbuciumul meu, dar el punea totul pe seama nepăsării lui frate-su pentru mine. L-am surprins de mai multe ori admirând-mi în tăcere silueta, până într-o după-amiază când m-a văzut plânsă şi a crezut că din cauza cărţii pe care o citeam. Mi-a smuls supărat cartea din mână, a aruncat-o în havuzul mare din faţa noastră şi atunci l-am auzit suspinând, cu toată obida ce-o strânsese cu grijă- mi-a spus-o mai târziu asta- în faţa de pernă din camera de musafiri, unde dormeam eu:
– Las-o pustiului de carte, las-o pe ea să plângă şi să umple de lacrimi havuzul ăsta pân-o da peste mărgini! Elvira, draga mea, dumneata n-ai râs niciodată de când te afli aici. Râsul dumitale a fost mai rar decât o portocală fără coajă, ceea ce n-am întâlnit de când cresc eu portocale pe aici şi nici la vecini.
– Atunci cred că am zâmbit pentru prima oară. M-a luat în braţe şi m-a strâns la piept. Era atât de ocrotitor cu mine. Curând aveam să-mi dau seama că eram steaua lui norocoasă. Mă iubea cu înverşunare şi răbda cu stoicism toate capriciile mele. Eram în siguranţă cu el, viaţa se derula lent şi previzibil. Imprevizibilul abia acum urmează: da, Caliope este fata lui Armand! Am născut-o acolo, la conac, iar Armand mi-a chemat nu mai puţin de cinci moaşe. Caliope s-a născut viguroasă şi plină de viaţă. A avut o copilărie fericită. Nimic nu-i lipsea. Armand avea grijă de educaţia ei şi petrecea mai mult timp cu ea decât cu mine. A iubit-o cu toată fiinţa lui, din ziua când i-a auzit pentru prima dată călcăiaşele pe parchet până când s-a făcut mare şi a terminat şcoala. Armand avea vederi de stânga. Participa la întruniri cu tovarăşii lui şi, deşi majoritatea erau înstăriţi bine, totuşi militau pentru o emancipare a maselor de muncitori. Armand era un om tare bun. Tuturor zilierilor care veneau la strânsul recoltei sau la grijitul plantaţiilor, le dădea mai mult decât cereau ei. La acea vreme, socialiştii nu erau bine priviţi. Cutia noastră poştală avea prostul obicei să găzduiască şi scrisori de ameninţare. Până într-o zi când, pe câmpul din vecinătatea conacului nostru, s-au auzit împuşcături. Gloanţele au început să spargă geamurile. Eu eram sus în etaj, mai triam din rochiile lui Caliope. Armand era jos, în salonul mare şi purta nişte discuţii politice cu tovarăşii lui. Nu m-a pasionat niciodată politica, aşa încât îi lăsam să-şi vadă de ale lor. Când răpăitul gloanţelor a încetat, am coborât într-un suflet scările. În salonul mare era un dezastru pe care n-am să-l uit cât oi trăi. Mulţi erau răniţi şi gemeau de durere. Armand era într-o baltă de sânge şi cu ultimele puteri a apucat să mă roage să o cresc pe Caliope aşa cum el şi-ar fi dorit, dar şi să vând tot şi să ne întoarcem în ţară. A murit în braţele mele. Ceilalţi au fost duşi la spital şi nu mai ştiu ce s-a ales de ei. Investigaţiile au fost neconcludente, autorii n-au fost niciodată descoperiţi. Am lichidat urgent tot şi aceştia sunt banii care m-au ajutat la desăvârşirea studiilor de drept ale lui Caliope.
Filipaş era tăcut, ca şi cum gloanţele pe el l-ar fi atins. Simţea cum o tristeţe grea, istovitoare, îi încetineşte mişcările. Cât mai suferise marea lui dragoste, Elvira, şi el n-a ştiut. Alta ar fi fost viaţa ei dacă toate astea i le-ar fi spus cu ani în urmă.
– Vezi dumneata aşadar, dragul meu Filipaş, prin ce necazuri am trecut eu şi cum au săpat adânc urme, ca de brazdă? Caliope este o fire independentă, n-o impresionează câtuşi de puţin supremaţia pecuniară, iar dacă iubeşte, ar şti să etaleze o diademă de sentimente, ce-i drept, unele contradictorii, bazate pe intuiţia ei formidabilă că încrederea are şi sincope şi nu te poţi expune ca pe plajă. Este supusă dreptului vital la luciditate şi uneori revolta ei este fulgerătoare, iar nedreptatea îi pompează sângele prin vene ca apa în havuz. Imperativul răzbunării îi joacă o festă-două şi-o determină ca vorbele să-i curgă şuvoi preţ de câteva minute bune, apoi se potoleşte şi revine în matca ei, caldă, sufletistă, cu o uşoară urmă de regret, dar uşurată şi preparată pentru un nou şuvoi. Dacă nu-şi alege singură calea, acest lucru îl interpretează ca o forţare a fruntariilor voievodatului iubirii pe care numai ea este capabilă să-l imagineze, să-i aşeze temelia şi să-l ducă până sus la streaşină, până la a privi pe după perdeluţă cum unul la poartă se părpălăşte de drag şi ea încă îl studiază. În alt mod decât acesta, intervine plictisul invadator, nesuferit, implacabil, pe care Caliope îl anticipează şi se arcuieşte ca un resort de orologiu întors la refuz. În atari circumstanţe, stă şi cumpăneşte matur şi indecizia se mărgineşte cu dilema pe care o ai atunci când îţi vin, pe nepusă masă, rudele de la ţară şi nici nu le-ai pune în fruntea bucatelor, dar nici a le ţine pe preş la uşă n-ai socoti că trebuie. Dacă simte că o relaţie începe să se aşeze peste ceea ce intuiţia percepe că se va chema stabilă, atunci Caliope are arsenalul feminităţilor predispuse a fi fără de greş, adiacent splendorii şi drăgălăşeniei cu care a fost înzestrată, asta aşa, ne-neceasar, doar ca adjuvant pentru cel căzut în graţiile ei. Ţi-am detaliat doar câteva din ceea ce am analizat eu ca mamă, la Caliope. Eu sunt convinsă că bărbatul care-i va fi sortit, o va analiza toată viaţa, aşa cum poate nici Eminescu n-a visat că va fi atât de analizat de generaţii întregi de învăţăcei. Acum, pentru că am dezvăluit o parte din trăsăturile de caracter ale lui Caliope, te conjur dragul meu Filipaş, să n-o constrângi să-l ia de soţ pe nepotul dumitale, Phillips. Las-o pe ea să decidă!
Fără un cuvânt, în tăcere, Filipaş s-a ridicat de la masă şi a îngăimat un “te las cu bine, iubirea vieţii mele”. Peste câteva zile, Filipaş se prăpădea de la un atac cerebral.
Va urma
Of, ODLM, ca fara mila
L-ai scos din peisaj
Pe Movila!
Abia asteptam urmarea.:)
Nu=i drept… Poveste frumoasa de dragoste si el se duce…
Acum sa stam sa vedem ce face Caliope… alta generatie, alta conceptie… incepe sa semenea cu realitatea de zi cu zi si eu visam asa frumos….
Tu vrei sa ma amarasti pe mine cu tristetea cuvintelor nespuse la timp. Mi-ai stricat somnul.Am plecat sa ma uit pe pereti.
Noapte buna!
Buna Dimineata Dragilor!
Dupa ce am citit povestea seara trecuta, m-am cam uitat si eu pe peretii Aneimaria. 🙂
Ce bine ar fi ca numai in povesti sa fie nefericire si nu si in viata reala.
Acum sa revenim la realitate. Daca Filipas ar fi baut o ceasca de cafea adevarata (nu decafeinizata), si nu ceai (desi parea sa fie delicios), cafeaua fiind vaso-dilatatoare, poate l-ar fi salvat. 🙂
Si cum eu iubesc povestile de dragoste si vreau sa nu se sfirseasca niciodata, mai sper ca Filipas avea ochi albastri “ca marea” si ca tinarul grec Marcus ar fi fiul, sau nepotul lui. Si mai sper ca Marcus si Caliope sa se indragosteasca unul de celalalt si asa s-ar continua iubirea dintre Filipas si Doamna Elvira.
Draga ODLM, nu stiu cum vei face, dar te rog sa ne scoti din tristetea asta!
🙂
Odlm, în primul rând vreau să zic că sunt foarte faine pozele astea mișcătoare, îți iau ochii, nu alta !
Cristina, Caliope se va căsători cu nepotul lui Movilă , pentru că Odlm a zis cu niște numere mai devreme că “la o petrecere de la conacul boierului Movilă, bunicul soţului matale” …deci Caliope e o fată ascultătoare…și de inimă și de … mamă :)… e bine când căile alese de copii coincid cu cele ale părinților, deși rareori se întâmplă așa …
Odlm, cum de s-a potrivit că 2 personaje au același prenume ? Elvira Trăscău si Elvira Movilă … bietul Movilă …
Oachi´s last blog post ..NEW YEAR ! NEW ME ?
Odille, don`t worry ! Poveștile de dragoste nu se sfârșesc niciodată …doar unele capitole se încheie, dar încep altele 😉 … It`s a neverending love story … de la o generatie la următoarea și la următoarea și tot așa 🙂 !
Oachi´s last blog post ..NEW YEAR ! NEW ME ?
Oachi, cind ambele au acelasi nume este ideal. Niciodata nu va fi acuzat de una din cele doua Elvire ca i s-a adresat cu un nume gresit.
Probabil din acest motiv sotii isi spun intre ei: Pui/puisor/Iubitel/Iubitica, etc. 🙂
Oachi, oare Marcus este nepotul Boierului Movila!
Sper sa nu mi se strice Internet-ul si sa nu aflu ce s-a intimplat! (Dne fereste!)
🙂
Oachi, ma dau batuta, ai dreptate, nu poate fi Marcus.
@Tecoma- scot din peisaj, dar şi adaug o dragoste nouă, numai ce-a fost descoperită de mine într-un peisaj de munte virtual, încă neconturat şi cu aromă de rodie, aşa cum am învăţat eu pe net de la o sublimă care iniţiază şi îndrumă spre cereale, salate, rukola, Propolis C
CristinaC, Oachi, Anamaria; Odille- Caliope revine în prim plan, răpitoare, sclipind de inteligenţă şi umor, peste toate dominând silueta ei invidiată de colegi şi de admiratori deocamdată anonimi.
ODLM, astazi nu stiu ce sa fac mai intii. Dar prioritatea numarul I este blogul. 🙂
Vestile despre Caliope m-au linistit si astept cu nerabdare continuarea.
Si acum, Dragilor, va dau un clip din Sesame Street, cum vad eu prieteniile de pe acest blog. Sper sa va uitati pt ca este foarte dragalas. 🙂
Sesame Street: Because We’re Friends
http://www.youtube.com/watch?v=SAjXikmipv4
ODLM, daca cumva Caliope se indragosteste tare de tot si tu o faci sa se desparta, sa stii ca eu o sa pling.
ODLM, daca ne promiti dragoste in cele ce urmeaza, nu ma supar daca mai omori cativa :))). Glumeam. Sa traiasca toti, si noi pe langa ei si sa ne iubim mult. :))
@Odille- nu te dezminţi cu “Sesame Street”. Am luat o pisică de pe net şi cânt cu ea în braţe “We’re friends, friends”. Caliope se pregăteşte acum. 🙂
@odille- nu depinde de mine ce face Caliope, are un caracter voliţional arzând şi-i numai de capul ei. Încerc s-o îmblânzesc, dar dacă-i chitită pe un dram de arţag, apăi arţag face, dar de cele mai multe ori bunătatea o trădează. Nu este ranchiunoasă.
@Tecoma- promit dragoste şi iubire multă lângă ei şi între noi, în cel mai frumos dans al vieţii. Acţiunea se traslatează pe un alt palier, ca să nu ziceţi că nu v-am prevenit!
ODLM, dragalasa mai este Caliope a ta, papa foc, dar si ambrozie!
Nu cred ca cineva din preajma ei are timp sa se plictiseasca.
Si eu fug acum pt ca am ceva foc de papat, dar voi veni mai tirziu sa vad ce mai faceti.
O saptamina minunata tie, si oaspetilor tai. 🙂
Intr-un articol publicat pe “New Scientist” magazine, Fizicianul britanic Stephen Hawking este intrebat ce gindeste despre femei. Raspunsul lui este: ” Women. They are a complete mystery.”
————————————————————–
Women are a mystery to British physicist Hawking
http://ca.news.yahoo.com/women-mystery-british-physicist-hawking-140701868.html
———-
Insa sunt si citeva comentarii nostime:
OldDan 1 day 9 hours ago
Somethings cannot be explained, just enjoyed.
Happy Birthday
———–
John 1 day 6 hours ago
Now I feel better. Even a genius can’t figure them out.
————–
Nosy • Fort Myers, United States • 2 days 2 hours ago
If a man says something in the middle of the woods and there are no women around to hear him . . . . . . Is he still wrong
—————-
Si un comentariu al unui barbat care a avut o experienta mai putin fercita: 🙂
Women are masters at draining the life out of men. Women are true Black Widows that manipulate and twist men at will
ODLM,
“@Odille- nu te dezminţi cu “Sesame Street”. Am luat o pisică de pe net şi cânt cu ea în braţe “We’re friends, friends”. Caliope se pregăteşte acum. ”
Daca am revenit la prietenii mei din “Sesame Street” inseamna ca intunericul toamnei grele prin care am trecut a inceput sa se mai destrame si ma indrept spre normalul meu. 🙂
@Odille- Eu începusem să pricep fragmenţele de puzzle ale unei creaturi superbe, pătrunsesem anume sensuri şi mă străduiam să-mi corijez purtarea pentru a experimenta pacea ademenitoare, înşelătoare, fără sinusoide. Am realizat că mă plafonasem în firesc şi atunci, printr-un efort, neomenos aş zice, am scuturat atmosfera, iar împăcările au atâta sevă a fericirii încât abia aştept să mă ciondănesc. Vezi că şi bărbaţii sunt de neînţeles?
De atât de multe ori au reluat şi ziarele şi posturile noastre TV declaraţia lui Stephen Hawking, încât eşafodajul pe care îl construisem eu, cu machete şi scheme de intrare pe sub pielea ei, mi s-a năruit, dar a rămas temelia: trebuie să construieşti, ca o furnică, pe vechea temelie zi de zi, să o vezi zi de zi, şi s-o îndrăgeşti zi de zi. Atunci se deschide fiinţa superbă: femeia.
Cum să înţeleagă el femeia pe care n-a mângâiat-o clipă de clipă şi a adormit mereu înaintea ei?
Eu dacă aş fi fost Adam, mi-aş fi dat toate coastele la topitorie pentru a fi puse în formele frumoase de azi şi din totdeauna 🙂
Draga ODLM, am venit tiptil in casuta ta, cu grija sa nu trezesc pe cei somnorosi. Dar tu esti vioi ca un cintezoi! 🙂
Nu am stiut ca s-a discutat in Romania acest articol. Aici nu a aparut nimic, numai o linie pe ecranul Yahoo.
Probabil ca le-a fost teama sa nu fie acuzati de declaratii discriminatorii. 🙂
In privinta:
“Eu dacă aş fi fost Adam, mi-aş fi dat toate coastele la topitorie pentru a fi puse în formele frumoase de azi şi din totdeauna”
ODLM, Nu toate coastele, te rog, o coasta trebuie sa ramina pt a fi clonati alti babati care sa admire si alinte femeia.
Ce bine ca nu ai fost Adam!
ODLM,
“Odille- Eu începusem să pricep fragmenţele de puzzle ale unei creaturi superbe, pătrunsesem anume sensuri şi mă străduiam să-mi corijez purtarea pentru a experimenta pacea ademenitoare, înşelătoare, fără sinusoide. Am realizat că mă plafonasem în firesc şi atunci, printr-un efort, neomenos aş zice, am scuturat atmosfera, iar împăcările au atâta sevă a fericirii încât abia aştept să mă ciondănesc. Vezi că şi bărbaţii sunt de neînţeles?
”
Draga ODLM, eu nu cred ca exista “plafonare” in fericire, fericirea nu are masura, ca si amaraciunea.
Eu doresc sa am numai ciondaneli de joaca, cu intrebari de genul “Ma iubesti?” si “Cit ma iubesti?”, unde raspunsurile stau in imbratisari, sarutari, mingiieri si cuvinte dragalase. 🙂
“Everyone needs a hug”
http://www.youtube.com/watch?v=jTEJMUdAtcI
Ciondaneli de alt gen imi aduc enorm de multa tristete, mi se pare ca toate luminitele se sting, fericirea, biata de ea, mai pilpiie, dar doar din amintiri, simt ca-mi este foarte frig si ca a venit sfirsitul lumii.
Imi trebuie mult timp sa pot sa ies din nou la joaca, si mai mult timp sa fredonez cintecelele mele. Inca nu pot sa cint, spre exemplu, “What a wonderful world!”
@Odille dragă- plafonarea în firesc, în linearitate, în cotidianul plat chiar este un duşman al dragostei, în schimb, plafonarea în fericire, crede-mă că aş vrea să rămân pe acest plafon ca un balon cu heliu, doar să mă mut un peek, hâţ-hâţ, de colo, colo, cât să se şteargă praful.
Normal că la ciondănenile în joacă, la tachinări(teasing, pe limba torontiană) m-am referit. Ciondopăruielile sunt preludiul indiferenţei care cerşeşte la fiece uşă întredeschisă.
O femeie întreabă “Mă iubeşti şi cât?” pe când un bărbat întreabă “Mă iubeşti?”, aşteaptă răspunsul şi apoi, în funcţie de acesta, întreabă “Când?” sau “Nici eu!”
@CristinaC- dac-aş fi fost Adam, aş fi creat sintagma “Adam şi Evele”, ceea ce, în traducerea unui englez “care a avut o experienţă mai puţin reuşită” (citat din mereu prezenta Odille) ar suna: “Adam & Evils” 🙂
Adica you=Adam
we=evilele?