Feb 1, 2010
Ana are mere
Ana are mere.O propozitie din Abecedar.
Ilinca. Nu stă ea chiar in drumul meu.Ma abat o bună bucata de drum ca s-o pot conduce la şcoală. De fiecare data, o iau de mana şi traversam aşa,alergând.. Are o mana calda care îşi gaseşte culcuşul una-doua in căuşul meu. Tot drumul mi-a înşirat nimicuri despre caţelul ei. Nu era el chiar caţel pentru ca atunci cand îşi dadea importanţa, se ridica in picioare la gard ca sa sperie copii ca mine. Bunicul ma invaţase sa ma uit în cerul gurii. Cand ramânea fara câine,bunicul mergea pe la toţi vecinii care aveau puiandrii. Nici picat cu ceara nu-l lua daca nu avea cerul gurii “ca pana corbului”(asta Creanga mi-a spus-o prin clasa a treia,când deja-i citeam fluent Ilincăi poveşti cu tâlc). Bunicul era toba de poveşti. Erau tot cu Făt Frumos şi Ileana,dar nu se asemanau cu niciuna din cele scrise sau vorbite pâna atunci. Erau scorneli. Bine,aştia doi,pâna la urmă,tot c-o nuntă sfârşeau,dar pâna sa ajunga ei acolo,bunicul ma dresase(aşa facea el cu puiandrii lui) sa spun din cand in cand:”un taciune şi-un cărbune,spune Tataie,spune!”. Altfel nu continua. Nu şi nu! Am spus!
Cum putea fi Ilinca? Blonda,cu codiţe si ochi albastri. Numiţi-mi voi alt model pentru care sa nu-ţi umble libelulele prin stomac. Avea ghiozdanul exact ca al meu. De carton. Maro. Cureluşe de piele şi catarame ca închizatori. Faţă de banca din pânza cu monograma fiecăruia. Calimara din ebonita,tot maro. Penar lemn lăcuit cu toc,peniţe,creion şi radiera. Erau ustensile obligatorii si STAS, pentru ca nu aveam decât o singura Librarie in oraş şi chiar de-ar fi fost mai multe, toata ţara purta la fel.
Am alergat şi am prins-o pe Ilinca în ultimul moment,de mâna. Vroia sa treaca strada singură. De obicei mergeam încetişor să nu varsăm călimara.Povaţa de la mama… Uite ,ca de data asta am varsat-o in ghiozdan, peste faţa de bancă, peste Abecedar, peste sandviş! Pentru faţa de bancă şi Abecedar nu m-a certat mama pentru că aparuse o minune: plicuri cu “PIC”. De sandviş nu m-a întrebat,dar cine naiba manâncă sandviş albastru,s-o fi gandit ea. Ce tanara era! A fost Doamna Învaţatoare cea mai caldă din epoca mea. Cum mai desenam bastonaşele şi cârligelele cu mana mea in mâna ei… Exact între liniuţele caietului de caligrafie,altfel, foaie ruptă si plâns la comanda.Dupa reţeta.
Ana are mere. De generaţii…
sunt prezenta. te urmaresc.
Frumos. Tare frumos.