search
top


Wilhelm Spritz VI

Viaţa sub copac

Concediul avea o componentă şi la Marea Neagră. Eu am vrut maşină albă, Iunia a vrut neagră. În sfârşit, ca să n-o mai lungim, luam maşina neagră şi plecam în weekend la Vama Veche. Stăteam la o tanti particulară cu duş în casă. Iunia avea o problemă cu plasele de insecte. Le îndepărta seara pentru că i se părea că se sufocă. Ce-i drept, eram alimentaţi cu mai mult aer, dar amestecul era foarte bogat în ţânţari. Eu, ca partener, având o grupă de sânge fierbinte şi dulce, cum te ştiu şi cum mă ştii, alegerea ţânţarilor era cât se poate de firească. Masculii, prietenoşi, se holbau câteva secunde la mine şi apoi se întorceau afară, acolo unde era dansul în toi. Femelele însă, îşi făceau de cap cu mine. Iunia îmi număra semnele şi râdea cum mă frecam de copaci a doua zi. Pielea ei, excesiv de albă şi catifelată, avea doar câteva aluniţe şi trăsături din condei de artist. Nicio înţepătură, conform teoremei corb la corb.
Când folosea cuvinte -şi folosea într-o părere- găsea întotdeauna un cântec care să ilustreze sintagmele cuprinse în vorbire. Nu conta că eram în parc, la piaţă sau la magazin. Îmi fredona încetişor la ureche ca televizorul pus pe sleep. Era năimită de duhul cel bun să-mi însenineze orice clipă alături, dar şi s-o fixez în vis, frezie albă gesticulând graţioasă din petalele adunate mănunchi într-o timiditate gata să erupă.  Eram într-una din zile la piaţa de zarzavat din staţiune. N-ai fi bănuit că Iunia are pe altcineva în vizor înafară de mine. Şi totuşi, se uita la o pereche de tineri frumoşi amândoi, luaţi din dragoste, împotriva vrerii părinţilor, care şi-ar fi dorit un înstărit cu un cont de trăit îndestulător, spre corpolent chiar, numai din dobânzi, fără a se atinge de principal. Iată însă că tinerii intraseră în principal şi asta se observa uşor după chiverniseala cu care cântăreau din ochi produsele scoase pe tarabă şi făceau legătura de cauzalitate în raportul dintre suma disponibilă supra totalul produselor necesare coşului zilnic. Le ieşea subunitar şi nu era greu de calculat chiar şi pentru un profesor de germană ca mine. Tânărul a luat să studieze o legătură de morcovi care erau aşezaţi într-un mănuchi compact cu rădăcina tubeizată înspre cumpărător şi tulpina floriferă spre precupeaţă. Aşa cum sunt toţi bărbaţii tolomaci şi distraţi, a pus legătura înapoi exact invers de cum era ordonată grămada. Şi el era la fel de grămadă ca mine. Ea a deschis instantaneu robinetul cu epitete. Nu are rost să vi le spun. Sunt aceleaşi de veacuri. Ciudat este că precupeaţa a rămas încremenită, fără să scoată un cuvânt spre a se ralia cu tânăra care gesticula cu o mână delicată cu degete lungi, subţiri şi dese.

Sunt oameni pe care-i întâlnesc şi-i pot citi ca pe o carte deschisă la pagina cu explicaţii detaliate. I-am spus Iuniei: “Ăştia doi au cel puţin 6 ani de căsnicie. Greşelile, după câţiva ani întinşi matrimonial, oricât de neînsemnate, se percep ca portocala pe o raţă vie. Gătite în stil cantonez, sunt ca în primii ani de dragoste: fac parte din deliciul astâmpărării reciproce a foamei de ghiduşii, de greşeli vânate cu inima, nu cu fierea. Senzaţia de saţietate se insinuează ubicuă în cele două trupuri, imune până atunci şi începe să se deseneze strania raţă vie cu portocala pe cap”. Iunia se afla chiar lângă ei şi cu compasiunea proverbială i-a întrerupt plină de candoare: ” Să luaţi sfeclă roşie dinasta şi s-o mâncaţi crudă. Eu aşa fac. Ajută la arţag. Eu nu mai sunt atât de nesuferită. Momentele când devin calină au început să devină precumpănitoare. De câţi ani sunteţi căsătoriţi?”  ” De 5 ani, doamnă”.

De fapt,  o interesa pe Iunia acest subiect precum prognoza vremii în iunie 3126. Adevărata raţiune a întrebării era spiritul ei bătăios, mereu de veghe, care a îndemnat-o doar să-mi demonstreze  că nu am dreptate, că apreciez şi strâmb, că aparenţele îmi joacă  feste. Ce-i drept, aşa era. Ceasul tinerilor o luase cu un an înainte.

Am dus cumpărăturile acasă: doi broccoli, o sfeclă, o salată verde şi nişte morcovi pentru o prăjitură în 4 minute. Ne-am echipat de plajă. Iunia a vrut să mergem la desfrunziţi, pe o plajă nu prea populată. M-am codit la început, dar nu-i poţi rezista iureşului. Mi-a întins prosopul sub o pletoasă salcie, mi-a pus o carte în mână şi a plecat în apă aşa cum se născuse, numai că puţin mai mare. În sfârşit, când nu-i mai zăream decât părul printre valuri am putut şi eu să citesc, dar n-a ţinut mult. Am auzit o semizână care se îndrepta spre mine. Jumătatea superbă era zgribulită, în deplinătatea perfecţiunii formelor, în schimb, jumătatea de femeie bombănea şi gesticula în faţa unui ceh care se arătase foarte încântat să o vadă. Când s-a aşezat lângă mine pe prosop, cehul era deja cu capul în nisip. “Uite măi- mă gândeam- dacă ar putea aduce ceva mai multă ruşine şi la noi, românii n-ar mai fura din priviri sau la urne”.

Am ajuns înapoi la gazdă. Iunia era roşioară pe toată suprafaţa. Părul îi era încâlcit cu nisip şi-şi atârnase şi o iarbă de mare pe care o pusese pe un bigudiu mare cât un butoiaş. Arăta ca scoasă din portbagaj. Se pregătea de duş când a bătut la uşă gazda şi ne-a spus că ne caută un bărbat. Era Adonis cu o caserolă de iaurt în mână. Era încă cu ochelarii de soare când s-a împiedicat de poşeta de plajă a Iuniei. L-am ţinut pentru că nu aveam niciun chef să spăl pe jos după iaurt. De unde aflase el că cineva în familie este roşu, nu ştiu, dar venise s-o ungă pe Iunia pe spate. M-am uitat la caserolă. Era de băut, cu fructe de pădure. I-am spus că Iunia numai iaurt cu bucăţele mici de sfeclă crudă suportă. Îi căzuseră ochelarii pe sub pat şi atunci am observat că se bronzase cu ochelari. I-am tăiat macaroana şi l-am sfătuit să-şi întindă iaurtul pe toată faţa, inclusiv pe ochelari. A plecat dezamăgit pentru că-i sfărâmasem un vis. Eram coşmaruri reciproce. Iunia se plângea de-o durere de cap nimicitoare. Gazda şi-a dat cu părerea că o fi deochiat-o domnul cu iaurtul. “Cum să mă deoache cineva în felul în care arătam ca o mătură?” “Lăsaţi don’şoară- a zis gazda- dumnevoastră nu ştiţi că există deochi şi de urât?”.  S-a liniştit şi a intrat la duş bombănind. Mie mi-a convenit că o văzuse Adonis aşa. Îl ajuta să-şi mai ia gândul de la ea.

Răzvan se mutase la Bucureşti. Hansa îi trimitea mulţi bani. Şi-a cumpărat o casă, a terminat facultatea, s-a însurat şi au şi o nepoată, Carla. În fiecare vară se urca în maşină şi se ducea la maică-sa în Germania. În anul acela a luat-o şi pe Livia, nevastă-sa, cu maşina. Un turc a adormit la volanul unui autocar plin cu turişti. Răzvan şi Livia erau în maşina în care s-a oprit autocarul. A rămas s-o cresc eu pe Carla. Am dus-o până a terminat Facultatea de Stomatologie. A plecat apoi în Spania. Are cabinetul ei la Barcelona şi vine din când în când la mine. Ea era micuţă, nu prea şi-a cunoscut părinţii. Când dorm pe patul înfăţat de ea, plâng singur în camera mea, de dorul lui Răzvan şi mă înăbuş cu perna. Imi schimbă Carla faţa de pernă în fiecare dimineaţă. Bănuieşte ce se întâmplă, dar nu m-a întrebat niciodată. Se uită în ochii mei şi mă citeşte ca pe-o carte deschisă. După ce ia avionul, nu mă mai pot întoarce în casa aia decât iarna, sau când mai vine pe la mine. În rest, sunt aici pe bancă şi citesc până se aprinde felinarul. Amarul se ameţeşte de la coniac cu lapte şi voi face asta până lumea s-o despărţi de mine şi eu de ea.

