search
top


Preaviz legal

1-DSC00596

2-DSC00604

3-DSC00606

4-DSC00612

5-DSC00616

6-DSC00618

7-DSC00624

1-DSC00608

Restaurantul, aglomerat. Se fac rezervări online cu o dimineaţă înainte. E forfotă pe litoral. Aveam pusă deoparte o masă de şase persoane cu faţa spre mare. Vinul era alb, asfinţitul roşu, ochii verzi. Teoretic, se auzea o muzică în surdină de la restaurantul de vizavi. Practic ne asurzea. Atâta onorariu primiră, de atâţia bani cântară, pentru că la un moment dat nu s-au mai auzit şi am putut comanda şi noi ceva, în şoaptă, fără să mai arătăm cu degetul pe meniu. Cercetătorii britanici au stabilit că atâta timp cât auzim greierii, corpul nostru funcţionează în parametri normali. Când nu-i mai auzim, înseamnă că sunt deasupra… Antreurile constând în Mozzarella şi măsline scheletice îşi făcuseră intrarea, iar eu aşteptam liniştit o Diavola picantă.
Fără niciun preaviz de 15 zile conform legii, se aşează lângă noi, trăgându-şi un scaun al unei cliente plecate la pudrat, un baron local şi cont elveţian. Cred că îşi comandase meniul de pe telefon, pentru că a venit cu farfuria plină. O ţinea înconjurată cu mâna stângă, ca puşcăriaşii, şi cu dreapta zdrobea carnea cu furculiţa. Avea ochii roşii de la mult nesomn şi nisipul din ochi făcea castelaşe pe masa fostă numai a noastră. Am văzut ce era în farfurie: carapaccio con funghi e una imensa halca di maiale.
Ilinca mi-a atras cât se poate de frumos atenţia că era fixată insistent de baron. L-am întrebat, aşa, într-o doară:
– Vă deranjează fiica mea?
Prietenii noştri au izbucnit în râs. Eu eram foarte serios atunci când am sărutat-o pe frunte, arogându-mi un aer de părinte protector. A fost cel mai frumos compliment de care am fost în stare în noaptea aceea. Am primit, drept pedeapsă, o îngheţată de ciocolată cu topping de amaretto. Baronul a plecat descumpănit. N-a meritat desert. L-am căutat pe Google, chiar acolo, de pe mobil, sub denumirea de “baron local”. Erau prea mulţi. Norocul îşi clădeşte culcuşul de obicei la cei bravi, la profitori îşi ia doar viza de flotant şi părăseşte incinta la prima schimbare de regim. Oricum, România este pe locul doi după Japonia la viteza de internet, ceea ce înseamnă că noi aflăm veştile rele cu mult înaintea multora, uneori chiar le şi producem.
Piscina hotelului, cu forme de bob de fasole, era o redută de cucerit. Vedeam de la balcon cum dis de dimineaţă, un membru al familiei venea cu un braţ de prosoape şi ocupa 4-5 şezlonguri. Am urmărit de câteva ori şi am constatat că acele şezlonguri rămâneau neocupate până ce seara venea alt membru al familiei şi strângea prosoapele. Locurile limitate, obrăznicia nelimitată. Spre mirarea mea, i-am surprins într-o seară, la masă, vorbind franţuzeşte. Erau belgieni. Ea era trasă prin inel, dar nu complet… Aveau simţământul primilor aventurieri europeni care invadaseră pământul Americii şi băteau ţăruşi de delimitare la colţurile gliei, ieşind periodic cu carabina care spărgea în fulgi de piei roşii incantaţiile nativilor indieni de-un roşu burgundy. Locul lor de plajă, pe cearşafuri roz creponat, era exact la graniţa unde intrai pe tărâmul umbrelelor şi al şezlongurilor cu plată. Să fie la ei, acolo, la Bruxelles!
Le învăţasem trucul, ne duceam şi le împătuream prosoapele frumos, la dungă şi le depozitam pe o măsuţă de plastic şi de cafea. Eliberam şezlongurile de sub ocupaţia belgiană. Mi-au atras atenţia de câteva ori o zurlie de vreo 16-17 ani şi comportamentul ei faţă de o frumuşaţă de frate ce abia îşi luase buletinul: ” haide, treci şi mă unge pe spate!”, “vino afară din apă şi adu-mi şi mie o cola şi o bere pentru mama!”, “nu te mai uita după aia că nu-i de nasul tău!”. Zurlia exersa comenzile pentru când va fi aşezată la casa dumneaei şi îi ieşeau toate fără greş. Maică-sa se uita admirativ, când la executant, când la ordonator. Cred că de la Nefertiti, Cleopatra şi Elena din Troia ni se trag toate comenzile.
Şi dacă tot am dat o raită prin Egiptul Antic ( atenţie, “periplu” înseamnă o călătorie pe mări şi oceane, nu cum s-a încetăţenit pe la noi la TV: “… dacă sunteţi iubitori de frumos, faceţi un periplu pe la Castelul Peleş”, ori, din câte îmi amintesc, Peleşul nu a plutit niciodată) vă voi da câteva imagini cu primarul Zarzăre, Mazăre, Varză, Viezure în rolul lui Tutankhamon, a lui Cabral ca servant principal şi a unui corp chiar de balet, în cadrul unui Carnaval la care au participat peste 10.000 de ameţiţi, nimerindu-ne şi noi printre ei. Au fost regizate lupte între gladiatori, lupte între lei şi euro, războaie între el şi cele 127 de iubite ale sale pe cine spală vasele azi.
La sfârşit, a fost defilarea carelor alegorice ale diferitelor baruri mămăiene. Nişte kitch-uri braziliene de o totală jenă, populate însă, tot după modelul Bresil, de farfuze năimite a fi despuiate de avizi.

3 Responsesto “Preaviz legal”

  1. CristinaC says:

    Spectacol? Restaurant cu spectacol?

    Orice ar fi tu scrii fain!

  2. CristinaC- nu este restaurant cu spectacol. Primarul Mazăre al Constanţei, organizează în fiecare an carnavaluri după modelul brazilian, pe teme în care el joacă rolul principal. Când Ştefan cel Mare, când Vlad Ţepeş, când baron local. Lumea se adună în faţa Cazinoului din Mamaia şi începe pe la 21:00 şi se termină spre dimineaţă.

  3. Iată o mostră de jurnalism în Evenimentul Zilei:
    “Tinerele cu vârste cuprinse între 22 şi 24 de ani au murit şi nu există nicio şansă ca să fie salvate. Şoferul s-a ales doar cu câteva răni.”

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: