Jan 19, 2019
Compunere
Este un fragment din continuarea cărții “IUREȘ”, despre care nu știu dacă o voi continua. Este prea mult dacă cer și opinia voastră?
Din ceea ce am crezut că este important am încercat să selectez esența. Mâinile ei îmi desenau cu rotocoale grațioase sensul fiecărei acțiuni, legături, percepții de compatibilitate. Mereu am înțeles-o chiar dacă afișam expresia unui voluntar care supraveghează trecerea de pietoni vizavi de școala fiicei mele neatente și care agita palma a rămas drăgăstos și bun cu acoperire până spre prânz, când mă întorceam s-o preiau conform conotației de tată.
Rucsacul începea umplerea de cu seară cu necesara banană care conține toate elementele din Tabelul lui Mendeleev, mai puțin poza acestuia. Scoasă din frigider, a doua zi dădea senzația de fruct columbian și cald, abia cules de tatăl ei cu sărituri executate iscusit, din pom în pom.
Urmează caietul de aritmetică elementară unde 2 este pară, în ciuda lui 3 care este un faimos impar. Am descoperit asta când a trebuit să împart 3 paie.
Am aflat aseară că la o domnișoară nu poți să bați la ușă și să și intri cu un zâmbet nătâng ca și cum i-ai adus coroana de stăpâna inimii. Bine, pentru mine așa este, dar AM mai avea de pitit ceva. Mereu are: mobilul cu care-și face selfie nu mai mult de 77 pe zi, după care începe restricția, o revistă de modă primăvară-vară la 7 ani, tableta electronică și cea de ciocolată în curs de înmuiere și fără ambalaj. Toate sub pernă. Venisem pregătit să-i schimb fața de pernă și să ne spălăm pe dinți. Am fost plăcut surprins să constat că numai periuța a fost necesară. Ciocolata i-o luase maică-sa. Spunea o englezoaică: “acum, eu și fiică-mea, căutăm ciocolata pe care i-am mâncat-o aseară”.
Mă întrebam cum de-a cedat așa de fără comentarii la un anevoios spălat pe dinți pentru care trebuia să execut în fiecare seară dansul găinii căreia îi trăiește cocoșul. Secretul era într-o compunere pe care AM n-o făcuse.
– Tati, avem de făcut pentru mâine o compunere cu tema “Ce a fost mai întâi, cuvântul sau femeia?” Nu știu ce să scriu, așa că va trebui să mă duc cu tema nefăcută.
Simțeam o undă de învinuire ascunsă în spatele unor buzițe pe care maică-sa i le transmisese de copilă, ca atunci când mă roagă să folosesc aspiratorul de unde l-am lăsat ultima oară. Ochii ei erau prea rotunzi și verzi. Trebuia să încep ceva, altfel mă fărâmițau toți părinții care lucraseră și ei la aceeași temă. Mânuțele cu niște degete care-i ajungeau dincolo de supernă, au scos tableta cu compunerea începută la ora 18:03. Începutul suna ca un adevărat început școlar: “La început au fost…”.
Mi-a adormit în brațe cu mângâieri și-un zâmbet de încredere că am să-i continui munca. Am învelit-o, deși se anunțase că astăzi a fost cea mai ridicată temperatură a verii. Am să revin după un sfert de oră când se dezvelește.
N-a fost necesar să-i iau tableta și să continui compunerea. Reținusem tot.
” Ce-a fost mai întâi, cuvântul sau femeia?”- Compunere de Ana-Maria Piano
“Să vii la mine vineri- i-a spus Tatăl Nostru lui Adam. Am nevoie de-o coastă de-a ta. Până atunci, am să mai găsesc alte câteva cuvinte care să descrie făptura pe care am de gând s-o creez. Prima dată ochii, am să le găsesc strălucirea care să aibă impact fulgerător, apoi gura cu buze cărnoase la care să nu umble cu remedii naturiste fel de fel de neavizați, fruntea înaltă și păr cu onduleuri care să nu se ruineze după somn. Gingășia, delicatețea, grația sunt cuvinte pe care nu le cunoști, dar le voi exersa pe ea și vei fi uimit asupra înțelesului lor. La voi, am să las spre excepție, câteva exemplare de Adami frumoși, restul o să fie un pic mai frumoși decât vecinul meu de jos. Îl aud cum plăsmuiește la cazan cuvinte noi ca: invidie, slăbiciune, păcat, cruzime. Să nu vă pună el să învățați o astfel de hârjoană între oameni. Acum du-te spre mare, găsește o scoică mai în fire și rade-ți barba asta! Arăți ca el. Sâmbătă și duminică avem nevoie de odihnă și s-o lăsăm să gândească ce-i va face lumii. Eu nu mă tem prea mult, dar celor ca voi le va fi deseori îndemn, unduirea ei prin Eden vă va crea un sentiment pe care nu l-ați simțit vreodată și pentru care trebuie să găsesc un cuvânt, nu prea multe, care cumva să-l dilueze și să-i taie din înțeles.
Vineri dimineță, Adam, curios și sătul de singurătate, s-a dus la sala de încercări. A adormit cuprins de vraja celor promise a se întâmpla. Sâmbătă, când s-a trezit, lângă patul lui, stătea cea mai minunată ființă pe care o văzuse în toate rugăciunile. Îl durea lipsa coastei. Era totuși sincer cu el. Le-ar fi jertfit pe toate dacă știa că așa o făptură sublimă îi va bucura existența.
” Adam, să mă lași s-o desăvârșesc, iar mâine am s-o învăț atâtea cuvinte câtă frunză se găsește în această grădină luxuriantă. Le va folosi cu timpul și vei fi uimit câte poate rosti într-o zi, spre deosebire de tine care nu știi decât cele câteva câtă frunză este în pomul acela cu un șarpe și un măr.”
Luni am venit să cunosc adorabila făptură. Stătea pe marginea patului, neîmbrăcată, cu o privire caldă și-și aranja cearșaful cu degete fine ca ale statuilor din grădină.
– Ce urât ești! Știam asta încă de sâmbătă când te-am văzut, dar nu-mi găseam cuvintele.
Concluzia temei este că femeia a apărut înaintea cuvintelor, dar s-au transformat în vorbe abia a doua zi.
AM citea compunerea scrisă în noapte. Eu mă prefăceam că mă uit la televizor. Îi urmăream reacțiile: era uimire cu palma pe frunte, zâmbet șăgalnic, vorbe neînțelese.
– Tati, te rog să vii cu mine la școală. Doamna are să-mi pună o mulțime de întrebări la care eu nu pot să răspund. Am urcat-o pe pagina de Twitter a școlii. Pregătește-te!
– Mama chiar știe atâtea vorbe mai multe decât tine?
– Fata mea, Mia are cel puțin 2100 de vorbe pentru aspirator și vase, la care se adaugă cele pentru comenzi.
La școală, pe culoar, tații mă salutau cu un zâmbet, dar mamele se prefăceau că se leagă la șireturile pantofilor stiletto.
” Doamne, de ce l-ai lăsat pe vecinul tău de jos să răspândească vorbe grele ca invidia și răucenia?”
N-am primit răspuns, dar pentru un curaj, mi l-am dat singur. Nu-s pentru mine, ci pentru Mia care are așa un soț grijuliu și iubitor.
Eu zic sa continuati romanul “Iureș”
Tecoma- Mia nu se regăsește, este rătăcită prin inima lui Alin, dar socot că nu este conștientă. El îi știe obârșia, impresiile de moment, paralelipipedul incertidunilor aflate pe ordinea ei de zi. Alin plutește prin Pantelimon, veghind.
Eu doar îți mulțumesc din suflet pentru imbold.