search
top


Puflene Resort

05-DSC00659

06-DSC00660

07-DSC00662

12-DSC00670

13-DSC00625

14-DSC00631

15-DSC00633

20-DSC00700

21-DSC00702

04-DSC00652

08-DSC00663

09-DSC00664

10-DSC00668

11-DSC00669

16-DSC00671

17-DSC00675

18-DSC00684

19-DSC00693

20-DSC00700

21-DSC00702

02-DSC00647

03-DSC00649

De la Mamaia, deşi sunt singurul căruia nu-i este pe plac peştele, am acceptat să luăm drumul Deltei, spre Tulcea, destinaţia finală “Puflene Resort”- Murighiol. Sunt unele porţiuni de şosea peste care au trecut vizigoţii, latinii, turcii, fanarioţii, austro-ungurii, nemţii, ruşii, marţienii şi toţi au lăsat atâtea gropi de parcă au aruncat obuze din căruţă ca să poată înainta în timp. Suprafaţa acestor cratere este egală cu pământul arabil din două judeţe. Deosebirea este că unele au mormoloci. Dacă unii oameni înavuţiţi s-ar abţine să cumpere iubitei lor o rochie care costă cât un kilometru de autostradă, aceste rochiţe puse cap la cap şi decolteu la tiv ar facilita accesul la o Deltă unică în Europa. Ocolindu-le prin tarlalele de pe margini dai la pace cu ele şi lipa-lipa, ajungi la Resort. Aici, de la o respiraţie sacadată pe ritm de groapă, ajungi să ţi se taie respiraţia:

Aici click

Un hotel de patru stele, cu o rezervaţie întinsă pe câteva zeci de hectare, îngrijite la fir de iarbă. Camere generoase, finisate impecabil, piscine interioară şi exterioară, sală de fitness, de jocuri, de team-building, pavilioane umbrar cu bănci, balansoare. De fapt, le puteţi vedea pe link-ul de mai sus, la care adaug şi eu nişte fotografii făcute din turnul de luat priveliştile, înalt de vreo 30 m, plus 2-3 ai mei. În holul de la recepţie este o gazetă de perete cu fotografii ale personalităţilor care au călcat pe acolo. Printre ei, şi Bianca plus Victor, ultimului căutându-i-se cu tandreţe în coarne. Urăsc expresia asta la bărbaţi. Din motive evidente… Ea este o femeie ţurţure, inaccesibilă termodinamic tocmai în vederea stabilizării botoxului la temperatura camerei frigorifice.
Pensiunea este construită într-o zonă defavorizată de pe malul unui lac din cele câteva sute din Deltă. Deşi sunt peluze întinse de gazon, eu a trebuit să scap aparatul de fotografiat pe o alee cu mărgăritar de marmură albă. Este cert că marmura s-a dovedit mai tare decât sticla display-ului, aşa că multe fotografii au fost făcute neştiind ce fac. Bine, şi în viaţă am făcut multe nefăcute, dar nu-mi mai pot cosmetiza imaginea de puritan pe care am avut-o doar la naştere.
O saltea suspendată şi legănată benevol mi-a creat senzaţia de a fi eu, cu epicentrul în Vrancea, la 10 grade pe Scara Becali.
Se anunţa o zi cu soare. Am năimit o barcă cu copertină şi barcagiu cu motor. A doua zi am plecat pe Braţul Sf. Gheorghe. Am traversat lacuri, bălţi, braţe înguste unde intram în păpuriş dacă venea o altă barcă din sens contrar. Valurile reciproce ne făceau să schimbăm ţipete de panică între turişti, iar eu care eram mai tot timpul cu mâna atârnând din barcă, o ridicam instinctiv ca să nu joace rol de anvelopă la andocare. Nu aveam voie să rupem nuferi şi nici să ne rupem în figuri pentru că barca era destul de joasă şi un ampatament de gondolă. N-am văzut niciun pelican. Din cauza inundaţiilor, apa era prea mare şi pelicanii pescuiesc numai în ape mici şi tulburi. Ca unii semeni… Pescarii se plâng că au dispărut peştii care se găseau odinioară pentru că braconajul a atins proporţii majore. Totuşi la noi, Europa a pus o stavilă destul de timidă, dar există. Pe partea de braţ Chilia care aparţine Ucrainei, unde Delta lor este de trei ori mai mare decât a noastră, este un jaf la sturioni pentru vestitele icre negre. Până nu s-o reglementa soarta Ucrainei, să intre ori în Europa ori la ceilalţi, nu se va încetini exportul de caviar în conserve cu etichete chirilice.
Am ajuns la vestita Pădure Letea, un monument ridicat Naturii. Barca ne-a lăsat pe un cănălaş şi a venit un autoturism de teren care ne-a purtat în inima insulei. Pădurea era înconjurată de un gard de sârmă care a costat 8 milioane Euro din fonduri europene. Numai trei maşini aveau acces şi cheie de poartă. Am mers câţiva kilometri ca să vedem un stejar de 500 de ani, răşchirat, care abia mai respira. Nu mi-a ridicat deloc moralul când am văzut cum voi ajunge la împlinirea frumoasei vârste de 500 de primăveri. Lianele au cam dispărut pentru că turiştii se agaţă de ele, fac ca tarzanii “Me, Tarzan. You Jane” şi cad cu ele în capul furnicilor. Vara, caii sălbatici, sunt aduşi în pădure, însă iarna, pentru că rod scoarţa copacilor, sunt alungaţi afară şi li se închide poarta de acces în nas. Dacă au noroc şi nu prea ninge, mânâncă fânul uscat de pe grinduri, dacă nu, cam pier de foame. La fel şi cu vacile. Iarna, o gospodărie opreşte o văcuţă cu lapte, iar restul sunt lăsate în voia sorţii, la liber de sarcini, laolaltă cu caii sălbatici. O selecţie naturală dirijată de un context neprielnic şi samavolnic.
Vântul, nestăvilit de Munţii Dobrogei care arată ca nişte chelii de uriaşi mângâiaţi pe creştet de o mână a vremii, aduce nisipul poate chiar şi din Ucraina, care era la 10 km de noi, şi-l aşează în dune deşertice. Eroziunea solului este evidentă. Oamenii sar gardul şi taie copaci ca să se încălzească iarna. Cine să-i oprească în pustietate? Este singura pădure subtropicală din Europa însă iarna este românească.
Ne-am întors la barcă cu aceeaşi răpciugă de SUV dăruită de un englez unui localnic din cei trei cu permis. Acum câţiva ani, această călătorie se făcea cu căruţa şi ajungeai la pădure pe înserat, într-un decor de arbori schingiuiţi de liane şi vreme. Nechezatul cailor m-ar fi strâns în chingi de teamă şi tristeţi.
Barca pe valuri ne-a purtat până la Pensiunea Tanti Maria, o fostă ţesătoare la o fabrică care era la fier vechi. Avea vreo 50 de locuri în curte, iar rezervarea se face cu o zi înainte. În curte, sub un şopron de păpuriş, trei sătence exfoliau peştele şi fierbeau cartofii natur. Era plin de turişti. Meniu fix, all you can eat ( cât vă ţine baierele, domnu’): ciorbă de peşte, peşte prăjit şi gogoşi. O sticlă de apă minerală la două persoane. Am avut noroc că eu eram două persoane. Roşii natur, din grădină, ţi le culegeai singur. N-am mai cules de ani buni astfel de roşii mari şi gustoase. Eu am mâncat roşii cu gogoşi. Peştele l-am oferit pisicii de sumasă. După cum s-a strâmbat la el cred că ar fi vrut tot roşii cu gogoşi.
Pentru un bonus propus de el ad-hoc, barcagiul ne-a ocolit pe un lac pe unde nuferii se dădeau graţios deoparte, iar egretele şi sturzii păreau mai prietenoşi şi nu zburau una-două. Deşi august, vântul ne-a clănţănit atât de tare încât ecoul lor se mai aude şi azi prin Deltă. După 9 ore de excursie ne clătinam ca marinarii de la rom. Am luat un harbuz şi l-am spart la un pavilion din pensiune. Era deja noapte bună. Două nutrii atrase de mirosul de pepene şi de prietenia care emana din mine ca un cristal Swarovski sub spot haolgen, s-au apropiat şi cerşeau pepene. Ei, când am văzut că-mi cereau să-l şi curăţ de seminţe, m-am dus în cameră şi am dat drumu’ la emisiunea de manele. Au mâncat şi cojile. Or fi conţinut vreun calmant umf 100. Am să încerc şi eu.
Ţânţarii au program de masă de la orele 19:00 şi dispar la orele 21:00. Atunci le este lor foame şi eu mă bazez pe faptul că mănâncă după ora 19:00 şi că nu vor trăi mult şi nici bine. Ne-am uns cu Autan peste tot ce era expus aterizării lor, iar ei veneau, strâmbau din trompă şi plecau dezamăgiţi la străinii care-i suportau fără reticenţe, pentru că la ei în ţară nu se obişnuieşte să ai ţânţari. Doar români…

25 Responsesto “Puflene Resort”

  1. Odille says:

    ODLM,

    Excelent scris acest scurt jurnal de calatorie. Felicitari pentru postare!

    Delta, pentru mine, era precum “Nunta in Codru” a lui Cosbuc. Un rai al pasarilor. Ani de zile mi-am dorit sa merg in Delta, insa teama lipsei de higiena mi-a blocat visele.

    Desi am vazut reclame superbe cu pelicani maiestuosi, am vazut si citeva clipuri in care intr-un vas mare se turna apa luata direct din balta, se adauga peste (spalat in balta?), citeva vegetale si gata papica. Urma ospatul. 🙂 Poate ca este OK, dar eu nu pot nici sa ma gindesc la asa ceva. Numai cind ma gindesc prin citeva tari trece Dunarea, imi trece cheful de orice peste. Oricum, mie imi plac pestisorii din ciocolata, cel mai mult. 🙂

    Eu am incercat sa spal sub jet de apa si pestisorii din acvariu, pe vremea cind fetita mea era micuta. Din pacate mi-au alunecat din mina si au disparut.

    De unde iau hotelurile apa pentru gatit si apa pentru dusuri?

    Este trist ceea ce se intimpla. Ma intreb ce gindeste Natura cind vede cit de dispretuita este de asa de multi romini.

  2. Odille- indiferent dacă ciorba este făcută cu apă din baltă sau apă minerală ( nouă ne-a făcut-o cu apă nu din baltă, ci direct din Braţul Sf. Gheorghe) dacă ai urmări un peşte să vezi ce mănâncă…ţi-ar trece cheful de “Nunta în Codru” cu tot cu Coşbuc. Şi să mai ştii că Germania, Slovacia, Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria sunt ţări curate pentru că spală străzile cu apă de Dunăre. Noi o folosim la ciorbă pescărească. Prin fierbere, dispar 67,5% dintre microbi. Restul de 22,5% plutesc.
    Unde au dispărut peştişorii tăi din acvariu că pe Dunăre nu i-am văzut?
    Hotelurile iau apa din fântâni, care sunt săpate la mare adâncime, pânza freatică aflându-se la 70 cm. 🙂 Stuful şi mătasea broaştei o filtrează, dar peştişorii trec şi se opresc în sita capului de duş.
    Şi îţi mulţumesc mult pentru apreciere. Mă motivează.

  3. Odille says:

    Buna Dimineata! Buna Dimineata!

    ODLM,

    Dar “Mai Marii” Deltei nu s-au indurat sa plaseze pe ape macar niste pelicanei sau ratzuste din plastic?

    Voua, in barcutze vi s-au dat si niste veste de salvare pt ca aici si pt catei sunt obligatorii, sau ati refuzat sa le purtati pt ca nu se asortau? 🙂

    Oricum, ati fost niste curajosi. Imi imaginez ca apa pe canale este destul de adinca.

    Aceasta postare a ta ar trebui sa insoteasca reclamele pt Delta, poate atunci cineva s-ar mobiliza.

    Offf… nu stiu unde au ajuns pestisorii din acvariu. Universul imi este martor ca am vrut numai sa-i spal frumusel pt ca mi se pareau cam gelatinosi. Pe primul l-am pierdut din mina si zdup a plecat prin chiuveta, dar, hotarita cum sunt, am vrut sa-l spal pe urmatorul. L-am pierdut si pe el. Si pt fetita ea si pt mine a fost un soc.

  4. Odille- pelicanii ni i-au luat ruşii. Şi p’ăştia…
    Apa pe canale este mai mică. Are doar 7-8 m. Vesta te salvează doar de la înec. Ca să mori de dragoste răpus nu te ajută nimicuţa.
    Dispozitivul de tocare a resturilor menajere de sub chiuveta bucătăriei a avut grijă de peştişori. Cât or fi de lunecoşi, tot nu scapă…

  5. CristinaC says:

    Bine v-am gasit!
    Ce frumos ai scris despre Delta!
    Am fost in delta de trei ori. De doua ori cu tata cand eram mult mai mica si exagerat de slaba…..imi amintesc ca se mânca numai peste. Ciorba de peste, peste prăjit,chiftele de peste…eu știu poate era si placinta de peste…intr-una din dați am asistat la “făcea”ciorbei de peste, chiar pe plaja la Sf. Gheorghe, cand s-au intors pescarii. Nu au folosit nici in pic de apa….pestele si-a last apa…..sincera sa fiu nu mai stiu daca a fost buna….eu pe atunci nu mâncam mai nimic
    A treia oară am fost la Murighiol….a fost o excursie romantica…romantism din care m-au trezit țânțarii care erau mai multi ca pestii sau ca pelicanii…Cand am recul de perioada romantismului nu a mai vrut nimeni sa meargă in Delta….pe motiv de țânțari .

    Multumesc ca m-ai dus tu acuma!

  6. CristinaC- câtă apă să lase peştele ca să-şi facă o ciorbă din sine? Păi fără apă, pus la fiert, iese prăjit. Am uitat să scriu şi despre ţânţari. Am adăugat acum câteva cuvinte la adresa lor.

  7. Odille says:

    ODLM,

    Cred ca pelicaneii au emigrat si sper ca in tarile unde au ajuns sa fie sectii de votare pentru ei: SECTIE DE VOTARE PENTRU DOAMNELE SI DOMNII PELICANI.

    Poate ei sa aduca un guvern bun in Romania!

  8. Odille says:

    ODLM,

    “Ca să mori de dragoste răpus nu te ajută nimicuţa.”

    Nu stiu daca este mai bine sa-ti moara acea parte din suflet, brusc, sau incetul cu incetul? Mai studiem. 🙂

    Canalele chiar au o adincime de 7 -8 metri? Am crezut ca au maximum 1 m.

    Nu-mi mai voi face niciun plan cu Delta.

  9. Odille- acea parte de suflet care moare câte puţin se numeşte tinereţe şi-i atât de haină că nu se uită înapoi. Te amăgeşte că mai trece pe la tine din când în când, dar e doar o boare de gând, se postează în copiii tăi, te bucuri pentru ei, însă perfid, îşi ia seva din timpul tău rămas.
    Sunt şi smârcuri de lac care au 1 m, dar nuferii, mătasea broaştei şi nămolul sunt mai periculoase decât cei 7-8 m din canale.

  10. lotusull says:

    In calatoria ta se pare ca ai gasit si nuferi – frumosi tare 🙂

  11. CristinaC says:

    lotusull… ce dor mi-a fost de tine si ce dor imi era sa te citesc!

  12. lotusull says:

    Cristina draga 🙂

  13. Lotusull- surpriză plăcută de a te revedea printre noi. Nuferii au fost întotdeauna o mândrie a florilor pentru că îşi trag seva din adâncuri şi plutesc absorbind lumina. Frunzele sunt popas pentru libelule, florile sunt popas pentru reverie. Nu cer nimic. Dăruiesc numai…

  14. Odille says:

    Una dintre legendele nuferilor care imi place mult, luata de pe Internet:

    “”Egypt and the Blue Water Lily

    •The water lily is native to Egypt, and is very significant in their religion and history. The Nymphaea caerulea, or the blue water lily, is where the very creation of the gods began, according to legend. In the beginning, there was only chaos. The blue water lily emerged from the darkness. When it bloomed, sitting within the petals was a god. The child was the sun god Nefertem, who began all life.”

  15. Odille- eu nu prea cred că nuferii sunt originari din Egipt. Oare Dunărea nu avea Deltă acum câteva mii de ani? Ba bine că nu!
    Poate dacă sunt albaştri să nască zei maro. Noi avem albi şi galbeni care nasc prunci normali şi genii ca noi.

  16. lotusull says:

    Si o curiozitate, pentru cine nu stie deja 🙂 Diferenta majora intre nufar si lotus e ca in cazul nufarului, frunzele se intind pe suprafata apei,in timp ce lotusul are frunzele ridicate aproximativ 20, 30 cm in sus 🙂
    Si ceva frumos pentru voi:
    http://www.vincenzodinuzzo.altervista.org/index.php?option=com_content&view=article&id=100%3Awater-lilies-blooming&catid=36%3Avideo&Itemid=138

  17. CristinaC says:

    Frumos lotusull ,multumim….te-ai trezit cam devreme….si eu nici nu m-am culcat inca

  18. Odille says:

    Multumim, lotusull. Natura este un miracol. Eu le sunt recunoscatoare tuturor florilor pentru ca ne fac sufletul si gindurile mai frumoase. Dar pentru unele flori, recunosc, am o slabiciune. 🙂

  19. Odille says:

    ODLM,

    Sa cadem de accord ca nu suntem de accord in aceasta privinta. 🙂

    Gindesc ca Tineretea este o stare de spirit. Un adolescent se bucura de o tinerete, un tinar de 25 de ani de un altfel de tinerete, un tinar de 40, de o tinerete diferita cu mai multa experienta, samd.

    Tinerii se bucura sa se asocieze cu oameni care gindesc ca niste tineri, indiferent ca au 80 de ani.

    Sa ne gindim ca in zilele noastre sunt multi care traiesc peste 100 de ani si atunci, daca la 50 de ani, de exemplu, cineva gindeste ca este batrin, atunci ceilalti 50 de ani ii va trai degeaba, mai rau decit daca ar fi murit

    In Canada societatea te educa si te trateaza ca pe un om tinar, orice virsta ai avea, in Romania, in opinia mea este, ca dimpotriva, societatea te forteza sa gindesti ca esti inutil si batrin. Am auzit la stiri, cu ceva timp in urma: ” Un batrin de 45 de ani.” !!!

    🙂

    Monty Python: Not Dead Yet

    http://www.youtube.com/watch?v=dGFXGwHsD_A

  20. CristinaC says:

    Odille ca dreptate ai… in Romania nu mia intdrazneste nimeni sa incerce sa se angajeze la 50 …caci e considerat batran de angajator… Si oamenii se pensioneaza estrem de repede…. nu ca n-as vrea sa ies si eu la pensie ..maine, ca tot am ministerul in audit…

    o zi frumoasa!

  21. lotusull says:

    Odille – zambet tie 🙂

  22. Lotusull- aici m-ai prins. Ca bărbat, nu făceam distincţia între nufăr şi lotus. Eram ca un american pentru care Popescu şi Vasilescu sunt la fel. Citesc că sunt familii complet diferite. Am învăţat încă ceva de la tine pe lângă multe altele.
    Mulţumesc pentru edificare şi clipul cu aceste flori minunate înflorind.

  23. Odille- există explicaţii pentru “un bătrân de 45 de ani” din Romania:
    1) toate fetele reporter sunt foarte tinere. Sunt trimise pe teren dintr-un sadism puţin exagerat pentru a învăţa meserie. În America de Nord, majoritatea reporterilor sunt bărbaţi de 35-40 ani care bineînţeles că un om de 45 de ani li se pare că este un piicuţ mai mare decât ei. Reporteriţele noastre sunt culese de pe băncile şcolii, majoritatea sunt alese să arate bine şi normal că îşi închipuie că aşa vor arăta toată viaţa.
    2) în general, ţăranii de muncă, sau beţivii de ţuică, la 45 de ani arată ca în ultimul an de pensie, spre deosebire de America de Nord unde bătrânii au grijă de ei şi cu medicamente şi cu croaziere de rejuvenare
    3) educaţia tinerilor suferă şi îi cam iau peste picior pe “baba de Franceză” sau “moşu’ de Mate”

  24. lotusull says:

    Omule de la munte, stai linistit, la inceput nici eu nu faceam acea distinctie. Am inceput sa caut informatii, fascinata fiind de frumusetea simpla a lotusilor – si de legendele asociate 🙂
    Tare ma bucur ca ti-a placut clipul acela. Micile doze-infuzii de frumos fac suportabil balciul asta al desertaciunilor.

  25. Lotusull- cum să stau liniştit în această confuzie până la vârsta asta? Şi eu m-am uitat pe Wikipedia şi am văzut diferenţele.
    Clipul este excepţional şi descrie în imagini tăcute cum se nasc superbităţile când sunt mânate de dorinţa de a arăta frumos, lumii.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: