Oct 15, 2014
Eu aleg
FIARA
Voi aţi observat că toate zânele-apariţii-de-basm trec pe lângă mine ca pe lângă o castană? Este o relaţie de cauzalitate între ieşirile mele la cumpărat de şurubele şi ieşirile lor necontrolate când vorbesc la telefon cu iubiţii care nu se conformează comenzilor. Multe dintre ele sunt însă purtătoare de bebeluşi, ceea ce reprezintă prerogative necondiţionate pentru ordine precise cu privire la calea de urmat a nesăbuiţilor lor soţi.
Când dau de plictis şi rutină, fluturii evadează fără rezerve, unul câte unul şi se instalează lovind din aripioare în noi căsuţe ale unor adolescenţi fără obligaţii, încă fără grija zilei ce urmează. Unul rătăcit de roi s-a instalat pe maşina mea de tuns gazonul deşi aceasta făcea un zgomot de 98 decibeli conform cărţii tehnice. Pare-mi-se că turuitul nu este audibil pentru ei, dar după un astfel de vibromasaj a zburat revigorat spre cei cu dragostea în formare. Atracţia prinde de timpuriu contur prevestind o foame de atingere umană, de mângâiere a obrazului cu sau fără gropiţe, perfecţiunea comunicării fără vorbe, un sentiment în perpetuă cizelare al cărui miez rămâne în esenţă intangibil.
Atunci când am suferit răpus de dragoste ar fi fost un prilej favoritor să am pe cineva care să sufere pentru mine. Pardon! M-am exprimat greşit. Să sufere în locul meu. L-aş fi răsplătit cu ziua. “Azi ai suferit terminal, poftim, ia-ţi o maşină! Şi azi ai suferit? Poftim, ia-ţi o casă!” Şi s-o ducă tot aşa până îl vedeam prăvălit aşa cum am fost eu, de cădeau nucile de verzi de mila mea, iar Albă ca Zăpada vedea 14 pitici şi niciun prinţ. Şansele de a găsi un astfel de cascador erau aceleaşi pe care le are o bulină când o scapi pe jos şi se proţăpeşte pe latura îngustă. O singură persoană s-a oferit. De fapt, baron. Îl chema Munchhausen, dar reputaţia nu-l recomanda pentru job.
Şi bulinele astea sunt o problemă. Uite, “Metoclopramid” este o încălecare de consoane demne de o Eba. Scorul este complet dezechilibrat: 8 la 5. Mi-ar fi mai lesne să se numească “Gigica” pentru un uitat peste umăr, “Doina” pentru un uff la inimioară, “Anca” pentru urâtul de singurătate, “Marusia” pentru luatul razna, “Charlize” pentru vigoare, “Adina” pentru nestatornicie, “Greta” pentru revenire la matcă. Aş intra în farmacie şi aş întreba de-o Gigică şi-o Doină. Le-aş lua ca pe hapuri, chiar acolo, cu un pahar alb, de unică folosinţă, în care plutesc inimioare. Roz. Ca o ironie a sorţii, inimile sunt albastre, stelele sunt verzi, tristeţea este cafenie, furia este roşie, zilele sunt negre, banii sunt albi.
Mai găsesc pe noptieră câte o “Adina” şi-o “Greta” puse osentativ alături de-o ciocolăţică şi-un pahar cu apă. Când o mâhnesc, se retrage simbolic pe canapeaua dinspre sud şi editează o rochie. Niciuna nu scapă fără modificări. Se scoate o pănglicuţă de la gât şi se coase pe umăr, tighelul se mută o măsură englezească mai sus şi din materialul rămas se face o cordeluşă ca pentru talia ei. Mulată pe coapse, tocurile tocuri, boticul roş şi poftim o obraznică de cad directorii scunzi ca elevii la bac.
Ceasul nu se mai învârte cum se învârtea pe vremea bunicii. Pierdem în fiecare an câte 4 secunde şi ceasul atomic se uită descumpănit şi le caută prin neguri, se vede împuţinat de timp şi nu ştie cum să le explice copiilor unde au pierdut părinţii lor surplusul de clipe de fericire.
În ţara asta numai mămăile aşteaptă la roşu pentru că timpul li se scurge doar între pensii. Ceilalţi se strecoară printre maşini ambuteiate şi dau la pace cu poliţiştii când pe trotuarul celălalt se trezesc cu ei nas în nas. De plictis, ţăranul venit cu ceapă în capitală face biluţe la semafor. Este haos în imagine şi sunet pentru că şi maşinile instalatorilor caută zilnic adrese. Au inscripţionări pe portiere şi scară pliantă pe capota de sus care sfidează acceleraţia gravitaţională. O astfel de maşină s-a oprit în faţa porţii. M-a găsit! Se scoboară curios un meşter bătrân şi o porneşte pe alee cu cutia de scule în mână. Primul lucru care mă întreabă este dacă am câine. Toţi îşi pun aceeaşi problemă. Răspund afirmativ, dar îi liniştesc că a mâncat de dimineaţă cititorul de contoar de gaz care era destul de plinuţ şi plin de metri cubi, deci este sătul. Le dau o punguţă cu hrană uscată ca să îmbuneze creatura în caz de-o nevoie. Mă uit în ochii lui speriaţi cum lasă cutia de scule pe jos şi ia temător punguţa cu bobiţe. Când ajungem în casă îl felicit pentru norocul avut şi-l rog să vorbească încet pentru a nu trezi fiara. Astfel timorat, îşi vede în linişte de lucru şi nu mă mai întreabă cu cine votez. Cum se zvoneşte că anul acesta vor fi alegeri libere, eu aleg Canada.
Marinică, la mijloc de octombrie
Buna alegere Marinica!
Omule…promit sa mai citesc de câteva ori…am amețit la prima citire….
De ce alegi Canada, Mr ODLM?
Câte Grete și Adine ți-a prescris doctorul pe zi? :)))
Întreb ca să îmi fac o idee despre dimensiunea problemei….
🙂
Eu nu fac bilute la semafor, doar glumite, sa-mi fie iertat…
Tecoma- Marinică ar alege New Zealand, dar prea-i la antipozi. Canada, pentru că-i mai ici colea, ar veni mai des la voi. O zi da, o zi ba, depinde cum scăpaţi de la birou.
Adine sunt cam multe- un blister pe zi- dar Greta, una la trei ani. Am observat însă că sunt cam homeopate. Efectul este ca lintea la îngrăşat.
Tecoma, în primul rând, tu nu vii cu ceapă în capitală pentru că nu-ţi place. Nici prăjită la cutie. În al doilea rând, nu cred că te-am văzut la semafor. M-aş fi sesizat din oficiu.
CristinaC- totul se lămureşte la a doua citire
ODLM,
Imi pare rau ca am lipsit asa de multe zile. Mii de scuze! Mi-a fost dor de voi.
Am fost intr-un business trip.Nu as fi vrut sa pierd confesiunea lui Marinica.
In acelasi timp am intilnit si niste fluturasi invesmintati in nuante de gri, care pareau cam plictisiti. Recunosc, insa, parca interpretez gresit limba fluturasilor.
ODLM, daca “Gigica” ar fi un remediu homeopat, bilutzele, chiar daca ar fi mari cit Luna, tot nu ar putea sterge suferinta unei priviri peste umar. Valabil numai cind iubesti! 🙂
Marinica,
“Atunci când am suferit răpus de dragoste ar fi fost un prilej favoritor să am pe cineva care să sufere pentru mine. Pardon! M-am exprimat greşit. Să sufere în locul meu. L-aş fi răsplătit cu ziua.”
Eu nu as putea sa-mi dau suferinta altcuiva. Cine ar putea sa o inteleaga? Chiar si suferinta ar fi numai a mea.
Odille- bulina “Gigica” este chiar mare cât Luna şi eu tot muşc din ea. Dacă ai observat, uneori “Gigica” este în semilună.
Bine că eşti înapoi din business trip. Vom avea ce comenta.
Odille- zise Marinică că ar putea da suferinţa oricui numai să nu mai pătimească ce-a pătimit de-a lungul vremurilor. Suferinţa nu trebuie înţeleasă. Ea se donează altcuiva şi se păstrează doar amintirea frumoasă care să-ţi înobileze nopţile.
ODLM,
Ideea lui Marinica de a pleca in Canada mi se pare excelenta. Canada este o combinatie de armonie, pace si normalitate. Pentru Adorata este ca o mica Tara a Minunilor. Daca nu gaseste rochita ideala, tzop in masina, trece podul si piata Americana ii sta la dispozitie. 🙂