Să aveţi o seară minunată, frumoşilor. Nu mă întrebaţi de Iunia! Mi-a rupt inima în două, mi-a spus că sunt copil de mingii şi a dispărut undeva prin Titan am auzit. Cât despre ea, dacă trece, mă găseşte tot în parcul care m-a consacrat. Altceva nu ştiu în tolomăceala mea neinspirată în a trata o femeie de ispravă. Sunt Prafone, cum îmi spunea ea odată… O dată pe care nu ştiu s-o mai văd, nu ştiu s-o mai întorc la clipele de fericire de ieri. Sunt detestabil. Hai duceţi-vă! Nu vreau să mă mai vedeţi aşa. Am o mină de perdant ca în DEX.

 

 

17 Responsesto “Wilhelm Spritz VI”

  1. Dragelor, sunt încă copleşit de treburi. Este o listă lungă de “to do”. Nu pot posta încă. Totuşi, mi-e dor de voi şi abia aştept să reluăm comentariile. Până atunci vă îmbrăţişez de-a valma şi apoi pe alese.
    SmileyCentral.com

  2. @Oachi- bine ai venit pe planeta care atrage Soarele. Mă eliberez şi mă înfiinţez.

  3. Oachi says:

    Uf, m-am linistit ! Nu gaseam blogul deloc zilele astea si aproape am intrat in sevraj ! 😀

    Bine v-am regasit !

    Pana la concediile noastre, haideti sa ne “racorim” pe-aici cu comentarii si cu muzici pe masura. Incep eu cu una estivala, cantata de niste vecini cu Odille si Cristina, care imi sunt foarte dragi 🙂 (adica toata lumea, sa fie clar 😉 )
    https://www.youtube.com/watch?v=eNzenkoeJcY&feature=relmfu

    Week-end frumos la toti !
    Oachi´s last blog post ..I’M HERE. STILL…

  4. Abia m-am întors. Între timp am aflat că serverul din Germania a fost înlocuit cu unul mai rapid şi mai performant. Inclusiv găzduirea acestui blog a avut de suferit câteva zile până s-au propagat toate IP-urile şi DNS-urile prin toate serverele lumii. Probabil că nu aţi putut accesa blogul, dar vă asigur că sunt nevătămat. După ce mă voi mai scutura de trebi am să revin cu o postare nouă.
    Iar vă îmbrăţişez pe toate.

  5. CristinaC says:

    Ce bine ca mai scrie cineva!

    Va urez un weekend minunat. La noi e lung….liber si luni. Poate fugim si noi se acasă….

  6. Mâine plec la Oradea şi lipsesc câteva zile. Cu ocazia asta văd şi de ce n-au ieşit la referendum ardelenii şi Matrozul este încă sus pe catarg. Vă îmbrăţişez pe toate şi vă rog să mă scuzaţi dacă n-am mai postat nimic. Am fost şi încă sunt mult prea ocupat.

  7. Crăieselor, zilele acestea sunt copleşit cu treburi lumeşti ce nu suferă amânare. Mi-e dor de voi să comentăm şi voi încerca să postez ceva. Sper să găsesc o fereastră. Vă îmbrăţişez pe toate odată.
    SmileyCentral.com

  8. Odille says:

    ODLM, cred ca esti ocupat, dar poate incerci sa-ti gasesti citeva minute sa ne mai scrii povesti frumoase.
    In tot stresul zilnic, cind intru pe blog este ca si cind as avea citeva momente de vacanta.

    Cristinuta, stii ce am citit in cartile acelea despre Spiritualitate despre care am tot schimbat noi mesaje pe Yahoo?
    Se spune ca Anonimii si Anonimele isi incarca asa de mult karma, incit in alte vieti este jale mare. Pt a-si curata Karma trebuie sa spele intreaga Luna de praf incit sa fie curata-luna, mai trebuie sa-si manince toate mesajele pe care le-au trimis, de mii si mii de ori si tot joburi din acestea de cleaning. Numai cind ma gindesc ma cuprind fiorii.

    Gluma, gluma, dar tare imi este teama ca este si un simbure de adevar in asta.

    ODLM, nu se poate sa nu comentam impreuna, cu totii, Olimpiada!

    Dragilor, Noapte Buna si sa fiti inconjurati de ginduri bune.

  9. CristinaC says:

    Omule… “pauzele lugi si dese, cheia marilor succese!

    Noi totusi speram ca nu exagerzei cu pauza caci tare ne mai place sa te citim.

    Anonimi sa face pauza…. poate mai invata ce n-au invata la gradinita.

    O vara frumoasa si spor la treaba

  10. @Odille- mulţumesc pentru interes. Sunt chiar foarte ocupat. Profit de vremea frumoasă, că nu plouă şi muncesc din zori până seara. Crăieselor, vă rog să mă iertaţi, dar voi face o pauză.

  11. Odille says:

    Buna Dimineata! Buna Dimineata! 🙂

    ODLM, Cred ca esti foarte ocupat pt ca nu ai mai aparut pe blog. Voi scrie un comentariu si sper sa nu ramin singurica pe aici.

    Zilele acestea, mai mult decit oricind, sunt uluita si extrem de mihnita de rautatea oamenilor. Am citit un articol scurt, scris de Gabriel Liiceanu, in care nu spunea decit ca si preseditele suspendat ar trebui sa aiba acces la televiziunea publica. Un articol decent si de bun simt.

    Am avut proasta inspiratie sa ma uit la comentarii si dupa vreo 3 -4, nu am stiut cum sa ies din acel site. Cita ura!

    Liiceanu era facut cirpa de sters pe jos.

    As fi vrut sa-i scriu lui Liiceanu si sa-i spun cit de mult ar trebui sa fie pretuti oameni ca el, sa-l rog sa uite toate aceste cuvinte rele pt ca ele nu inseamna nimic tinind seama de la cine vin. M-am gindit ce a simtit el cind a citit asa niste cuvinte veninoase. Cit o fi de tare incit sa poata sa treaca peste ele?

    Internetul este un miracol, prin el se raspindeste asa de multa frumusete, se infiripa prietenii, comunicare, schimb de idei.
    Din pacate este si un mediu ideal pt “Anonimi” care sunt asa de incarcati cu rautate, incit nu le mai ajung cei din jur, si-o revarsa si asupra unor oameni straini prin intermediul Internetului.
    Dar cit de mult venin poate cineva sa acumuleze ca sa caute orice motiv pt a-l improsca, pt ca politica este numai un simplu motiv inventat pt ca rautatea sa poata exploda?
    Insa, a incerca sa desfiintezi un om, orice om, este un act incalificabil.

    Rautatea, pe mine, ma descumpaneste, ma paralizeaza pt moment. Este ca si cum am fost impuscata in plin zbor.
    Dar intotdeauna mi-am gasit resurse, sau am fost ajutata de prieteni, sa reusesc sa trec peste ea si apoi sa uit.
    Nu rautatea ne defineste ca oameni, ci inteligenta, bunul simt, frumusetea sufletului.

    Nu-mi este mila de acesti oameni pt ca fiecare dintre noi ne alegem cum sa ne mobilam sufletul si mintea, dar imi pare rau pt ei, pt ca viata are asa de multe lucruri frumoase si merita traita in mod frumos.

    ODLM, tu ai un blog asa de frumos, iti sunt recunoscatoare, si-ti multumesc.

    O zi minunata tuturor si cu oameni buni!

  12. Odille says:

    ODLM, intr-un fel micut, ai si tu dreptate. Ar fi trebuit sa fi vorbit si eu, direct, cu WS. 🙂

  13. Odille says:

    Draga ODLM, tu ne nedreptatesti, sigur ca am inteles, numai ca Iunia, ca personaj, nu-mi era simpatica in niciun fel. Doamne fereste sa fi crezut ca era ceva real! 🙂

    Inca nu am plecat, nu pot sa ma despart de Internet. Ma invirt prin casa si mai imbratisez un pic Internetul.

    Am vazut o emisiune, zilele trecute, in care era vorba despre fel de fel de obsesii. Un barbat de vreo 35 de ani era indragostit topit de masina lui rosie. Se intindea pe o salteluta si isi saruta masinuta pe botic. 🙂

    Si eu, din cind in cind, trimit cite un pupic Internetului, si-i sunt imens de recunoscatoare celui/celor care l-au inventat.

  14. @Odille- voi n-aţi reţinut că personajul care povesteşte este Wilhelm Spritz? Eu mă găseam cu Ilinca în parc şi el ne-a povestit toate astea pe care vi le-am relatat eu de-a lungul a 6 episoade.

  15. Odille says:

    ODLM, incepind de astazi intreaga Lume Virtuala este a mea!!!! Pot sa ascult pe youtube pina si ce spun cei 20,000 de ieseni care l-au intimpinat pe cel care a fost votat de romini de 3 ori. 🙂

    De cind eram copil si am citit “Fratii Jderi”, inima simte fluturasi cind aude un accent cit de vag care aduce a accent moldovenesc.

    ODLM, offf…., nu fi suparat, te rog, Iunia nu mi-a fost simpatica de la inceput.
    Tzintzarii, ce intuitie, de necrezut! 🙂
    Cred ca slabiciunea ta pt ea a fost cine stie ce extrapolare a unor sentimente pt cine stie ce personaj dintr-o poveste netraita. 🙂

    Despre Razvan voi vorbi mai tirziu, nu acum pt ca mi s-ar tulbura cerul albastru.

    Despre vocabularul multor cupluri casatorite, tot mai tirziu. Parca ar invata o noua limba dupa 5-6 ani de casatorie. Subiect de doctorat! 🙂

    Avem o zi de vara de vis, minunata pt mers la cumparaturi de rochite. Sper sa le culeg ca pe niste flori frumoase. Prefer sa culeg rochite, decit flori. Florile vreau sa le admir pe cimp, in straturi, nu pe masa. 🙂

    O dulceata de zi va doresc!

  16. @Tecoma- presimt că Iunia învaţă cuvintele de la “Pleacă, mâine o să-mi treacă!” şi ăstea se depun straturi pe inimă şi-o încorsetează în inacţiune. Play list-ul este într-un fişier şi este parolat. Dacă nu-i prin preajmă un spărgător de coduri, probabil c-o să-l spargi pe deţinător. Gând la gând cu bucurie. 126 este numărul şi urmează 127.
    O(h) bună bucată, ţi s-a resimţit lipsa şi nădăjduiesc că vei rămâne conectată de cel drag. Mă bucură revenirea, păreri de rău că stai puţin şi aş vrea să-ţi urez recuperare grabnică dacă îţi doreşti ceva şi nu s-a îndeplinit încă.
    Mă duc să aduc mingea care-i în curtea mea acum. Poate mă întorc vreo ispravă de bărbat, cu vreo idee în sfârşit acceptabilă.
    SmileyCentral.com

  17. Tecoma says:

    Odlm, eu zic sa nu pui la inima vorbele Iuniei. Prevad ca iti va pune pe cantec altele mai duioase. Sau poti sa-i canti si tu: “Iunia,palarie noua,la la la la/Tu mi-ai rupt inima-n doua/la la la la la la/Tu mi-ai rupt-o, tu mi-o coaseeeee, cu fir rosu de mataseee/laa la la la lari lari la la la!”. Daca te gandesti ca melodia asta n-o sa-i placa, apuca-te si cauta in play list altceva mai potrivit. Eu estimez ca ai adunat peste 126 de melodii, ca pe niste martisoare :). Am zis si eu un nr la intamplare, dar sunt sigura ca gresesc. Cred ca in sufletul tau minunat incape mult mai multa muzica si poezie. Mi-a facut placere sa te recitesc, am fost plecata din tara o buna bucata de vreme si, desi conectata la internet, ma cam deconectasem de cele dragi…Acum insa, am revenit – din pacate stau foarte putin – si am de gand sa recuperez cat pot :). O sa te urmaresc mai departe in odiseea cu Iunia, ca sa te vad cum progresezi de la copil de mingii, la un barbat de toata isprava :)). Imbratisari.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: