Dec 27, 2013
Ş-o urma…
Ştii tu?
A fost un control de rutină. N-o căutau nici pe ea, nici pe mine. N-am făcut niciodată rău nimănui. Doar ea. Că nu mă ascultă. O implor să nu mai stea aşa de mult peste program, să-mi fie mai dedicată. Ea că “nu, că trebuie să zăbovesc, că sunt într-o perioadă de evaluare, că trebuie să mă impun, să vadă că le-a venit naşa. Şi să ştii că-ţi sunt dedicată. După program, sunt a ta. Până-n program, sunt a mea…”
Se uita pe fereastră, absentă, cu o gropiţă în obrazul stâng, concentrată să audă cum cade soarele printre stânci şi cum praf se face până mâine dimineaţă. Prafone, prafissimo. Cred că o enerva o cuticulă. Forfecuţa era în portbagaj. Nu m-aş fi oprit. Plecasem deja cu o mare întârziere. Ne întorsesem din drum tocmai de la km. 28. Îşi uitase bluza albă, cu guleraş. Cum să plecăm până la Insbruck fără bluza albă şi fără guleraş? O vedeam că freamătă. Ar fi dat să taie cuticula cu dinţii, dar spirtul era tot în portbagaj. În compartimentul de mănuşi erau şerveţele umede. Nu suportă gustul de şerveţel parfumat. Am înţeles-o abia după ce mi-am şters şi eu mustaţa astă vară după o şaorma. Bine ar fi să se fabrice şerveţele cu gust de şaorma. De câte ori întâlnesc şaormerii asociez gustul cu iz-ul de liliac. Îmi ţin calea, pe stradă şi în curţile oamenilor, lilieci înfloriţi. Nu atârnaţi… Spuma ei de cadă miroase a liliac. Când intru în baie mă cuprinde o poftă de şaorma. În vâltoarea spumelor se vede doar un început din pulpiţele ei de negresă albă. Excesiv de albă. Citeşte o carte. Nu-i văd titlul. Dintr-o privire în verif mă citeşte şi pe mine. Scoate dopul. Peisajul se modifică lent şi Legea lui Arhimede îşi pierde înţelesul. Atmosfera capătă alt înţeles. Şi miroase atât de frumos încât îi este mai mare dragul să mă îmbrăţişeze. Undeva în bucătărie, pisica a apăsat pe radio şi a început “La Paloma”. Gresia alunecă. Şi noi cu ea…
Un fir de geană este mai lung. Clipeşte. Cu el alungă grijile şi adună chemările. Celelalte sunt egale, de decor şi destinate a îndeplini dorinţi. Bate din ele şi năzuinţa-i gata. Atât cât îmi stă în putinţă. Pentru celelalte, există Mastercard. Mă trezesc că fac câte o netrebnicie. Toţi bărbaţii sunt mame de netrebnicii. La momentul iertării, după nesăbuitul “n-am să mai fac”, pune capul pe pieptul meu şi bate sacadat cu pumnişorii. Sună diferit “dum-dum-ul”, în funcţie de gravitatea faptei. Dacă am spart ceşcuţa din setul ei de la mămica, două dum-dum-uri îs de ajuns. Uitatul peste umăr presupune şi un dosar după ceafă, încaltea să repurteze şi o biruinţă nu numai amăreală. Degeaba aş umbla dezlegat la şiretlicuri, tot mă dibuie, pentru că în spatele frunţii este o minte care simte mişcarea din front ca pe-un pantof alb într-o ciurdă de bocanci. Ce armă albă-armă neagră! Ea are o armă infailibilă: arma roz. Loveşte direct în inimă, chiar şi după colţ dacă abia s-a despărţit de tine. Văd că-i fericită doar dacă întoarce capul şi scoate limba discret, numai pentru mine, chiar dacă în jurul ei este o manifestaţie. De bărbaţi… Ipocriţi, grobieni, geloşi, turbaţi, nemernici. Îndată ce voi fi făcut greşeala să cad în comun, mi se pune un semn de carte şi nu mai vrea să citească nicio iotă din mine. Aş fi păcat…
Dragostea trebuie să fie matlasată, cu bumbi din acelaşi material, ca să nu migreze sentimentele în derizoriu şi să te dispensezi de ea în laviţă, învelită în pergamentul vremii, ca de-o plapumă purtată şi cu câlţiul amintirilor împâslit.
Ajungem la fruntariile ţării. Ea preia conducerea. Nu vede bine noaptea. Ne oprim la o pensiune conac. Paturile sunt cu baldachin. Baia în nuanţe de beige, violet, maro. Curat, ca la noi când facem curat. Mocheta se afundă de paşi. Mici inconveniente: în cameră prea cald şi dacă deschizi fereastra dai de zgomotul maşinilor care trec la 3 metri de geam. Dormim duşi cu pluta. După nimicul dejun pornim la drum. La graniţa cu Austria nu era nimeni. Doar trei ciori zgribulite în drum spre Germania cea plină de ajutoare nemţeşti. Au început munţii. Turiştii de toate naţiile erau uimiţi să vadă picioare româneşti pe bord. Frumoase. A început Insbruck. Am parcat maşina şi i-am pus de strajă un om de zăpadă ca să n-o ia la vale. Când ne-am întors, omul de zăpadă o luase la sănătoasa. L-am găsit la nişte turişti moldoveni care căutau gâlceavă din pricină că schnaps-ul era la liber la cabană.
Am luat sania până la pârtie. Austriecii nu te întreabă al cui eşti. Te urcă în sanie cu un schnaps fiert şi c-o pătură ecosez de persoană. Noi doi eram o persoană care se săruta.
Schiurile erau la discreţie şi se pretau la opritul în plug atunci când nu se oprea pardon în fund. Când râdea ea, toată pârtia se întorcea în stop-cadru.
Mă opresc un peek în plug aici, ca să vă urez vouă un an nou şi bucuroşi le-om duce toate.
La mulţi ani.
Marinică, 28 decembrie, încă 2013
ODLM, o frumoasa scriere inspirata de…sezon, de Sărbători, de dorul de vacanta la Insbruck? 🙂
Oricum, ne-a făcut trecerea in anul ce se iteste deja, mai frumoasa și mai vesela.
Si eu va doresc tuturor – și nu cred ca se supără nimeni daca ție, gazdă ODLM, in mod special- un nou început după pofta inimii, sănătate, dragoste, veselie.
La mulți ani!
ODLM,
O poveste dragalasa si cu un pic de pasiune strecurata printre rinduri pt un inceput placut de An Nou.
Draga ODLM, tie, celor dragi tie, indragostitului si rabdatorului Marinica si tuturor vizitatorilor blogului, un An Nou 2014 delicios, cu sanatate, zile superbe fara niciun nor de griji, noroc si sa fiti inconjurati de oameni buni.
Draga Cristina, sper ca ati trecut cu bine peste furtuna cu gheata.
La Multi Ani!
Am scris câteva comentarii până acum dar văd că nu apar de aici de pe un picior de plai. Doar le pot citi pe ale voastre
În sfârșit, muntele s-a îmbunat și și-a întors creasta și spre netul meu. Văd că preia mesajele de bine, sănătate, fericire pe care vi le trimit de pe 2014 onward
ODLM,
Pt vacanta, eu as alege numai munti cu Internet. 🙂
“Dragostea trebuie să fie matlasată, cu bumbi din acelaşi material, ca să nu migreze sentimentele în derizoriu şi să te dispensezi de ea în laviţă, învelită în pergamentul vremii, ca de-o plapumă purtată şi cu câlţiul amintirilor împâslit.”
Oh! Dar Dragostea nu are virsta! Credinta mea este ca Dragostea trebuie sa fie mingiiata si alintata, imbratisata cu soapte gingase si dragalase, inviorata cu roua de suflet, pretuita si ocrotita. Stickers roz lipite uneori pe ceasca de cafea, cu “I love You!”, trezit in miez de noapte pt o stringere de mina, la restaurant sa daruiesti o clatita sau un papanas partenerului care de la inceput se uita in farfurioara ta, 🙂 si mai ales sa-l rogi sa mearga la cit mai putine spectacole de balet. 🙂
Odille- cât este tânără, dragostea aşa arată, cum ai descris-o tu. Este Dragostea Mare, cea ideală, care stă într-un pătuc pe munte şi răspândeşte periniţe cu dragoşti mai mici. Unii le ţin la piept, alţii, după ce dorm pe ele, le tăvălesc prin urmele de cai ai destinului, vântul nepăsării le umple de colb şi se transformă în periniţe pline de indiferenţă şi cocoloaşe de ură.
Dragostea Mare le adună, le goleşte de conţinut, le primeneşte şi le trimite înapoi cu dragoste. Cum altfel!?
Artrebui să trăim mereu cu periniţe noi. Vorbesc de noi, ăştia.