Apr 27, 2010
Mioară
"Tânăra şi marea" de Eu
– Cum ar trebui să arate femeia ta?
Asta m-a întrebat Ilinca în timp ce se hazarda să bage aţa în acul maşinii de cusut, ignorând a mia oară îndemnurile mele de a folosi acea mică ustensilă propice acţiunii. Acul continua să se hâţâne metaforic şi mereu în contratimp cu voinţa şi perseverenţa Ilincăi. Erau fiţe de perfecţionistă pentru că, Ilinca dacă slăbea astăzi un centimetru trebuia să îngusteze fusta, iar dacă joia viitoare fusta aia avea exact, da’ exact aceeaşi nuanţă cu pantofii asupra cărora îi căzuse ei năzăreala şi se întâmpla ca cele 125 de grame câştigate peste săptămână, să-i readucă talia la dimensiunea calculată de mine ca ideală înainte de a ne lua, atunci trebuia ajustată fără doar şi poate.
– Am tot timpul la dispoziţie şi am să mă grăbesc doar când voi fi bătrână şi va trebui să fiu în gară cu 4 ore înainte de plecarea trenului şi să şterg cu spirt bancheta de piele din sala de aşteptare, sau ce-or fi atuncea: rachete intercontinentale, teleportare, televoting.
– N-ai vrea să-ţi răspund la întrebarea care tot ricoşează de pereţi şi se tânguie după un răspuns?
– Nu mă mai interesează pentru că ai să începi cu defectele mele şi eu mi le ştiu şi nu le am!
– Bine, vorbesc singur şi poţi să suni la 112 că n-am să opun rezistenţă. Am să le arăt buletinul meu cu Ernest Hemingway, că şi ştie un brancardier cine-i ăla, adică io! Acum, împlântându-ne direct în subiect, am să-ţi spun că femeia ar trebui să nu mă întrerupă în şirul expunerii mele cu tema “Cum să întrerupi interlocutorul luându-i piuitul fără ca acesta să sesizeze”. Am să exemplific cu strategii folosite în jurul casei sau chiar în casa aceasta: îi transmiţi fulgerător mesajul “ţine-ţi vorba!” şi începi pledoaria ta , care aparent va dura 10 secunde, dar ideile-ţi succed în valuri, ceasul ticăie şi politeţea bărbatului primează. Sau, îi indici cu bărbia că ” şi-a pus pull-over-ul cu spatele în faţă” şi el, uşor încurcat, lasă naibii mesajul său aluziv acuzator şi se duce la oglindă, ca o mioară care are impresia că astăzi s-a îmbrăcat cu blana prin ‘năuntru.
– Tu zi-i acolo, că te ascult!
– Păi, când îi aduc femeii iubite micul dejun la pat, să-mi spună dintr-un început, toate ingredientele pe care ar trebui să le aşez pe tavă, nu să mă întoarcă cu “caşcavalul feliat unde-i ?”, mai apoi “ardeiul capia…?”, “şerveţel…?”. Ca la Administraţia Financiară!
-Sigur Wise (aşa-mi zice ea când sunt deştept), şi ideea cu un fir de trandafir în ţoiul de ţuică a fost cea mai arzătoare doleanţă a mea de dimineaţă, nu-i aşa?!
– Păi dacă toate vazele s-au spart la stors! Draga mea, femeia trebuie să se autoascută ca trimmerul de gard viu, adică să admită că m-a indus în eroare când a spus că are nevoie de protecţie şi de un umăr pe care să-l îmbibe în momente dificile. Să admită că a greşit, asta cer!
Aici, Ilinca a strâmbat puţin din nas. Normal că n-a fost de acord, pentru că nici eu n-aş fi fost, dar nu i-am mărturisit asta, pentru a nu da naştere la efuziunea puternică a unor porniri nobile în esenţa lor, cum ar fi a mă săruta aprobativ în mijlocul unor aserţiuni care se doreau serioase, gest de regulă rapid, eficient şi cu impact inimos. Am continuat:
– Am avut o colegă de birou care, indiferent ce înghiţea, un covrig, o amandină, o ceafă de porc, o făcea cu viteza farului de coastă şi cu atâta poftă, că eu rămâneam cu caisa neterminată şi mi se succedau haotic crâmpeie magice din trecut. Inteligenţa ei statea deoparte. Avea un singur neuron şi cu el trebuia să şi respire.Am revăzut-o recent. Acumulase miloane de calorii. Era cât Dealu’ Spirii. O femeie trebuie să fie ca o porumbiţă. Să ciugulească un bob, să rotească capul să se şi să fie admirată, iar să mai ia un bob şi-o înghiţitură de apă plată, sub ochii aprobatori ai însoţitorului şi ai tuturor din restaurant care nu pot mânca tot uitându-se la frumuseţea ei răpitoare, la ochii ei albaştri, la gura-i cu buza de jos uşor răsfrântă şi care lasă o uşoară umbră pe bărbie.
– Acum de ce te uiţi la mine? Greşesc fusta! Întoarce-te!
Am terminat în gând descrierea ei pentru că şi ea terminase fusta. Am conchis bulevardier:
– A, şi trebuie să aibă un corp ca de secretară, cu toate cele trebuincioase directorului. De resort…
Omuldelamunte, acum ca Ilinca si-a aranjat fustitza, ar trebui sa o inviti intr-o excursie la Paris. Orasul indragostitilor, este in orice anotimp de neuitat, dar primavara cred ca este irezistibil.
Sa nu mai vorbesc de frumusetea de fustitze din buticuri.
@Odille- Înseamnă că ai fost îndrăgostită la Paris. Eu, când sunt îndrăgostit nu prea mă uit după fuste, totuşi cred că este irezistibil. Chiar şi la Bucureşti…
Omuldelamunte, cind esti indragostit porti dragostea cu tine, oriunde te-ai duce. Dar sunt indragostita de Paris.
A doua fraza din raspunsul tau este, in mod deosebit, de apreciat.