May 12, 2010
Instantanee
Cam aşa arată un fir răsucit
Firul
Nu mă duc des la doctor. De fapt, nu mă duc deloc! Mama m-a dus odată, când nu aveam poftă de mâncare şi mâncam doar cu o mână şi cu cealaltă mă ţineam de scaun “să nu mă ia vântul”- zicea tata. Totuşi ieri, m-am dus să iau rezultatul analizelor vecinului meu, băiatul Rafael. Asistenta mi-a arătat cu bărbia un scaun de metal, de spital, banal. A plecat după rezultate şi eu am rămas singurel, cu o frică de injecţii -moştenită de la mine- şi care m-au surprins întotdeauna cât sunt de dureroase, cu excepţia celor făcute de o asistentă cu buze cărnoase, ochi verzi şi mână uşoară, uşoară, de parcă mă mângâia. Sau eu pe ea, cu privirea. Aici, amintirile mi-s tulburi, deşi vederile-mi erau clare. Mi-au căzut ochii pe firul telefonului între corpul propriu-zis şi receptor. Era sucit rău, aproape de forma unui ghem de bunică. Vezi-mă în faţa unui astfel de fir şi atunci o să vezi ! Nu pot să sufăr firele răsucite la telefon. Am impresia că interlocutorul meu îşi răsuceşte vorba după felul şi forma încolăcirii şnurului. Am luat receptorul şi am început să-l răsucesc în sens invers orbitei lui Venus. L-am aşezat frumos în matca lui şi cu nările în vânt la mirosul de spital mă frecam instinctiv la braţul stâng, locul unde de regulă, primesc injecţiile. A intrat asistenta râzând, în mângâierea unei mâini strecurate prin uşă, mână de doctor, evident, pentru că era păroasă şi cu pete de tinctură. I-am luat numărul şi l-am văzut mai târziu pe hol, cu verighetă şi, după înfăţişare, cam cu 4 copii. Cum a intrat, asistenta şi-a recăpătat mina serioasă deşi, în sinea ei, încă mai râdea de mâna doctorului. Ghemul şnurului de telefon nu mai făcea parte din peisaj şi asistenta Lala Cristea s-a sesizat din oficiu:
– Dv. aţi deznodat firul telefonului meu?
Am răspuns afirmativ, cu o umbră nedisimulată de lucru bine făcut.
– Vă rog să nu vă mai atingeţi de şnurul meu! A început apoi, metodic, să răsucească la loc firul la starea de îmbârligătură iniţială.
Amândoi bombăneam, unul în sens pozitiv şi unul în sens negativ. Noi nu suntem normali!
Thuya
Pe scările de marmură ale unui hotel bucureştean, am numărat 10 vase mari de lemn cu arbuşti de Thuya. Portarul cu părul alb, în livrea şi şapcă, mângâia distrat câte un pomişor şi murmura un descântec de el ştiut. Distingeam crâmpeie din “Another brick in the wall” al formaţiei “Pink Floyd”, dar în româneşte. Mai bine spus, aşa suna engleza lui. S-a aplecat la un moment dat să aranjeze ceva. Era un lanţ lung cu care erau legaţi arbuştii între ei şi apoi de balustradă. Portarul le explica turiştilor miraţi, în engleza lui, nu a lor, că ” in night, tree walk, like Johnny Walker, y’know!”. “Is that so?” se mirau bătrânii pensionari englezi şi-i dădeau o bancnotă de nu-ştiu-ce pentru a fi depusă la fundaţia bătrânului Johnny Walker.
Pomul lăudat
Eram în piaţă cu o listă mare de legume şi fructe când m-a abordat un cetăţean:
– Şefu’, nu vrei o drujbă? O dau ieftin mânca-ţi-aşi!
Subliniez şi repet: era un cetăţean! Chiar aveam nevoie de o drujbă să tai o creangă a unui pom care făcea mare umbră răsadurilor de roşii cherry ale Ilincăi şi culturii de ţelină, a mea. Vreau de la început să evit orice urmă de îndoială şi să spun că mănânc salată de ţelină pentru ochi. Am auzit că ţi se măresc ochii şi te tămăduieşti de orice. Şi de inimă albastră şi de ranchiună şi de ochi şi de deochi.
I-am spus că îi cumpăr drujba dacă vine la mine să mă ajute să tai o creangă de copac.
-Da şefu’ ! Fac ce zici mata ! Să scriem coalea pe cartonul ăsta care-i adresa matale, da’ scrie matale, că eu scriu urât şi nu înţeleg ce scriu.
