Sep 2, 2012
Continuare Giumbuşluc Cadân
Ce sănătos mânca tatăl pe atunci şi ce umflată geacă are fiul în ziua de azi.
… şi vopsiţi cu o culoare sepia ( Marina nu ştia nici creatura, dar nici culoarea pe care o răspândeşte. A trebuit să-i arăt o poză de-a străbunicului meu, Vlad Ţepeş surprins în acţiunile lui de lupte crâncene din iatacuri), transparentă până a lăsa să se vadă structura lemnului de pin care face seminţe, comestibile pentru unele, ditamai hrana pentru Marina.
În câteva minute am străbătut municipiul. Nu-i ştiam adresa şi nici Marina nu bănuia că m-aş încumeta să vin. M-am oprit într-o intersecţie şi pentru că tot era semaforul pe roşu l-am întrebat pe primul băieţel dacă ştie vreo Marină. Zice:
– Nene, aici nu-i port de nave, dar o ştiu pe Marina. Nu este cumva fata aia frumoasă, cu părul lung, care îl bătea pe frate-miu când era mică? Acuma, fratele meu zice că Marina este o fată pentru care dragostea nu se construieşte pe bolţari, fără liant că-i mai ieftin, ci pe o structură de piatră, să dureze peste ani şi despre care să se mire lumea că mai există. El o şti ce vrea să zică. Dragostea este dragoste şi eu n-am auzit de bolţari, de liant, de alea-alea. Eu ştiu că mă dau în vânt după colega mea de bancă care a cerut să se mute în spatele meu pentru că nu-mi suportă privirea. Zice că voi fi golan. De atunci nu mă mai uit la ea şi să vezi ce se oftică. Nu ştii cum s-o dai cu fetele astea. De mici nu-s pe-o potrivă cu tine. Dacă mă iei cu maşina te duc până la blocul ei şi-ţi arăt şi-o poză cu fosta mea. Văd că eşti de Bucureşti şi n-ai să te prea descurci, iar eu tot acolo mă îndrept că trebuie să iau nişte pâini. Mereu îl corectez pe frate-miu când îmi zice să mă duc să iau “nişte pâine”. Îi răspund: “da’ nişte roşie nu vrei să-ţi iau?”. Uite aşa, de-al naibii, că numai pe mine mă trimite. Zice că are de învăţat la Anatomie şi că încearcă să construiască mulaje mental. Ştiu eu ce-i poate mintea lui, că şi a mea a început cât de cât.
– Arată-mi poza şi după aia te urc în maşină.
– Bine, ţi-o arăt, dar vreau să ştii că dragostea nu trece aşa, dai cu nişte after-love- ca după bărbierit- şi apoi miroşi frumos tot drumul. Eu încă sunt lulea după ea, aşa cum zice bunicu’: “ce mă, eşti lulea? Vino s-o stingă bunicu’ !” Aiurea! A doua zi, când m-am dus la şcoală, m-am prefăcut că nu-i dau atenţie. Venise cu o rochiţă albă şi cu două biluţe în păr. A motivat că i s-a furat uniforma de pe sârmă, iar cealaltă era spălată dar nu era călcată. Altă prăpădenie de minciună. Eu ştiam că are mai multe uniforme şi mai ştiam că maică-sa era plecată la bunici la ţară, deci a profitat de lipsa ei şi s-a îmbrăcat după pofta inimii mele. Plus că, în comunitatea noastră mică unde fiecare ne cunoaştem cu altcineva, nu se întâmplă aşa ceva. Unde naiba am pus poza aia? Am mai multe cu ea, dar o caut pe aia cu pălărie de la mare, făcută de-o nepoţică de-a ei. Acolo îţi dai seama de adevărata ei genialitate.
– Hai, urcă! Da’ ia spune-mi tu cum te cheamă!
– Mă cheamă Ilie. Am un nume frumos şi aş vrea, când o să fiu la casa mea, să am o fetiţă superbă ca Marina.
Eu, ştiindu-mă Crăiesul cel Bun, am făcut un gest în eter şi i-am îndeplinit dorinţa peste ani. Era ta-su, mă!
– Măi Iliuţă, ian să-mi vii tu acum cu explicaţii de unde ştii atâtea cuvinte! Că doar nu le pritociţi la şcoală de prin cine ştie ce cărticele.
– Este perioada acumulărilor. Dacă nu citesc acum în copilărie cât mai multe cărţi, când oi creşte colo la casa mea n-oi mai avea timp de citit. O să am şi eu o slujbă, n-o să am vreme decât să frunzăresc ceva pagini după care o să adorm ostenit. O să trebuiască s-o educ pe fiică-mia, ca Marina, îţi zisei. Ce nume zici să-i dau?
Eu aveam un nume frumos, cristalin, de domniţă să-i zic, dar l-am lăsat singur să-l ghicească. La cât era de perspicace mi l-a zis din prima. N-am parcurs nici 10 m cu maşina şi Ilie m-a oprit, că ăsta-i blocul.
– Mi-a plăcut să mă dau în maşina matale şi pentru asta îţi mai dau un pont. O vezi pe femeia aia care tot dă din mâini şi se ceartă cu vecinul meu de la trei? Cum n-o vezi? Aia cu barbă la supraţ care agită umbrela şi o loveşte de bătătorul de covoare. Să ne ferim de ea, că dacă ne vede că intrăm în bloc, se ia de noi. Eu ştiu să scap de ea că fug, dar matale n-ai să poţi fugi că imediat cheamă 112. Ai un ziar colea în maşină? Te învăţ cum să faci. Urci cele câteva trepte ale blocului şi când ajungi la interfon te întorci cu spatele la uşă, deschizi ziarul şi cu umărul apeşi pe interfon. Oamenii sunt aşa de încrezători pe aici că dau drumul la orice prost. Eu mă duc acum înapoi să iau nişte pâini, că mâ zvântă mama că am întârziat.
Ilie şi-a subţiat glasul şi a început s-o imite pe maică-sa: “Unde mi-ai stat până acum, drac de copil, că eşti bun de trimis după necaz, că nu mai vii cât îi hăul şi dudăul! Uite, s-a învechit şi pâinea. Parcă te-aş fi trimis ieri, nu azi dimineaţă. Treci acasă, n-auzi?!”
Îmi părea rău că mă despărţeam de Ilie. Imi propusesem să mă mai întâlnesc cu el peste ani. Am făcut exact cum mă povăţuise. Vânătaie la umăr am căpătat la cât am sunat. Nu era nimeni în tot blocul. După un timp, corpul mi s-a prelins pe lângă zid şi am adormit cu ziarul mototolit sub mine. Spre seară, cu o rochie albastră demnă de Royal Navy, a apărut Marina. Era strălucitoare. Eu, printre paginile de ziar, eram de nerecunoscut. Dacă eram chiar pe prima pagină poate că şi-ar fi dat seama. Nu m-ar fi mirat însă să fi avut un câine să-l fi asmuţit înspre mine. Fusese la o nedeie, un târg al Sânzienelor şi-mi cumpărase şi mie o corabie în miniatură, cu pânze, cu Matroz, cu timonă şi cu pupă. O dulceaţă Marina, câh Matrozul!
M-a invitat în casă. Era singură. Părinţii ei rămăseseră la nişte rude, cât mai departe, departe de mine. Ne-am primenit şi omenit. Am dat drum…
Vom continua..
ODLM, Ce bine ca am primit o poveste noua si frumoasa!. Chiar meritam! Am asteptat cumintei si cu rabdare, si m-a si intepat o viespe la degetelul mijlociu incit m-a durut o zi intreaga, desi am tinut degetelul in otet si apoi in sare si m-am vaitat de am inmuiat inimile tuturor celor care m-au ascultat.
Am recitit prima parte a acestei povesti si am dat peste “Eva”. Ce grozav trebuie sa fi fost pt Eva sa fie singura femeie din lume!!!!
Adam nu ar fi avut de ce si unde sa intoarca, capul si tot timpul ar fi sorbit-o din ochi numai pe ea.
Eva nu ar fi avut concurenta nici la rochite. Orice ar fi purtat era cel mai frumos lucru din intreaga lume!
Nu pot sa inteleg cum de Eva a riscat sa fie exclusa din Rai pt un biet mar. Eu as fi renuntat la orice fruct numai sa ramin in Rai. 🙂
@Odille- Povestea merge mai departe… Întrebarea este ce-ai căutat tu cu degetul mijlociu în regatul viespii? În oţet şi sare se ţine degetul înţepat de albine. Viespea are altă formulă de venin cu un procent mai mare de acizi aminaţi şi peptide şi sărac în enzime care au proprietatea de a hrăni pielea atunci când sunt strânse sub formă de tub sau cutie cu cremă. Viespea preferă mediul cu apă multă sau fructele alcătuite din struguri, pere zemoase, prune de ţuică. În care mediu te aflai tu?
Eva nu folosea decât o frunză de viţă în loc de trei şi de aia a riscat să fie alungată din Rai şi să vină în Iad alături de noi. Vorbesc de noi cei de viţă nobilă.
Odille, eu as fi renuntat si la Adam, ba chiar si la Adonis, ca sa raman in Rai :)))
Crezi ca nu se poate Raiul fara Adam(i)? Ce opinezi?
ODLM, daca remarci, pana s-a umflat geaca, au terminat si coltul de casa si-au mai taiat si niste pomi…
Poza este rascolitoare, totusi…
Tecoma, primul meu raspuns ar fi ca daca Adam ar fi fost indragostit de mine rau de tot 🙂 si eu indragostita de el, nu as fi renuntat la el. “Indragosteala”, cum ar spune Lotusull nostru, este ceva divin, si-ti aduce un colt de rai in suflet.
ODLM, cei care ma cunosc spun ca daca este sa se intimple ceva, cuiva, atunci mi se va intimpla mie. 🙂
Eram in masina cumintica, in parcarea de la un mall (bineinteles), si o viespe a intrat pe geam si m-a intepat.
Tratamentul cu otet si apoi cu sare are efect. Cred ca si faptul ca m-am plins toata ziulica, a ajutat. 🙂
ODLM, sa nu crezi in povestile despre “o singura frunza”. O adevarata Eva va sti ea sa complice lucrurile asa de mult incit il va purta pe Adam prin toate colturile Raiului pt frunza cea mai frumoasa, asa cum nu are nimeni. 🙂
Crăieselor, eu sunt în Rai. M-a căutat cineva cât am dat o fugă prin Iad? Dacă nu, mai lipsesc puţin. Toate drăcuşoarele sunt la plajă la cazane.
@Odille- mă refeream la toate trei frunzele deodată, dar mie-mi convine, ca Adam veritabil, să poarte numai una, chiar dacă schimbă soiul de viţă: de masă, de noapte, sau producător.
@Tecoma- Adam este paşnic, cam tolerant pe alocuri. Te-ar reţine în Rai cu frunză, fără frunză. Adonis însă, este dracu’ gol, te-ar trimite în Iadul Suferinţelor, în timp ce el ar sta cu heruvimele la bar, pe un colţ de planetă şi ar căuta un loc unde să înfigă o andrea ca să găsească axa ideală a Terrei. De nesuferit ce-i, cred că i-aş practica eu un woodoo c-o andrea. O Andreea oarecare. Cât să-l ţină ocupat.
Şi nu este un colţ de casă, ci este un balcon închis cu cornier şi termopane în care te papă ţânţarii şi ai motiv să te strecori lângă nevastă, în pat. 🙂
@Odille- tu stăteai cuminţică în parcare la mall şi nu ai coborât pentru a proba o rochiţă, o trufă, o bomboană de ciocolată? Cred că nici viespea nu a putut crede aşa ceva. A vrut să-ţi dea un impuls. Aşa cum se pricep şi ele…
ODLM, eu cred ca am o natura dulcica, poate si pt acest motiv am atras si viespea 🙂 asa ca merg la cumparaturi pt unele ustensile chiar daca stiu ca in acest domeniu opinia mea nu are prima prioritate. 🙂 Uneori insa, stau botosica in parcare, semn ca m-am cam suparat.
Eu as dori sa cumparam o grebla vesela, colorata galbui ca soarele, sau cu dungulite alb si rosu in stil austriac, sau cu un pic de steag francez, insa plecam acasa cu o grebla careia ii este si ei jena de ce culoare are. Motivul acestei achizitii ar fi ca acea grebla “ar fi cea mai buna”.
Sau aleg o trusa frumusica si plecam cu o trusa neagra si toate ustensilele au minere negre.
ODLM, am citit in presa ca au inceput sa apara la televiziuni, multe imagini din Moscova, cam prea multe.
Cred ca si acesta este un semn ca se apropie alegerile.
Un pic mi se face cam frig.
@Odille- foarte plastică descrierea ustensilelor de grădină cu coada roz. Clasic. Tipic. Nu contează că o greblă fucsia şi cu fundiţă indigo în coadă nu adună nicio frunză şi desigur una neagră sau kaki, care piaptănă tot, nu este în armonie cu percepţia culorilor şi degeaba strânge rămurele şi frunze sub o culoare nesuferită.
Mânerele negre sunt o practică încetăţenită de la cei ce le folosesc pentru pământul de flori. Dacă mânerele ar fi albe azi, mâine ar fi negre. Se câştigă timp…
ODLM, cred ca ar fi dragalas sa se faca si niste mici compromisuri 🙂 , cum ar fi sa fie cumparata o grebla de o culoare indoielnica, dar macar sa fie ornata cu citeva dungulite rosii cu alb. 🙂 Sa imbinam frumosul cu utilul, asa ar spune o vorba inteleapta! 🙂
Dupa un weekend lung, astazi au inceput scolile. La un stop, a trecut prin fata masinii, un sir de mamici cu copilasi de scoala primara, frumusei si ferchezuiti si cu inimioarele cit un purice, cred eu. O fetita negresa, era cu mama ei, avea perisorul in codite, pe cap cu o bentita hot pink, si cu ghiozdan hot pink. Era asa de draguta.
In prima zi de scoala intotdeauna am inima strinsa si ma gindesc ce este in sufletul copilasilor, ce emotii au, ce griji, ce intrebari: cu cine vor sta in banca, daca vor avea prieteni, daca vor sti cind vor fi intrebati de profesoara si multe altele. Si totusi, cind trec anii si unii devin deja blazati, parca acea stringere de inimioara era frumoasa.
Cred ca se apropie ziua cind se intoarce si Cristina din vacanta. Bun venit Cristina!
@odille- coada cu dungi roşii cu alb am avut-o la un pix pe care-l tot mestecam şi nu înţelegeam că nu e bine ce fac. Mama mi l-a rupt în două şi de atunci îmi plac numai pixurile albastre şi verzi.
În prima zi de şcoală am vărsat călimara şi mi-a plăcut cu cine am picat în bancă. Deh, precoce! 🙂