search
top


Ada de Mess

Ada de Mess

Telefonul meu a luat-o razna. Am început să prind bulgarii şi am dat peste o conversaţie care, prin simpla răsucire către sud, m-a întors pe meleaguri bătătorite, cu colb de ţară:

-Mircea, sunt de aproape un  an cu ea pe Mess. Am ID-ul  Adei de la un prieten căsătorit, care n-a mai putut continua chat-ul. Nevastă-sa a deschis într-o zi laptopul cu Mess-ul signed in şi i-a citit tot dialogul. Tu ştii femeia, nu i-a spus nene vreo trei luni şi i-a citit de-a fir a păr toată conversaţia, ba a mers mai departe şi scria şi mesaje în numele lui. Până într-o zi când Ada, cu o intuiţie străină bărbaţilor, şi-a dat seama că în conversaţia lor, dimineaţa discutau banalităţi despre modă, colege de birou, alimente scoase din meniu, iar seara despre o iminentă întâlnire, despre cum arăţi, măsuri la haine. Ada l-a rugat să revadă în arhivă ,că nu mai departe de dimineaţă fusese întrebată ce parfum preferă. Omu’ deştept, s-a prins imediat, a dat delete la toată arhiva şi a dezarmat-o pe nevastă-sa. Tu ştii că femeia-i îngăduitoare şi te crede o dată-de două ori, iar cu un adjuvant de taioraş turqoise, cerceluşi cu pietre în ton şi-un buchet de flori, zice că te crede, dar după ce trece moda lor, iar nu te mai crede. Măi Mircea, femeia, dacă mergi cu ea la iarbă verde, este în stare să culeagă floricele câteva ceasuri, le strânge într-un bucheţel, îţi varsă cutia de bere, te pune s-o decupezi cu briceagul şi ţi-o face vază de flori pe masa pliantă. Tot ea îţi ascunde cravata pe care ai primit-o de la maică-ta, zice că s-a rupt foarfeca aia la care tu ţineai foarte mult pentru că tăia şi tablă, dar avea un defect “era de la fosta”, parfumul pe care ţi l-ai luat singur în loc să-l târguieşti cu ea, că doar ea te miroase, “ţie-ţi trece”, este scăpat pe jos la curăţenie, în locul biletului de iubire prins cu magnet pe frigider găseşti o listă de piaţă şi farmacie. Vorbeşte cu viteză şi nu mai aşteaptă răspunsul la întrebări, pentru că rostite, îşi dă seama că sunt nesemnificative, până ajunge la întrebarea terminală “unde ai întârziat atâta?” care nu mai scapă fără răspuns şi dacă lansezi stupida scuză cu traficul, îţi arată pe scroll-ul tv-ului din bucătărie că “la această oră, traficul în capitală se desfăşoară normal”. Te scapă doar telefonul prietenei ei care îi descrie cu lux de amănunte o culoare bleu ca “rochiţa aia pe care am văzut-o noi ieri, la mall”. Trebuie precizată exact nuanţa pentru că bleul lor nu este acelaşi cu bleul nostru. În tot acest timp, îţi face semne cu mâna cum să aşezi pâinea în cutia ei, cartofii în coşuleţ, ceapa “fugi cu ea pe terasă!”, florile “numai în vaza aia, nu aia!” Femeia este azi graţioasă, volubilă, piele catifelată şi tot azi, cu nori prin sufragerie, plictisită de treabă, cu forţele vlăguite. Aşa o văd eu pe Ada, Mircea şi n-aş sta o secundă fără ea. Stii ceva?

Aici conversaţia s-a întrerupt şi au început unii să vorbească în bulgăreşte. Înţeleg ce vorbesc, dar castraveţii nu mă tentează.

One Responseto “Ada de Mess”

  1. Articolul este deosebit şi mi-a plăcut în mod deosebit adevărul cum că “bleul lor nu este acelaşi cu bleul nostru”. Aici nici eu nu o puteam spune mai bine.
    În ceea ce priveşte concursul, la fel ca şi Lia, te-ai îndreptat către alt gen de caracterizare a femeii. Eu vreau ceva scurt şi la obiect, generalizări piperate doar puţin cu amănunte, unul-două. Şi ştiu că este dificil a descrie ce este femeia în maxim 20 de rânduri dar gândeşte-te că se va desemna câştigătorul prin sondaj după ce toate textele participante vor fi publicate pe blogul meu. Dacă vor fi 20 de participanţi (cum au fost la ultimul concurs), va fi cam dificil ca fiecare persoană ce votează să fie nevoită să citească 20 de texte (mai ales dacă acestea sunt şi lungi). Eu am gândit practic pentru că vreau să încurajez votarea.
    Oricum, concursurile nu se termină aici. Vor mai fi şi altele (cărţile şi DVD-urile le am deja cumpărate).
    😀
    .-= d-ra Terra Radu´s last blog .."Sunshine Award" 😀 =-.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: