Jul 31, 2014
Fuschl am See
Fuschl am See este ceva la care se ajunge cu autoturismul propriu în două zile. Se rupe traseul la Arad şi de oboseala de pe drumurile româneşti, se doarme de se rupe. Internet peste tot: în cameră, în lift, pe hol, între micul dejun şi bagajele cărate în parcare, în maşină până la ieşirea de pe poarta uzinei.
Prin Vama Nădlac se trece ca prin şvaiţer dacă ai moacă comună care nu exprimă nimic. Nici măcar o rază de inteligenţă. Erau patru vameşi: trei bărbaţi şi o femeie, aliniaţi unul lângă altul, care, se pare că abia terminaseră cursurile de studierea fizionomiei smuggler-ului universal şi a fixaţiilor comportamentale ale mafiotului de la volan.
Bărbaţii, sincronizaţi ca “Lord of the Dance”, ne-au făcut un semn din cap să eliberăm frontiera. Eram încă pe fâşia arată şi unul din băieţii mei, pe bancheta din spate, vorbea la telefon cu prietena domniei sale. Era cald, geamurile erau deschise pentru a facilita intruziunea căpeteniilor de vameşi. S-a auzit un: “nu pot să-ţi spun când ne întoarcem, sau dacă ne întoarcem…” Cu un singur glonţ a lovit două fiinţe de gen opus lui. Una a făcut un zgomot imperceptibil telefonic de prăbuşire pe pat, iar celeilalte, o vameşă pe care o despărţeau câteva secunde de pensie, un flash-back din tinereţe i-a aprins un led roşu cu deschidere de portbagaj. Nu era nimeni acolo, nici măcar un chinez mic şi înghesuit. Transportam costume de baie, bluziţe şi rochiţe pentru fiecare oră, taioare, pălării de plajă, pantofi, poşete de plajă, casual, elegante, plic, cingători asortate până şi între ele. Noi, băieţii, adidaşii, blugii şi câteva t-shirt-uri. Normalno.
Ador reclama asta:
http://www.youtube.com/watch?v=9LPyWqa00u8
Aveam peste 700 km în faţa noastră până la Fuschl am See în Austria. Am plătit vigneta de autostradă. Au eliminat-o pe cea doar de tranzitul de 4 ore cât durează Ungaria, dar sistemul este deştept ca la noi: odată cumpărată nu îţi dau o vignetă pe care s-o lipeşti pe geam, ci eşti introdus în sistemul lor centralizat şi camerele de luat vederile de pe autostradă citesc doar numerele de înmatriculare. Dacă nu ai, sau este falsificată sau expirată, la întoarcerea acasă te aşteaptă o amendă pe care Fiscul ţi-o lipeşte de frunte şi de dosar.
Trecem prin Ungaria cu 130 la oră şi deodată ne trezim în Austria. Regula este să ai tot 130 la oră dar restricţiile de 80 la oră sunt exasperante şi acoperă cam 70% din traseu. Stingem farurile pentru că nu mai este obligatorie măsura şi oprim la o staţie de benzină pentru vigneta de Austria. Aici, sistemul birocratic a învins. Trebuie lipit un abţibild pe parbriz în dreapta sus, nu sub retrovizoare, nu pe porţiunea umbrită, nu în dreptul senzorilor de ploaie. Singurul loc disponibil era fruntea şoferului, dar o păstram intactă pentru amenzi. Nu am citit instrucţiunile scrise mărunt, ca pentru lupă. Mai târziu am aflat de existenţa cititoarelor de vignetă care, dacă nu o găsesc lipită, în cultura “ja wohl” asta înseamnă nesupunere şi găseşti amenda la întoarcere între 125 şi 250 Euro în funcţie de cât de fiţoasă este maşina-ţi. Se spune că dacă păstrezi vigneta intactă şi chitanţa de achiziţie, tot nu contează. În alţi ani, am lipit vigneta şi am aflat că nu se dezlipeşte nici cu lama nici cu forţa. Singura soluţie a fost cu diluant pentru vopsea alchidică, dar care lasă urme de ulei ce persistă ani de zile chiar dacă le arunci nişte degresant în faţă. Noaptea, lumina farurilor celor care vin din plan opus, este descompusă într-o auroră boreală de o rară frumuseţe şi mi-e teamă să nu lovesc vreun urs polar sau vreo focă din preajma parcărilor de TIR.
Fuschl am See este o staţiune pe marginea unui lac de munte din cele câteva zeci aflate în Tirol. Hotelul cochet, obsesiv de curat, primitor, în schimb, suferă ca toată Europa vestică, la conexiunea de internet. Spre deosebire de patria natală, internetul este o pacoste. În cameră, este prezent doar în câteva hoteluri de la 4 stele în sus şi trebuie să stai cocoţat pe noptieră ca să prinzi o linie sau să-ţi dai unghiile cu ojă mov care intră în rezonanţă temporară cu serverul. Interlocutorul tău nu te crede că dispari metodic de pe Mess. Doar dacă-şi dă cuvântul. Şi mie mi-e de ajuns…
Noi nu am avut net decât în holul recepţiei şi în 40 mp eram 40 de hoţi care ne sheruiam conexiunea. Ne pândeam care merge la culcare ca să mai elibereze ţeava suprasolicitată. Când se auzea the “f” word ne uitam sincron în tavan evocând astfel lipsa net-ului şi invocând sfinţii. Toţi. Când revenea, cel mai iute anunţa “net again” tot aşa cum musul din catarg vestea “laaaand”.
Staţiunea este plină de hoteluri de toate stelele şi case de vacanţă. Locuitori, cam 1500 de suflete. Ei, câteva suflete din acestea şi-au făcut ferme de vaci chiar în centrul satului. Am avut o fermă la 50 metri de balcon. Aerul tare de munte avea aici cu totul alt iz. Acidulat. Am întrebat-o pe patroana hotelului dacă Primăria permite astfel de practici. Surprinderea a fost atât de intensă încât s-a prăvălit de după tejghea: “oooh, but nobody complained about that. All my tourists loved that”. Fiind în grupul nostru obişnuit de concediu, dimineaţa ne grupam în cele 6 maşini şi plecam pe coclauri tiroleze. Părăseam încântaţi Cow Chanel şi am vizitat Bad Ischl, Hallstatt, St. Wolfgang, Salzburg şi toate micile staţiuni din zonă.
În zilele cu soare mergeam la ştrandul staţiunii amenajat în stil “ja wohl”. Piscina exterioară din inox, cu jacuzzi, încălzită, curată, albastră. Cea de interior, cu nimic mai prejos. În apa din lac răceam berea şi totuşi copiii localnicilor se bălăceau ziua toată printre răţuşte şi lebede.
Vă las acum să admiraţi câteva fotografii smulse peisajului.
Mi-a fost tare dor de Marinică şi adorata sa făptură.
PS. Majoritatea mall-urilor au parcări speciale pentru femei. Sunt mai late, mai adânci, iar pereţii sunt de cauciuc.
Banuiesc ca v-a cazut foarte bine concediul. Pozele sunt de vis !
Sa va fie de bine.!
Ai dreptate cu Internetul in Europa de vest…. Oare care e problema?
Eu sunt intr-un sat pitoresc din Toscana , intr-o casa care dupa ce s-au plâns foarte multi turiștii a instalat wifi….norocul meu…ca altfel nu va scriam. Toscana este plină de turiști…majoritate japonezi si foarte multi italieni care au vacanța…nu va povestesc cu e cu parcările….
Va urez un weekend de vis!
CristinaC- concediul ne-a căzut mănuşă.
Internetul în Europa de Vest a fost introdus de mult, infrastructura este deja depăşită şi sunt comozi la bani ca să o updateze. Esticii, fiind relativ mai noi pe piaţă, am achiziţionat cea mai modernă infrastructură. România este pe locul doi în lume la viteza de internet, după Japonia. Localnicii au, marea majoritate, internet pe mobil nelimitat sau pe cablu, acasă. De turişti îi cam doare la başcheţi. Motivul oficial este că turistul vine în vacanţă şi nu prea are nevoie de internet. Totuşi, eram în maşină şi am căutat o farmacie pe internet roaming. M-au taxat cu 2,4 Euro pentru câteva minute de căutare a unei farmacii care era închisă pentru concediu.
Să aveţi o vacanţă toscană minunată.
ODLM,
Imaginile sunt ca dintr-o carte de povesti. Cred ca si sufletul intinereste si se indulceste intr-un asa cadru de basm.
Ma bucur pentru voi.
Placuta postare si datatoare de energie.
Cu citiva ani in urma am facut si noi un tur, cu masina, prin Austria. Sunt multe imagini pe care as fi dorit sa le iau cu mine. Intr-un fel le-am luat. Sufletul le pastreaza.
Cu citiva ani in urma am poposit, din greseala, intr-o pensiune in Germania, undeva pe linga Wurzburg, numai ca era in plin cimp.
Oh! Viata la tzara!. Romantiiii………c! 🙂
Ani de zile am miorlait de dorul clopotelor, in Ontario (sau poate in intreaga Canada) fiind o lege care interzice clopotele pt ca sunt considerate producatoare de poluare sonora
Ei bine, cred ca la 4 sau 5 dimineata, au inceput sa bata clopotele, din jumatate in jumatate de ora. Asa era obiceiul locului.
Pensiunea era foarte curata, dar respiram numai iz de varza.
De atunci nu mi-a mai fost asa dor de clopote. 🙂
Cristina, enjoy! Cred ca Toscana a fost creata de zeite si zei indragostiti. 🙂
ODLM,
Poate te va suprinde, dar si in Bucuresti, in hotel de 4 stele, am avut mari probleme cu Internetul. Pina la urma, dupa citeva zile si dupa numeroase telefoane la receptie, am fost conectata prin cablu.
mi se pare corect sa fie parcari pentru femei, ele uzual cara cate un vapor in masina si au nevoie de mai mult spatiu la parcare 🙂
faine imaginile, dar mi se pare ca-i prea mult beton si prea putin pamant.
si mie mi-e tare draga reclama 🙂
simf´s last blog post ..Poze de spuse argumentatorii
Odille- mulţumesc pentru urări şi aprecieri.
România este plină de pensiuni. Trebuie doar să-ţi alegi animalul: oi, capre, vaci, cai, găini, struţi, vulpi polare, chinchilla, ratoni.
Turiştii străini adoră un astfel de ambient. Mulţi râvnesc la ce nu au. Se spune că dacă eşti cu un grup mare de prieteni la restaurant, singura mâncare care nu-ţi place este a ta. Misoginii au mers mai departe şi spun asta şi despre soţii. Este doar o legendă. N-o lua în seamă!
Bătaia clopotelor este plăcută şi cu cât sunt mai mari cu atât sunt mai penetrante la orice oră. Ceea ce nu înţeleg este cum permite o ţară civilizată, sau ca a noastră, să lase slobode motocicletele care fac un zuuum-zuuum asurzitor iarna-vara şi pe seară. Singurele zgomote pe care le tolerez sunt ale avioanelor, ale artificiilor şi ale vânzătoarelor care, multe dintre ele, sunt hellas! soţii…
Odille- În ultimul timp, multe hoteluri şi-au revizuit politica de internet. Chiar şi pensiunile cu margarete au internet între răzoare.
Simf- parcările pentru femei desfiinţează unele locuri de muncă călduţe. Am un prieten care ajuta domnişoare, uneori doamne, să parcheze în locurile strâmte ale bărbaţilor. Primea mulţumiri dintre cele mai variate. Şi el le mulţumea…
Imaginile le-am luat din centrul staţiunilor unde casele se înghesuie de sute de ani. Cu cât părăseşti centrul, cu atât se măresc domeniile şi grădinile. În St. Wolfgang am poze cu hotelul “Calul Bălan” unde s-a turnat opereta ( sunt a 6-a şi a 8-a de sus în jos). Tot centrul este al unei familii care are venituri de 4 milioane de euro anual. Nu mi se pare corect ca eu să am numai 3 milioane anual 🙂
ODLM,
Suntem noi dependenti de Internet, dar pentru copii, oxigenul este presarat cu Internet, iar lipsa accesului cred ca a fost o adevarata suferinta. 🙂
Imi dau seama ca noi, in America de Nord, am devenit dependenti de aerul conditionat, dar nu in doze mici si din cind in cind. Noua ne trebuie o cascada de frig. Sa-l gustam, auzim, jetul de aer rece sa ne arunce din pat. 🙂
Ca urmare, in Europa, vara, suferim.
In Franta, in hoteluri bune care se lauda cu aer conditionat, AC este dozat cite 5 – 10 minute si se inchide. Telefoanele la receptie inseamna inca 5 minute de aer conditionat.
In familia mea, eu sunt responsabila cu toate plingerile la receptie. De multe ori, in drumurile catre receptie, nu iau liftul, merg pe scari pt ca imi este teama ca cei de la receptie sa nu ma blocheze in lift. 🙂 🙂
Foarte nostima reclama! 🙂
In legatura cu ceea ce spui atunci cind treci frontiera in America, o formula sigura de a lasa-o pe mama-soacra acasa este, ca atunci cind este intrebata de ofiterul de frontiera american, cind se intoarce in Canada, tu sa spui, in gluma:
– Pe mama soacra o lasam acolo!
Controlul pt America, se face pe aeroportul din Toronto, de catre ofiteri americani. Legea spune ca orice spui trebuie luat ca real.
Odille- nu se poate să lăsaţi mama soacră acasă singură. Răstoarnă tot. Mobilă, grădină, casă, principii.
Odille- lipsa internetului te aruncă cu 25 de ani în urmă.
Voi în Canada nu aveţi destulă iarnă? Mai vreţi şi extensia ei pe vară prin valuri de aer condiţionat?
Din câte ştiu, hotelurile în Europa au şi termostate în cameră. Cea mai cool idee este cartela de electricitate care stinge tot la ieşirea din cameră sau îi dă drumul la maximum la intrare. Alţii practică un tarif de 5 E pe zi pentru AC.
Eu am rămas odată blocat în lift cu o tânără şi de atunci nu mai am nicio temere de spaţii închise. Din contră, apetitul mi-a fost deschis 🙂
Odille- În reclamă, vezi cum le rade căţeluşilor un lingou de aur? Când începe clipul, ai observat că în fântâna arteziană din curte ţâşneşte petrol? Şi că robinetele sunt de aur, ca şi elicopterul cu care se întoarce soţul de la câmp?
ODLM,
Comentariul tau despe lift si adoratie, m-a dus inapoi cu gindul la acel clip cu fetita care plingea pt ca nu vroia ca acel bebelus dragalas sa creasca.
Stia fetita ce stia, poate dintr-o alta viata?
🙂 🙂
ODLM,
Nu ma gindisem ca elicopterul era aurit si nu observasem nici petrolul din fintina! 🙂 Razatoarea- lingou o observasem.
M-a amuzat si combinatia de basma si blanita pe umeri, blanitza care arata ca o pisica, dar care imita nurcile.
Excelent!