search
top


Hipopodama

Non me gusta fasole Pompadour

Ca să ajungi la Hipopodamă trebuie să cauţi poteca pavată cu dale de spumă poliuretanică, dar odată ajuns acolo şi eşti gigea în comportament, îţi pescuieşte chiar şi scoici, dacă-ţi plac, după ce-şi reţine într-o punguţă prealabilă perlele.  Dacă te dovedeşti că ai trecut doar pentru o mâncărică aburindă urmată de o scurtă întrevedere cu perdelele trase,  să ştii că te trimite înapoi cu factorul vânt, în spume de unde ai venit. Nu te mira cum te-a catalogat instant. Este de-o rigurozitate în aranjarea viitorului încât strategia ei nu lasă loc întâmplării, n-ar avea să i se potrivescă nicicând proverbul “socoteala din târg e mai mare decât cea de acasă”.

Este responsabilă de acţiunile ei şi-şi va canaliza toată energia spre treburi de cămin, cum ar fi îngrijirea soţului ei sau oricărui soţ care-i solicită sprijinul şi nu-l găseşte la el în apartament, ci aiurea, la vecină. În schimbarea unei prize pe casa scării este expertă şi desfide pe oricine de la ambele scări ( A + B = Noi2. Să se demonstreze că xyz este sclipitoare). V-am prins! Nu sunteţi atenţi! Pe scara blocului nu se instalează niciodată prize. Cum ar fi să intre orice boschetar, să se acupleze la priza scării şi să dea cu aspiratorul, consumând din energia comună a asociaţiei de locatari? Zi-i mă!

Nici nu vorbeşte fără oprelişti. Din contră! Face pauze cât să te lase să respiri şi să pricepi înţelesul frazelor de acum o jumătate de oră. Dacă încetează, după o jumătate de oră, o prinzi din urmă şi ajungi la zi, pentru o nouă rundă, pentru o plăpândă muştruluială că te-a sunat păsăretul şi le-a tăiat-o ea scurt. Punctualitatea o caracterizează în numeroase împrejurări. Te pune la punct chiar dacă se va dovedi peste ani că ai avut dreptate Important pentru ea este să ştie că până atunci a decretat starea de dreptate şi nu poţi ieşi din ea decât ciufulit temeinic.

Şi-a tras denumirea de la latineştele “hips” şi “popo” unde s-a format o doză masivă din straturile de muşchi deţinute de întregul trup la sala de fitness şi acasă pe bicicleta medicinală, gantere şi banda de alergări. Încă de la intrare în incinta ei, eşti povăţuit să nu i te împotriveşti pentru că nu ştii reacţia: ori eşti servit c-o savarină şi-o karată cu apă, ori eşti listat la permanent immigrant visa şi râmâi nenicule banat în cartier.

Este întâlnită în general în aria meseriilor dure: în armată niciodată sublocotenent, în magistratură niciodată subprocuror, într-o multinaţională niciodată subaltern. Aş putea spune că mai lesne cochetează cu ţinutul volanului prin sufragerie decât cu alintatul şi pisiceala, însuşiri apreciate de masculini ca fâcând casă mare cu atitudinea aparent defensivă a femininului. Cunoaşte multe reţete de succes cum ar fi fasolea a la Pompadour şi ajungerea la un numitor comun după ce ţi-a extras radicalul de nu te-ai văzut. Las’ c-aşa-ţi trebuie dacă urci la scara A  numai cu-n buchet de flori, fără bumboane la subsuară, drob de sare în spinare!

Promisiunile şi le îndeplineşte indiferent cât de greu îţi va veni cu redresarea bugetului familiei şi odată cuvântul dat nu pregetă în a-şi cumpăra ceea ce ţi-a promis că-şi va lua. O haină de blană cu păr scurt şi preţ lung, un diamant strălucitor de să-ţi sară ochii, ţie un pix BIC cu care să-i semnezi cecurile în alb, un ceas care să-i arate ora pe glob şi invers, toate şi le permite, până la a spune şi că eşti un  fraier că nu-i dai bijuteriile de la maică-ta cât încă trăieşte.

Nu-i neglija dispoziţiile dacă-i şefa ta. Te urmăreşte până după fichet şi te face de ocară în faţa colegilor tăi care deja sunt făcuţi aşa. N-o potoleşti decât dacă te duci la bufet să-i cumperi o ciorbă la sufertaş, te întorci cu mâinile între picioare ca fotbaliştii, îi spui că n-ai găsit şi o laşi să-şi expună toţi dracii, să nu mai râmână unu’. Te întorci repede şi-i aduci gamela de plastic cu ciuorba ascunsă de pe hol. “Aţi luat plasă!” îi spui cu un zâmbet neutru până nu ştii cum va reacţiona. S-ar putea să-ţi sară la gât şi să te sărute pe ambii obraji, ocazie cu care va vărsa ciorba pe costumul tău şi te va invita la ea acasă ca să ţi-l dea la spălat împreună cu vesta, cămaşa, cravata cu acul aferent, butonii, maoiul, urmat îndeaproape de “ah, ce pectorali ai şi ce piele de drac!” Dar, trebuie să iei în calcul şi varianta că-ţi sare la gât şi-ţi varsă în cap ciuorba, ceea ce dă naştere la interpretări nu tocmai favorabile când ţi se face termenul de evaluare a activităţii. Ei, aceasta ar fi varianta pentru care te-am sfătuit s-o laşi să termine de expus şi ultimul drac, cel care sparge turma.

Hipopodama aproape că nu zâmbeşte, nu trişează şi este serioasă ca o lupoaică pierdută de haită şi ai cărei pui i-a câştigat soţul şi îi creşte cu alta. N-a fost o amantă redutabilă, a încercat doar să fie de haită şi uite că a fost expulzată de comunitate.

Îşi va găsi un loc al ei la liziera pădurii şi se va hrăni cu plante ecologice, dar până atunci, lăsaţi-mă să afirm că-i încrifoşător destinul ales pentru ea.

 

 

25 Responsesto “Hipopodama”

  1. CristinaC says:

    Omule sa stii ca eu incep o colectie de texte pentru “Mic dictionar de comportment in preajma anumitor specii”, sau ceva in genul acesta…Astept sugestii pentru titluri….

    Un weekend fain sa aveti!

  2. Odille says:

    Dragilor, am aparut si eu, si-mi va trebui un pic de timp sa citesc tot ce ati facut voi cit am fost lipsa.

    ODLM, te rog frumos sa ma lasi sa merg un pic in urma.

    Eu daca as fi fost barbat sunt sigura ca m-as fi indragostit de o Hamsteritza, pina peste cap, iremediabil. 🙂

    M-a topit acea trasatura a ei “Îţi vrea binele chiar şi cu forţa”. O dragalasa, nu altceva.
    Un barbat ar trebui sa fie nebun sa doreasca sa iasa din mrejele unei fiinte care-l ” înlănţuie cu parfumul ei diafan” sociabila, miloasa, generoasa si imbracata in pijamalite cu inimioare si ursuleti. 🙂
    Weekend frumos!

  3. Odille says:

    Despre “Jaguara”

    Oachi, eu nu m-am gindit nicio clipa la masina. Imediat m-am gindit la tigrul Shere Khan, din “Jungle Book”. Cu miscari lente si parind pierdut in vise, el de fapt il urmarea pe Mogli sa-l pape cu fulgi cu tot. 🙂

    Cam asa si cu Jaguara.

  4. Odille says:

    Nu pot sa ma desprind de “Hamstera”.
    ODLM, delicios scrisa.

    🙂

  5. @CristinaC- mai sunt multe tipologii de descris, doar iarna asta, înafară de zăpadă aruncată la vecină, mă ţine prizonier în casă.

  6. @Odille- vei constata că fiecare specie are cel puţin o trăsătură delicioasă, însă niciuna nu le adună pe toate aşa cum le adună fiinţa iubită.
    O pijămăluţă cu “love you kitty” atât de tare ţi-e nesuferită încât ai da-o la o parte imediat.
    SmileyCentral.com

  7. Odille says:

    Va voi prezenta un clip din care veti vedea cum cred eu ca-si imagineaza barbatii femeia ideala. O femeie care sa fie frmoasa, desteapta si care sa le indeplineasca toate dorintele: helicopter, vaporas, experta in curatat zapada, etc 🙂

    Citeodata cind mergem in vacanta in Florida reusim sa inchiriem o casa, cu o curte cu portocali, cu un debarcader mic (debarcaderul, in ceea ce ma priveste este numai de ornament, mie fiindu-mi frica de apa adinca) pe stilpii caruia vin sa se odihneasca pelicani din aceia mai mici decit ai nostri, si colorati in gri.
    In aceste case, in general functioneaza un televizor, dar care are un abonament basic, asa ca vedem filme foarte vechi. Probabil ca sunt gratuite. Abia astept sa vad ce mai face Ed, calul care vorbeste, sau episoade dragute cu niste copii nazdravani. Insa am vazut si parti din serialul “I dream of Jeannie”, cu Larry Hagman si Barbara Eden, despre un astronaut american, care a picat cu racheta pe o insula, unde a gasit o sticla din care, deschizind dopul a iesit o genie. In traducere ar fi o Vrajitoare frumoasa si buna.
    In zilele noastre asa ceva ar fi interzis pt ca s-ar zburli femeile, dar, probabil, ca in Florida, oamenii au mai mult umor.
    Avis barbatilor: aceasta genie ii indeplineste toate dorintele, dar pt ca se indragosteste de el, il si desparte de logodnica si se marita cu el. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=m9B7wRLV6r8

    Nu stiu, s-ar putea sa-l fi vazut si voi.

  8. Odille says:

    ODLM,

    “@Odille- vei constata că fiecare specie are cel puţin o trăsătură delicioasă, însă niciuna nu le adună pe toate aşa cum le adună fiinţa iubită.”

    Asa este. Uneori te indragostesti de niste stelute in ochi, sau de un zimbet si esti convins ca nimeni nu mai are acel zimbet. Asta este marea frumusete.
    🙂

  9. Odille says:

    Mi s-a cam facut fricutza de Hipopodama, dar daca totusi barbatul iubit are sansa sa primeasca un pix BIC, tot este bine. Dar ce culoare? 🙂

    Cred ca sotia unui fost coleg de serviciu s-ar incadra perfect in aceasta categorie de zine. 🙂

    Sotia lui lucrind in sales pt IBM, avea o oarecare libertate de miscare, si cind nu te asteptai, te pomeneai cu ea la companie, si glontz la biroul sotului. Daca gasea vreun pachet de tzigari, le rupea, le arunca la gunoi si pleca. Colegii incremeneau de jena pt sot.

    Asta mai zic si eu grija, dragoste si respect de la o sotie! 🙂

  10. @Odille- ce noroc pe el că nu l-a prins cu secretara. Mânca ţigările crude cu pachet cu tot.
    SmileyCentral.com

  11. Odille says:

    ODLM, si secretara la fel! 🙂

  12. CristinaC says:

    Omule…. ce au bietii de ei de isi dau cu bata in cap? Ma doare pe mine..

  13. @CristinaC- este o avertizare dacă-l prinde cu secretara.

  14. oachi says:

    Nevasta unui director afla ca el are o noua secretara.
    Atentie la ”intrebari si raspunsuri” 🙂 :

    Vine directorul acasa, nevasta il ia in primire:
    -Secretara asta a ta are picioare frumoase?
    -N-am bagat de seama.
    -Ochii ce culoare au?
    -N-am observat…
    -Dar de-mbracat, cum se-mbraca?
    -Foarte repede.

    😉
    oachi´s last blog post ..MELODIA DE SÂMBĂTĂ

  15. @oachi- când eşti cu o femeie, negreşit îmbrăcatul durează mult mai puţin decât dezbrăcatul. La mine-i invers!
    SmileyCentral.com

  16. @Oachi- dezbrăcatul şi îmbrăcatul meu.

  17. Odille says:

    Oh, ce site!!! Mi s-a facut rusinica. 🙂

  18. @Odille- oare să nu înţeleg eu la ce site te referi?

  19. Odille says:

    Offf… ODLM, computerul iar imi face figuri. Ramin stuck des, des de tot si trebuie sa-l turn off.

    As avea si eu o intrebare. Crezi ca faptul ca am vreo 260 de drafts in yahoo ar face sa mearga incet de tot?
    Imi place sa-mi pastrez informatii in draft pt a le putea accesa de oriunde si de pe orice computer.
    Numai daca stii.

  20. Odille says:

    Cred ca tu si zapada va pinditi unul pe celalalt si fiecare vrea sa fie invingator. 🙂

    Venisem de putin timp in Canada si inchiriasem o casa care avea un driveway mare. Jumatate era al nostru si jumatate al vecinilor, un cuplu foarte draguti de austrieci cam de virsta parintilor mei.

    Vecinii din partea cealalta erau francezi.
    Ca sa vezi ce diferenta este intre popoare.
    Vara, sotul meu taia iarba. De fapt in Canada oamenii pun ingrasaminte, o uda, si apoi o pindesc sa o tunda.

    Austriecii taiau fiecare fir de iarba de parca il masurau.

    Vecinul francez ne-a spus:
    – Cind nu voi mai vedea catelul din iarba, atunci o sa o tund. Si avea un cocker spaniel, deci avea ce creste iarba. 🙂
    La fel si iarna. Sotul meu o curata, insa austriecii ieseau si noaptea si dupa ce o curatau bine, maturau driveway-ul cu un maturoi. Iesea si sotul meu pt ca ii era jena sa stea in casa, si oameni mai in virsta sa curate zapada.
    Francezul nu avea nicio problema. Facea numai o pirtie.

  21. @Odille- faptul că ai mailuri sau drafts în Yahoo Mail nu influenţează mersul greoi al laptopului. Toate acestea sunt stocate pe serverul de Yahoo şi nu grevează memoria computerului. Problema este la procesorul laptopului şi sistemul de operare. Sunt multe aplicaţii care solicită resurse mari şi dacă nu le are se năpustesc ca lăcustele şi blochează tot. Dacă-i roz, renunţă la el şi ia-ţi unul cu procesor I3,I5 sau I7 şi cel puţin 4 Gb de RAM.
    Tot nu mi-ai răspuns la ce site te referi

  22. @Odille- chiar să ştii că am fost la zăpadă de la ora 17 la 20. Plugul trece pe stradă şi ridică o movilă pe laterale, inclusiv în faţa porţilor auto de acces. Munca mea constă şi în răspândirea acesteia la loc în stradă, pentru că ei n-o ridică, doar o dau la o parte, iar eu n-o bag în curte nici cu mandat de băgare în curte.
    Este o luptă şi pândă continuă cu Municipalitatea.
    SmileyCentral.com

  23. Odille says:

    ODLM, am glumit referitor la “dezbracat/imbracat”. Nu-ti face griji, te rog. 🙂

    Computerul a devenit foarte slow pe yahoo si sunt stuck, dar si fara yahoo.
    In yahoo m-am gindit ca de vina ar putea sa fie drafturile, sau poate monitorul.
    Trebuie sa fug acum.
    O noapte linistita.

  24. Odille says:

    ODLM, crede-ma ca inteleg. In primii doi ani de Canada nu am crezut ca voi rezista iernilor grele si atit de lungi.
    Am luat informatii pt Australia si Noua Zeelanda.
    Apoi, abia asteptam ninsoarea, si in weekend ma dadeam cu saniuta cu fetita mea, faceam ingeri in zapada si construiam om de zapada. 🙂

    Insa aici este mai usor pt ca angajezi o firma care-ti curata zapada inca de la 5 dimineata. Apoi sotul meu pindea masinile municipalitatii pt ca el sa deblocheze driveway-ul. Dar foloseam si saci intregi de sare.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: