Cinci petale

2110

Şi eu eram lăsat să fac astfel de sărituri, cu obligaţia să mănânc tot. Eram scândaliv. Acum mi-a trecut, dar din când în când sunt trecut printr-un Techirghiol relaţional.

A dispărut. Ca o insomnie fugărită de un Diazepam. M-am resemnat. Am plecat capul în realitatea mea structurală mirosind a flori de cumpătare, copleşit şi înfrânt de o cumpănă închipuită, mult purtătoare de motivaţii exotice şi fierbinţeală ecuatoriană. “Să presupunem prin absurd…” Tocmai acest absurd mi-a fost invederat, încă din începuturi, că nu este teluric, că pământeşte nu ar fi posibil. Şi atunci? Cum să rămână suspendată în balconul ei unde raţele se rătăcesc în zborul lor bârsan şi unde mai pui că varsă şi cafeaua? Regret şi acum că nu mi-am instalat un patch cu iod pe gură ca să mă usture pe mine ce spun, nu pe ea.

Noroacele mari sunt florile de liliac cu cinci petale. Sunt la jumătatea anului şi eu, Marinică, nu am dibuit decât noroace cu patru petale. Banale. Când mă credeam un bondar mai fericit pentru cele cinci petale descoperite, s-a dovedit că a cincea petală era de la o floare din buchetul liliachiu care, în mărinimia ei de vecină, se deschidea maiestuos, amestecându-le derutant, încercând să mă aburească şi să abuzeze de buna mea credinţă. Ăsta-i norocul meu…

În genunchi, i-am cerut inima. Venisem pregătit cu o clasică cutiuţă piramidală de pluş roşu şi căptuşeală de mătase albă. Nu ştiu unde mi-a fost mintea. În loc să aduc ce trebuie, fiind muncit de gândul la caznele prin care trece şi Diana, am pus în cutie un inel de grenadă. Cutia, genunchii, inima au făcut puff!
Dacă vă întrebaţi cine este Diana am să vă spun că a deţinut un Birou de mediere în care părţile sunt ţinute să parcurgă o şedinţă de informare cu privire la medierea disputelor. Se pare că de această dată, adevăratul motiv i-a fost trecut sub dol, astfel că biroul ei s-a închis. Era prea bună…
Măcar de eram surprins pupându-mă în Gara de Nord, pe peronul 3, cu o co-naţională. Cu puţin ulei de iatagan, aş fi fost iertat definitiv. În schimb, am fost doborât de un test ipotetic, ticluit încă de pe vremea protozoarelor. V-am spus: nici Diana nu-i cunoaşte absurditatea. I-aş aduce un coş cu fructe, la intrare, în fiecare zi.

Asta îmi aduce în memorie o întâmplare mai veche. Aveam o piele de căprioară naturală cu care ştergeam maşina după ce o spălam. Nimerisem să cumpăr chiar porţiunea cu spărtura ivită de la glonţ. De fiecare dată, vedeam prin acea gaură hidoşenia vânătorului, dar şi a mesenilor care participaseră la ospăţul cu medalion de căprioară în sos vânătoresc. Nu mai suportam şi atunci am schimbat maşina…

De aia zic eu că ar fi trebuit să trăiesc cu două secole mai încolo, dar după cât o ştiu de impetuoasă, probabil că ar fi venit după mine. Deşi, cu toată dragostea, sunt perfect, mă aflu într-o perpetuă căutare de defecte pentru că dacă mi le dibuie ea, mă sparge şi, din tridimensionalul perfect, ajung o liniuţă ce uneşte două puncte A şi B, acronimele de la “Atenţie, Belea!”. Nu sunt îndeajuns de sprinţar, de asumat în iniţiative. Ar fi trebuit să fiu asomat cu lovituri stingheritoare în suflet, în fiecare zi în care, pentru sănătatea mea, mă îmbătam cu apă rece în zbor planat pe deasupra neajunsurilor ivite din papura cu nod.

Aş profita de faptul că suntem în 2215 şi într-o după amiază de “n-am de treabă” aş poposi la Biroul de Combinatozauri din Mall, chiar în incinta Karen Millen.
– Bună să vă fie inima, aş dori şi eu o combinaţie pe PC, să vedem dacă mai găsesc aşa ceva.
– Se poate, d-le Marinică, să nu găsim ceva pe placul matale?
– În primul rând, să fie sclipitoare în răspunsuri, nu în inţiative, pentru că pe astea vreau să le iniţiem împreună.
– Mata eşti primul care începe cu inteligenţa. Toţi bărbaţii o vor frumoasă şi în forme.
– Aşteaptă, ajung şi la asta!
– D-le Marinică, frumoasele sunt foarte multe deja date, mai avem câteva, dar ce-ţi trebuie? Nu te uiţi la matale cât eşti de urât?
– Bine, atunci o luăm metodic, pe componente: braţele să fie subţiri şi albe, degetele lungi şi burgundy la capete, toate conexiunile flexibile şi de-o delicateţe inimaginabilă, talia cuprindabilă între degetele mari şi arătătoare, mereu încătuşată de-o cordeluşă, rochiţa să nu stea pe ea ca pe parchet, sandale decupate chiar şi iarna la restaurant, atât cât să mă pună în dezordine secul tălpii, cercei mari nemasticabili, părul la liberul arbitru în nuanţa aleasă de ea, ochii la fel, buza de sus de formă piramidală, cărnoasă şi împreună cu cea de jos, uşor întredeschise şi lucioase, faţa nemarcată de ridurile dobândite ca şi cum ar fi dormit într-o sacoşă, să câştige toate concursurile de graţie şi eleganţă, umerii şi genunchii rotunzi, de pe care să alunece toate picăturile de rouă când ne iubim şi…
– Domnu’ Marinică, fă te rog o pauză! La asemenea calităţi, vin la pachet şi nişte şicane. Un terorism sentimental înnăscut, făţiş declarat, îndeosebi când lumea a început să-ţi fie mai dragă, nişte supoziţii încârligate din genunea nu îndeajuns cercetată de noi bărbaţii, mai un “n-am chef” tradiţional genului.
– Domnule Inspector Combi, le accept şi pe acestea. Fac parte din cutiuţa ei cu fondante şi orhidee, cutiuţă înlesnită rigorilor mele. A, şi să nu uit, o bombonieră plină cu aluniţe de pigment, netede, sănătoase. Să îmi laşi câteva să le aşez eu!
– Am introdus toate aceste date şi să aşteptăm ce zice PC-ul după o atentă căutare printre miliardele de vieţuitoare.
– Până se moşmondeşte PC-ul dv. mă duc să mănânc ceva ştevie cu seminţe, fiertură de orez şi trei mici, o friptură cu cartofi prăjiţi şi-o bere, cât să mă obişnuiesc cu mâncarea omenească şi să nu mai poftesc ştevia şi orezul.
– Aţi revenit Domnu’ Marinică? Să ştiţi că PC-ul a descoperit numai o singură formă de viaţă, din miliardele scanate, şi care întruneşte toate aceste trăsături. Are nume de cod “Adorabila Făptură” dar vă pot indica coordonatele ei numai după ce-mi achitaţi întreaga sumă. Preţul total este “an arm and a bleg” după cum am auzit fonetic că spune englezul?
– Taie-mi factură şi taie-mă şi de pe lista altor combinaţii!
– Să trăieşti matale, d-le Marinică, şi să mai apuci încă două secole cu dânsa!

Marinică, mai posomorât ca ieri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. ODLM,

    In Universul meu dispar cite putin, reapar, dar niciodata nu voi trada.

    Superba postare, inca descifrez codul in care a fost scrisa cu speranta ca voi intelege secretele cu care fiecare om se poate lupta o viata, fara sa gaseasca raspunsuri.

    Sunt extrem de ocupata si imi cer scuze pentru ca am lipsit de pe blog.

    Voi reveni curind.

  2. Odille- e bine în Universul tău? Chiar credeam că a explodat o super novă şi s-a bulversat ceva în orbita ei în jurul cunoaşterii de sine.
    Bine ai revenit!

  3. ODLM,

    S-a produs o ciocnire intre amintiri si realitate. Rezultatul a fost o mare explozie. No lilac flowers!

    Sper sa pot reveni pe seara.

    O zi frumoasa!

  4. ODLM,

    “Marinică, mai posomorât ca ieri.”

    Daca acest lucru este o consolare, am fost martora unui zbor fascinant catre o Lume Fermecata, zbor pe care il consideram mai mult decit perfect, pt ca nu putea fi comparat cu nimic, si insotit de anticiparea unei dulci aterizari intr-o lume de vis, cind aripile au fost taiate brusc si crud. Uneori Destinul este imens de darnic insa se intimpla ca darul sa nu fie apreciat, sau oamenii nu stiu ca pentru fericire trebuie luptat.

  5. Desi eu nu concept ca un prieten foarte bun poate fi inlocuit de un alt prieten bun, sau o iubire poate fi inlocuita de o alta iubire, pt ca eu cred in unicitate, chiar si atunci cind cineva are acest sentiment, numai pt amintirile dragi ar trebui sa foloseasca un patch de tacere.

    Cred ca putem avea un nou prieten bun, dar nu-l va inlocui niciodata pe celalalt prieten. La fel si cu iubirile.

    Cred ca amintirile ar merita, daca nu pretuire, macar evitarea unor cuvinte grele, care nu vor putea fi niciodata luate inapoi, mai ales daca nu sunt adevarate.

  6. Cu o luna in urma am primit un mesaj in care era vorba despre faptul ca producatorii de ciocolata ar fi primit aprobare ca in ciocolata sa fie permise si cite un firicel de par de soricel, sau cine stie ce alte “minuni”.

    O luna nu am mai putut papa nicio farimitura de ciocolata. Ieri, am decis ca imi asum riscul. Ce sint soriceii, niste veverite, cu o codita mai putin stufoasa! 🙂 🙂

    P.S. O fabrica Lindt din sud-vestul Frantei arata interior ca o sala sterila. Am incredere ciocolata lor.

  7. Odille- zborului fascinant i-ar fi trebuit un imbold viguroas şi să nu fi lăsat ca o uitătură peste umăr la o stea căzătoare să te abată de la ce vei fi pornit a realiza.
    Un prieten foarte bun poate fi înlocuit cu alt prieten foarte bun, da-i păcat! Mai bine te grijeşti de amândoi şi bucuria ţi-e dublă, triplă, quadruplă. Depinde câţi prieteni buni ai. Numai că durează ani până îi decelezi. Eu sunt pe cale să mă conving, acum, după toate răutăţile ce le-am spus sau gândit.

  8. Odille- de ce n-ar primi aprobare şi producătorii de medicamente să toace nişte fire de mătrăgună în somnifere, sau în dragoste să fie strecurate şi câteva şopârle?
    Şi aşa suntem maculaţi pe suflet, de ce să nu ni se adauge şi nişte adjuvante venite din spaţiul de dinafară?