search
top


Play-Bee

Capture

Aveţi o comandă nouă.

Ah, stai aşa! Să nu uit. În cele câteva runde ale fetelor pe la câmpul cu lavandă, m-am urcat şi eu în tractor, cap compas Adunaţii Depedrumuri, dar am coborât mai hacana, la câmpul cu căpşuni. Nu era nimeni, îmi puteam face de cap cu natura înconjurătoare, numai că nu e-n natura mea un astfel de comportament. Tufele, micuţe dar semeţe ca un cintezoi, fac nişte lăstărei care se întind şi-şi dau mâna frăţeşte întru propăşirea neamului lor de piaţă capsunis trufandalis scumpus. Nişte floricele albe, cu o chemare pentru frumos, stăteau ascunse pe sub frunze, dădeau însă mai degrabă impresia că au fost cotropite şi că nu li se permite accesul la razele soarelui, taman atunci când viaţa este prea frumoasă şi te sperie de un bine timid ivit ca un point of interest pe GPS.
Nu-mi lua mult să le iau pe rând între degete şi să le arăt soarele. Şi totuşi păreau posace, lipsite de o elementară vlagă proprie florilor care mi-au decorat camera viselor. Doi porumbei albi se certau pe marginea parcelei, iar eu, nepriceput, nu le-am detectat apartenenţa la sexul frumos sau dimpotrivă, vânjos. Dar dacă tot eram liber de griji am privit mai cu atenţie. Se certau cu ciocurile ridicate şi care făceau adesea incursiuni în penaj, parcă-parcă se şi auzeau nişte sunete care semănau a “ciocul mic, madam!”.
Ceva mai departe, se odihnea plictisit un exemplar care pentru a mai anima atmosfera îşi rotea coada ca un curcan obsedat de preamărire. O rozetă perfectă, echilibrată, simetrică ca un evantai austriac. M-am săturat să tot văd evantaie chinezeşti care se rup dacă le fâlfâi la teatru aşteptându-l pe Godot. Nici nu ştiu dacă austriecii fabrică evantaie, dar dacă tot deschid staţii de benzină şi bănci noi la noi, de ce n-ar produce şi evantaie Wiener Alisee?
Atunci am înţeles pentru ce se certau dânsele: pentru a-l primi în spaţiu pe nepăsătorul rotat. Cearta s-a stins în momentul în care ciudatul, guşatul, rotatul, a ales-o pe cea cu ciocul mic.
În urma lor, ţărâna părea răvăşită de cele la care numai ce asistase şi se aduna zorită în bulgări prăpădiţi şi sfioşi tocmai spre a fi duşi de furnici cât mai departe de ruşinea sporovăielii.
O pană albă rămăsese înfiptă dreaptă într-un cartof rătăcit, semeaţă ca în călimara lui Shakespeare.
Am cules-o şi am vrut să vă scriu vouă ceva, dar ce inspiraţie poţi culege dintr-un cartof plin de amidon, vitamine, minerale, fibre dietetice, dar o muză, ioc?
Dar nici n-o puteam lăsa ca o pană în vânt, aşa că i-am găsit un folos dintre cele mai nobile. Mângâiam cu ea gentil florile unei tufe şi mă duceam cinci tufe mai încolo şi depuneam polenul pe la alte flori. Nici nu le polenizam între ele, ca să nu se arunce neamul, dar nici între vecini, ca să evit scandalul. Eram un fel de play-God, play-bee, play-boy. Florile începuseră să se întremeze şi tremurau la adieri de vânticel cald de mai. La soare se puteau uita, dar la mine, ba!
Acum, când îmi aduc aminte, mă încăpăţânez să cred că am contribuit şi eu la o recoltă de căpşune mari, dulci, parfumate, contrar celor spaniole cu gust de PVC. Am adus acasă o lădiţă şi m-am lăudat Adorabilei cu isprava mea. Orice femeie are tendinţa să creadă că bărbatul ei o minte, iar orice bărbat are tendinţa să creadă că este adevărat. Eu sunt un bărbat adevărat, construit din calupi de iubire, puşi alandala, dar mărinimos dăruindu-i numai ce mă uit la dânsa. Caut azi altceva şi găsesc ceea ce căutam mai ieri cu înfrigurare: buze superb arcuite care strivesc o căpşună împrumutându-i culoarea, parfumul, dulceaţa.
– Mergem la Tanti Aglae, la bistroul ei, să mâncăm ceva? Ceva uşor, cum numai ea ştie să gătească, cu şofran, brocoli, rosemary, telemea caprese rasă şi morcov julienne.
– Ei hai, eu fără proteine abia ajung la colţ, poate-l şi dau dacă persistăm zilnic aşa. Am s-o îmbunez pe Tanti Aglae aducându-i o caserolă cu căpşune crescute pe talaş şi crestătură de copac care-i împiedică pe melci să se caţere. O să capăt o bisteakă de văcuţă de Argentina de două degete de-ale mele.
În drumul nostru, chiar în faţa noastră la semafor, era o dubiţă albă şi cu o plăcuţă prinsă stângaci: “Te enervează cum conduc? Suno pe nevastămea. Teva enerva şimai tare”. Aş fi sunat-o pe profa lui de română. Un teribil simţ al inadecvării mă răsucea pe banchetă.
Am ajuns. Eram mereu bineveniţi la Tanti Aglae. Rochiţa albastră a Adorabilei şi sandalele cu toc, decupate mărinimos, întorceau priviri. Oare şi ea mă admira aşa cum o admir eu, sau mă socoteşte un struţ tipic care mă ascund după vorbe? Ah, de-aş fi un batiscaf care coboară în inimă pentru a culege date ştiinţifico-fantastice despre credinţa ei. Dacă sunt un ticălos, să solicit scoaterea la luciul apei, iar dacă sunt temeinic, meticulos, tenace în înfruntări, apăi atunci să rămân acolo până ce termin oxigenul şi să fie cazul de respiraţie naturală gură la gură. Dar Dumnezeu ştie ce zace sub furnirul timpului ce va să vină… Îmi trebuie doar un amnar şi ceva minte slobodă s-o fac să înţeleagă că tare-mi plac sandalele decupate şi rochiţele gogoşar.

Marinică la căpşune

15 Responsesto “Play-Bee”

  1. CristinaC says:

    Eu cred ca da!
    Si ea te admira cum o admiri tu!

    Avea dreptate Alina cand zicea de Humanitas!

  2. CristinaC- şi eu sper că este căzută în admiraţie, altfel n-am altă cale decât a mă admira singur din amintiri.
    Alina este o drăguţă când zice asta. Îţi mulţumesc şi ţie pentru aprecieri.

  3. Odille says:

    ODLM,

    Felicitari pt o postare adorabila, in care dulceata cuvintelor se impleteste cu aroma verii si ne transporta intr-o lume de poveste cu sclipiri de umor.

    ODLM, doua porumibitze albe, nu numai ca nu vor spune niciodata “ciocul mic, madam!”, dar nici nu vor gindi asa. 🙂 🙂

  4. Odille says:

    Cristina, cred ca ar trebui ca si porumbeii sa fie Chanel. 🙂

    Deocamdata, eu practic tehnica, Ajuta-ma Doamne, sa nu gasesc!”

    Daca as gasi rochita mult visata si ar costa citeva mii, de dolari, asa niste tristeti mi s-ar cuibari in suflet, incit nici un evantai minunat cu parfum de feriga, nu mi le-ar putea alunga. Cind sunt suparata rau de tot, eu nici nu mai pot vorbi. 🙂

  5. CristinaC says:

    Odille, mi-a palcut mult dorința”ajuta-ma Doamne sa nu găsesc”…
    Am fost la prietenii noștri din Pennsylvania in acest weekend lung si friguros si am făcut o tura de magazine…ca acasa aici nu am timp si nu e la fel ca preț….Nu căutam nimic in mod deosebit….si tot am cumpărat de zici ca nu mai am cu ce sa ma îmbrac…
    Voi aplica si eu metoda ta….dar sa știi ca eu la rochii de mii de dolari doar in reviste ma uit

  6. Odille says:

    ODLM,

    “Orice femeie are tendinţa să creadă că bărbatul ei o minte”

    🙂 ODLM, si aici se vede ca barbatii rareori inteleg cum gindesc femeile. Aceasta idee nu are nicio baza reala. Eu, spre exemplu, mi-as lua zborul daca as avea impresia ca barbatul nu ar spune adevarul. Asa o incertitudine ar face ca femeia sa fie nefericita si cind femeia este nefericita, toti stim, ca intreaga familie devine nefericita.

    Sunt femei care nu accepta rolul de paznic si atunci sotul stie ca el este cel care-si gestioneaza singur cum doreste sa traiasca si sunt femei care folosesc o tactica de infiltrare a unei frici in mintea partenerului. Spunind ca “stie” ca el nu spune adevarul ii transmite si ideea ca este vinovat, dar il si atentioneaza ca este urmarit, in aer, pe apa si oriunde ar fi. 🙂

    El ajunge sa creada ceea ce a spus Churchill, numai ca Anglia era in razboi. Discursul a fost exceptional dar nu se aplica in timp de pace si nici intr-un mariaj. Mariajul nu este o stare de razboi, dimpotriva. 🙂 🙂

    “We shall go on to the end. We shall fight in France, we shall fight on the seas and oceans, we shall fight with growing confidence and growing strength in the air, we shall defend our island, whatever the cost may be. We shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender…”

  7. Odille says:

    Cristina, eu ma uit la rochii de mii de dolari, ma supar si desi nu sunt exact cum mi-as dori, tot sunt bosumflatica, asa cam o saptamina. 🙂

  8. Odille- două porumbiţe albe mai gândesc şi aşa când vine vorba de un rotat mândru şi frumos. Adică unul care roteşte ochii şi scanează zările şi străzile 🙂
    Mulţumesc pentru aprecierea postării. Eşti o drăgălaşă că-mi spui asta.

  9. Odille- de cele mai multe ori, când bărbatul este mândru şi arătos 🙂 ,rolul de paznic este indus de situaţie. O dată, de două ori, până iubirea capătă o ceaţă pe ochi şi dispare. În atari situaţii, se pun mâinile în şold şi degetul arătător ţinteşte uşa. Rugăminţi, căzături în genunchi, “mi-a luat Dumnezeu minţile. Este ultima oară (pe anul ăsta)”, toate fac parte din arsenal şi vin la pachet cu “nu este ceea ce crezi”.
    Oricum infiltrarea de frici se face la început, aşaaaa, ca pentru luare la cunoştinţă cu proces verbal. Gradul de iubire pe Scara Richter reglează frecvenţa atenţionărilor şi se exprimă matematic ca fiind produsul între gradul de asaltare (x) şi numărul de porumbiţe asaltatoare (n). Când x.n ajunge nesuferit, se foloseşte tigaia. 🙂

  10. CristinaC says:

    No acuma… nu m-am gandit niciodata sa matematizez iubirea… cred ca se poate totusi Omule!

  11. Odille says:

    ODLM,

    Eu nu vreau sa cred ca barbatii ar fi asa de slabi de inima incit sa incheie aliante cu dusmanii 🙂 , ei fiind intr-un mariaj fericit, divin, incintator, care a fost semnat si stampilat cu iubire si pupici? 🙂

    Care ar fi calea de urmat in cazul acestor aliante?

    – Sa-ti iei valijoara si sa-l lasi pe cel drag sa-si urmeze inima?

    sau

    – Sa trimiti a drone cu semnatura de primire de la “dusman”? 🙂

    Eu as alege prima varianta pt ca oamenii trebuie sa fie liberi, dar ideea cu acea drone, m-ar cam ispiti. 🙂

  12. Odille says:

    ODLM,

    “Adică unul care roteşte ochii şi scanează zările şi străzile :)”

    Cred ca ar trebui sa li se spuna baietilor de cind sunt mici, ca ei nu sunt radare. 🙂

  13. Odille says:

    Imi este si teama sa spun, dar cred ca a venit si la noi vara. Astazi am avut 25 de grade, cardinalii ciripesc, ieri, o caprioara a traversat in viteza 4 lanes si toti soferii au pus niste frine ca la curse, dar nimeni nu s-a suparat, veveritele sunt mai nazdravane ca niciodata.

    I-am urat Verii, cu mult drag, un bun venit. 🙂

  14. Odille- cred că ar trebui să li se spună băieţeilor de când sunt mici la ce capricii vor asista când devin radare mari. Riscă surghiunul în neant 🙂

  15. Odille- Papa a anunţat că niciun cardinal nu ciripeşte în Canada. La noi, căprioarele traversează mall-ul şi nu-i nevoie să pui frână pentru că unele ştiu să se ferească, iar cele care nu ştiu sunt demne de o atenţie sporită. Aşa-i traficul pe la noi… La mica înţelegere.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: