Sep 29, 2019
O varză
Se întoarce către mine și mă privește de parcă aș fi o meduză prin care se vede nisipul scoicilor chisăliță, în esență din siliciu și calciu, plus impurități aleatorii. Balenele, când se odihnesc, se așază peste aceste scoici părăsite și le transformă în cel mai fin nisip de mii de ani. Asta este menirea lor. Să facă nisip prin greutatea lor, obosită a tot fi cărată peste mări. Fără țări. Ape internaționale.
Vorbea la telefon gesticulând ca și cum prietena ei cea mai bună îi ademenise în trecut, cu folos, iubitul. Acum, tocmai îi mulțumea pentru asta. S-a dovedit cu celeritate a fi un impostor fără acte, un bastion al incompetenței față de ceea ce numim noi astăzi dragoste. Părăsea barca și fata, fără vreun factor îndulcitor, lăsându-le cu motorul celor patru camere, pornit. A suferit mult. A încercat să-și atenționeze prietenii pe Facebook, chiar aici pe perete, cât de netrebuincios la ceva este acest ins. Prietena ei l-a dat și ea deoparte și acum îl fac nisip pe telefon. Era veselă, gesticulând prin aer ca pentru frăgezirea șnițelelor (erau mai multe, ca pentru o popotă după o aplicație printre smârcuri). Din când în când, râdea zgomotos antrenându-mă și pe mine în jocul ei cu fundul de lemn și șnițelul vienez.
Nu întrezăream vreo alternativă. Aveam același traseu și nu îndrăzneam s-o depășesc. În sfârșit, după jumătate de oră a încheiat convorbirea cu prietena hoață.
În același minut, duce telefonul la ureche. Era pe vibrații cunoscute:
– Cum adică mă suni de jumătate de oră? Am vorbit 5 minute cu Melania. Ai s-o cunoști, dar te avertizez că este superbă ca mine și fură iubiți, însă nu când te plictisești de ei, ci chiar când ești la apogeu. Se suferă de n-ai idee. Sfatul meu este s-o privești glaciar.
Atitudinea ei s-a schimbat spre concentrare. Nu mai privea roată prin curțile vecinilor, mersul ei era ondulat ca după o noapte pe bigudiuri, iar timbrul era mieros, de spovedanie în care trebuie să mărturisești păcate cu care nici tu nu ești de acord, darămite iubitul.
Asta s-a întâmplat azi pe strada mea. Noroc că eu totuși a trebuit să mă opresc la niște zarzavat. O varză! 👧🏽
Ce drag îmi e când scrii așa!
Chiar ca o varza!
Frumos. N-am mai citit demult, desi sunt abonata la blog.
Varza? Dar sa fie cu “Pupici cu sclipici” si mai ales cu “sentimente sclipitoare”, cum ar spune bardita 🙂 si bardul. 🙂
Cred ca aceasta povestioara isi are tilcul ei, vrea sa ne dea o imagine a ceea ce se intimpla in zilele noastre, cind totul este pe dos. Victima, in aceasta poveste, devine personajul negativ si vinovatul devine Fat Frumos?
O saptamina frumoasa!
CristinaC- proiectul cu un nou roman, început deja, l-am cam părăsit la fundul raniței. Poate voi avea mai mult timp să mă axez pe povestioare de blog. Zile cele bune vă urez
Ană- Mă voi strădui să intru în spiritul tău de lectură.
Viorela- nu sunt eu vinovatul Făt Frumos. Doar da, un pic mai fat față de greutatea din cărțile de medicină. Nici tras prin inel, doar binișor tras pe sfoară când încerc să sădesc bunătatea printre semene. 👼