Iată o ieşire elegantă, printr-un ocol al adevărului că nu ştia deloc să scrie, doar să fure o drujbă.
Cit de bine este ca poti sa te izolezi de snururi si arbori plimbareti, in curtea cu maslini, sau in salonul de bal.
Am fost si sunt foarte mirata de inventivitatea romanilor in a crea reguli si legi aberante. Este de domeniul nebuniei noianul de hirtii care trebuiesc autentificate de notari, stampilele cu care te plimbi in buzunar cind ai un business, adeverintele si drumurile la Sectia Financiara.
Se poate si altfel, de cind sunt in afara Romaniei, am avut de autentificat numai invitatii pentru cei care urmau sa vina in vizita din Romania si acest lucru l-am facut printr-o agentie de turism.
Excelent post-ul tau de azi.
M-a intristat, pentru ca e asa de adevarat. Eu am vazut si hartie igienica prinsa cu un lacat in Ro… si am plans si atunci.
Venit, vazut , placut (fooooaaarte mult !) , impresionat !
Felicitari Omule !
asta daaa, stie toata lumea ca telina face bine si la ochi si la deochi… 🙂
Da Iana! Acum am ochii mari şi privesc înapoi cu înţelegere neproletară. De la ţelină…
@Odille- Explicaţia pentru toată acestă nebunie de autentificări, ştampilări, şpăguiri, este că nimeni nu are încredere în nimeni şi răspundrea se disipeză la cât mai mulţi participanţi.
Un escroc român, care a păgubit mulţi oameni şi fuge şi-şi mai şi depune banii într-o bancă vestică, este primit cu braţele deschise, iar extrădarea durează câţiva ani sau niciodată, în funcţie de suma depusă.
Păi cum să nu capeţi curaj !?
Mulţumesc Marina ! Porţile-s larg deschise…
cand ajung acasa imi fac salata de telina si poate nu mai trebuie sa imi schimb ochelarii…
Omuldelamunte, am avut de rezolvat niste probleme, cit am stat in Bucuresti si speriata de faptul ca intotdeauna imi cereau acte pe care nu le aveam, am circulat cu taxiul, zile in sir, cu un carry-on de avion, pe rotite. Aveam totul cu mine.
S-ar putea sa ma insel, dar am impresia ca aceasta birocratie se intilneste si in alte tari europene, poate nu la acelasi nivel.
Cred ca ati citit “A year in Provence” , de Peter Mayle, despre un cuplu de englezi care doresc sa cumpere o casa in Franta. Pina la urma trebuie sa-si faca si analize medicale pt a capata permis.
O intrebare. Nu inteleg cum sta catzelul in asa o pozitie, sau sunt doi catzei?
omule, dezrasucirea firului de telefon trebuie sa provoace o placere teribila. nici eu nu stau deloc bine la capitolul intortocherii lui, desi, paradoxal, cel mai amprentat dintre telefoane imi pare tot cel cu fir alb, imbuclat si plastifiat atat de bine de iti aluneca degetele pe el. eu, de pilda, am si obsesia acestui plastic shi imi pare cel mai original dintre toate…firele altor sau ale altora. 🙂 simt nevoia aranjarii in patru labute a catelusului lenesh si poznash. 🙂 se poate???? 🙂
odille, catelul a vorbit mult la telefonul cu fir. 🙂
@Odille- Căţeluşul este material didactic şi exponatul nu se atinge cu mâna pentru că altfel, trebuie să-l răsucesc la loc în scopul susţinerii dizertaţiei acestui post.
Omuldelamunte, cred ca am dori un catzel adevarat si zglobiu.
Va las acum cu ginduri bune. Trebuie sa ma plimb. Vreau, nu vreau, asa este legea aici, sa te plimbi, cind ti-ai dori mai mult sa stai in casa. Si mai trebuie sa maninci nuci. Poate va mai gasesc aici, cu Omuldelamunte si catzelul lui.
@Odille-Ar fi bine să înţelegi că-ţi trebuie carry-on cu vraful de acte doveditoare tocmai pentru că eşti cetăţean al unei alte ţări unde funcţionarul de la ghişeu este credul şi primeşte orice hârtie cu en-tete, socotind-o bună. Plus că nu prea prezentaţi încredere…
Noi românii ne bucurăm de toată încrederea şi avem chiar şi locuri de parcare pentru căruţele cu actele trebuincioase. Caii sunt hrăniţi de Trezorerie şi funcţionarul public este foarte atent la orice hârtie primită observând dintr-o ochire ce persoană este etalată pe bancnota respectivă.
@Tania-firul îmbuclat din fabrică este estetic, plăcut la tuşeu, dar are dezavantajul că, de cele mai multe ori, unele bucle se răzvrătesc şi o iau invers pe pantă, stricând alinierea îmbuclării. Şi atunci, trebuie să detaşezi firul şi să-l organizezi ca la mama lui. O fac şi p’asta, dar numai când sunt foarte distins
@Odille- Dacă de abia a plouat şi te plimbi cu bicicleta, vrei nu vrei, capeţi un soi de pistrui pe tot corpul, care la noi se numeşte noroi, iar la voi s-or numi stropi limpezi din cerul patriei.
Omuldelamunte, am sosit, gata cu plimbarea. Suntem indoctrinati ca trebuie sa respiram ADINC, cel putin de 10 ori pe zi.
Asa ca m-am plimbat si am respirat o norma.
Pe poteca pe care m-am plimbat scria: For safety reasons, hard hat is necessary. Nu stiu de ce, doar ca sa ne ferim de veveritele care ar putea sa ne cada in cap din pomi.
Odille si tu ai veverite? noi avem si iepuri si vulpi, intrebarea mea (fireasca as zice eu )a fost daca sunt si lupi, “nope” zic ei, dar eu inca ma intreb…acum cateva zile, venind de la plimbare (evident)am trecut pe langa doua caprioare…la 3 metri de noi. ce frumusete…
Munteanule, sarut mana, ca deobicei 😉
cred ca snurul era o cale de initiere in labirint.
.-= simf´s last blog ..Vânătoarea =-.
@Simf- Da, o cale de iniţiere în labirintul vorbelor unor salesmen care te îmbârligă cu aspiratorul lor cu frişcă sau al ofiţerilor de cont care îţi acordă credit chiar şi pentru cumpărarea de suflete pereche.
@Meninne- Unde sunt căprioare sunt şi lupi aşa cum unde sunt pitzi sunt şi cocălari.
Omuldelamunte, daca asta este realitatea Romaniei, atunci ce este de facut?
Ultima solutie ar fi alipirea de Elvetia, pentru ca noi am putea converti pina si pe nemtzi.
@Odille- Crezi că elveţienii sunt duri pentru noi? Cum ne asimilează ţiganii pe noi, românii de ce n-ar reuşi cu elveţienii? Ceaş mai râdea la nişte helveţeni cu fuste lungi şi multe, sororo şi care să cerşeşte în faţă la BNR !
@Omuldelamunte, desi, uneori, sunt invinovatita ca as avea prea multa imaginatie, tabloul descris de tine, incerc sa mi-l blochez.
Am intilnit aici romani-minoritati, care cu amuzament mi-au spus ca noi am resuit sa-i schimbam, dar nu in bine.
Oare chiar asa de duri suntem?
Am vazut articolul postat de tine pe blogul Simonei. Imi voi spune o parere, desi sunt convinsa ca stii. Argentina a trecut printr-o criza de mari proportii cu ani in urma. Toate conturile au fost blocate. Moneda devalorizata. Oamenii erau disperati pt ca nu puteau sa-si scoata nici un ban din banci.
Sfatul meu ar fi ca cei care au conturi de savings, sa-si deschida conturi in alte tari cu sistem bancar solid.
Industria transformindu-se in imobiliare in Romania, tara a pierdut o sursa mare de venit din taxe. Si aici, in orasele cu industrie putina, taxele pe proprietati sunt mai mari deict in cele cu industrie.
In ’98 o prietena socioloaga care lucra la doctoratul ei in problema de romanism… ca nu mai stiu exact titulul tezei, imi spunea ca toti tinerii vor sa plece din ro si ca in viitor aceasta tara va fi condusa si manipulata de tigani. Mi-a cazut foarte rau afirmatia. Studiile ei erau facute in Romania, Franta, Elvetia si atunci era in Canada. Nu intru in amanunte caci nu are rost. Ne-am intalnit de curand la Montreal unde s-a stabilit intre timp si m-a intrebat daca imi amintesc ce discutam in 98 si mai sunt suparata pe ceea ce mi-a spus atunci. Mie mi-a stat un nod in gat si nu am raspuns.
Cristina C, cu ani in urma, am avut discutii cu un prieten din Toronto, pe tema Romaniei. Cum sufletul meu facea naveta Toronto-Bucuresti, zi de zi, am fost lezata de comentariile lui si l-am combatut. Dupa ani de zile, i-am dat telefon si mi-am cerut scuze. Din nefericire avusese dreptate.