search
top


Proiectul “LUCIFER”

969586_523510947708167_479631893_n

O problemă de Alfebră pură

Ştii de unde-ţi scriu? Din pom. Sunt în pom cu o controversată problemă de serviciu. Am 18 proiecte dintre care, 3 sunt în Evul Mediu, iar restul în Cretacic, fiind doar rupestru menţionate pe pereţii peşterii în care dorm pe paie. Cu puterea mea de anticipaţie, nu le văd ieşite la lumină decât în perioada dezgheţului de primăvară. Asta dacă s-or învrednici mamuţii şi mamutele din conducerea brigăzii să le dea o brâncă sau să intre ca un nou proiect cu o majorare de 2%, aşa, la oha.

Te plictisesc cu disfuncţionalităţile din cadrul colectivului în care activez? Cum? Nu te plictisesc? Atunci lasă-mă să te admir cum mi-i mărunţeşti frumuşel pe toţi din buze şi cum dintr-un fâl-fâl de palmă mi-i trimiţi pe toţi acolo unde ăla care vorbeşte prin semne nu mai ştiu ce-a făcut cu iapa lui.

Mi-a spus un coleg că lucrează la un proiect de supraveghere video cu camere ultraperformante care vizualizează prin scanare până la lenjeria intimă şi atât. Aşteaptă sponsorizări pentru a merge şi mai departe. Camera propriu zisă este fabricată în Turcia şi se numeşte “başcatanga”. Asta înseamnă că ea descoperă cu 5 minute înaintea ta un lucru asupra căruia tu te vei minuna pe viu după ce i-ai ghicit în palmă. Vrea să mă coopteze şi pe mine în proiect, dar asta presupune încercări repetate cu manechine în vederea depistării celor mai potrivite unghiuri de focalizare şi sensibilitate. Ori, eu te am pe tine şi nici n-am apucat să te văd probând toate minunile din sertarul de bunuri cu dantelă. Eşti minunată îmbrăcată doar din sertar. Tot mama m-a învăţat că focul şi pulberea nu se ţin în aceeaşi cameră. Arsenalul trebuie clar semnalat, altfel, artificierul lesne se aprinde.

Este o linişte pastorală acum pe strada noastră. Ca în oraşul în care abia a început montarea semafoarelor. Vecinii (The Oranges) se cunosc între ei şi ştiu şi când ai mutat un ac în carul cu fân. La Liuba Arţag e linişte. Vitali a fost dat în consemn. N-a mai trecut pe acasă de două zile. Ăsta bărbat! Nu-i trebuie scutire şi nici motivaţie. A călcat într-un cui şi şi-a dat cu deruginol. De atunci, zice că se tratează şi că n-a găsit în tot Bucureştiul un cleşte. Liuba îl crede şi-l mai şi deplânge.

– Adorabilo, uite aşa trebuie să procedezi, să crezi! Vorbeşte acum educatorul din mine. Să nu spui: “da dragă, ştie sora ta cum trebuie să facă, nu am nevoie să mă înveţi tu pe mine!”. Şi dacă omit să-ţi atrag atenţia, mi-o iau instant: ” de ce nu mi-ai spus mă până acum că se pune şi albuşul la maioneză? Scuteam o grămadă de timp cu decantarea galbenului de alb”.  Cum o dau, tot nu ies mai limpezit din asta şi mă îngrijorează că pe viitor voi trăi aceleaşi dileme: a spune, sau a nu spune, aceasta este mirarea.

– Marinică, încă nu mă cunoşti? Îmi spui, sau nu-mi spui, tot cum poftesc eu fac. Dacă vreau să cobor la piscina hotelului, cobor şi fac baie chiar şi la copcă. Sunt foarte volatilă. Mă uit în ochii tăi, las halatul deschis, te distrag şi închid uşa în urma mea. Degeaba dai telefon la recepţie. Nu mă găseşti nici cu peştişorul de aur. Este la fel de inutil ca îndemnul imbecil pe care l-am auzit azi la radio: “Fii responsabil, respiră de câte ori simţi nevoia! Campanie sponsorizată din fondul european “LUCIFER”, zise adorabila făptură mai mestecând un pufuleţ.

M-a lăsat cu ochii în tigaie. O ştiam că aşa este şi totuşi insistam să-mi fie lângă mine. Nu mă dau învins nici pentru o tonă de toane. Supărarea se poate întinde şi pe două săptămâni şi este ca o supernovă. Se simte cu ochiul liber, fără defectoscop. Nu-şi mai face timp de mine. Ridică colţul plăpumii şi se surghiuneşte în cel mai îndepărtat cotlon al patului. Dacă noptiera n-ar fi de lemn s-ar retrage acolo. Ca un bibelou “frumoasa de pe noptiera adormită”. Din porţelan excesiv de alb, lucios şi alunit, care să-mi confirme că imperfecţiunile pot deveni perfecţiuni sublime. Sunt hiperemotiv şi-n tot acest răstimp îmi ard tot gazul, iar în ciuda faptului că sunt miţos peste poate, mi-e frig şi mi-e dor de ea, drăgălaşă, inaridă. Ţine de natura mea să nu încerc vreodată să-i fac un vaccin. Mi-e atât de dragă încât nici măcar un acuşor schilod n-aş putea împlânta în ironia ei usturătoare.

Simt cum mă învăluie un somn homeopatic, destresant, analgezic. Scoală-mă doar dacă civilizaţia pe Terra este în pericol.

Şi tot nu mi-ai spus cum arată cucul femelă. Cel din ceas este băiat pentru că spune două vorbe o dată la oră.

Marinică, de august

3 Responsesto “Proiectul “LUCIFER””

  1. Calina- şi eu am văzut că vorbeşti în şarade şi probabil că serverul nu înţelege nici el ce vrei să spui şi te lasă la moderare. 🙂

  2. calina says:

    am vazut ce am gresit 🙂

  3. calina says:

    🙂 nu pot decat sa constat ce spirit de observatie are Marinica, nemaivorbind ca aveau si inimioare si erau noi…
    Desi m-ai tinut mult in suspans 😛

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: