Mar 1, 2013
Muzică de băi calde
Ridic puţin ochii de pe linia continuă a şoselei. Aud un oftat uşor, parcă izvorând dintr-o eliberare de gând încrâncenat. Adorabila făptură adusese capetele de păr pe umăr şi le stabilea strălucirea cu degetele subţiri, croşete netede, fără noduri, fără cute, ca într-o înşiruire fără vălurele de pijama cu tractoraşe proaspăt călcată. Părul lung, întins cu placa, avea strălucirea şamponului cu pulbere de aur şi aloe. Vera. Placa este din aceea foarte performantă, cu trei straturi: două metale rare din Tabelul lui Mendeleev- tungsten şi molibden, dacă nu chiar wolfram- folosite şi la fabricarea rachetelor sol-do, în timp ce al treilea strat este luat din acelaşi tabel, dar modificat la cuptor sub formă de ceramică. Celor trei straturi le corespund trei viteze: una înceată, când o aştept eu să mergem la teatru, una intermediară când n-o aşteaptă nimeni şi una iureş, când întârzie la serviciu. La ultima viteză, se scoate placa cu tot cu priză, se lasă lumina aprinsă şi se închide uşa cu piciorul, eventual în nasul pisicii care dă să iasă.
A întredeschis uşor geamul maşinii. Răcoarea pădurii nu biruie totuşi căldura de afară care pătrunde insinuant peste aerul condiţionat. Mă uit oarecum dojenitor înspre adorabila făptură. Nu se sinchiseşte. Prin fanta nou creată intră aer de frunze verzi, iarbă de luminiş şi cântec de păsări. Mă roagă să oprim. Este şi un restaurant la o aruncătură de privire. Mai rămăsese un singur loc de parcare la umbră. Pe un scăunel cât o alună stătea o fiinţă imensă care rupea cu poftă dintr-o şaormă. Sunt convins că pe uşa ei de intrare în casă scrie: “Atenţie garaj. Nu blocaţi”. Nu se dădea dusă nici cu claxon. Doar păsările din nucul cel umbros s-au risipit. I-am promis că o las în maşină cu aerul condiţionat pornit cât noi mâncăm ceva. S-a urnit. Nu a încăput decât pe canapeaua din spate. Gâfâia de parcă recent urcase Scara Richter. Şaorma a lăsat-o afară pe scunel la îndebotul câinilor. I-am pus un CD cu muzică de băi calde. Îşi refăcea rujul. Sub ochii noştri şi-a epuizat un baton de ruj.
Pe terasă era prea cald. Înăuntru în sală totul strălucea de curăţenie. Eram singuri. Chelnerul acela cu şorţ alb şi puţin încovoiat profesional a apărut cu Meniul. Eu de văcuţă, ea o supă limpede. Lua o lingură din consome şi apoi se uita prin fereastră spre pădure. Paradoxal, gândurile treceau doar parţial dincolo de geam. Se loveau şi se întorceau parte către mine, iar celelalte se furişau pe uşă spre mama ei. Ea nu sorbea. Eu o sorbeam. Chiflele erau calde, abia scoase din cuptor. Nu s-a atins de niciuna. Avea o temere ciudată că s-ar putea să fărâmiţeze sufletul lor cald. Mie mi-a lipsit această temere. ” Ce mai luăm?” “Seminţe de pin?”. Aveau seminţe de niciun fel. Am luat un escalop de porc la sugestia Şorţului Alb. Adorabila a ales numai ciupercile. Sub niciun chip nu se potriveau şampanie şi căpşune la ceea ce mâncasem. Şi totuşi am comandat o sticlă. Căpşunele accentuează gustul. Am învăţat asta de la Richard Gere. Am vrut pahare diferite. Eu unul mare cu picior, ea unul cu picior cu şase numere mai mici. Bulele din ambele pahare se zbenguiau în aer. Efemeride scăpate din prizonieratul sticlei. Eu mi-am băut porţia. Ea nici măcar nu s-a atins de pahar de parcă ar fi avut teamă să nu lase amprente. A luat o căpşună. Am sărutat-o. Avea gust de căpşună. De fapt, aşa are mereu. Ea toată este un fruct de pădure. Şorţ Alb ieşise în uşă şi se uita cu admiraţie la noi.
Am cules sticla de şampanie de pe masă şi am comandat o şaorma la pachet. Imensa fiinţă adormise pe bancheta din spate. Am dat două ture maşinii cu mâna la tâmplă. Fiind foarte iscusit după două pahare cu două picioare, am hotărât s-o trezesc. I-am pregătit scăunelul, i-am înmânat solemn şaorma cu două şerveţele roz în culoarea rujului şi m-am bătut cu palma peste frunte. Uitasem, frapiera pentru şampanie. Când a văzut că mă întorc, Şorţ Alb s-a speriat că-mi pierdusem capul. Nu era prea departe cu presupunerile. Frapiera era din inox. Două mânere ca de uşi rezidenţiale erau lipite la Est şi Vest. Gheaţa plutea înăuntru, dar părea foarte agitată pe scări. Câteva iceberguri chiar au sărit peste punte şi s-au spart sec de trepte. O mică răzbunare pentru ceea ce pătimise Titanicul din cauza fratelui lor mai mare. Adorabila şi Imensa vorbeau între ele. S-au uitat cu uimire şi admiraţie când am pus frapiera, cuminte, pe jos. În sfârşit, sticla de şampanie se răsfăţa în frapieră ca Adorabila în jacuzzi. Şi-a amintit cum am vărsat o frapieră întreagă în cada ei şi cum a ieşit glonţ, aşa cum era îmbrăcată cu nimica, iar cuburile de gheaţă cloncăneau de cadă, împinse de jeturile de apă din duzele de recirculare.
În amintirea acelor clipe i-am strecurat şi Imensei fiinţe un cub pe sub bluză. Am avut astfel confirmarea că slănina este rea conducătoare de căldură. N-a sesizat gestul.
Adorabila făptură a preluat frâiele volanului. A pornit de pe loc ca un veritabil Titi Aur. În oglinda retrovizoare am văzut cum fiinţa şi-a reluat locul pe scăunel, la umbra nucului şi rupea din şaorma cu muşcături mari. Parcă nimic nu se schimbase din peisajul încremenit al venirii noastre. Doar adoraţia mea crescuse…
Marinică, deja martie 2013
Adorabil!
CristinaC- adevărul este că Adorabila beneficiază de un Adorabil. 😛
ODLM, cred ca Zinul Maselutz a iesit din tablou si dispozitia ta de a visa frumos ti-a revenit. 🙂
Cind eram micuta si ma intilneam la bunici cu ceilalti veri si verisoare, fiecare primeam cite o ciocolata. Cu exceptia unei verisoare, toti ne mincam ciocolata in citeva secunde. Dupa vreo jumatate de ora, o vedeam pe verisoara cu pricina papind ciocolata, iar noi ne uitam la ea. Peste alte 30 de minute, verisoara iar rodea la un dreptunghi de ciocolata si noi pofta’n cui.
Ei bine acum ca am crescut, vreau sa ma bucur de postare, bucatica cu bucatica. 🙂 🙂
Voi comenta la sfirsit! 🙂
Dragilor, Weekend frumos!
M-ai sedus, Marinică, nu mai am scăpare! <3 <3 <3
arcadia´s last blog post ..De la arta seducției la arta deducției
ODLM, Povestea ar trebui sa aiba ca titlu, “Fraguta si Caimacel”.
Adorabila, fiind descrisa drept un adevarat “fruct de padure”, asa de minunata, nu ar putea fi decit Fraguta, si nu se poate compatibilitate mai mare decit intre o Fraguta si un Caimacel. 🙂
Pentru o asa Adorabila, Caimacel ar trebui sa aiba temperamentul lui Jose Greco. 🙂 🙂
Fantastic Flamenco Dancer, José Greco
http://www.youtube.com/watch?v=wL2fRBv4GxY
Odille- socotesc că verişoara ta mai are şi acum din ciocolata aia şi încă mai legumeşte la ea.
Arcadia- era un banc care spunea că Ionel şi Mărioara s-au dus la pădure să culeagă fragi şi mure, dar pentru că era multă lume. asta au făcut… 🙂
Odille- ce face Căimăcel în viaţa de zi cu zi?
ODLM,
“Odille- ce face Căimăcel în viaţa de zi cu zi?”
Oh, raspunsul este foarte simplu, in viata de zi cu zi, o adora pe Adorata”. 🙂 🙂
Ieri, in graba, am rasfoit citeva pagini ale unei reviste de moda. Privirile (si sufletul) mi s-au oprit pe un pardesiu, parca tzesut din smarald cu insertii din apusul soarelui. Un vis!
Deodata, pe pagina opusa am vazut barbati care prezentau noua Moda Armani. Purtau blazers ai caror nasturi nu erau inchisi, si sub blazers nu erau decit niste muschi. Nici urma de o camasuta, o bavetzica, macar. Inca doua pagini tot de barbati purtatori de muschi.
se pare ca barbatii s-au hotarit sa intre in competitie cu femeile. Posetutze inca nu aveau. 🙂
Odille… moda barbateasca a ajuns “foarte stramta” zici ca au costumele de pomana de la altii care erau mai mici…totul e slim si fitted… M-ai facut sa rad de dimineata… Oare Marinica ce poarta?
Cristina, ce bine ai spus! 🙂 🙂 Bietii barbati arata asa de pricajiti, parca s-au inecat si hainele le-au intrat la apa. Pantalonasii sunt prea scurti, iar materialul jachetei cu greu se inchide in singurul nasturel.
Marinica, sper, sa nu fie in pas cu moda. 🙂
Odille… eu am doua exemplare acasa pe care incerc sa ii conving ca arata de parca au iesit din uscatorul de rufe cand pun pe ei sacouri micute… dar n-am spor… moda e moda si ei sunt tineri…
Cristina, tinerii arata tineri, dar cind vezi barbati de pe la 40 in sus, si daca sunt si mai rotofei si poarta jachetzica aceea spinzurata intr-un nasture si cu o cravata shnur, ti se risipeste orice depresie. 🙂 🙂
Insa Tinerii Armani, m-au amuzat. Nu purtau si ei macar o bretelutza. 🙂 Imbracati numai in muschiuleti rashi si frezati si o jacheta care filfiia in vint. 🙂
Odille- sunt foarte puţini designeri care promovează o modă purtabilă. În general vor să şocheze prin extravaganţă, să iasă din rutină, dar dacă manechinele cad adesea de pe cat-walk, ele care toată ziua asta fac, cum ar putea o femeie normală să poarte asemenea tocuri sau platforme? Cred că nu le-ar ajunge trotuarul, plus partea carosabilă, ca să meargă din stâlp în stâlp.