Jul 1, 2012
Wilhelm Spritz III
Mama, fiinţa supremă. Profilul ideal.
– Aşa cum d-ra directoare Iunia Tudose avea în Doris un adversar închipuit, tot aşa şi mie, cineva din corpul profesoral, un Adonis profesor de Educaţie Fizică, îmi crea acorduri de chitară dezacordată, de terminaţii nervoase pe care se plimbă furnicile. L-am prins odată pe culoar cu un fir de trandafir la spate şi se şi împopoţonase cu un trening nou, de inginer la jogging. Stătea sprijinit de dulapurile elevilor şi-şi sugea un deget. Se înţepase într-un spin. Eu eram atât de asociat cu imaginea Iuniei ca o hologramă pe lângă mine încât a tresărit când am apărut şi a dat să-mi întindă trandafirul, după care l-a dus din nou, precipitat, la spate şi s-a înţepat acolo. L-am întrebat: ” măi, tu eşti profesor de Educaţie sau de Fizică? Hotărăşte-te, pentru că eu m-am hotărât asupra Iuniei. Sunt discipline diferite, nu c-ai aveat tu o disciplină care să-mi inducă starea de siguranţă, dar măcar ai putea să iei lecţii de franceză. Nu este o limbă de prea mare circulaţie, are o arie restrânsă în fostele colonii, cum ar fi Algeria, dar te asigur că miroase frumos şi este şi mărinimoasă.”
Era brunet cu ochii verzi, calităţi care, din perspectiva mea, aş fi preferat să fie invers. Umbla ras la săptămână şi o înroşea pe Iunia pe obraz când o pupa, o dată pe an, de ziua ei, sub stricta mea supraveghere. Singura lui calitate era înălţimea, mama lui fiind foarte mândră de asta. Adonisul povestea: ” am un băiat care a crescut aşa de înalt…” şi eu, când ajungeam acasă, îi spuneam: ” măi mămico, tu cu altceva nu mă poţi lăuda la lume? Sunt inginer, ce Dumnezeu, măcar să spui că sunt un inginer înalt. Sperii fetele!”
Nu se potrivea de fel cu Doris, credeam că se va afla cu ea într-o relaţie cât o cură de antibiotice, dar viaţa mi-a dovedit contrariul. Când îi vedeam maşina plină cu doi copii şi Doris însărcinată pe bancheta din spate, mă ducea dorul la Iunia mea. Doris era o femeie potolită, mult îndurătoare, cu un simţ al răspunsului aprobator impecabil. Se plia pe hachiţele lui şi aşternea o catifea de vorbe peste un pat de ţinte, orientată îndeosebi spre a-i netezi tumultul ieşit deseori din firescul unei convieţuiri.
Soarta a fost de partea Iuniei s-o ţină la distanţă de el. La cât de nărăvaşi erau amândoi, polizorul dialogului ar fi scos scântei într-un mediu permanent inflamabil. Ignifugarea proprie primului an de atracţie ar fi întârziat aprinderea căminului, dar casa s-ar fi şubrezit precum sapă termitele la structura de rezistenţă.
Când iubirea îşi construieşte alte rânduieli şi ceara-i pe terminate, o ceartă care porneşte blând, de la o floare ruptă cu cotul, poate împrumuta cuţite lungi din bucătăria lui Nosferatu şi vorbele capătă tăiş de tocilă- regretele vor veni mai târzior- dară nu le poţi lua înapoi nici măcar cu-n pocal de minciuni aurite.
Mergeam în fiecare zi la casa Iuniei. Supuneam dalele de pe alee la un continuu surmenaj. Uneori, după câţiva paşi, absorbit de gândul cum o să mă întâmpine, cu o sărutare sau cu o scoatere în careu, mă surprindeam, ca un nesocotit ce mă aflam, că mă întorc şi purced la drum direct pe gazonul de pe laturi.
Iunia avea controverse. Comisia de etică a gândurilor sale se lupta între a nu da curs relaţiei noastre totale şi a fi conducătoarea model a corpului nostru profesoral. Procesele invocate de conştiinţă sunt o tară veche, dar au fost atât de des încălcate de fiinţele superioare încât rezultatul iubirii consumate în deplinătate, invadează cu germenii- soldaţi ai fericirii- prin toate canaliculele spre a ajunge la beatitudinea furată vieţii de tumult.
Principiul orelor în contratimp era păstrat, astfel încât, la şcoală, nu ne suprapuneam cu prezenţa. Doar când mai avea câte un perdaf de marcat atunci îi chema pe toţi profesorii, iar eu nu puteam lipsi pentru că pămătuful reproşurilor care să mă facă una cu scaunul trebuia să fie cel mai învârtoşat din toată asistenţa. Nu lăsa, ferească sfântul, pe altcineva să-mi telefoneze pentru a mă convoca la şedinţă. Toţi profesorii îi ştiau numărul de acasă şi, pentru a nu se deconspira, ostentativ, se întorcea cu spatele şi telefona din cancelarie, având grijă să se audă răspicarea: “Domnule profesor Wilhelm, sunteţi invitat la şedinţa corpului profesoral astăzi la ora 11:36 şi vă rog să aduceţi şi raportul pe care vi l-am cerut şedinţa trecută, cu privire la ce consideraţi dv. că vi s-ar putea imputa în conduita lască faţă de elevii şcolii noastre şi care ştirbeşte rigoarea pe care ar trebui s-o insufle un cadru didactic micilor discipoli.” V-am spus că era nesuferită?
O găsea şedinţa tocmai când eu eram cu mâinile în mâncare. Mă grăbeam să gătesc cât ea nu era acasă pentru că dacă vedea cu ce asezonam ardeii umpluţi- spre un exemplu- ar fi rămas în frigider neatinşi decât poate, după ce împlineau etatea de aruncat la ghenă. Când Iunia gătea, întindea la vase până se isca un război în chiuvetă. Orezul îl spăla într-un bol şi-l clătea în altul. Tăia morcovul cu un cuţit şi păstârnacul cu altul. Se uita la mine cu un ochi blând şi cu celălalt critic. Tot spre a mă tachina, deşi îi repetasem de atâtea ori, mă ruga să spăl eu vasele. “Vasele se spală de către marinari, mai precis puntea lor, noi, bărbaţii aşezaţi, îmblânziţi, spălăm vesela şi tacâmurile, aşa se spune corect”. V-aţi găsit! Din matroz responsabil cu al doilea şi al treilea război cu vesela nu mă scotea.
Să nu uit! V-am menţionat că este nesuferită?
Va urma
ODLM, astazi, lista mea cu lucruri de facut este asa de plina incit nu voi putea sa urmaresc nici meciul. Poate in reluare sa am vreo sansa.
Voi comenta, insa, un pic, despre rindurile care insotesc fotografia. 🙂
ODLM, cred ca vorbesc in numele majoritatii femeilor cind spun ca o femeie nu-si doreste sa aiba asa un profil. Dorinta femeilor este sa revina la silueta de cind aveau 18 ani si in acelasi timp sa-si stringa copilasii in brate. Fericirea pe care ti-o aduce un copil nu are limite, insa vrei sa arati normal.
La una dintre companiile pt care am lucrat, colaboram aproape zilnic cu o echipa de la IBM. Una dintre inginere era insarcinata si ajunsese ca un balon. Nu mai putea sa doarma noaptea, niciun pantof nu i se mai potrivea si desi era obligatoriu la birou sa poarte taior, se incalta cu niste papuci de plaja. Ne spunea ca ii era teama sa nu explodeze.
Venise termenul si copilasul nu vroia sa apara. Nu pot sa-ti spun ce a incercat aceasta tinara. I s-a spus ca spalatul pe jos aplecata o va ajuta. A incercat cu mare chin, dar fara succes. I s-a spus sa incerce sa mearga cu barca pt ca acel clatinat pe valuri ar avea efect. In weekend ea si sotul au inchiriat o barca, lacuri sunt in Ontario, si s-au plimbat citeva ore bune, dar fara succes. Pina la urma tot medicul a salvat-o si a primit o papusa de fetita.
Insa, este adevarat, dragostea parintilor este fara limita.
@Odille- mă uit la profil şi mă uimeşte perfecţiunea: are un năsuc puţin în vânt, fruntea liberă de păr care-i mult şi strâns neasemuit de frumos la spate, buzele cărnoase şi adunate într-o grimasă de alintare, bărbia exact cât trebuie şi pomeţii precis îi are scoşi în evidenţă cu puţină roşeaţă. Este o încântare un astfel de profil. Poate nici nu vă daţi seama cât de mult apreciem noi o asemenea perfecţiune.
ODLM, Zburdalnica Iunia, asa “nesuferita” cum este, i-a furat inima domnului indragostit. De vina o fi “profilul”? 🙂
@Odille- nu ştiu dacă i s-a creat profil Iuniei. Îl aştept pe Wilhelm să povestească mai departe.