May 9, 2010 Posted by omuldelamunte on May 9, 2010 in New Posts | 0 comments

Lulu

Puţin îi păsa Ilincăi de un turnedo Rossini şi un vin de Burgundy atunci când era în safari după rochiţe, gentuţe, pantofiori, la mall. Se potolea numai când POS-ul dădea mesajul  “not enough funds” şi nici atunci, dacă eu eram prin preajmă şi suplimentam lipsa, cu cardul meu. Eu eram însă pe acelaşi scaun la Starbucks.

Donka. Se zărea de la o poştă cu pantalonii ei negri, mulaţi pe picior, dar mai ales pe fundul căzut ( în disgraţie) din cauza mărimii. Prietenul meu Naomi- Naomi Camtembel îl poreclisem noi, pentru că avea mai totdeauna remarci maliţioase la adresa semenilor noştri- le numeşte aceste exemplare “Bucifall” şi nu din cauza  formei lor tipice, cât mai ales, că aleargă ca un mânz, într-un mall unde toată lumea merge de mână, ea arătându-i o poşetă, iar el uitându-se pe pereţii cu cai verzi. Donka purta cizme şi o umbrelă lungă, cu mâner rotund, pe care o folosea drept baston, tocmai azi, când soarele strălucea cu 35 de grade la umbră. Cizmele, ce-i drept, aveau talpa de crep- moştenire de la străbunica- şi nu făceau zgomot, dar vârful umbrelei făcea un toc-toc enervant pe gresia porţelanată. Un bodyguard chiar a venit din urmă şi i-a atras atenţia că în van încearcă gresia dacă-i lipită bine, dar “zgomotul îl deranjează pe domnu’ “, arătând spre mine, al cărui palmtop era să cadă pe jos, eu având mâinile la urechi. Donka şi-a îndreptat privirea spre mine şi mi-a făcut un semn că sunt lulu la cap. N-am răspuns verbal, mi-am însuşit critica şi i-am făcut un semn, care în traducere universală înseamnă sisi. Am râs amândoi şi bodyguardul, pentru respectul arătat, a primit un surâs cu dinţi de metal şi-o umbrelă peste bocanci. Pomeţii formaţi de-a lungul vremii în straturi succesive, ochii ţinuţi închişi cu ajutorul lipidelor adunate nesănătos, buzele cărnoase, răsfrânte, cu o tuşă roşie corai, toate formau o apariţie stranie pe harta pardoselii.

Piroşka. Agilitatea ei pe tocuri de 12 m-a frapat, scoţându-mă din ale mele pentru câteva minute bune. Intra într-un magazin, ieşea repede pentru un telefon, iar intra, proba o rochie, ieşind apoi din cabina de probă încă încheidu-se la nasturi, se întorcea pentru că uitase poşeta în cabină , dădea bineţe vânzătoarelor, s-a repezit în magazinul de vizavi, vorbind la telefon şi aproape intrând prin vitrină dacă n-aş fi fost eu să-i fac un semn de hello, în felul acesta întrerupându-i înaintarea cu spatele şi salvând o vitrină. Era ca un electron zburdând vagabond pe orbite de el inventate. Dacă iubitul ei ar angaja un detectiv particular s-o urmărească, eu cred că acesta, după o zi de muncă, i-ar da banii înapoi şi s-ar duce la oftalmolog să-i oprească rotaţiile globilor oculari. O zvârlugă prinsă din greşeală în năvod şi aruncată înapoi de milă de către un pescar bătrân, care voi deveni eu. Se bucura de libertatea proaspăt câştigată şi se avânta inconştient prin toate grotele cu rochii cu falduri pentru sirene. Nu erau măsura ei ! Şi la serate organizate de părinţi, ea ar trebui să vină în short, în adidaşi, cu şosetuţe albe cu dantelă, t-shirt cu “Pune-mi o dorinţă!” şi să le bea scorţoşilor ce-au comandat ei de la bar. Este răzvrătirea tinerească pentru supliciul de a fi târâtă cu forţa la o petrecere a babacilor cu colesteroale, cozi pe jos şi diamante-n decolteu.

Tunde. Are o operaţie estetică, ba nu, două, ba nu, nouă! Este şi asta o modalitate de a-l reţine pe lângă casa dânşii ( în caz de divorţ) pe pântecosul de bărba-su care nu dă doi bani pe cum arată el, dar dă mii de bani ca ea să arate pomădată şi cu pielea strânsă coc. Este înaltă, face fitness numai cu picioarele, iar pieptul şi-l protejează deocamdată să nu se rupă catgut-ul chirurgical de dedesubt. Bravo ei, deşi cred că o face şi pentru a se simţi ea, cea de odinioară, cu cosiţe bălai, crescută la sat, în arşiţa venită în valuri dintre nisipuri şi cactuşi înspinaţi! Tunde şi-a asigurat viitorul, chiar şi-n eventualitatea că  el îi va cere să fie îngropat cu toţi banii . Ca şi-n glumă, ea îi va lăsa un cec să-l încaseze acolo sus cum zice el, jos cum zice ea.

Citesc “Capitalul” şi mă uimeşte faptul că tot profitul este la ei, iar noi nu reprezentăm decât cheltuielile cu forţa de muncă.