search
top


Colecţia săptămânală

Dilema mea este genul fiecăreia

Dilema mea este genul fiecăreia

Există un loc pe tot Bucureştiul unde noi, Marinică şi Adorabila făptură, avem abonament la rochiţe, pantofi, genţi şi, cu voia dumneavoastră, cravate şi acele lor. Primesc un telefon săptămânal, deşi nu sunt eu beneficiarul pachetului majoritar. Ţin minte ca şi acum. Eram retras şi stăteam pe o butaforie de carton privind-o cum frunzăreşte noua colecţie. Trage umeraşul, îl ridică preţ de 50 cm, încearcă consistenţa şi merceologia materialului între degete, se uită la etichetă şi se strâmbă. Modelul este însă mai frumos decât strâmbătura la preţ şi vine negreşit gestul de a mă întreba din priviri dacă-mi place. Nu că ar conta.

Dacă scutur din cap, se trece invariabil la pasul următor: “domnişoară, nu vă supăraţi, aveţi cumva mărimea mea?”. Nu are domnişoara, pentru că este mult mai scundă. Nici în depozit nu are.

Nu se poate părăsi incinta fără să cumpere nimic. Mi-a ales o cravată. Am atâtea acasă încât, pe cele de anul trecut, le folosesc la tras sania copiilor din cartier, sau tractez tomberonul pentru că nu-mi dă voie să pun mâna pe mânerele de care s-au agăţat cei fără de carte atunci când le răstoarnă la autoutilitara de gunoi. O relaţie de interdependenţă om-tomberon, tomberon-om, tot aşa cum săculeţul din găleata de gunoi din bucătărie mă aşteaptă cu baierele deschise în fiecare seară. Altfel, stau în carantină o zi dacă mă prinde în vizor, pe geam, cu mâna pe barele trăgătoare.
În fine, este o cravată cu picouri. Am observat că la o cravată cu picouri ai mult mai multă bază în trasul tomberonului. Nu-ţi deviază, nu-ţi patinează, nu-ţi vine a crede nici ei înseşi dacă se uită pe vizetă. Am trecut pe la facturare şi împachetări cu bentiţe. Erau două crăiese şi o contabilă. Una corecta stocul pe computer, una ambala, iar contabila făcea factura. IT-ista, cât se mai uita Adorabila doar doar o găsi o poşetă mărimea ei, profită de context şi-mi cere numărul de telefon. Milostiv, apuc să i-l dau. Cu cămaşă albă şi cravată probabil că arătam prea bine, prea bun, prea ca la ţară ( aici , crăiesele românce ştiu de ce). De atunci, mă sună în fiecare vineri la ora 12:00 şi-mi prezintă noua colecţie în stilul “all inclusive”, adică nişte vatelină în glas.

Astăzi am fost la magazin. Urmare sesizărilor repetate s-au adus şi rochii pentru exponate longiline. Adorabila radia ecologic, în raze non-harmful for the environment. Eu eram la biroul de primiri bani, faţă în faţă cu contabila. Madam Facturidi dresa o factură mai săltăreaţă. Intră un adolescent ca un crucişător Potemkin şi se împiedică de scaun din cauza părului de pe ochi. Era ca o maşină chinezească căreia i s-a furat emblema şi nu ghiceşti ce marcă este. Nu dă bineţe. Măcar scaunului să-i fi dat. Madam Facturidi:

– Este fiul meu, generaţia “ar trebuii, dacă aveţii…”. Are serioase “creanţe” în educaţie. Dintre prietenii lui, cel care scrie “mâncaţi-aş” este doar semianalfabet pentru că măcar o cratimă a ştiut-o pune.

Potemkin avea aerul de băiat distrus de vremuri, plictisit, ca şi cum viaţa era o obligaţie şi nu un miracol. Se învârtea prin birou şi scotea doar un sâsâit parcă ar fi fost presat la rece. Arăta cu capul spre poşetă. Doar laparoscopic ai fi scos o vorbă de la el. Fiind un geniu neînţeles, s-a îndreptat spărgând valurile inclusiv paharul de apă de pe birou şi a luat cu anasâna o sumă de bani  sub ochii îngroziţi ai celei ce-i câştigase prin muncă. A umplut buzunarul bluzei din material de halat de spital şi a ieşit pe uşă luând şi bună ziua cu el. Nu i-am aflat vocea în tot acest răstimp.

Deşi avea braţul plin, Adorabila nu cumpărase nimic din lista întocmită acasă. Râdea cu fetele de la tejghea. Aşa-mi face şi mie când nu mă buftruluieşte că n-am dus pisica la veterinar pentru că de la o vreme are strabism şi se uită ca o bufniţă afurisită, sau că nu găsesc ditai punga roz de celofan în frigider. Ei, şi mai sunt…că doar de aia suntem noi bărbaţii pe Pământ, să nu găsim nici frigiderul câteodată. În schimb, când râde, parcă a fost unsă de îngeri să-mi ţină destinul în podul palmei şi să nu-mi mai treacă în veci prin minte piruete emoţionale, altele decât cele dedicate ei.

Marinică, februarie 2013

 

17 Responsesto “Colecţia săptămânală”

  1. Arcadia- Citizen Basil procedează ca toată stirpea inconştientă la splendoarea picourilor sau dunguţelor. Suntem în veşnica dilemă dacă zebra este albă cu dungi negre, sau invers 🙂
    – Arcadio, care card? Cardul VISA sau PETROM?

  2. Lasă Mimi, mă gândesc eu la toate 🙂

  3. Mimi says:

    Așa e. La asta nu m-am mai gândit. 🙂
    Mimi´s last blog post ..Cum să cucerești o fată (ep. 4)

  4. Mimi- cardul se ţine în cioc, fiind un motiv de închis pliscul, iar sub aripă, din două fâl-fâluri îi pică în iarbă. Nu-i păcat de aşa un card gras în grass?

  5. Mimi says:

    Sau isi ia zborul la “shopping”, cu cardul lui sub aripa. (asta ca sa ramanem “on-topic”)

  6. Mimi- ai dreptate, sunt vrăbii de pe casă. Masculul zice: “ciocu’mic!”, iar femela: ” să nu-mi spui tu mie când să tac, că acuş cirip îmi iau zborul la mama” 🙂

  7. Mimi says:

    Rezolvarea dilemei: e o pereche de vrabii de casa. Masculul e in stanga, femela e in dreapta (un indiciu ornitologic: masculul intodeauna arata mai bine decat femela. Are un penaj mai viu colorat, mai pronuntat, pe cand ea este mai… stearsa).

  8. Dragă Tecoma, sunt de acord când eşti de acord, dar marinicii măcar păzesc hainele când se plimbă ea prin toate oglinzile magazinului şi au şi grijă de cardul familiei să nu nimerească la bancomatele destinate despuierii de cont.

  9. arcadia says:

    Nu știu alții cum sunt, dar eu n-aș merge în veci singură la shopping! :))
    Cetățeanul Vasile e oricum ca o statuie, mut, surd, evadat prin câte-o carte sau pe internet…

    – Bazil (ăsta e nickname-ul de mers la Mall Băneasa), îmi vine bine rochița asta?
    – Îhâm!
    – Mai bine ca aia bleu cu picățele?
    – Îhâm!
    – Sigur nu vrei s-o iau pe aia vernil?
    – Îhâm!
    – Ești absolut sigur că arăt ca un dinozaur în călduri cu rozul ăsta fluturos?
    – Îhâm!
    – Ești conștient că ți-ai semnat sentința la moarte cu asta?
    – Îhâm!

    Aș vrea să-l aud și eu zicându-mi:

    – Arcadio, parcă ai fost unsă de îngeri să-mi ţii cardul în podul palmei…
    arcadia´s last blog post ..Flora vs. fauna

  10. Tecoma says:

    Draga Arcadia, sunt de acord cu ODLM. Putem sa ne debarasam de marinici la shopping si sa ne bucuram in deplina independenta de aceasta terapie non-ocupationala.

  11. Arcadia- ca să scurcircuităm un traseu anevoios am să-ţi trimit o poză cu un fir de păr de-a lui Marinică. De la ceafă, că ălea nu fac parte din calviţie niciodată.
    Să ştii că shoppingul se poate face foarte bine şi singură. Nu ai pe nimeni cu oprelişti de-a dreapta ta. Convinge-l să-ţi lase cardul şi PIN-ul, sau numai cardul pentru că PIN-ul ţi-l ştie orice hacker. 🙂

  12. arcadia says:

    Bună seara! Pot să îndrăznesc să vă cer o poză de-a lui Marinică și-un fir de păr din creștet? (Alea de la tâmplă se deteriorează primele.)
    Am ajuns printr-o cunoștință la laboratorul care a clonat-o pe Dolly și zic că dacă le dau materialul genetic mi-ar putea livra un Marinică de mers la cumpărături. Vasile al meu face atacuri de panică dacă aude de shopping…
    Vă mulțumesc!
    arcadia´s last blog post ..Flora vs. fauna

  13. Odille says:

    ODLM, Cred ca majoritatea barbatilor executa atitea piruete in casuta lor de ginduri, incit ar intrece toate piruetele lui Nureyev si Baryshnickov, luate impreuna. 🙂

  14. Gina- da, Potem-chinul meu este un crucişător al vorbelor cu napalm şi irizaţii de hodoronc-tronc.

  15. gina says:

    V-a întristat rău neînțelesul Potemkin..
    gina´s last blog post ..la rădăcini

  16. Tecoma- IT-stele nu ştiu să găsească lanterna din mobil şi nici nu se prea descurcă cu touch control aşa cum o face de bine Adorabila. Fizic, piruetele sunt stânjenite de context, dar sentimental, nu au frontiere.

  17. Tecoma says:

    ODLM, dar cand Adorabila nu rade, ori cand se supara ca Marinica nu a vazut frigiderul de punga, nu-i asa ca Marinica se consoleaza cu numere IT-ste de telefon ori cu balet emotional? Baletul se face (si) din piruete.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: