Alta

Vorbea la telefon cu gesturi de mămică agitată a cărei fetiță traversează singură strada înspre școală. N-am înțeles de ce o mamă nu-și ia copilul de mână, să se uite în stânga și dreapta și să purceadă. Pe strada cu sens unic de la dreapta, te uiți numai în dreapta, nu ca o începătoare care a intrat cu mașina de pe o alee lăturalnică, în bicicleta cu mine încălecat, uitându-se în stânga, înspre mașinile care se duceau, nu înspre cele ce veneau, ca mine.
Ca întotdeauna, mă nimeresc în spatele unor fete care vorbesc pe mobil, sau ele în fața mea. În fine, invers, mi-e totuna…
Dinspre o altă alee lăturalnică au ieșit 4 jandarmi. Numai unul era burtos, probabil comandantul lor, care tocmai ce ieșise de la cantină. Ceilalți schimbaseră o anvelopă de la duba de intervenție care consumase până la talon, o sticlă spartă în timpul unei altercații între clanuri, la un birt. Patronul le promisese că-i răsplătește cu alte sticle întregi și pline dacă-i strămută pe scandalagii în altă intersecție, departe de mobilierul lui cumpărat la “second” de la un birt devastat anul trecut.
În timp ce eu vă introduc în peisaj, fata vorbea la telefon și-l fezanda cu prietena ei pe cel care le înodase inima. Insul, Bastionul, îl știți! Era încă la baiț.
Jandarmii se aliniaseră în formație în spatele meu. Comandantul conducea, iar cei tineri, nu neaparat în șir indian, executau un pas lateral stânga din formație, asta pentru că burtosul le obstrucționa câmpul vizual.

Acum vă povestesc din ceea ce scanau cei 3 jandarmi care remediaseră pana anvelopelor. Eu nu am nicio contribuție. Este eminamente descrierea lor.
Rochița ei era prea mulată pe talie și se scurtase extrem din cauza băltoacelor de pe asfalt care o tresăltau ca la manej. Din când în când, mobilul migra dintr-o mână în alta, iar cea liberă trăgea rochița la loc, între două băltoace. Părul lung, cum le place jandarmilor tineri, valsa ca velele pe catarg, lăsând în urmă un miros al unei insule cu cocotieri și orhidee de pădure. O gleznă subțire și celelalte părți componente lăsau o impresie de regină adorată de supuși tare de tot.
Jandarmii începuseră să rostească interjecții nimiczicătoare pentru neinițiați, dar eu, care trăisem aceste emoții, le înțelegeam limbajul de sânge înfocat care-și găsește unghere în tot corpul lor tânăr.
– Tu Raluca, să nu-mi zici mie Melania dacă nu ți-l tăvălesc pe Bastion când îl mai văd, de-o să-i sară fulgii de pui de o zi.

Tu, e clar, asta-i Melania, fata de alaltăieri. Vai, ce noroc am avut! Nu vă ascund că muream de curiozitate să cunosc numele mândreței de fată care vorbea la telefon zilele trecute cu Melania.

Jandarmii erau curioși să-i afle și figura. L-au îmboldit pe burtos să o legitimeze și să-i controleze mobilul dacă nu cumva a luat niște viruși trecând printr-o stație de autobuz doldora de oameni în care, toți răsfoiau telefoanele, numai unul cu privirea pierdută citea “Frații Jderi” ( așa se spune).
Așa au și făcut, au legitimat-o, au constatat că nu ea era motivul gâlcevei de la birt și au reținut numărul de telefon pentru a-l analiza cu un specialist în telecomunicații virusate.
Melania a trecut pe roșu, jandarmii după ea. Aveau pesemne același traseu. I-am urmărit în smogul orașului, dar eu fusesem trimis fără abatere după niște leguminoase crucifere, așa că a trebuit să mă despart de formația ad-hoc în frunte cu o altă varză!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.