Apr 4, 2010
Ca trenul
O instalaţiuţă
Era o gălăgie de recreaţie în curtea şcolii. Nu se făcea ora de “Artimetică”, vorba lui Douglas, pentru că profesoara stătea departe de şcoală şi nu răzbise prin nămeţi . Am început să fac un om de zăpadă. I-am tras un bazin mai lătăreţ, apoi corpul dolofan şi când am ajuns la cap, hop şi Ilinca! S-a aşezat pe o bancă, privea preocupată opera mea şi lăsa capul într-o parte aşa cum face Jambon când intră cineva în curte şi încă nu-i dumirit dacă să latre sau să dea din coadă. Centrala termică a şcolii era pe cărbune aşa că, pe un km pătrat mirosea a gară. Când intram în sala de sport, profesoara, care era foarte sensibilă cu nasul, ne punea să facem ca locomotiva şi ne spunea:
– Să vedeţi şi voi cum este când directorul îţi spune că “luna asta îţi tai 25% din salar pentru întârzieri repetate şi-ai să vezi don’şoară cum ai să faci ca trenul în tunel”.
Pe moment rămâneam cruciţi, după care viaţa ne-a servit învăţăminte şi cum e să faci ca trenul şi cum e cu-n salariu ciuntit. Abia la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului am aflat că directorul era un mârlan sadea şi că metafora cu trenul în tunel era o aluzie străvezie, pe care profa de sport a aplicat-o până s-a măritat, doar ca să poată întârzia şi să aibă salariul întreg. Deci, aveam cărbune!
Ochii i-am făcut din tăciune şi m-am uitat spre grimasa cu buza în jos, a Ilincăi. Aveam strânse decuvară capace de bere blondă Budweiser, albastre. Am înlocuit tăciunii şi i-am smuls primul zâmbet. Cu un morcov de acasă- pentru ora de Mate- ca un veritabil pictor care ia cotele trăsăturilor feţei, am măsurat morcovul, am muşcat puţin din bază, am reverificat dimensiunea nasului Ilincăi în perspectivă şi l-am aplicat. Gura i-am facut-o din doi tăciunei, lăsând-o să contemple. Când am venit cu o jumătate de minge de baschet pe care i-am pus-o pe cap, Ilinca râdea în hohote. Atunci am adăugat tăciunei la gură, pâââână la urechi. În fond, era o fotografie a ceea ce aveam eu să trăiesc cu ea o viaţă.
În recreaţie, doi elevi mai mari s-au vorbit să se prefacă a se îmbrânci în faţa omului de zăpadă. S-au luat la trântă şi din omul meu n-au mai rămas decât morcovul şi cascheta. Asta numeau ei “o poantă”. Cea mai dezamăgită a fost Ilinca. Ea nu se bucurase prea mult de privelişte. Pentru mine, numai şi numai s-o văd zâmbind, era o planificare jurnalieră. Am început să construiesc altul, numai că, miezul l-am făcut din nişte pavele care fuseseră aduse decutoamnă pentru refacerea unor alei şi care, din cauza zăpezii timpurii, fuseseră abandonate sub un şopron. Sala de sport era la demisol, iar geamurile dădeau în curtea şcolii. Am aşteptat recreaţia la pândă, ca un ceasornicar destoinic care stă cu ochii pe limbile ceasului reparat, cât să vadă că a făcut o treabă aşezată.
Victimele au apărut ţinându-se pe după umeri ca doi megieşi care au stabilit limitele hotarelor şi acum se duc să bea aldămaşul. S-au împins cu patimă nedisimulată peste sărmanul om de zăpadă cu miez de beton. Asta numeam eu “ranchiună dreaptă”. Polul meu Nord, pe zi ce trecea, se căptuşea cu idei noi şi năstruşnice şi deşi tatonam cu vârful băţului tărâmul răzbunărilor, nu am găsit întotdeauna rezolvarea în mine. Mi-aduc aminte că m-a frecat cu zăpadă unul din grupa mare, pe când eu eram la cea mică. N-am găsit remediu în forţele mele. L-am spus “lu’ tovaşăla mea” care a tranşat conflictul cu piedici repetate în zăpadă, aplicate moron-ului.
Eu scot o varză murată pentru salată. Ilinca o preia şi : pune un castron de plastic pe blatul din bucătărie, apoi taie din sul o bucată de plasă de ţânţari, o cufundă în spirt, o spală cu Fairy, o clăteşte bine,bine,bine, o întinde peste castron şi o fixează la capete cu două contragreutăţi constând din două oale cu apă. Apoi pune varza la scurs. Asemenea edificii ea le numeşte “instalaţiuţe”. Este plină casa de ele. Eu mă prefac că am nevoie de o oală cu apă şi o nimeresc, aleatoriu, tocmai p’aia care serveşte drept contragreutate. Toată macheta se prăbuşeşte şi-mi circulă prin minte principiul “ranchiunei drepte” din copilărie, asta pentru că nu a vrut să folosească strecurătoarea, cum i-am spus eu. Are un chef de joacă…
Da’ şi eu!
instalatiutele sunt cele mai tari. atunci cand au background tarkovskian. ma gandesc cu nostalghie la cati oameni de zapada ar iesi din bordurile tuturor primariilor cu profil trotuarier.
asa sunt ilincele cand vine caldura. poznase si cu chef de joaca.
.-= comediantul´s last blog ..Iac-asa (tiens, tiens, tiens)… renastem! =-.
ca tot sarim de la una la alta…am facut sarmale a doua oara in viata mea…si dupa ce m-am chinuit sa murez varza mi-a zis o vecina ca poti comanda pe internet…cu 6$ borcanu 😉
sa aveti lumina in suflet (si in minte si unde mai vreti voi).
all blacks multumesc mult de urari!
Dacă au ieşit prima oară, ies şi acum şi în vecii vecilor, mai bine!
Urari de bune!
De ce nu iei sarmale gata făcute, de pe internet? 6 USD borcănelu’
6$ borcanashu era varza murata…banui ca gasesti si sarmale…ca doar aici gasesti toti dracii, mai ales pe internet!
munteanule, am o retorica: stii cum e sa pui dragoste in mancare…eu asta am facut! 😉 si am dat la toti vecinii si toate vecinele si acum ma iubesc toti…ma rog, unii mai mult decat altii:)
Ai zis 6 USD borcanu’ cu varză murată şi am dedus că sarmalele sunt 6 USD borcănaşu’ cu 2 exemplare. Or fi români ăia de fac sarmale pe internet. Le trimit cu DHL-ul.
Dragostea nu se pune la fiert. Se lasă slobodă prin lobodă.
he he…ba se pune dragostea si in bucate, nu se fierbe, se presara o data cu sarea si piperul! 😉
ah…si varza murata o fac bulgarii! au si branza la burduf, si salamuri…de rasu curcilor, suntem in urma bulgarilor la vandut chestii pe internet!
Asta pentru că românii au meserii bănoase şi resping ideea verzei la borcan, care n-aduce decât peanuts. Plus că ei nu ştiu să cloneze carduri aşa cum, meseriaş, o fac băieţii noştri peste fruntarii.
Meseriașii noștri de peste fruntarii sunt trimiși la meditație zi de zi. Ce bine ar fi dacă mai multă lume ar medita în țara asta. Dar românul deschide ochii doar când îi sare ușa din țâțâni și abia atunci realizează că șindrila e consumată de pălălăi multicolore. Poate de aia e mai bine să iți folosești ochii pentru a asculta ce culoare are cerul sau pentru a găsi parfumul gheții în aerul unei zile toride de vară.
Multă lume ii desconsideră pe bulgari pentru ca sunt ”săraci” dar eu ințeleg perfect de ce la ei ”da” înseamnă ”nu”.
.-= comediantul´s last blog ..Iac-asa (tiens, tiens, tiens)… renastem! =-.
fara nici o legatua cu articolul de mai sus, am lipsit o perioada si deja tanjesc dupa povestile tale. si nu vreau sa le citesc acum in graba, pentru ca e nevoie de pregatire sufleteasca in prealabil pentru a pricepe si digera tot ce aserni aici. Hristos a inviat!( nu a inviat si merge pe strazi, ci in sufletele noastre, cred eu, a inviat inca odat’).
.-= ovidius´s last blog ..un fel de primavara =-.