search
top


Bolero

Singurul cadou care te alege el pe tine, este femeia.

Am auzit următoarea întâmplare:

Un român, înainte de ’89, se afla în vizită în Germania. A mers la un spectacol de variete transmis în direct de un canal TV. Într-o pauză, reporterul l-a întrebat ( fiind în continuare în direct) dacă-i place spectacolul şi la bâiguielile românului în germană, i-a pus întrebarea fatală  “din ce ţară este şi ce l-a impresionat cel mai mult în RFG”. Câteva secunde de gândire şi:

-Sunt din România. Sunt fumător şi mi-am cumpărat de aici o brichetă BIC. De când sunt, nu am văzut o brichetă care să nu dea niciun rateu! Uitaţi, şi a demonstrat în direct acest lucru.

La câteva săptămâni, după ce a ajuns înapoi în ţară, a primit notificare de la vamă ca să se prezinte cu buletinul că are de completat nişte acte. Firma BIC îi trimesese un Mercedes nou-nouţ. A completat toate actele, dar Mercedesul i-a fost luat de tovarăşi. El nici nu l-a văzut…

Acum intru eu. Am făcut un turneu de două luni, tot pe vremea lui Ceaşcă, prin SUA. Nu mă întreba cum! Nu am avut stele, decât pe cer. Cu Greyhound-ul am parcurs mii de kilometri. Am ajuns în Richmond şi m-am cazat la un hotel care avea şi un mic complex comercial cu tot felul de buticuri. Am intrat într-unul. O cutie muzicală a început, în linişte, “Love Story”. Era prinsă de uşă şi cu un fir care o arma, de tocul uşii. De câte ori intrai, melodia începea să cânte până inchideai uşa. Am studiat-o îndelung şi am început să răscolesc prin magazin după tot felul de gadget-uri. Mă întorceam iar la uşă, o crăpam de-o palmă şi tot aşa, ca un copil care-i curios cum se scoate motorul la trenuleţul primit. Patroana, stătea cu coatele pe tejghea, oprise televizorul şi-mi urmărea mişcările. Era cu ochi frumoşi şi măritată. În cele din urmă, am dat şi de raftul cu astfel de cutii muzicale. Am întrebat-o “how much?” şi probabil că a sesizat neputinţa şi disperarea din ochii mei. Pe atunci, era o avere pentru mine: 14 USD. Mi-a turnat un pahar cu apă şi i-am răspuns la întrebare: “din România”. A luat de sub tejghea un caiet cu scoarţe albastre, cartonate şi m-a rugat să scriu ceva în “Cartea de oaspeţi” a shop-ului. Eileen era numele ei. Un fel de Ilinca, în americana veche. Am scris ceva despre ochii ei şi sper că i-a arătat şi netotului de bărbată-su, care nu mai era de mult conştient cu ce are. Cu acte. Am ales cutia cu “Bolero” de Ravel.

Înainte, pe străini îi podidea mila când poposeam din întâmplare în ţara lor. Acum, ne consideră inferiori şi chiar ne-o declară făţiş, pipăindu-şi buzunarele când le suntem prin preajmă. Apăr cu ardoare ce-a mai rămas din noţiunea de român, cu disperarea lui Pitagora care-şi proteja cercurile desenate pe nisip, când au năvălit romanii.

Mircea le spune fetelor: “pisicuţă, dacă vrei să mă ai la pat deseară, loveşte-mă cu un Bolero de Ravel !”  Fiecare pisicuţă îi aduce câte un CD. Şi-a construit un stativ cu picior şi cu o ţeavă din inox până în tavan în care, CD-urile cu numele şi data pisicuţei, stau înfipte. A comandat deja al doilea stativ-turn.

În nucul din curte, am construit o căbănuţă în care mai dormin vara. Pe Ilinca o urc cu un scripete, pe post de lift. Avem 5 boxe mici care turuie încontinuu “Bolero” de Ravel. Nu am decât un CD, pe care scrie “Ilinca”. Două stativ-turnuri mi le-a aruncat. A rămas numai regele…

13 Responsesto “Bolero”

  1. Da, este pe uşă. Am tot luat-o după mine de câte ori m-am mutat.

  2. iana says:

    merci,
    am inceput bine ziua.
    eu nici macar nu mai stiu ce atitudine sa adopt in legatura cu statul de a fi roman. ma apuca patriotismul citeodata in fata americanilor (care inca nu au comportamentul europenilor fata de romani, dar nu-i timpul trecut). Apoi ma mai nimeresc la cite o adunare romaneasca si imi trece imboldul de a ma da patrioata… e complicat… e cumva de neinteles. este asa cum au fost romanii de-a lungul si de-a latul istoriei.

  3. all blacks says:

    ochii sunt oglinda sufletului, dar stiai, nu? 🙂

  4. meninne says:

    merci si eu! mi-am raspuns l-a intrebarea de ce imi place mie asa de mult cum ne povestesti tu aici…dar nu am dispozitia necesara, cu prima ocazie iti spun, e ceva frumos dar se termina in ceruri asa ca nu vreau sa iti stric ziua dupa ce tu mi-ai dat vreo 5 zambete largi si doua rasuri mici! 😉

  5. meninne says:

    all blacks esti prea buna cu mine, sarut mana!

  6. meninne says:

    eu nu am crize de patriotism in fata americanilor, inca ma lupt sa le explic de limba noastra, ca e latineasca nu ruseasca…in rest zambesc toti (si spera sa nu ii intreb daca stiu unde e romania, care e acelasi lucru cu bulgaria deobicei)…iar de romanashi de pe aici…mai bine ma am cu bulgarii, sunt mai prietenosi! 🙂

  7. Mă uit mereu în oglinda lor.

  8. Orice se termină în ceruri este trist şi-mi amărăşte sufletul

  9. Şi românaşii de pe aici sunt la fel. Mai bine mă înţeleg cu fetele lor.

  10. meninne says:

    pai tocmai de aia, nu am vrut sa te amarasc!

  11. Odille says:

    Postarea ta mi-a adus in minte atmosfera comunismului. Tatal meu imi spunea mereu ca sistemul comunist era o aberatie a istoriei si cu siguranta va lua sfirsit.
    Nu am crezut atunci, dar sa ne bucuram ca istoria isi rezolva aberatiile, ca am iesit la lumina si am scapat de asa un cosmar.
    Datorita acelei izolari de restul lumii moderne, cei care ajungeau in strainatate pt prima oara, desi oameni educati, erau uneori pusi in situatii foarte penibile. Acum au ce povesti cu haz, prietenilor, dar atunci nu le-a fost usor.
    Un amic ne-a povestit ca fiind invitat la un restaurant la Washington, impreuna cu friptura de pui, a baut si castronelul cu apa si cu o felie de lamiie, care era pe masa, linga farfuria lui. Dupa ce si-a baut el constiincios castronelul, a observat ca americanii isi spalau degetele in apa din castronele.
    Alt amic, intr-un avion peste ocean, a incercat sa manince un servet de sters pe miini, crezind ca este o clatita mare. I-a fost servit de o stewardesa, cu aburi iesind din el, pe o tava, servit cu o penseta. Asa se serveau aceste servete pina acum un an. Acum au fost inlocuite cu servete de hirtie, mai greu de confundat cu clatite.

    Povestea ta mi-a adus, insa, aminte si de un cadou pe care l-am primit, cu citiva ani in urma, de la un fost coleg de facultate, o cutiutza, un pic mai mare decit o cutie de chibrituri. Cind o deschideam se umplea casa de cintec de greierasi. Iarna, in weekend, ma cuibaream in virful patului, cu ciocolata amaruie pe noptiera si un Passion Tea, deschideam cutiutza si casa se umplea de cintec de greieri. Si deodata, eram la iarba verde, cu soare si citeam o carte.

  12. Ancuţa says:

    Bine că a rămas regele… Un rege poate forma o nouă armată, armata singură mai greu găseşte un rege.
    .-= Ancuţa´s last blog ..Amintiri din studenţie – Ep. 6 =-.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: